OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Piano Magic e un colectiv fluid format in 1996 de Glen Johnson, dupa modelul lui This Mortal Coil sau The 6ths. In afara sa, ca singura prezenta constanta, prin „formatie“ au trecut mai bine de 30 de muzicieni. Dintre contributiile mai sonore de pe lunga lista de colaboratori se pot aminti Simon Raymonde, fost membru Cocteau Twins, nemtii de la Tarwater, John Grant de la The Czars si sirena folk Vashti Bunyan, pe care Johnson a reusit s-o convinga sa cinte pe Crown Of The Lost, prima ei inregistrare dupa o pauza de aproape 3 decenii.

De-a lungul anilor, ceea ce a pornit ca un fel de proiect de dormitor a evoluat continuu, de la instrumental lo-fi, prin electronica pop si inapoi la orchestratii subtile si vocale voluptuoase. Ca orice trupa care se respecta, a generat o oarecare confuzie atunci cind criticii au intentionat sa le incadreze muzica in obisnuitele sertare. Prin urmare, a inceput sa se vorbeasca in termeni de coldwave si ghostrock. Influentati vizibil de The Smiths, Factory Records si 4AD Records, Piano Magic suna ca mai mult decit o suma a surselor lor de inspiratie. In mod sigur nu fac o muzica vesela, temele lor preferate fiind alienarea, singuratatea, noptile pierdute si relatiile sfarimate. Si totusi, exista si speranta, si inima, si un fel foarte specific de frumusete nostalgica.
Ultimul album, Part Monster, din 2007, e probabil cel mai galagios si cel mai „rock“ de pina acum.

Prima piesa, The Lost Engineer da tonul, plin de cruzime, reflectind asupra modului in care societatea moderna a distrus vechile repere, lasind in urma o lume pierduta si solitara. England’s Always Better (As You’re Pulling Away), o lamentare baladesca, intareste impresia ca Piano Magic nu poate fi decit o trupa britanica, fapt ironic daca ne gindim ca trei din cei cinci care formeaza line-up-ul actual sint francezi. Tot aici Johnson ajunge la apogeul murmurelor apocaliptice morrissey-iste.
Daca la nivel muzical, albumul este impecabil, ceea ce i se poate reprosa este ca e cel mai putin experimental din catalogul de pina acum. Extrem de puternic compozitional si ca aranjament, ar putea teoretic sa deschida drumul unei audiente complet noi pentru ei. Din pacate, trecutul a aratat ca asta nu e suficient ca sa le garanteze o promovare mai intensa.