OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

2008 a fost proclamat „Anul lui Venus“ în Austria, şi aceasta nu, aşa cum s-ar putea crede, din raţiuni astrologice ori măcar mitologice, ci cu ocazia unei aniversări ştiinţifice: anul acesta s-a împlinit, pe 7 august, un secol de la descoperirea aceleia care va intra în lucrările de istorie sub numele de Venus din Willendorf. Cu această ocazie, Naturhistorisches Museum din Viena, unde lucrarea şi-a făcut la propriu veacul, a deschis o expoziţie destinată evenimentului, în cadrul Secţiunii de Preistorie.

 

 

Ce-i drept, n-am mai fost în Naturhistorisches Museum de mai mulţi ani; mai bine zis, cred că am vizitat muzeul o singură dată, şi chiar şi atunci numai pentru că îl confundasem cu geamănul său, Kunsthistorisches Museum. Traversasem atunci, în grabă, cu sentimentul de a-mi face datoria, sălile enorme umplute cu schelete, insecte şi viermi conservaţi în formol, de multe ori ferindu-mă chiar de a arunca o privire asupra exponatelor, pentru a poposi doar la fluturi şi la păsări. În general, muzeele de istorie naturală au avut, pînă nu demult, aerul îngheţat al unor morgi. Între timp, Naturhistorisches Museum a profitat, ca şi alte muzee de ştiinţe naturale, de pe urma schimbării de concepţie, care a dus la introducerea unor tehnici multimedia şi la integrarea istoriei speciilor într-un context mai amplu, ce include informaţii despre transformări climatice şi sisteme ecologice. De asemenea, la parterul muzeului a fost deschis un „Vivarium“, unde pot fi observate specii de peşti, batracieni şi reptile în mediul lor natural (cu menţiunea că alte muzee mai puţin renumite, unele chiar şi din Austria, sînt totuşi mai reuşite în această privinţă). De data aceasta însă, am aşteptat cu nerăbdare vizita la Naturhistorisches Museum, după ce, de cîteva săptămîni, străzile Vienei s-au umplut de afişe cu o Venus supradimensionată, făcînd să pălească toate divele provocatoare ale sezonului, de la obositoarea Elke Krystufek pînă la Madonna (care va poposi curînd în Stadthalle). Şi, într-adevăr, reîntîlnirea cu Venus din Willendorf a meritat din plin. Să nu vă aşteptaţi însă la o expoziţie-mamut (à propos, scheletul unui mamut se află chiar în sala alăturată): expoziţia este „klein, aber fein“, conţinînd – în afară de exponatele uzuale ce reconstituie modul de viaţă în culturile preistorice – un mic grupaj de obiecte concentrat în jurul sărbătoritei.

 

Să revenim însă la povestea descoperirii sale: acum o 100 de ani, cu ocazia construcţiei unui traseu de cale ferată de-a lungul Dunării, în regiunea Wachau (bine cunoscută turiştilor pentru pitorescul peisajelor şi pentru regiunile sale viticole, motiv pentru care a intrat între timp în patrimoniul UNESCO), a fost deschis un şantier arheologic în Willendorf, aflat între Krems şi Melk. Acolo a fost găsită, în dimineaţa zilei de 7 august 1908, cu faţa în jos în stratul de loess, o statuetă feminină de numai 11 centimetri, vopsită în roşu, care a fost botezată instantaneu „copilaşul din loess“ (Lösskindl). Zona a fost, se pare, locuită încă de neandertali, iar straturile vechi de pînă aproape 40.000 de ani fac chiar şi la ora actuală obiectul unor cercetări în acelaşi loc; stratul IX, căruia îi aparţine Venus, îi corespunde însă Paleoliticului superior, altfel spus, bătrîna doamnă ar avea nu mai puţin de 25.000 de ani. În momentul descoperirii, Venus din Willendorf era prima figurină umană preistorică cunoscută. Abia 14 ani mai tîrziu va fi scos la lumină următorul idol feminin miniatural, pentru ca, între timp, numărul statuetelor de acest tip să fi ajuns la circa 200, cu o vechime cuprinsă între 20.000 şi 27.000 de ani. Realizate din piatră de var, steatit, fildeş, oase sau chiar din ceramică, ele au avut o arie de răspîndire întinsă, din Pirinei şi pînă în Siberia sau în Orientul Apropiat. În majoritate, ele accentuează simbolurile feminităţii, în special pieptul, abdomenul şi coapsele lor; în schimb, picioarele sau capul lipsesc uneori, la fel ca şi reprezentarea trăsăturilor faciale (cunoscută totuşi la acea vreme, după cum atestă alte descoperiri). Capul este frecvent acoperit, în întregime, de „plete“ ori de o „glugă“. Cu ocazia expoziţiei, au fost aduse special de la alte muzee din străinătate cîteva dintre aceste figurine, precum: Venus din Costenki, din Eliseevici şi din Malta (Rusia), Venus din Lespugne, Turiac şi Brassempouy (Franţa), Venus din Savignano (Italia), Venus din Dolni Vßstonice (Cehia), Venus din Nebra (Germania) etc. Chiar şi în Willendorf au fost scoase ulterior la lumină alte două statuete, incomplete, numite Venus II şi Venus III. De altfel, Venus din Willendorf nu este nici măcar cea mai veche din serie: delicata „Fanny“ – numită astfel după dansatoarea vieneză Fanny Elßler, întrucît este reprezentată cu un braţ ridicat şi cu un altul sprijinit în şold – are o vechime de nu mai puţin de 32.000 de ani. Fanny a fost găsită în apropiere de Krems, abia în 1988, şi se pare că a fost realizată de „artişti“ autohtoni. Dimpotrivă, Venus din Willendorf pare să fie „exogenă“, piatra de var din care a fost sculptată regăsindu-se abia în Moravia.

 

Ciudăţeniile însă nu se opresc aici: deşi Venus din Willendorf a putut fi datată cu certitudine, descoperirea n-a fost niciodată prezentată în lumea academică împreună cu documentaţia de rigoare. Motivul? Cei trei „pretendenţi“ ai săi – Josef Szombathy, Hugo Obermaier şi Josef Bayer – şi-au disputat meritul descoperirii, astfel încît, pînă la urmă, nu s-a ajuns la nici o introducere oficială în lumea ştiinţei printr-o publicaţie. Interesant este şi faptul că epocala descoperire a fost ţinută la început în secret pentru ca arheologii să nu fie asaltaţi de colecţionari. Venus a luat drumul Muzeului de Istorie Naturală încă din a doua zi de la descoperire, pe 8 august 1908 (una dintre lăzile de transport de atunci, împreună cu ziarele în care erau împachetate obiectele, poate fi regăsită în expoziţie), însă a fost păstrată în tezaur, fiind expusă doar o copie. Originalul va fi prezentat pentru prima oară publicului abia în 1988, la Schönbrunn mai întîi, pentru a reveni ulterior la Naturhistorisches Museum.