OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Clubul Green Hours, Teatrul Luni, Sex, Drugs, Rock and Roll de Eric Bogosian. Regia si interpretarea: Florin Piersic jr.

Teatrul Luni a reusit intr-un timp destul de scurt sa se impuna in lumea teatrala romaneasca printr-un anumit tip de spectacole, cu un numar restrins de actori, adecvate spatiului in care se joaca, valorizat la maximum. Montarile au la baza texte mai putin cunoscute, cum este si cazul recentului Sex, Drugs, Rock and Roll, poate putin socant pentru pudibonderia sobra si pe alocuri snoaba. Piesa, foarte bine scrisa, cu nerv dramatic si abila rigoare compozitionala, constind dintr-un colaj de monologuri ce alterneaza variate formule de abordare, ii apartine dramaturgului american Eric Bogosian si se bucura de creatia regizorala si actoriceasca a lui Florin Piersic jr.
O partida buna de sex, o doza suficienta de cocaina si o muzica antrenanta constituie liantul ambiental ce permite relationarea personajelor si, implicit, a ipostazelor pe care le reflecta, excelent dozate de Florin Piersic. Umorul uneori fin, alteori caustic, detasarea, tristetea dublata de nepasare si dispret, trecerea nefortata de la un cadru la altul sint atent punctate si sustinute. Fiecare monolog are in centru o ipostaza surprinsa cu inventivitate si definita printr-o anumita traire, spectacolul fiind o pendulare intre stari si momente variate.

Aurolacul incapabil sa renunte la droguri, dornic insa sa-si construiasca o alta viata, se confrunta cu un mediu ostil oricarei evolutii normale – strada, traind drama individului marginal. Comportamentul si gesturile lui, sugestiv transpuse de Florin Piersic jr., se afla la granita friabila dintre ris si plins, personajul creat, ca de altfel toate, fiind veridic si expresiv. Chitaristul de succes, adulat de fani si fascinat de propria-i celebritate, in acelasi timp dependent de droguri, este surprins in registrul specific vedetelor, cu un discurs cliseizat in care abunda lantul nesfirsit de multumiri si dorinta implicarii in opere de caritate. Cu ochelari de soare si statura impunatoare, cintaretul isi priveste de undeva de sus sustinatorii isterizati. Automultumirii sale ii corespunde dezavuarea celor din jur, evidenta in atitudinea unui personaj – homeless – devenit deja emblematic pentru underground-ul social. Lumea vazuta prin ochii acestui ins revoltat este un imens rezervor ce emana miasme de fecale. Eroziunea este impregnata in fiecare forma de existenta, asimilata unui balast amorf si imund de deseuri. Oamenii si vietatile se devoreaza reciproc, devenind propria lor sursa de anihilare.

Acestei nevroze si degradari organice i se opune verva si entuziasmul tinarului american, care povesteste cu un haz nebun aventurile unei petreceri a burlacilor. Aici sexul, drogurile si muzica asurzitoare se contopesc perfect pentru a crea imaginea deja recurenta a americanului, pentru care totul se reduce la distractii cu fripturi pe pereti si batai infierbintate. Spectacolul este construit pe aceste imagini contrapunctice alternate ingenios, in asa fel incit fiecare propune o alta fateta. Retardatul care, in ciuda existentei sale, isi pastreaza optimismul si nu are nevoie decit de un sandwich si o cafea este excelent surprins de Florin Piersic jr., cu un accent neostentativ pus pe mimica si gesturile sacadate, pe privirea pierduta undeva in gol, dublata de cuvintele ritmat silabisite. La urma urmei, pentru el tot ce conteaza este o clipa de satisfactie, fie ea cit de banala pentru cei din jur.
Aceste ipostaze sint succedate de aparitii care apartin unui alt statut social. Omul de afaceri preocupat exclusiv de bani, exhibindu-si siguranta de sine si superioritatea adopta constant un ton zeflemitor si arogant, rezervindu-si placerea de a-i umili pe cei din jur, simple marionete ghidate de el. Doctorul ii prescrie pacientului un tratament extrem de dur, aparent foarte lejer, recomandindu-i ca, la nevoie, sa-i ceara sfaturi secretarei la nevoie si tapindu-l in acelasi timp de cit mai multi bani. Trecerile de la un personaj la altul se fac cu foarte multa naturalete, iar limbajul, desi uneori poate fi receptat drept vulgar, este rostit cu lejeritate si nonsalanta. Ceea ce caracterizeaza aceasta creatie actoriceasca este firescul, vitalitatea si forta expresiva.

Ultimul personaj, poate cu cel mai mare impact ca implicatie, este artistul care-si resimte anormalitatea ca pe o corvoada, dorindu-si intr-o anumita masura sa fie asemenea celorlalti. Alteritatea devine angoasanta si, in acelasi timp, salvatoare. Este forma cea mai adecvata de a supravietui uniformizarii omniprezente. Atunci cind cuvintul nu mai exprima decit anodinul si insignifiantul, se sublimeaza in gest. Simplu si totodata extrem de sugestiv, coagulind energiile pierdute ale rostirii si recuperindu-le intr-o clipa de tacere. Intensa si plina de emotie.
Le recomand acest spectacol tuturor celor care vor sa vada o performanta actoriceasca autentica. Cu siguranta, nu vor fi dezamagiti.