OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sobru, negru, cu simpla fotografie pe centru: numai un reflector pe stativ in fundal si in fata lui un manechin de vitrina vazut din spate, gol, asezat ca o papusa. in prim-plan, un soi de tabla alba, de scoala, in unghi de 30 de grade in raport cu oglinda scenei. Pe care e scris acest text: „Arta e orice te elibereaza“ (sau... „te face sa evadezi“, depinde de optiunea traducatorului)1.

Ceea ce am descris e coperta conferintei internationale dedicate relatiei dintre literatura si artele spectacolului, gazduita de tinarul Centru Interdisciplinar de Cercetari in Teatru si Teatralitate, institutie aflata sub patronajul catedrei de teatru (The Workshop Theatre) de la Facultatea de Engleza a Universitatii din Leeds.

Leeds? Un oras de nord englezesc (altfel spus, din centrul UK), nici mare, nici mic, cu doua enorme universitati, dintre care una pe un suport vechi de patru secole. Universitatea e un oras in oras, plina de parcuri, cu facultati si departamente aparent minuscule, daca n-ar fi deservite de o infrastructura solida, adesea coplesitoare. Fireste, cele mai noi cladiri (de val si aspect saptezecist) sint dedicate diverselor inginerii si au multe, multe etaje. Nu conteaza: Workshop Theatre, infiintat cu doar patruzeci de ani in urma, are drept sediu capela secundara a unei biserici de secol XVII, tipic anglicana (foarte asemanatoare cu cea din Bucuresti, de pe Pictor Verona colt cu Xenopol), cu doua etaje. Etajul de jos are doua mici studiouri utilizate ca sali de curs, etajul de sus e studioul central, cu gradene metalice, pentru numai o suta de locuri. Un altul, abia vizibil mai mare, e la etajul unu al cladirii centrale de peste drum. Tot peste drum, pe o straduta cu case roscate, pe care le-ai crede locuinte victoriene, in trei corpuri care comunica unele cu altele, facultatea-mama, cea de engleza, ale carei foaier si sala profesorala gazduiesc aproape neincapator socializarile obligatorii: pauzele de cafea, prinzul cu bufet pe genunchi, ba chiar si o cina asemenea.
Sobru si extrem de consistent a fost si programul conferintei, un sfirsit de saptamina cu lucrari si truda, indesat cu cite trei sectiuni simultane de prezentari (e o crima sa alegi!) acoperind chestiunea prezentei, absentei si resuscitarii textului dramatic, din multiple unghiuri.

De la istorie si genealogii la naratologie, de la filozofie la pragmatica, teoria textului si cea a actelor de vorbire, teoria performance-ului si teoria&practica adaptarii (inclusiv a asa-ziselor texte inadaptabile), estetica interdisciplinara si computeristica in performance... si cite altele. O participare pe care, cu sincer frison, am numit-o inca inainte de a ajunge acolo „de virf“; chiar daca dominanta academica engleza a conferit un (greu de descris) aer de club, cu iz delicat de secol XIX (nedeclarat, dar prezent in memoria afectiva, ca serialele BBC dupa romane de Galsworthy). Pentru scormonitorii prin biblioteci ori Google Books, ori pentru navigatorii mai mult sau mai putin impatimiti de motoarele de cautare avind ca tema teatrul, teatralitatea si performance, nume grele: de la Patrice Pavis la Maria Delgado si Caridad Svich, de la Shannon Jakson la Alan Read, de la Buz Kershaw la John Stokes, Tim Crouch, Frances Bubbage ori Giles Havergal.

Alfel spus, in universitatile (mai degraba) anglofone, lumea munceste si cerceteaza la greu, cu particularitatea dificil de asimilat pe la noi ca cercetarea si experimentul (teatral, dramaturgic, video, performance, plus combinatii infinite intre acestea toate) nu sint niciodata net separate unele de altele; toate se suie pe scena ori intra in spatii neconventionale de reprezentare, in fiecare moment al anului universitar. Facultatile si catedrele produc spectacole, dar si absolventii ori masteranzii lor produc mici companii proprii, cu directii din cele mai diverse, in care implica cu consecventa scoala. Daca cititorului din mediul teatral romanesc asa ceva inca i se mai pare straniu, asta e: defazarea (bibliografica, metodica, didactica si, mai rau, descriptiv-analitica) ne apartine, facind trista traditie. Iar eu m-am saturat sa mai vorbesc despre ea. Cum si despre aberanta noastra linie de demarcatie intre „practicieni“ si „teoreticieni“, cu infinit nuantate grade de an- sau semi-alfabetism. Actori englezi dintre cei mai de frunte sint in Marea Britanie si dascali cu carti – macar monografic constituite, cind nu si dublu specializati in litere, psihologie, semiologie ori... antropologie. Ca sa nu mai vorbim de... critica teatrala (!). Si nimeni nu-i considera exceptii ori excentricitati.

E greu de descris in ansamblu experienta participarii directe la o asemenea bogatie de fragmente de studii, articole aplicate de analiza, lansari de ipoteze, conferinte-performance. Cred ca asta a fost, probabil, cea mai mare surpriza pentru participantul estic – unic – care am fost: imbinarea creativa a conferintei tematice clasice cu performativitatea directa ori mediata tehnologic. Ca in cazul lui Caridad Svich2, care a prezentat o... piesa in progress, autofictionala numai in masura in care era si un manifest politic-teoretic pentru vocile slangurilor americane. Ori ca in cazul lui Dan Rebellato (Royal Holloway, Universitatea din Londra) actor-regizor-performer, care a lansat o ipoteza de lucru-eseu, dedicata perceptiilor si reprezentarilor literaturii clasice in spectacol, prin intermediul unei sofisticate performante multimedia, cu referinte critice la un spectacol din 2006 cu Regele Lear.

Din cele aproape douazeci de lucrari la a caror prezentare am fost martor, e greu sa alegi fara sa te simti vinovat: alte peste douazeci le-ai pierdut fiindca trebuia sa alegi o anume sectiune la fiecare doua ore. Si totusi... Subiectivitatea (egala cu optiunea pentru o anume directie de cercetare/creatie) ma impinge catre studiul-performance-reportaj al lui Allen Read (Kings College, Londra, autor al unui volum emblematic dedicat eticii in dramaturgia cotidianului), avind ca subiect o reinscenare a „simbrei oilor“ in varianta Muntilor Vercors din Franta. Sau catre colegii mei de sectiune: Ruru Lee (profesoara de origine chineza, predind la Leeds), cu o analiza aplicativa asupra adaptarii din 2005 a lui Hamlet la Opera din Bei-jing, si James Frieze (Liverpool „John Moores“ University) cu o prezentare in power-point a unui performance in plina constructie, dedicat decompensarii consumatorului prin debrandare, altfel spus prin deconstructie interculturala a brand-urilor, in linie provocator satirica. Ori, ca sa nu fiu cu adevarat si definitiv nerecunoscatoare, conferinta-performance a lui John Stokes (tot Kings College din Londra, dar si cronicar cu decenii de experienta la TLS), dedicata supraexpunerii narcisice a criticului in textul de cronica dramatica, o adevarata incintare – provocind hohotele in delir ale publicului, fie el avizat sau nu.

Chiar si atunci cind, parafrazind un sketch din copilaria mea, „calmul lor englezesc ma scotea din calmul meu englezesc“, seriozitatea lor daruita, larg impanata cu umor, mereu plina de stil si creativitate, facea legea. E, de aceea, obligatoriu sa spun ca elementul coagulant, autorul si motorul acestei exceptionale intilniri, se numeste Stephen Bottoms, e directorul centrului de cercetari si al Workshop Theatre si n-are mai mult de treizeci si cinci de ani. Efortului, insomniilor si surisului sau – mai degraba rece –, bine sustinute de o echipa de organizatori si mai tinara, i se datoreste aceasta neobisnuita aventura a mintii. Care va fi urmata, pina la inceputul anului viitor, de o culegere de texte. Semn ca, probabil, vom mai vorbi despre Leeds. Al carui fabulos castel n-am apucat, bineinteles, sa il vad.

–––––––––––––
1. Unii, putini, probabil ca recunosc imaginea. Tim Crouch, autorul-regizor-actor, imi spunea ca a jucat acest spectacol, Bratul meu sting (intre timp piesa a aparut la Faber&aber), la Bucuresti, cu mai bine de un an in urma, la invitatia Consiliului Britanic.
2. Autoare dramatica, actrita si cercetatoare a fenomenului teatral, a scris numeroase piese de teatru si texte de performance, zeci de articole de teorie, traduceri din spaniola si citeva culegeri de poetici ale performance sau interviuri esentiale, ca de exemplu Theatre in Crisis? Performance Manifestos for a New Century (in colaborare cu Maria Delgado), Manchester University Press, 2002 si Trans-Global Readings: Crossing Theatrical Boundaries, Manchester University Press, 2003.