Nr. 741 din 26.09.2014

On-line - actualitate
Avanpremieră
Portret
Focus
Editorial
Eveniment
Polemici
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Istorie literară
Eseu
Memorialistică
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2005   |   August   |   Numarul 285   |   Anii ’50 si Tinarul scriitor

Anii ’50 si Tinarul scriitor

Autor: Paul CERNAT | Categoria: Istorie literară | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Radut BIlbIie
„Tinarul scriitor“ – o monografie
Editura Tritonic, Colectia „Comunicare/Media“, seria „Publicisti/Publicatii“, Bucuresti, 2005, 104 p.

In ultimii ani au inceput sa fie elaborate tot mai multe cercetari despre institutiile literare din anii stalinismului autohton: teze de doctorat, investigatii de arhiva s.a.m.d. Unele au aparut deja, altele sint in lucru. Studiile noastre postcomuniste au depasit „defrisarile“ documentare ale Anei Selejan sau, pe o treapta mai jos, nivelul culegerilor haotice de tipul celor realizate de Marin Radu Mocanu. Exista, pe de o parte, o tendinta de integrare a datelor istorice si/sau memorialistice in constructii sistematice, cu bataie lunga. Si, pe de alta parte, o tendinta de explorare „moleculara“ a productiilor propagandistice.

Pe aceasta din urma linie, a aparut de curind un mic studiu monografic despre una din revistele-fanion ale perioadei: Tinarul scriitor. Monograful – Radut Bilbiie (n. 1963) – este publicist radio, lector la Facultatea de Jurnalism a Universitatii „Lucian Blaga“ din Sibiu si cadru didactic asociat la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea Bucuresti, doctor in stiinte filologice, autor al citorva lucrari de profil si al unui volum aparut anul trecut la obscura editura a Societatii Scriitorilor Militari: Istoria unui experiment esuat: institutii, norme si indrumari in primul deceniu al „puterii populare“. Am asistat acum un an la pre-sustinerea tezei sale de doctorat: o cercetare despre – daca nu ma insel – Scoala de Literatura si Critica Literara „Mihai Eminescu“. Paranteza: inaugurata in anul centenarului Eminescu (septembrie 1950), subordonata Uniunii Scriitorilor din RPR si situata, simbolic, linga ambasada sovietica, respectiva institutie isi propunea sa formeze in spirit comunist „cadre“ tinere de scriitori si critici literari, ridicati din rindurile „poporului muncitor“.

Aici s-au calit intru „maiestrie artistica“ – sub obladuirea maestrului Mihail Sadoveanu – multi dintre scriitorii nostri postbelici, printre absolventii primei serii numarindu-se Victor Felea, Dumitru Micu, Dumitru Mircea, Sami Damian, Aurel Rau, Alexandru Andritoiu, Georgeta Horodinca, Stefan Banulescu. In 1954 scoala s-a transformat in institut, iar in 1955 s-a dizolvat in cadrul Facultatii bucurestene de Filologie...
Fondat in octombrie 1951 ca buletin de indrumare, Tinarul scriitor a fost un organ intern al Uniunii Scriitorilor menit sa sprijine activitatea cenaclurilor si afirmarea elevilor Scolii de Literatura. A avut o viata suficient de lunga (pina in decembrie 1957) pentru a prinde prima etapa a (pseudo)-destalinizarii din perioada Raportului Hrusciov si a revolutiei maghiare. Dupa sistare (cauzata, potrivit redactorului adjunct Haralamb Zinca, de o interventie a lui Paul Georgescu), T.s. se va transforma in Miorita, apoi in Luceafarul. Pe cind o monografie a activitatii acesteia din anii „dezghetului“, apoi ai „inghetului protocronist“?

- Lenta recuperare a „refulatului“ interbelic
Interesul istorico-literar al cercetarii de fata nu e deloc neglijabil: aici s-au lansat Nicolae Labis, Fanus Neagu, Grigore Hagiu, Florenta Albu, Gh. Tomozei, Romulus Vulpescu, Doina Ciurea, Florin Mugur, Constanta Buzea, Ion Baiesu, Sorin Titel... si multi altii. Lista numelor semnificative sau virtual semnificative gazduite in acest laborator de formare comunista a tinerilor e impresionanta; revista constituie fara indoiala un „esantion reprezentativ“ pentru evolutia literaturii din epoca, prinse intre vigilenta dogmatica si pseudo-relaxarea controlata. Este – intr-un fel – si un fragment din preistoria „generatiei ’60“...

Constiincios, Radut Bilbiie urmareste intoarcerea/recuperarea lenta si progresiva a „refulatului“ interbelic sub furcile caudine ale unei cenzuri extrem de vigilente la „abateri burgheze“ ca naturalismul, idilismul, intimismul, „botanismul“, formalismul, estetismul, idealismul, misticismul, elitismul si instrainarea de „viata“. Evolutia rubricilor e atent inregistrata, ca si „receptarea critica“ a revistei in presa vremii.
In 1952 – constata autorul – putinele metafore lirice si sfioasele apolitisme din zona literaturii pentru copii (aprig infierate de vigilentii culturnici) sint singurele fisuri admise in blocul de gheata. Inexistent intre 1951-1952, timid intre 1953-1955 cind buletinul devine „revista literara in cautarea unei identitati acceptabile“, procesul de relaxare a dogmei realist-socialiste se va accentua dupa 1955, pe fondul inceputului destalinizarii de la Kremlin. Radut Bilbiie trece insa mult prea usor peste contextele politice.

Adevarul este ca, dupa inlaturarea „deviationistilor de dreapta“ (Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu) operata sub Stalin, politica Partidului a virat lent catre o „linie nationala“, marcata in plan literar prin revirimentul vechilor teme si formule lirice (poezii „decadente“ sau „intimiste“), prin anexarea intelectualilor interbelici tinuti in carantina ideologica, prin inmultirea sensibila a traducerilor din literatura universala nesovietica si a „recuperarilor“ de istorie literara mai putin contaminate partinic, prin diversificarea rubricilor etc. La conducerea revistei vin, tot atunci, „batrini“ pe linie ca Demostene Botez sau Cezar Petrescu, si intilnim semnaturi ale unor interbelici ca Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Pastorel Teodoreanu, Barbu Brezianu, pe linga cele ale „mai demult recuperatilor“ Tudor Vianu, Perpessicius, Al. Philippide, G. Bacovia. Irumpe jubilativ lirismul patriotic, iar dragostea „pare sa fie sentimentul care invadeaza tandru mai toate sufletele autorilor in anul 1956“.

Mai timida se arata a fi „relaxarea“ prozei (reportajul fiind de departe cel mai ideologizat). Retin atentia observatiile autorului despre personajele tabu, aflate deasupra oricarei critici (activistii, militienii, demnitarii si inaltii functionari). Singurul personaj pozitiv ironizabil si criticabil in acel moment era „micul functionar, specie bizara aflata intre sanatoasa clasa muncitoare si dezgustatoarea burghezie“... Dupa 1953, sub obladuirea unor campioni ai inregimentarii, revista incepe sa gazduiasca nume ca Fanus Neagu, Eugen Barbu (fragmente din Groapa), Titus Popovici (fragmente din Strainul), Ion Lancranjan (fragmente din Cordovanii), Ov. Zotta, Nicuta Tanase s.a., care aduc un oarecare spor de talent. In 1956 apare pentru prima oara mentionat in T.s. numele lui Blaga. Lucrarile Conferintei tinerilor scriitori sint examinate atent (autorul semnaleaza, intre altele, acuzele la adresa lui Mihu Dragomir pentru o presupusa apartenenta la disidenta legionara a lui Mihai Stelescu).

Avem de-a face in fapt cu un inceput de recuperare/anexare a traditiei interbelice in vederea legitimarii si consolidarii Partidului. In ce masura a fost sau nu vorba de un dar otravit – iata, vorba lui G. Calinescu, „o intrebare dramatica“... Emblematica ramine recuperarea lui Arghezi, propulsat de Gh. Gheorghiu-Dej din pozitia de exilat la Martisor in aceea de poet national. Cea mai importanta revelatie documentara a lucrarii e, de departe, violentul poem pamfletar la adresa denuntatorului sau din 1948, Sorin Toma: prezent intr-un grupaj omagial din T.s. intitulat Tudor Arghezi a implinit 75 de ani, abil strecurat intre versuri din ciclul 1907, textul nu a fost reprodus in nici un volum. Iata un fragment transparent: „...Stapini de teapa asta, la mosu-meu si tata/ Stateau de frica smirna si le scoteau privata./ Tingaul cela vinat, altdata, de rusine,/ Ascuns pe dupa hirburi, te judeca pe tine/.../ Si stirpitura asta sa-ti cintareasca graiul,/ Sa-ti ia din miini cimpoiul, duminica si naiul,/ El, gingavul, pelticul, El viermele, limbricul?...“

Infuzia progresiva de „lirism naturist“, de estetism/intimism „decadent“ sau de „pasunism gindirist“ nu era – vorba tovarasului Stalin – intimplatoare: tolerarea ei, in pofida criticilor repetate, reprezinta un simptom al discretei relaxari „nationale“ pe care documentele de partid – triumfalist-lemnoase – nu fac decit sa o camufleze. Obiectiile unor dogmatici de serviciu – inspirat selectate – sint simptomatice si, in felul lor, expresive. Printre infierati se numara tinere „frumoase si sanatoase“ care, in loc sa scrie despre idealurile patriei socialiste, isi pling meschinele suferinte sentimentale, poeti care se izoleaza reactionar de popor clamindu-si egocentric „inaltimea“ si „nemurirea“, care arhaizeaza „decadent“ sau „cadelniteaza“ mistic... Un articol din Scinteia vestejeste inflatia de comparatii vegetale (barbati-arbori si femei-flori). Taxind „boicotarea“ istoriei noi, Paul Georgescu imagineaza o ucronie pilduitoare: presupunind ca un cercetator al viitorului, „vrind sa reconstituie viata din tara noastra nu ar avea la indemina decit colectia pe 1954 a Tinarului scriitor“, ar ajunge – pe baza lecturii poeziilor – la concluzia ca Romania e o tara muntoasa acoperita de paduri, fara orase, plina de bordeie, cu o civilizatie preponderent pastorala si o agricultura primitiva... Chiar asa!

- La standardele anilor ’70
Una peste alta, avem de-a face cu o cercetare istorica, sistematica si descriptiva, care, inainte de a evalua, informeaza scrupulos. Autorul a parcurs colectia completa a revistei, colectiile altor periodice „culturale“ din anii ’50, realizind si interviuri cu unii actori ai epocii: Dumitru Micu, Haralamb Zinca, Mircea Micu. N-ar fi fost rau sa fie „chestionati“ si altii. Insa bibliografia cuprinde (cu exceptia DSR si a altor una-doua lucrari) numai titluri dinainte de 1989, ceea ce nu-i tocmai in regula. E, desigur, un fapt pozitiv lipsa tonului vehement-polemic, resentimentar. In mod vadit, Radut Bilbiie incearca sa salveze estetic ceea ce se poate salva (si uneori chiar ceea ce nu) dintre atitea „debuturi si rebuturi sablonarde“, preocupat fiind sa inregistreze „avatarele debarasarii de sabloane sub supraveghere“. Numai ca monografia ramine adeseori, ca atitudine critica, la standardele anilor ’60-’70. Nu lipsesc conformismele naive, partial explicabile prin lipsa formatiei literare. Paul Anghel este prezentat fugitiv, fara nici o legatura cu subiectul in discutie, drept „finul cunoscator de mai tirziu al culturii chineze“ (ca si cind mai ales prin asta s-a ilustrat...).

Altundeva, autorul descopera ingenuu America: „Nu este un neadevar ca s-a tradus enorm din literatura rusa si sovietica“. Sau ne informeaza, intr-un limbaj cam datat, ca „Anul 1955 marcheaza incheierea etapei de definire a personalitatii revistei, permite trecerea spre deschiderile anilor 1956 si 1957, in efortul vizibil de recuperare a personalitatilor interbelice, a valorilor romanesti si universale“, fara a mentiona circumstantele si clauzele acestor „recuperari“. Bilantul revistei este infatisat astfel: „Pe de o parte ea jaloneaza ideologic si dogmatic actul creator, impunind suficient de multe solutii si modele devenite peste ani neviabile ssuav spus! – n.m.t, pe de alta parte incurajeaza accesul spre literatura al debutantilor, formind si propunind spre consacrare citiva autori, insuflindu-le incredere in a continua. In aceasta balanta, atitudinea sincera de descoperire si incurajare a debutantilor pare a fi totusi precumpanitor pozitiva, fie si macar pentru faptul ca, mai tirziu [...] se va mentiona ca acestia au debutat in paginile ei (s.m.)“. Nu era totusi preferabil sa fi debutat in alte conditii?

De fapt, spatiul ideologic de manevra al scriitorilor se situa intre „recomandabil“ si „criticabil dar tolerat“. O analiza a interactiunii dintre estetic, partinic si contextele politice interne si internationale ale epocii ar fi fost binevenita, dar Radut Bilbiie nu pare a avea, deocamdata, resursele necesare. Noroc ca mostrele textuale oferite sint elocvente, iar „diagrama“ evolutiei revistei spune prin ea insasi foarte mult.
Remarcabila prin acuratetea documentara, monografia – indubitabil, serioasa si utila – ramine oarecum carenta la capitolul interpretarii. Demersul istorico-literar al lui Radut Bilbiie merita insa salutat, continuat si aprofundat.

Etichete:  Radut BIlbIie „Tinarul scriitor“ – monografie
 
 
 
Cele mai citite articole
O amintire cu Leonard Cohen
Magia „Luciei di Lammermoor“
Colegul meu şi Dumnezeu
TANDEM. Motet (musique baroque/ muzică barocă)
FILIT 2014: 1-5 octombrie
Cele mai comentate articole
O amintire cu Leonard Cohen
TANDEM. Motet (musique baroque/ muzică barocă)
Arca relei-credinţe
Colegul meu şi Dumnezeu
„Alegerea de stareţ“ produce victime colaterale
Cele mai recente comentarii
Sansa/nesansa
Securistii noi si vechi
exceptional spectacol
Cântul si acanthul
spune Creatorul....
 
Parteneri observator cultural