Acceptăm provocarea. Nu ne mai ocupăm
de domnul Traian Băsescu, preşedintele României, cum ni s-a
sugerat cu duioasă compasiune în
România literară. Ne
vom ocupa de domnul Emil Boc, prim-ministrul Guvernului României.
Dacă nu era premier, nu cu domnia sa pierdeam vremea, tocmai acum
cînd toamna e minunată şi atîtea frumuseţi ale lumii
ne stau la îndemînă, de la culorile pastelate ale
frunzelor ce se îngălbenesc cu tandreţe la gustul aromat al
cafelei Jamaica Blue, luată de la magazinul Avedis al lui Gheorghe
Florescu din Piaţa Rosetti, care poate îmbuna orice fiinţă,
precum vinul de Lechinţa cu care a fost convins Hruşciov să
retragă trupele de pe teritoriul României.
Pînă să intrăm în miezul
subiectului, nu care cumva să neglijăm o afirmaţie ieşită din
gîndirea actualului premier, greu digerabilul profesor de la
Cluj, Emil Boc. Referindu-se la prestaţia liderilor opoziţiei,
Victor Ponta şi Crin Antonescu, şeful Executivului, care doarme în
poziţie de drepţi cu mîna pe telefonul de la Cotroceni, a
afirmat, neted şi abrupt, că venirea la putere a noului colhoz
politic al opoziţiei ar însemna „reinstaurarea vechilor
practici de conducere comuniste“. Comuniste? Aoleu, parcă
scăpaserăm de comunism după ce fusese condamnat şi judecat mai
ieri cu energică mînie capitalistă!
Cuvîntul comunist, care provoacă
urticarie şi alergie multora dintre vechii mîncători de
ciocolată deveniţi vajnici anticomunişti de pripas, a ajuns azi
cea mai dură injurie. Dacă îl faci pe unul comunist, mai rău
nici că se poate. Dar unde erau aceşti vajnici luptători
anticomunişti de astăzi, în cap cu liderii PDL – Traian
Băsescu y compris – înainte de 1989, cînd nu prea
mulţi cetăţeni români şi-au pus pielea la saramură
împotrivindu-se făţiş şi deschis comunismului? Nu cumva tot
prin practici comuniste a preluat puterea în anii ’90 FSN-ul,
din rîndul căruia, acum, au apărut vajnicii anticomunişti
de ultimă generaţie? Nu cumva tot cu practici comuniste, utilizate
în scop electoral, acum doar cîţiva ani, a cîştigat
la mustaţă Traian Băsescu un nou mandat? Nu cumva tot cu practici
comuniste, dar cu un fals discurs anticomunist, sîntem mereu
îmbrobodiţi cu fantoma comunismului după care, realmente,
destui cetăţeni ai scumpei noastre Patrii tînjesc şi oftează
şi azi.
Ce învîrtea tov. Emil Boc
prin anii ’80, ca să-i pută acum atît de tare practicile
comuniste, pe care altminteri le foloseşte din plin? Sau este doar o
manevră electorală? Cum se apropie orice fel de alegeri, în
discursul PDL apare brusc această componentă anticomunistă, care,
altfel, nu mai are absolut nici o relevanţă. Pentru cei care se
înghesuie prin malluri la promoţii, pentru cei care se bat
pentru o pungă cu ajutoarele alimentare oferite de UE sau pentru cei
care umplu discotecile, grozăviile făcute de comunişti nu mai au
nici un fel de relevanţă sau impact.
Sau poate că Emil Boc face cu ochiul
unui electorat captiv, care nu poate accepta ideea de comunism şi de comunişti, oricine ar fi emiţătorul mesajului anticomunist? Oare a
auzit ţîfnosul Emil Boc de senatorul McCarthy, de comisia lui
senatorială din Statele Unite şi de vînătoarea de comunişti
din anii ’50? Isteria anticomunistă, care a fost o isterie
antidemocratică, a rămas ca o pată neagră în filele
istoriei americane.
Comportamentul premierului Emil Boc –
de căţelandru umil în faţa umorilor, resentimentelor şi
frustrărilor unui preşedinte care nu trăieşte bine decît
din gîlceavă – devine jenant. ’Geaba Enescu brand al
României, cînd un prim-ministru de azi spune doar aiureli
care să sune bine în urechile stăpînului său. Căci
toată pletora de ultimă oră de lideri PDL este o adunare jalnică
de oportunişti puşi doar pe căpătuială şi pe ocuparea unor
posturi importante – şi bine retribuite – în Statul român.
Toate remanierile de care se tot vorbeşte – sub semnul iminenţei
– sînt simple manevre de aburit gloata. Ce mare scofală este
că un personaj cu totul mediocru, precum ministrul Igaş – şi
acesta mare anticomunist, ca Boc? –, va fi înlocuit de
actualul ministru al Apărării, altă marionetă cu patru stele pe
umeri, generalul Gabriel Oprea (şi ăsta tot mare anticomunist?)...
Straniu, dar în limita logicii
lui „pupă-n bot şi papă tot“, toate aceste vestale ale anticomunismului de ultimă oră ar fi putut face carieră frumoasă
şi înainte de 1989. Unii chiar au şi făcut. Acum, nici
usturoi nu au mîncat, nici gura nu le miroase. Doar Lancôme
şi Chanel 5. Accept, la limită, orice fel de matrapazlîc sau
de codoşală învelită în minciuni despre democraţie şi progres, dar nu mai accept să ni se dea lecţii de etică. Nu ştiu
cum vine cu echitatea capitalistă, dar de cea socialistă am
beneficiat din plin. Cuvîntul comunist în gura acestor
vajnici foşti utecişti sună jenant. Şi la ei se referea Gabriel
Liiceanu – care acum tace – în apelul său către lichele,
rămas azi fără adresant. Lichelele s-au împrăştiat în
toată clasa politică şi judecăţile de valoare nu mai pot fi
decît personale. Este tragic că lipsa de modele intelectuale
şi de alternativă politică ne-a adus într-un impas, din care
nu mai putem, nu vrem sau nu sîntem în stare să ieşim.
În aceste condiţii, incidentul legat de Regele Mihai devine
sugestiv.
După fel de de fel opinteli mai mult
sau mai puţin elegante şi de răsuciri cu 180 de grade ale
majorităţii pedeliste, s-a acceptat propunerea fostului premier,
Călin Popescu Tăriceanu, de a-l invita pe fostul suveran al
României în plenul Parlamentului, pentru a ţine o
cuvîntare, prilejuită de împlinirea vîrstei de 90
de ani. Ceea ce ar fi trebuit să fie un moment solemn şi evocator
al istoriei recente – care cum, necum a marcat istoria României
şi a Europei: scurtarea războiului cu şase luni nu e chiar puţin
lucru – a dat naştere unor polemici virulente şi ieşiri la rampă
dintre cele mai groteşti.
Trecem peste limbajul de bodegă, cu
totul inadecvat pentru un şef de Stat, adoptat de Traian Băsescu –
voi fi din nou boscorodit: „Iar, domnule, pomeneşte ăsta de
Băsescu, are o obsesie, domnule, ce ţi-e şi cu publiciştii ăştia,
de ce nu or scrie şi ei frumos despre o carte, un concert, o
expoziţie, de ce nu-şi vede de prozele sale?“. Afirmaţiile cu
„bietul ex-rege“ intră în obişnuinţa verbală
prezidenţială. Vrem doar să punctăm faptul în sine, al
invitării Regelui Mihai în Parlamentul României. Nu
credem că discursul frust al deputatului Toader Paleologu a schimbat
situaţia votului negativ din comisiile Parlamentului. Ci că, pur şi
simplu, a fost un telefon, care a spus şmechereşte: „Lăsaţi-l
pe «bietul rege» să vină, o să avem de ce rîde
şi vom putea să-i scoatem ochii lui Duda, după aia“. Anticomuniştii din PDL rîd de Regele Mihai, se pregătesc de o
şedinţă distractivă, pe 25 octombrie. Domnule Boc, fiţi
pregătit, Şeful dumneavoastră trebuie să vă audă rîsul
anticomunist!
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters