OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O reclama recenta din The New York Review of Books imi reaminteste de o revista literara britanica primita acum citeva luni, aflata in continuare la primul numar, de altfel excelent, care merita din plin prezentata. Este vorba de Areté, un trimestrial de poezie, fictiune si reportaj, editat – sub auspiciile Universitatii din Oxford – de Craig Raine, Ann Pasternak Slater si Jeremy Noel-Tod. In format caiet, tiparit pe hirtie de buna calitate, foarte elegant in designul grafic, Areté, cum ii spune si numele, se asaza din start sub semnificatia complexa si plina a acestei virtuti supreme a vechilor greci, care privea abilitatea de a face bine, nobil si just orice lucru pe lumea asta, fie el fizic ori spiritual. Sumarul este intr-adevar substantial si echilibrat.

Cinci scrisori pina acum nepublicate ale lui T.S. Eliot – catre W.B. Yeats, Virginia Woolf, Ezra Pound, Lady Rothermere si Joyce – ne pun in tema cu greutatile de care se lovea promotorul modernismului poetic in editarea revistei sale Criterion (si care nu difera mult de cele de care ne lovim azi, aici, in Romania). Ann Pasternak Slater comenteaza si publica o corespondenta Bergen-Belsen a membrilor familiei sale, evrei olandezi si germani, decimati in lagarele naziste, a caror istorie tragica supravietuieste prin gestul sobru dar emotionant al urmasei lor, intr-un stil al prezervarii cu orice pret a memoriei, tipic iudaic si demn de a fi urmat de toate neamurile.
Craig Raine, scriitor cunoscut si redactorul sef al revistei, publica un lung si tulburator poem, À la recherche du temps perdu, dedicat disparitiei dureroase a unei prietene dragi, poem in care tonul retinut si aparent atras de detaliile insignifiante ale vietii domestice, atit de tipic englez, se imbina armonios cu rafinate trimiteri livresti, discret spirituale. France Stonor Saunders publica un reportaj consistent si ravasitor despre soarta copiilor-sclavi din Elvetia, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, multi dintre ei evrei dar nu numai, exploatati pina la extinctie de micii burghezi si tarani respectabili locali si pentru care nici pina azi nu s-a gasit o forma juridica legala de „rascumparare simbolica“.

Alaturi de texte poematice de Harold Pinter si Wendy Cope, o „scrisoare din Polonia“ de Jerzy Jarniewicz ne pune in tema cu o celebra polemica intre Zbigniew Herbert si Czeslaw Milosz legata de angajarea politica de stinga sau de dreapta, de emigrare si de cultul „locurilor sacre“ ale patriei: o polemica ce i-a opus violent pe cei doi mari poeti de-a lungul deceniilor si care reveleaza in pliurile ei un tip de „autoinvestire simbolica“ a poetului cu soarta patriei sale si a miturilor ei constitutive actualizate, „autoinvestire“ care a ramas caracteristica pentru polonezi chiar si in prezent. Din pacate, ea e prea putin tipica pentru romani… Timothy Garton Ash scrie un scurt si incisiv articol despre o profetie a rusului Andrei Navrozov, din 1991, legata de intoarcerea vechilor dinastii regale in tarile est-europene eliberate de comunism. Dupa aproape 10 ani, comenteaza T.G. Ash, tot ce avem in unele mici teritorii din fosta Iugoslavie, precum Bosnia si Kosovo, sint un fel de „vice-regi“, de origine germana sau franceza, instalati ca „inalti reprezentanti“ ai UE.
Sa mai amintesc un comentariu la traducerea recenta si mult celebrata a lui Beowulf de catre Seamus Heaney, sugestie buna si pentru poetii romani de a se apleca asupra unor texte medievale locale, incarcate nu doar cu multa spiritualitate, ci si cu multa poezie. Inchei prezentarea acestui numar mai mult decit pasionant cu un text de Stephen Romer despre „la guerre des idées“ in Franta.

Intr-un stil ricanant extrem de acid si de tipic „insular“ in idiosincrazia sa fata de francezi, Romer discuta doua productii culturale recente, simptomatice dupa el pentru le nouveau cynisme, forma recenta a „suicidului occidental“ de lunga durata, reprezentat de cultul excesiv al mentalului si al ideilor de dragul ideilor, ajuns in Franta actuala la ultima decadenta, dupa parerea comentatorului. El discuta romanul Les particules élémentaires de Michel Houellebecq, care a facut mare vilva in Franta si filmul Romance de Catherine Breillat. Ambele productii dau seama despre maladia nationala „sex-in-the-head“ a francezilor, despre „intelectualismul à outrance“ care, mai nou, se manifesta si in riturile fizico-sexualo-spirituale la moda, de tip New Age. Acestora, comentatorul le opune figura luminoasa a poetului Yves Bonnefoy, singurul care, ca un profet in desert, mai clameaza in Franta rolul unic si „iremplasabil“ al poeziei de a salva de la dezastrul mental prin cultivarea „Prezentei“, a aprehendarii deopotriva imanente si transcendente a Unitatii, in locul „Imaginii“, in intelesul ei de astazi, degradat de mass-media si devenit spiritualmente extrem de pernicios. À bon entendeur, salut.