OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Berlin – capitala literara a Europei

Timp de trei zile, vineri, simbata si duminica 14, 15 si 16 iulie, Berlinul a fost – intr-un fel – capitala literara a Europei. Pe fatadele exterioare ale ultracentralei Gari Friedrichstrasse erau aplicate mari postere cu Trenul Literaturii Europa 2000, in diverse locuri din oras puteai vedea alte afise mai mici, fluturasi, publicatii de popularizare a proiectului, ca si anunturi ale manifestarilor berlineze din acele zile, toate in portocaliul atragator ales pentru intreaga campanie promotionala. Vineri, catre seara, expresul cu scriitorii care au traversat Europa a descins in Friedrichstrasse: muzici, ziaristi puzderie, lume multa. Programul de actiuni literare si de arta multimedia organizate debutase cu citeva ore inaintea sosirii trenului in gara. Au urmat o reuniune festiva si foarte vesela, in imprejurimi, la Berliner Ensemble, teatrul infiintat de Brecht, si, in celelalte doua zile, alte intilniri, receptii, lecturi publice, un tirg de carte special organizat, proiectii de filme in aer liber, reuniunea organizatiilor partenere ale proiectului, un festival de poezie de strada – si inca, si inca! Fireste ca e o metafora, caci un oras de asemenea marime nu se lasa usor „ocupat“ nici de scriitori, nici de reprezentantii altor ocupatiuni; dar, simbolic vorbind, chiar asta a fost Berlinul: capitala – macar pentru citeva zile – literaturii europene.


Simboluri, simboluri…

Simbolistica a fost esentiala in toata aceasta aventura extraordinara – si asupra ei voi insista inainte de a descrie mai in detaliu finalul ei berlinez. Initiatorii si organizatorii proiectului au pornit la treaba inca din 1997. In etapa lui exploratorie, in vara lui 1998, mesagerii de la literaturWERKstatt berlin s-au aflat si in Romania, stabilind contacte, explicindu-si intentiile, cerind sprijin. Era in zilele BOOKAREST-ului, tirgul nostru bucurestean de carte. Am stat atunci de vorba, intr-o dupa-amiaza, pe terasa La Motor, cu Thomas Wohlfahrt, coordonatorul proiectului. Parea ceva nastrusnic si greu de suportat: cine-si poate permite sa lipseasca de acasa o luna si jumatate, timp in care sa nu se afle nici in alta parte, undeva, intr-un loc anume, ci sa bintuie hai-hui, cu trenul, de colo-colo, prin Europa?! Sint obositoare si citeva ore de mers pe calea ferata, daramite 45 de zile! Nastrusnic dar – totodata – interesant: era o idee, o idee traznita, ingenioasa, atragatoare, cu un bun potential simbolic si mediatic, o idee – pe scurt – de succes. Mai raminea doar sa fie pusa in practica!…

Punctul de pornire a fost foarte bun, asadar: la orizont se arata anul 2000 si se putea imagina ceva spectaculos care sa atraga atentia nu numai asupra schimbarii de „prefix“, de secol si de mileniu, asupra marilor evenimente politico-economice sau sportive (tip Euro 2000), ci si asupra literaturii. Grupul de la literaturWERKstatt berlin a avut indrazneala sa creada ca da, febrilitatea cu care era asteptat primul an cu cifra 2 in frunte poate fi speculata financiar si mediatic si in favoarea unei idei culturale. Trebuia sa fie una traznita, socanta, simbolica, mediatizabila. Daca ar fi fost vorba – de pilda – despre inca un program de traduceri, cum sint multe altele in desfasurare, anvergura si impactul n-ar fi putut fi atit de mari. Era preferabil sa fie angrenati scriitori in carne si oase, si cit mai multi, in cit mai multe locuri, cu o cit mai buna vizibilitate. Asta presupunea transport, deci costuri. Cu avionul ar fi fost prea scump, cu autocarele – cam banal. Asa va fi aparut proiectul cu trenul: o expeditie pe cai ferate, o caravana de 100 de scritorii care traverseaza Vechiul Continent in anul 2000! Cu – desigur – activarea intregii simbolistici a integrarii europene, a diversitatii culturale europene, a importantei literaturii si a literaturilor pentru identitatea europeana, atit de greu de definit ca numitor comun al unei diversitati atit de policrome.

Si iata ca fapta s-a facut! S-au gasit si banii, si sprijinul necesar in tarile Continentului, drept pentru care expeditia s-a pornit la inceputul lui iunie din Portugalia, de la Lisabona, si s-a incheiat la mijlocul lui iulie la Berlin, dupa ce ajunsese catre Est pina la Moscova. Traseul s-ar fi lungit peste limitele suportabilitatii daca ar fi fost sa treaca prin chiar toate statele Europei. Organizatorii au facut si la acest punct o alegere cu efect simbolic: au refacut vechiul proiect al drumului Nord-Sud. La sfirsitul secolului XIX, Compagnie Internationale des Wagons-Lits a prelungit traseul Express-ului de Sud, care facea legatura intre Lisabona si Paris, pina la Sankt Petersburg, via Berlin, cu o ramificatie spre Varsovia-Moscova. N-a fost – insa – un succes comercial, caci istoria agitata a secolului XX a perturbat proiectul. Acum, in plina era aviatica si informationala, ca si – pe de alta parte – in plin proces de integrare continentala, din viziunea paneuropeana ferata (sic!) a lui Georges Nagelmackers, fondatorul CIWL, n-a mai ramas mare lucru de utilizat. Nu s-ar gasi multi calatori obisnuiti care sa se suie in vagon la Lisabona si sa mearga zile lungi cu trenul pina la Moscova. Dar daca se aduna totusi vreo suta si daca sint scriitori (plus alte zeci de insotitori, organizatori, ziaristi) si daca mai e si anul 2000, iata ca potentialul simbolic al traseului Nord-Sud e, ca printr-un miracol, resuscitat! Europa se integreaza si prin literatura, Europa e un spatiu al pluralismului cultural, Europa anului 2000 e traversata de o adunare ciudata, neverosimila de scriitori care-i spun ei, Europei, sa nu care cumva sa-ndrazneasca sa-i ignore! Va fi vai si-amar de ea fara ei!…


Romanii din tren – o mare putere continentala!

Dupa prima intilnire din vara lui 1998, organizatorii de la literaturWERKstatt s-au decis sa colaboreze in Romania cu Ministerul Culturii, care a promis sprijin financiar, iar pentru constituirea echipei de calatorie – cu ASPRO si cu Uniunea Scriitorilor. A urmat un lung sir de fax-uri, telefoane, apoi e-mail-uri, intilniri la Bucuresti sau prin alte parti (pe Christiane Lange, mina dreapta a lui Thomas Wohlfahrt in coordonarea proiectului am cunoscut-o in decembrie 1999 la Paris). Cind lucrurile au capatat un contur mai apasat, ni s-a cerut din partea ASPRO numele unui participant, iar Uniunii – doua. Consiliul ASPRO a deliberat si l-a propus pe Andrei Bodiu, iar ca rezerva pe Traian Stef (ni se spusese la un moment dat ca sint bune sperante sa poata pleca si el in calatorie), iar Uniunea i-a desemnat pe Nicolae Prelipceanu si pe Adrian Popescu. Dar, intre cei 100 (despre care am aflat ca au fost cind mai multi, spre 103-104, cind mai putini, in functie de cine se mai alatura pe drum sau mai abandona maratonul), prezenta romaneasca a fost mult mai impunatoare: din partea Republicii Moldova s-au aflat la bord Vasile Garnet si Vitalie Ciobanu, colegii nostri de la revista Contrafort din Chisinau, intre trimisii Germaniei s-a aflat si Richard Wagner, compatriotul nostru emigrat catre finele anilor ’80, iar printre scriitorii desemnati de Ungaria s-a aflat si Kovacs Andras Ferencz, poet tirgu-muresean. Cu alte cuvinte, bine infiltrati in mai multe delegatii nationale, am reusit sa reprezentam… patru tari! Ca – nu-i asa?! – o mare putere culturala!


Un sfirsit care a durat trei zile

Organizatorii de la literaturWERKstatt berlin sint de inteles: o expeditie atit de mirobolanta nu se putea incheia iute si degraba, cu o simpla coborire din tren. Si-atunci au gindit programul de trei zile pe care l-am descris la inceput pe scurt – si mai pe larg in secventele care urmeaza.

Titulatura generala a zilelor berlineze a fost o parafraza la anunturile de la intrarea trenurilor in gara: Literatur kommt an/ Soseste literatura! Simbolice si celelalte generice alese: Berliner Bücherfest/ Sarbatoarea cartilor din Berlin pentru tirgul de doua zile din Bebelplatz sau Weltklang – Nacht der Poesie/Sunetul lumii – Noaptea poeziei pentru festivalul din Potsdamer Platz. Si instalatia lui Lawrence Weiner, in a carei ambianta s-au desfasurat lecturile de poezie de duminica, avea un titlu filozofico-parabolic, nelinistitor-apocaliptic: After All/Nach Alles/Dupa toate acestea sau La sfirsit de tot…

Descinderea in gara Friedrichstrasse a fost – spuneam – vesela nevoie mare: aglomeratie, galagie, euforie, muzica si speech-uri de intimpinare, respectiv de sosire. Pe peronul presarat cu panouri publicitare portocalii si strajuit de grupuri de tineri cu tricouri portocalii tinind in miini buchete mari de baloane portocalii, din trenul portocaliu au descins expeditionarii: veseli si ei, chiar daca obositi, saracii, de-atita calatorie!… N-a fost – de fapt – chiar atit de rau: in trenuri au stat doar pe drumul dintre orasele in care au fost asteptati pe parcurs, iar acolo opririle au fost de cite doua sau trei zile, cu campare in hoteluri. La reuniunea de la Berliner Ensemble, unde adunarii i se ofera alte speech-uri, un foarte amuzant moment de teatru avangardist si un pahar de revedere, aflu intr-un timp record o multime de lucruri despre intreaga poveste: impresii, patanii, episoade hazlii sau triste etc. etc. Pierduti in multimea adunata in sala tip studio, foarte larga, cei 100 si… de excursionisti isi fac semne complice, ca membrii unei confrerii. In rest – alti invitati, unii dintre ei (ca mine) pentru reuniunea organizatiilor partenere, lume literara si mondena locala, ziaristi care-si tot plimba de colo-colo reportofoanele si camerele video, la vinatoare de declaratii si interviuri. O lume pestrita, o Europa literara foarte guraliva, careia un domn sobru si elegant, inalt reprezentant al Deutsche Bundesbahn (compania cailor ferate germane, sponsor al calatoriei), i se adreseaza respectuos, adresindu-i cuvinte frumoase. Nici nu mai conteaza daca vin dintr-o pretuire adevarata a literaturii; probeaza – in orice caz – faptul ca Europa comerciala, financiara, tehnocratica stie ca trebuie sa pastreze macar aparentele atunci cind e sa recunoasca rolul culturii in societate…

Lecturile se tin in sala expozitiei lui Lawrence Weiner de la Deutsche Guggenheim, umpluta cu scaune pliante. Regula neobisnuita a jocului: fiecare autor isi va citi versurile in limba materna, intr-un colt aflindu-se – totusi – multiplicate versiunile traduse in germana, pe care publicul le ia si le urmareste cu atentie. Rasuna astfel „Babelul lingvistic“ al Europei… Anuntata ca o instalatie, expozitia e mai degraba un soi de „instalatie textuala“: se intinde doar pe peretii inalti, albi ca laptele, pe care sint trasate din loc in loc linii incrucisate si scurte enunturi scrise cu litere de tipar, in germana si engleza, cu aspect de versuri eliptice, cu lexic categorial, cu cite un cuvint sau cite o sintagma pe post de refren, dupa o regula vag-permutationala. Transcriu varianta in engleza fara sa mai traduc: „AFTER ALL, A BIG THING/ ANOTHER THING/ SOMETHING/ IN FRONT OF A POINT IN TIME“; „A BLACK THING/ A WHITE THING/ AFTER ALL/ SOMETHING/ ANYTHING/ SEEN AT ANY GIVEN MOMENT“; „A THING OF SOME WEIGHT/ A THING OF LESS WEIGHT/ AFTER ALL/ ANOTHER THING/ SOMETHING/ STANDING AT THE SAME PLACE“; „SOMETHING IN MOTION/ SOMETHING IN STASIS/ AFTER ALL/ ANOTHER THING/ SOMETHING/ WITHIN THE SAME RESONANCE“; „SOMETHING/ OF FORMAL SUBSTANCE/ AFTER ALL/ ANOTHER THING/ SOMETHING/ LEFT IN THE RAIN“; „A CLEAR THING/ A DENSE THING/ AFTER ALL/ ANOTHER THING/ SOMETHING/ REFLECTING THE SAME LIGHT“.

Noaptea poeziei e programata, simbata, in Potsdamer Platz. In decorul fabulos al zonei, una din strazile dintre imobilele recent construite e blocata de o scena asamblata special pentru eveniment, in fata careia strada insasi devine sala de spectacol. In timp ce, intr-o cladire alaturata, participantii la Trenul Literaturii Europa 2000 intirzie la o receptie oferita de trustul Daimler Chrysler (sponsorul serii), de unde mai ies, mai intra, pe scena citesc noua poeti invitati – de asta-data – din intreaga lume: Statele Unite ale Americii, Japonia, Africa de Sud, Nigeria, Siria, Danemarca, Letonia, Austria si Germania. Prestatii lungi, pina tirziu in noapte, noaptea poeziei. Nigerianul Ben Okri, traitor – de fapt – la Londra, impresioneaza asistenta cu vocea sa baritonala si cu tonul de predica milenarista, surprinzator – si atragator – de liberala in fond. Germanul Volker Braun, binecunoscut, are succesul dinainte asigurat. Plac si americanca Patricia Smith, si japoneza Kazuko Shiraishi (nascuta in Canada), toti. Lume multa, atenta in intunericul racoros, iar pe margini si mai la vale – tonete de unde poti cumpara mincare de orice fel, bere si vin…

Sarbatoarea cartilor isi are si ea simbolistica ei. In Bebelplatz, unde sint amplasate mici corturi de pinza bej pe post de standuri si unul mare, incapator, in care se va tine reuniunea finala a Trenului Literaturii, acolo, in Bebelplatz, au fost arse carti in perioada regimului national-socialist al lui Hitler. Reconstruita dupa bombardamentele din timpul razboiului, piata e un fel de memorial al bibliocidului ca forma „intelectuala“ a dementei nationaliste, rasiste, xenofobe. Despre ansamblul statuar realizat de artistul israelit Misa Ullman si care evoca, undeva, sub nivelul pamintului, bibliotecile ramase goale, dupa ce focul a distrus cartile, vorbeste György Konrád, cunoscutul scriitor si fost dizident maghiar, presedinte al Academiei de Arta din Berlin-Brandenburg, invitat sa sustina o conferinta de inchidere in cortul cel mare din Bebelplatz, duminica dupa-amiaza, dupa ce s-au spus celelalte cuvinte protocolare, inclusiv de catre Wolfgang Thierse, presedintele Bundestag-ului, Parlamentul german. Si aici – lume multa, atmosfera relaxata. Unii stau inauntru, pe scaune, altii ii asculta pe vorbitori din afara cortului, cu cite un pahar de bere in mina. Se adopta si o declaratie finala, pe care unii calatori prin Europa cailor ferate o considera – si poate ca au dreptate – cam „stingista“, cam „anti-globalista“…

Si totusi, nu s-a terminat inca: mai e si marele chef de adio, seara, intr-o discoteca-bar foarte spatioasa, cu aer oarecum underground, unde lumea se aduna pentru ultima oara. Mincare si bautura la discretie. Inauntru se bea si se danseaza, afara, intr-o curte interioara cu mese si banci, se bea si se discuta in prea multe limbi ca sa le mai numar. Radiosi, organizatorii de la literaturWERKstatt se destind abia acum, beau si ei, danseaza, eliberati de raspunderi. Orchestra live, apoi muzica disco inregistrata, apoi un lung numar comico-muzical cu doi… transsexuali, fosti barbati, actualmente dame pline de nuri. Destul de autoironici – sau autoironice! – pentru ca sa ne amuzam copios. Apoi din nou disco etc. etc. Noapte lunga, pina catre dimineata zilei de luni. Profita pina la capat „batrinii mohicani“ din „trenul literaturii“, ramasi spre final intre ei. Aventura s-a terminat, trebuia sa se termine cumva…

Simbata avusese loc si reuniunea organizatiilor partenere, pentru care m-am aflat in acele zile la Berlin. La Casa Jean Monnet, intr-un spatiu inca o data simbolic pentru integrarea europeana (initiata, dupa cum se stie, ca prima forma de asociere economica, de catre francezul Monnet), intr-o splendida sala de conferinte, se „oficializeaza“ transformarea legaturilor stabilite de-a lungul organizarii expeditiei pe calea ferata intr-o retea de contacte (network – cuvint magic al actualitatii), de schimb de informatii si de promovare a literaturii. Ideea decurge aproape „natural“ din starea de fapt: dezvoltindu-si proiectul, organizatorii de la literaturWERKstatt berlin au explorat situatia din spatiile culturale europene pentru a-si putea stabili parteneri institutionali in masura sa raspunda si sa-si ofere sprijinul in diversele etape de pregatire a calatoriei. Ar fi fost pacat ca atare retea sa fie abandonata o data ce Trenul Literaturii si-a incheiat drumul. Drept urmare, cu participarea reprezentantilor majoritatii acestor asociatii, uniuni, fundatii si chiar si institutii guvernamentale, s-a discutat si s-a semnat o rezolutie care constata faptul implinit, si anume existenta unei noi Retele Internationale de Literatura, distincte de PEN-Club sau de altele deja existente, dar cu importanta ei in contextele multiple si complicate ale integrarii continentale in curs.

N-a fost – asadar – un veritabil punct final: Trenul Literaturii a ajuns in ultima lui gara, insa integrarea europeana merge mai departe…