OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Procesul comunismului din Romania – ne place sau nu sa recunoastem, va trebui sa acceptam evidentele – se dovedeste un esec. Sa ne explicam.
Daca in 1990 si in anii imediat urmatori un astfel de proces era necesar si binevenit, cu atit mai mult cu cit situatia politica din originala noastra tranzitie era tulbure si un astfel de demers, nu doar etic si moral, ar fi avut consecinte juridice si administrative, acum, in 2007, ni se pare un pariu esuat. Cine pe cine sa judece, cine si cum sa restabileasca adevarul istoric si responsabilitatile asupra unui regim criminal?

Aici nu sint de facut paranteze. Si nici nu e loc pentru detalii, nuante, c-o fi, c-o pati. Raportul Comisiei Tismaneanu, oricite lacune ar avea el, ramine un punct cistigat si o baza de discutii, uneori polemice, despre trecut. Dar prezentul? Activitatea CNSAS-ului, a Institutelor de Istorie Recenta si Studierea Crimelor Comunismului, a Ministerului Justitiei este impotmolita de prea multe interese divergente. Paul Goma si Plesita sint extremele unor luari de pozitie intre care se inghesuie intregul popor roman. Cui ii mai pasa azi de crimele comunismului? Cine mai este interesat de dramele, tragediile si nenorocirile consumate in 50 de ani, la care am fost si sintem partasi, daca nu fiecare dintre noi, macar prin familiile noastre? Cine pe cine sa judece? Si cum? Unde intervine toleranta si intelegerea pentru diversele grade si forme de compromis, unde se sfirseste netoleranta pentru criminalii regimului? Extrem de dificil de a-i separa pe cei buni de cei rai, de a izola victimele de calai si pe ticalosi de cei buni. Mai ales intr-o societate ca a noastra, unde raul si binele coabiteaza complice si vinovat, unde spritul si tuiculita pacifica deseori izbucnirile belicoase. Nici raul nu a fost dus pina la capat – departe de a fi fost la noi ceea ce s-a consumat la sovietici sau la chinezi –, nici binele nu s-a solidarizat, cum au reusit, sa spunem, polonezii.

Aceasta naclaiala etico-morala a condus unde ne aflam. Descurcareala si compromisul care ne-au salvat de atitea ori, ca sa nu curga prea mult singe, s-au intors impotriva noastra. Intransigentele de cafenea sau de cenaclu studentesc nu trec in zona maselor largi, iar opinia publica, dincolo de gilceava intelectualilor, nu mai este decit vag si superficial interesata de judecarea trecutului. O spunem cu amaraciune si nu cu cinism. Numeroase iesiri la rampa ale evaluarii aspre a trecutului nu depasesc aria bunelor impresii eseistice: nu duc nicaieri. Traim intens in imediat, cu mize mici si fantasme egolatre, pe spatii restrinse. Lipsesc proiectele concrete si de durata, care sa implice reevaluarea reala si onesta a trecutului. Scoala si mass-media nu pot impune o traiectorie etica in absenta unei presiuni din interiorul societatii romanesti. Ea nu exista, dincolo de eforturile unor distinsi intelectuali de a schimba agenda de interes imediat a multimilor. Am primit in aceste zile de la Romulus Rusan Cronologia si geografia represiunii comuniste in Romania. Recensamintul populatiei concentrationare (1945-1989), excelenta si documentata sinteza a tragediei de care tot vorbim si pe care dorim sa o condamnam.

Pe cine mai intereseaza ea, in afara unor intransigenti idealisti? Dar Poporul, poporul roman de care tot facem caz, ce obsesii are in imediat: concediile, calificarea Stelei in grupele preliminare, cresterea pensiilor, compensatele, seceta, plecarile cu buzunarele goale si revenirile cu ele pline in Romania, viata privata a vedetelor TV, gunoaiele, ca si moartea PF Teoctist (jenanta aceasta nefericita coincidenta, Zi de Doliu National, dar nu se intrerupe nici campionatul de fotbal si taman atunci o tinem langa cu strinsul tonelor de mizerii aruncate peste tot in jurul nostru...)? Ce sa facem si cum ca sa cointeresam poporul roman de acest necesar proces de evaluare a propriei istorii dincolo de pozitiile strict partizane, dincoace de o realitate care ni se strecoara printre degete?
Am vrea sa ne facem iluzii, dar ne este imposibil. Ne contrazice tot ceea ce se intimpla in jur. De la cei care stau cu burta intinsa la soare, la mare, pina la cei care nu stiu ce sa faca cu propriii lor copii si-i abandoneaza. Anticomunismul devenit doar un subiect de polemici academice sau o vaca de muls pentru diversi oportunisti – cunoastem si noi citiva infocati de circumstantele valorificabile ale prezentului – nu poate da roade reale pentru resuscitarea si reinventarea eticului. Poate ne inselam si viitorul o sa ne contrazica. Ar fi bine pentru intreaga suflare romaneasca.