OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Orasul de pe Isar, capitala landului Bavaria, este renumit pentru una dintre ciudateniile sale: la München, anul nu are patru anotimpuri, ci cinci. Cel de al cincilea anotimp, al gradinilor de vara – una din cele mai atragatoare inventii ale gastronomiei bavareze. In jur de 150 de mii de locuri in aer liber, locuri accesibile oricui, indiferent de sex, virsta, culoare, convingeri politice, clasa sociala. Egalitate, libertate, fraternitate pentru toti! Fenomenul Biergarten nu se datoreaza, insa, Revolutiei franceze, nici macar lui Karl Marx, ci Bisericii catolice, fiind meritul a doi dintre sfintii ei.
In anul 1539 instantele bavareze raspunzatoare de productia de bere au decis ca aceasta sa fie permisa numai in perioada dintre ziua Sfintului Michael (29 septembrie) si cea a Sfintului Georg (23 aprilie), fiind, asadar, interzisa in lunile de vara. Motivul? Pentru ca vara pericolul de incendii e mai mare decit in restul anului – cel putin asa au decis birocratii bavarezi de pe vremea aceea. Cu legea nu te pui, asa ca poducatorilor de bere nu le-a ramas decit o singura solutie, si anume sa depoziteze berea, s-o tina la rece in timpul verii. Dar cum sa le ofere münchenezilor insetati si incinsi de caldura bere rece ca gheata daca frigiderele au binevoit sa fie inventate doar mult mai tirziu? Simplu: au inceput sa apara ca ciupercile dupa ploaie imense pivnite racoroase, in care erau depozitate butoaiele cu bere. De aici si numele multor berarii: Salvatorkeller, Löwenbräukeller, Hofbräukeller (Keller insemnind „pivnita“). Am ajuns astfel la momentul in care s-a nascut un alt simbol al orasului München, si anume castanii. Pentru ca si la suprafata sa poata fi asigurata umbra si racoarea pivnitelor, deasupra lor au fost cultivati castani, deveniti astfel pomii traditionali ai berii.

Dar cum si de ce a aparut gradina de vara, Biergarten, aceasta combinatie intre circiuma si picnic, devenita ulterior o adevarata institutie bavareza? Cum producatorii de bere nu-si doreau decit s-o vinda cit mai repede clientilor insetati, dar mai ales fara sa recurga la intermediari hrapareti, au avut ideea de a instala sub castani mese si banci din lemn, oferind clientelei bere proaspat scoasa din pivnita. Toate bune si frumoase, numai ca ideea n-a fost pe placul circiumarilor, care incepusera sa-si cam piarda clientii. S-a incins o cearta in toata legea pina cind, pentru a evita o mare rebeliune gastronomica, Regele Bavariei Ludwig I a decis prin decret ca la mesele de sub castani sa fie consumata numai bautura, nu si mincare. Succes desavirsit! De atunci a ramas obiceiul foarte indragit de münchenezi de a se instala seara in numeroasele si pitorestile gradini de vara cu propria provizie de merinde, aduse de acasa, de obicei specialitati bavareze, consumind contra plata doar berea si, mai nou – sacrilegiu! –, bauturi moderne ca sucuri de fructe si Coca-Cola.

Istoria gradinilor de vara avea, insa, sa fie marcata de o mare revolutie, dar nu in luna octombrie, nici macar in noiembrie, ca Mama tuturor revolutiilor, ci la inceput de vara. In luna mai a anului 1993, cind pentru prima oara de la infiintarea orasului München de catre calugarii care i-au dat numele, mii de oameni au demonstrat in semn de solidaritate cu berea scandind lozinci ca: „Salvati berea! Bere draga, sintem alaturi de tine! Bereo, fii tare!“. Toate astea pentru ca o mina de locuitori din centrul orasului, dornici sa impace si capra si varza, adica sa traiasca in chiar buricul capitalei de land, bucurindu-se in acelasi timp de linistea unei idile rusticane, se dusesera la primarie cu jalba-n protap cerind ca gradinile de vara sa ramina deschise numai pina pe la ora 9 seara, cind gainile citadine se duc la culcare. Dar... dreptatea si, o data cu ea, berea au invins!

Aproape ca nu exista cartier münchenez unde seara, dupa o zi calduroasa de vara, sa nu rasune clinchetul halbelor de bere pe fundalul vreunei fanfare bavareze, insotit de traditionala urare: „Hai noroc! Prosit!“.

Radio Europa Libera
Praga