OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Impotriva paguboasei politici „Cu cit mai rau, cu atit mai bine!“
– proiect de chemare la actiune cetateneasca –

Sintem in fata unei cotituri decisive in viata democratica a Tarii. Ne aflam in criza. La aceasta ne-a impins manicheismul neghiob si miop, cu „sfinti“ si cu „demoni“ (dar aplicat cui nu trebuie!), promovat cu entuziasm de unii formatori de opinie in ultimii 11 ani. Cotitura poate aduce si bine, si rau. Raul posibil este evident. Binele insa poate si el veni – si ar fi o sansa! – daca acest impas va servi la (re)trezirea constiintelor civice si la compactarea tuturor fortelor democratice ale Romaniei, de stinga, de centru sau de dreapta, independent, deci, de orientarile si de sensibilitatile lor, intr-un zid comun de aparare a valorilor atit de scump platite ale Revolutiei din Decembrie. Democratia nu e monopolul nimanui, cu atit mai putin al unei singure familii politice. Ea e la fel de compatibila, deopotriva, cu stinga cit si cu dreapta. Alternanta la putere este normalitatea democratica insasi si constituie si dovada sanatatii ei. Avem privilegiul ca, in Romani, aceasta sa fi intrat in obiceiuri. Alternanta a prins in ambele sensuri. Ca sa funtioneze corect, o democratie are nevoie, in mod necesar, de cel putin doi pilastri. O democratie intr-un unic picior e fie beteaga (cazul Italiei si al Japoniei, justificat in timpul razboiului rece, dar generator de mare coruptie), fie o ciuperca... E timpul sa renuntam la vechile, calpe, abuzate, clisee!

Constatind, cu adinca ingrijorare, ca un numar crescind de concetateni (dovedind un comportament de veritabili sacali!) este tot mai mult tentat, din motive resentimentare sau de alta natura – dupa modelul „sa moara si capra vecinului!“ sau „l-am votat ca e diliu!“ (v. Evenimentul zilei, 27 XI), al riscantei politici a lui „cu cit mai rau, cu atit mai bine“ (exemplul lamentabil al Transilvaniei si al Banatului, regiuni asa-zis „evoluate“ si „mittel-europene“ – in care a rabufnit nationalismul latent – ca si acela, si mai trist, al absenteismului sau al sufragiului multor juni – imbibati de cultura de extrema dreapta ce le-a fost inculcata in ultimii ani – dar cindva speranta Libertatii renascute din „Revolutia tinerilor“, docet!), sa-si acorde sprijinul, in cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, candidatului C.V. Tudor, in detrimentul lui Ion Iliescu, cel care, in ciuda greselilor sale trecute, ramine, aici si acum, unica optiune pozitiva si rezonabila;

– pornind de la premisa ca primul tur de scrutin, departe de a fi fost numai o catastrofa, cum unii pseudo-profeti se straduiesc sa ne convinga, a demonstrat, dimpotriva, si ca „tot raul era spre bine“, in sensul ca a operat adevarata, necesara „impartire a apelor“ si „separare a griului de neghina“, intre democrati si nondemocrati in societatea romaneasca, dupa o linie de clivaj foarte clara: cei care au rasturnat regimul comunist Ceausescu si cei ce l-au aparat si cintat (si nicidecum dupa criteriile uzului dezinvolt, dar abuziv si fals, la moda in alegerile trecute, facut cu eticheta de „democrat“, folosit si azi mai ales in presa straina, si care ne-a adus aici!); tocmai rezultatele primului tur, care-l pun in antagonism direct cu PRM, ne ofera cea mai sigura garantie a definitivei ancorari democratice, europene si reformiste a PDSR si a liderului sau. Primele lor declaratii post-electorale o confirma. De aceasta ar trebui sa se convinga si cei mai sceptici dintre noi: cei patru ani de opozitie si experienta amara, dar salutara, a pierderii puterii in 1996, sint si ele chezasii in acest sens, si se pot transforma in avantaje pentru ansamblul democratiei romanesti; in definitiv, dl Iliescu este singurul om politic roman care a incercat, in mod real (nu ca „arhanghelii“ CDR ante 1996, ori PD post 1991!), si opozitia si puterea;

– socotind ca linia de demarcatie, neta si ireconciliabila, dintre cele doua tabere este reala si PDSR un partid pe deplin democratic, chiar in ciuda trecutei si mult-denuntatei sale colaborari fortate cu PRM, la care, insa – se stie mai putin – a fost constrins, mai ales de catre obtuzitatea fortelor aflate atunci in opozitie (ex.zadarnicirea solutiei Mihai Botez, preconizata in 1992);

– reamintind ca singurul adevarat pericol pentru democratie, in Romania postdecembrista, l-a constituit directia politica neo-ceausista reprezentata de catre C. V. Tudor si ca multi lideri de opinie au confundat adversarul, incapatinindu-se stupid impotriva dlui Iliescu, permanent banuit de a fi „capul tuturor rautatilor“;

– avind convingerea ca dl Ion Iliescu, indiferent de deosebirile dintre noi, apartine fara echivoc taberei democratice, ca nu este deloc doar „cealalta fata a lui C. V. Tudor“ si ca cei doi nu sint in nici un fel „ejusdem farinae“, cum incearca unii, de ani de zile, in mod grosolan, eronat si isterizat, a acredita; in realitate, credem ca, in cei patru ani de „traversare a desertului“ Iliescu a avut timp suficient sa mediteze asupra propriilor defecte din trecut, ca si la modalitatile de indreptare. Cura de opozitie e intotdeauna benefica. Omul se schimba. Din experientele dureroase se invata. Ne-am saturat de idoli falsi, de polemici sterile, de profeti artificiali, de proorociri mincinoase, de mituri gaunoase... Cerem relism, intoarcerea cu picioarele pe pamint. Asta a si pierdut fosta coalitie. Suscitind asteptari mesianice (programul celor 200 de zile, „iata demisia noastra in alb!“ , exibata pe la toate mitingurile, cei 15.000 de specialisti, ploaia promisa de credite externe, „daca venim noi la putere“, asfaltarea strazilor si canalizarea rapida a satelor...), te expui riscului de a provoca dezamagiri oceanice. E ceea ce s-a si intimplat. O boala a copilariei democratiei romanesti. Aviz amatorilor si celor tentati de aventurism politic. Nu e de mirare ca CDR s-a uzat si s-a prabusit in timp record, surprinzind si pe adversari, depasind cu mult ritmul caderii PDSR, la votul local, si la cel general, din 1996;

– considerind ca, fie si-n ceasul al 12-lea, a sosit, acum ori niciodata, in sfirsit, ora unirii tuturor democratilor, a reformistilor si a pro-europenilor din tara, independent de nuanta si de viteza cu care inainteaza pe drumul comun – deoarece valorile care ne apropie sint infinit mai mari decit prapastia ce ne desparte pe noi toti, cei din tabara democratica (de la PDSR la UFD si PNTCD), de tabara PRM, nostalgica a national-comunismului, totalitar ceausist, un sistem odios de care ne-am eliberat, pentru totdeauna, prin jertfele Revolutiei din Decembrie;

– observind ca tabara noastra, democratica, grupeaza, sa nu uitam, peste 70% din electoratul Romaniei si ca este condamnata, o data ajunsa la cirma, sa invinga in batalia cu saracia si cu subdezvoltarea, constienti pe de-a-ntregul ca un esec inseamna a livra Tara pe mina lui C. V. Tudor la alegerile din 2004;
– noi, subsemnatii, facem apel la ratiune pentru a se bloca tendinta iresponsabila de vot, indiferent sub ce motiv, in favoarea candidatului PRM, C. V. Tudor, in al doilea tur!

Nu va jucati cu focul! Nu se fac experiente teribiliste pe pielea Natiunii! Mussolini si Hitler au venit la putere prin alegeri libere, la fel au obtinut Codreanu si Heider cel mai bun scor. Doar un vot masiv in favoarea lui Ion Iliescu mai poate repara gafa din primul tur si umili, ori chiar opri, aroganta si ambitiile nesatioase ale extremistului C. V. Tudor! E nevoie de un 75 la 25. O „infringere“ cu 45% poate da aripi domnului Tudor! Pentru aceasta e necesara o puternica mobilizare la urne, mai ales al acelui 44% care nu s-a prezentat.

Pina in 1996 am cunoscut teza.Din 1996 a urmat antiteza. Ambele s-au incheiat jalnic. Cu un pic de noroc, daca am invatat ceva din greselile trecutului, am putea avea o speranta ca acum sa vina sinteza.
Sa nu uitam: 7 ani de administratie Iliescu 1989-1996 = C.V. Tudor 4%, 4 ani de administratie Constantinescu 1996-2000 = C.V. Tudor 28%!
Lasati ipocrizia la o parte! Indiguiti-l si izolati-l pe histrionul C.V. Tudor!
Este singura, dar si ultima sansa a Romaniei! Nu ne putem permite sa o ratam. Orice comportament contrar echivaleaza cu o crima cu premeditare fata de democratie si de libertatea greu recistigate si scump platite, prin Revolutia din Decembrie.
De-abia acum, mai mult ca oricind, a devenit actual celebrul slogan lansat de Alianta Civica: „Nu putem reusi decit impreuna!“. Alta cale nu exista! Poate ca este mai bine asa! Se limpezesc apele.

Bucuresti, 30 noiembrie 2000