OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Scriitorul tinar, „apostrofat“ in cetate
In numarul 10 (185)/2005 al revistei Apostrof (pp. 3-10), citim o interesanta si foarte actuala ancheta pe tema „Scriitorul tinar in cetate“, realizata de Irina Petras. Raspund, evident, critici literari, eseisti, traducatori si publicisti tineri. Cu virste cuprinse intre 23 si 45 de ani, caci, cum spune Letitia Ilea (poeta, traducatoare, 37 de ani): „avem exact virsta pe care ne-o simtim, ca scriitori sau muritori“ . Intrebarile la care au de raspuns sint urmatoarele: 1. Cum definiti tinarul scriitor? E tineretea un handicap?; 2. Care sint trasaturile definitorii pentru un scriitor batrin/imbatrinit? 3. Ce ar trebui sa se schimbe in societatea contemporana pentru ca tinarul scriitor sa se simta implinit ori in curs firesc de implinire?; 4. Aveti un model (real, imaginar) de loc/ timp ideal pentru un tinar scriitor?; 5. Ce va supara cel mai mult la felul in care (nu) merg lucrurile azi in lumea literara?; 6. Care ar fi primul pas pe care l-ati face daca de dumneavoastra ar depinde schimbarea lumii?. Daca ar fi sa extragem lucrurile comune care se regasesc in raspunsurile publicate, ar fi cam asa: 1. tinarul scriitor, definit inainte de toate biologic, reprezinta un statut mai degraba pozitiv, cuprinzind, pe linga obligatoriul talent, „stare de gratie“, entuziasm, prospetime incomoda. 2. Tineretea si batrinetea biologica nu conteaza la un scriitor, ci mai ales, independenta si dinamismul spiritului, forta de comunicare. 3.

De regula, conditiile economice romanesti constring scriitorul, dar intr-un plan mai general, scriitorul trebuie sa-si vada de scrisul sau, in care arata, de altfel, o vie implicare sociala. 5. De obicei, supara spiritul de gasca, coteriile, cumetriile, parti-pris-urile. Ca sa-l citez pe C. Rogozanu: „Prea multe orgolii pentru prea putin. Cel mai mult ma supara, altfel spus, inhibarea spiritului critic. Sintem educati sa adoram, sa cintam serenade culturale si mai putin sa fluieram la o piesa de teatru care nu ne place. Pacatul idolatriei este prea prezent in cultura romana“. Il citam mai departe pe C. Rogozanu, care, spre deosebire de ceilalti – ce se limiteaza la a reclama proasta functionare a societatii romanesti, pe plan economic si cultural si constringerile acesteia asupra tinarului scriitor –, contrapune o atitudine „activista“, ferma, tonica, asa cum ne-am dori sa intilnim la tinarul scriitor.

Nu numai reclamatia – lucida si motivata, desigur, – dar si reactia, alternativa. Nu sa astepti subventii de la stat, ci sa iei taurul de coarne pe cont propriu. Cu riscurile si nabadaile tineretii, evident. Deci: „Da, locul ideal e Romania 2005, o tara in care tinerii si artistii, in general, ar avea atitea de facut. Sint atitea zone virgine... Si salbatice, din pacate. Cei care isi vor calca pe suflet si vor rupe inertiile culturale enervante in care este prinsa o intreaga patura de „burghezie“ artistica, ei bine, ei vor fi aceia care vor completa canonul cultural romanesc. Este un moment-cheie pentru un tinar care vrea sa se afirme. Editurile vor deveni din ce in ce mai puternice, vor creste vinzarile de carte in mod firesc [...]. avem atitea de facut. [...] Asa ca, poate nu stiati, traim in paradis“. Iata un pasoptism reloaded, (auto)ironic doar cit trebuie, altfel atit de reconfortant!
In ansamblu, ancheta „respira“ un aer simpatic si deschis, „emanat“ de oameni care se asaza fara complexe „sub vremi“ si isi iau in serios tineretea si statutul de scriitor. Ceea ce e de bine. (A.D.)

- Contemporan cu Emil Cioran (fantasmat de Nicolae Breban)
Numarul 10 al revistei Contemporanul are pe prima pagina o fotografie a unui Cioran pe chipul caruia se citeste o disperare tinuta sub control. Editorialul lui Nicolae Breban se afla sub puterea operei nietzscheene, careia romancierul i-a si dedicat un volum masiv in urma cu vreo doi ani. Mihai Cimpoi semneaza o interpretare a poeziei bacoviene, ontologica, desigur, iar Marian Victor Buciu este autorul unui eseu despre Onto-retorica lui Eugen Ionescu (eseu in care e citat si un titlu cioranian, Ecartèlement). Aura Christi tematizeaza Disponibilitatea pentru suferinta la Thomas Mann. Cititorul are senzatia ca asista la transpunerea unei fantasme culturale, ca citeste un numar al unei reviste culturale din ani ’30: Contemporanul, dar al cui?

In tot acest context energetic-vitalist de-nceput de secol XX, tema numarului, „Problema evreiasca