Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2010   |   Martie   |   Numarul 517   |   Anticomunism cu năframa pe ochi

Anticomunism cu năframa pe ochi

Autor: Ovidiu ŞIMONCA | Categoria: | 10 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Andrei Cornea ne face onoarea să ne citeze într-un editorial din revista 22, nr. 11 (1044), din 9-15 martie 2010. Textul său, publicat pe prima pagină a revistei 22, se intitulează „Anticomunişti cu un singur ochi“, şi se referă la grupajul revistei Observator cultural, denumit „Politizarea IICCMER“, din 4 martie, grupaj în care semnează, în ordine alfabetică: Liviu Cangeopol, Doina Ioanid, Carmen Muşat, Ovidiu Pecican, Zoe Petre, Iulia Popovici, Ştefan Stoica şi Ciprian Şiulea. În acelaşi grupaj, am publicat şi un interviu cu Marius Oprea, după ce a apărut în Monitorul oficial Hotărîrea de Guvern prin care era destituit din funcţia de preşedinte al IICCR. Andrei Cornea spune că înlocuirea domnului Marius Oprea cu domnul Tismăneanu, cît şi unele modificări, din aceeaşi Hotărîre de Guvern, „nu încetează să producă unde de şoc în apele tulburi ale gazetăriei româneşti“, oferind apoi cititorilor revistei 22 citate sau frînturi de citate din articolele publicate înObservator cultural, doar din Observator cultural. Prin urmare, revista noastră ar produce „unde de şoc în apele tulburi ale gazetăriei româneşti“.
 
Revista noastră nici n-a provocat „unde de şoc“, nici nu se află în „apele tulburi ale gazetăriei româneşti“. Acest mod superior şi, la limită, injurios prin care Andrei Cornea se adresează unei alte publicaţii culturale îi subminează, din capul locului, demersul jurnalistic. În plus, o atare afirmaţie îi descalifică din start pe toţi cei care s-au pronunţat împotriva schimbării lui Marius Oprea – Doina Cornea, Herta Müller, Stéphane Courtois, Catherine Durandin, Dennis Deletant, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Radu Ioanid –, unii protestînd public, alţii retrăgîndu-se (simbolic) din structurile IICCMER. Şi aceştia au fost găzduiţi în „apele tulburi ale gazetăriei româneşti“, laObservator cultural. Din punct de vedere jurnalistic, credem că am procedat corect. Ne miră doar că Andrei Cornea, care a lucrat şi la BBC într-o perioadă, nu ia în seamă şi aceste puncte de vedere, propunîndu-şi ostentativ să minimalizeze o suită de reacţii şi articole prin care se analiza o problemă presantă, cu ramificaţii politice. Cum ne miră că Marius Oprea nu se regăseşte cu nici o opinie în 22 (la BBC, întotdeauna, un personaj înlocuit  intempestiv dintr-o funcţie publică avea dreptul la o explicaţie). 
 

Prin urmare, am căutat, cu acel grupaj, să limpezim o situaţie şi să tragem un semnal de alarmă – Guvernul Boc a reluat practica epurărilor politice, pe care, altădată, Andrei Cornea ar fi sancţionat-o cu asupra de măsură. Ne întrebăm cum ar fi reacţionat dl Andrei Cornea, revista 22şi GDS dacă la putere s-ar fi aflat Adrian Năstase şi Ion Iliescu şi aceştia – şi nu domnii Emil Boc şi Traian Băsescu – ar fi decis schimbarea de la IICCMER? Acum, probabil că editorialistul ar vrea să închidem ochii de tot, să nu ne funcţioneze nici măcar acel „singur ochi“ pe care îl invoca în titlu.

 
Vom face, în continuare, cîteva precizări. Ele nu sînt adresate neapărat domnului Andrei Cornea, ci privesc relaţia noastră cu cititorii, care au nevoie de întregul context al acestei grave situaţii, care ar trebui investigată jurnalistic. 
 
1. Marius Oprea a fost demis de la conducerea IICCR de către Guvernul Emil Boc. N-am primit din partea premierului Boc nici o justificare a demiterii. Nu am luat cunoştinţă de nici o explicaţie guvernamentală pentru această înlocuire. Nu ştim, practic, de ce a fost demis. Nimeni n-a contestat competenţa şi modul în care Marius Oprea a condus acest institut. Din acest punct de vedere, înlocuirea este abuzivă.
 
2. În întregul grupaj al revistei Observator cultural nimeni nu pusese la îndoială competenţa ştiinţifică a lui Vladimir Tismăneanu, cum insinuează Andrei Cornea.  Singura noastră nedumerire/ întrebare se referea doar la dorinţa domnului Tismăneanu de a avea o funcţie de conducere în România (numai!) la IICCMER. Nu poate continua Vladimir Tismăneanu să cerceteze comunismul românesc ca şi pînă acum? De ce, după ce Comisia Prezidenţială Consultativă şi-a încheiat activitatea, Vladimir Tismăneanu a vrut să se instaleze fix la IICCMER? Comunismul poate fi studiat „ştiinţific“ numai prin înlăturarea lui Marius Oprea? Din acest punct de vedere, prezenţa domnului Tismăneanu la IICCMER este o uzurpare. Aici, problema „conştiinţei“ este una fundamentală. Nu poţi să construieşti nimic durabil printr-un „păcat originar“, prin înlăturarea unui coleg. Vladimir Tismăneanu insistă să-i luăm în seamă precizarea că nu va fi plătit pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al IICCMER. Chestiunea nu înlătură problema „conştiinţei“, a modului în care a orchestrat această înlocuire încă din martie 2009. Părerea noastră este că celorlalte persoane cu funcţii remunerate, aduse de Vladimir Tismăneanu la IICCMER, li s-a oferit şi o răsplată pentru sprijinul pro-Băsescu din campanie. Andrei Cornea spune despre Vladimir Tismăneanu că este „un înfocat susţinător al preşedintelui“. Ceilalţi or fi altfel? A primat dorinţa de cercetare ştiinţifică a comunismului sau modul de comportare în campanie a echipei Neamţu& Co.? Facem apel la „conştiinţa“ domnului Andrei Cornea pentru un răspuns.
 
3. Domnul Tismăneanu ne asigură, în cîteva intervenţii de presă, de bunele sale intenţii, de cît de mult se va implica în cercetarea celor vinovaţi de ticăloşii, propunînd chiar înfiinţarea unei direcţii de investigare a crimelor comunismului în cadrul DNA. Andrei Cornea este nedumerit că, pînă acum, dosarele înaintate de IICCR n-au dus la nici o condamnare, întrebîndu-se dacă nu cumva „modul de a lucra al dlui Oprea şi al echipei sale a fost complet deficitar, deoarece ei n-au reuşit să producă probe judiciare care să reziste într-un proces“. Din păcate, logica şi exemplele la îndemîna domnului Andrei Cornea sînt „deficitare“. Or fi, poate, cîteva dosare incomplete, dar chiar toate cele 400? Într-un interviu din Observator cultural, nr. 411, din 21 februarie 2008, Vasile Paraschiv ne declara că pregăteşte o acţiune către Parchet: „Am acţiunea înaintată la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, înfiinţat de prim-ministru şi condus de Marius Oprea. Am depus acolo documentele, dosarul, dovezile. Luna aceasta, sper ca dosarul să fie gata pentru o acţiune juridică. Trebuie identificaţi ofiţerii de Securitate. Am prezentat plîngerile mele, însoţite de acte oficiale, dovezi de la CNSAS legate de anchetele mele, de asuprirea mea. Am un document de bază, întocmit de ministrul Tudor Postelnicu şi de Iulian Vlad. Am o listă cu zece generali care au contrasemnat documentul“. Institutul condus de Marius Oprea i-a identificat, ulterior, cu adresă şi localitate, pe acei generali despre care vorbeşte Vasile Paraschiv. De ce n-au ajuns să fie cercetaţi în instanţă? A lucrat Marius Oprea „deficitar“ sau justiţia nu şi-a făcut treaba? 
 

Mărturisim că n-am înţeles metafora editorialistului de la22, despre „anticomunismul cu un singur ochi“ (aşa cum am tresărit a neînţelegere cînd, acum cîteva săptămîni, Rodica Palade, în aceeaşi revistă 22, afirma că Marius Oprea „şi-a dorit prea mult să fie la butoane“). În fond, în mitologia greacă, ciclopii, deşi cu un singur ochi, aveau o privire mult mai cuprinzătoare decît cea a muritorilor de rînd. Aşa că e preferabil să fim „cu un singur ochi“ (poate ne-a făcut A. Cornea un compliment...), decît să ne punem, cu bună ştiinţă, năframa pe ochi, cum face Andrei Cornea. Oarbe erau şi fiinţele din peştera lui Platon. Apoi au ieşit afară din peşteră, la lumină. Vindecarea a fost grea, dar reuşita deplină. Au văzut. Totul. Ceea ce-i dorim şi domnului Andrei Cornea!

 


Comentarii utilizatori

anticomunismul de conjuncturaSophia Jurcan - Vineri, 19 Martie 2010, 13:44

La cat a suferit Andrei Cornea de pe urma comunimului, nici nu ma mir de asa o fervoare anticomunista!

am citit articolul d-lui Andrei CorneaAndreea - Vineri, 19 Martie 2010, 22:36

Am citit articolul d-lui Andei Cornea si mi s-a parut de-un penibil infinit... Si nu doar mie. (A se vedea si comentariile de pe site-ul 22-ului!). Dar, ceea ce nu inteleg, este motivul pentru care i se da acestui domn atata importanta. In definitiv si la urma urmei, cine este Andrei Cornea? Poate ma lamureste si pe mine cineva!

Sophia foreverA. Cella - Sambata, 20 Martie 2010, 14:00

Da` cu Cornea ce-ati avut ? Abuziva si umorala cum pareti a fi, nu ratati nici o ocazie de a va etala ,,vocatia" justitiara., fie si la modul hodoronc - tronc, precum purcedeti mai jos. Pe ce va bazati, Madame ?

@A.CellaSophia Jurcan - Duminica, 21 Martie 2010, 11:44

Ma bazez, stimata doamna, pe faptul ca dl. Andrei Cornea a avut parte de o biografie lina si a beneficiat mereu de ocrotirea unui parinte care i-a suflat intotdeauna in ciorba, "ca sa nu se arda copilu'". Scuzati-ma ca v-am deranjat, cu umorile si felul meu de-a fi visceral... dar faptul ca vocatia anticomunista a d-lui Andrei Cornea nu ma convinge si nu ma impresioneaza este o chestie de optiune, la care am dreptul. Fie si pentru faptul ca am doi bunici morti in puscariile comuniste! Ceea ce, fireste, nu e si cazul d-lui Cornea! Pe memoria lor, pe chinurile familiei mele, pe gropile necunoscute, inca, in care le puterezesc oasele, pe astea ma bazez, distinsa mea interlocutoare!!!

Sophia forever 2A. Cella - Luni, 22 Martie 2010, 12:07

Calcati, se pare, pe urmele d-lui M. Oprea, faceti sapaturi, nu insa in tarana, ca d-nia sa, ci in... genealogii ! De la A. Cornea ati ajuns la Paul Cornea, tatal care, ca orice parinte, a suflat candva,,in ciorba fiului sau \", ocrotindu-l. Crima, nu alta ! Urmeaza, probabil, lapidarea. Dumneavoastra, care etalati lecturi vaste (?) nu se poate sa ignorati reputatia de care se bucura acest distins intelectual roman, creator de scoala, reputat formator de cercetatori in domeniul istoriei literare, detinator a numeroase premii literare, si, printre altele, membru in Consiliul consultativ al revistei care va gazduieste. Pana unde credeti ca se poate merge in tara asta cu macularea intelectualilor, inclusiv a celor cu vinovatii imaginare.Regretabilele pierderi pe care le-a inregistrat familia dv. in anii comunismului, pe care le invocati, nu va indreptatesc sa nutriti o revansa globala, oarba si neselectiva si cu atat mai putin sa participati la o actiune de defaimare a unor personalitati remarcabile ale culturii noastre pentru faptul de a fi cchetat candva cu o anumita ideologie (de care s-au dezis de mult, cum este si cazul prof. P.C.) sau pentru ca acum nu se manifesta vehement (asa cum ati dori dv si cei carora le tineti isonul) impotriva actualei puteri. Numar, din pacate, la randu-mi, in familia mea patru victime ale evenimentelor tragice petrecute in Bucuresti in ianuarie 1941 si, va asigur, niciodata nu mi-a trecut prin cap sa extind vinovatiile pentru crimele respective dincolo de cei care au ucis si de miscarea care i-a instrumentat. Poate, totusi, nu va mai precipitati la modul sententios la care obisnuiti s-o faceti.

@A. CellaSophia Jurcan - Marti, 23 Martie 2010, 20:11

As vrea eu sa pot calca pe umele d-lui Marius Oprea...
Distinsa doamna, eu nu etalez lecturi vaste, habar n-am de unde ati scos chestia asta. V-as fi recunoscatoare sa ma lamuriti! Nu l-am defaimat deloc pe dl. Paul Cornea, cat despre "lapidare"... ce sa mai vorbim! Am remarcat doar, si contrazice-ti-ma daca puteti cu argumente plauzibile - ca Dl. Andrei Cornea , ca si dl. Tismaneanu, de altfel, au fost suficient de abili sa aleaga intotdeauna "tabara" care le proteja cel mai bine interesele de moment. In rest, va atrag atentia ca sunteti pe cale de a comite suprema gafa: comparati Holocaustul cu Gulagul si chestia asta nu se face!!!! Se poate, Doamna? Chiar atat de prost stati cu ideologia si "corectitudinea politica"?

Sophia Jurcan@A.Cella nr. 2 - Marti, 23 Martie 2010, 21:47

Stati asa, ca eu sunt ardeleanca si daca mi se spune un banc sambata seara, risc sa rad duminica in biserica! Asa ca de-abia acum m-am enervat ca lumea! Lasand la o parte predica pe care mi-o tineti despre dl.prof. Paul Cornea, pe care il pretuiesc cel putin tot atat de mult ca dvs.,. indrazniti sa-mi spuneti ca am luat-o pe "urmele lui Marius Oprea?!" Si asta dupa ce tocmai va spusesem despre gropile necunoscute in care zac ai mei si pe care le-as dori din toata inima descoperite?! Ca sa am unde sa ingenunchez si sa vars o lacrima? Pai nu va e rusine obrazului, Madame?!!! Adica despre ce revansa globala, oarba si neselectiva vorbiti, incercand sa ma acuzati de ceea ce n-am spus si n-am scris niciodata?! Oare dl. prof Paul Cornea ar fi de acord ca "a cochetat candva cu o anume ideologie" , dar ca "s-a dezis demult?" Adica nici macar scuza de-a fi crezut sincer in ideile alea nu i-o acordati? Asa il aparati dvs.? Spunanad ca "a cochetat " si pe urma "s-a dezis"? Zau, dl. Paul Cornea stie ce fel de avocata are?!!!

Criza de nervi ?!Tusierul - Miercuri, 24 Martie 2010, 20:38

De pe tuşă: Doamna doctor S.J.,( parca asa v-ati prezentat mai zilele trecute), scoateti repede caietul de retete si prescrieti-va un tranchilizant ca prea v-ati infierbantat, incurcand nu doar succesiunea informatiilor pe care le inserati in ultimele dv. puseuri, ci si ignorand reguli de bun simt elementar privind comportamentul in spatiul public .Altfel, riscati (riscam) sa treceti curand la injuraturi... Cat despre speculatile (rastalmacirile) in care constat ca va lansati, ele sunt trase de par cat cuprinde. Asa incat, luati, va rog, o pauza! O sa va prinda bine (si noua !).

Sophia Jurcan@Tusierul - Miercuri, 24 Martie 2010, 21:35

Sunteti amabil sa fiti mai explicit? Care sunt speculatiile si rastalmacirile despre care vorbiti? Ce reguli de comportament am incalcat, ma rog frumos? Daca vreti sa treceti la injuraturi, va priveste, n-aveti decat. Dar atunci nu mai vorbiti dvs. despre spatiul public...Deci, vreu sa -mi semnalati rastalmacirile, speculatiile si "incurcaturile" de succesiune a informatiilor. Si cat mai repede, va rog, fiindca trebuie sa-mi iau tranchilizantul!!!!

NedumerireD.T. - Joi, 25 Martie 2010, 00:20

Dle. Matei, acest tip de reactii este idealul receptarii textelor dvs.?

 
 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Endemicul plagiat în şcoala românească
Norman Manea – Doctor Honoris Causa
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire