OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pierre Alain Hubert, celebru maestru artificier al zilei, nu e la prima vizita in Romania. A mai fost la Bucuresti si la Cluj in urma cu citeva luni, organizind un fastuos foc de artificii la Hanul lui Manuc, impreuna cu Circul Parada si cu un taraf de lautari. S-a intors luna aceasta pentru Arta cucereste strada, un proiect coordonat de Karl Knapp, plastician californian, conducatorul grupului artistic Fusion, la care participa si Doze Green (b-boy, graffer din New York, unul dintre fondatorii grupului Rock Steady Crew). Organizat joi 17 aprilie, la Bucuresti, de catre Institutul Francez, spectacolul Arta cucereste strada a avut ca tema calatoria, alaturind Fanfara 10 Prajini, un recital de poezie cu Zoltan Octavian Butuc si Paul Daian, performance-ul lui Doze Green la Galeria Etaj 3 (un grafitti pictat pe muzica hip-hop), proiectii video realizate de Patricia Teodorescu pe zidurile Universitatii. La care s-au adaugat spectaculoasele focuri de artificii ale lui Pierre Alain Hubert, cu care am avut chiar ocazia de a sta de vorba despre originala sa forma de arta.


Domnule Hubert, a fi artificier nu e o meserie obisnuita. Cum ati ajuns sa va ocupati de focurile de artificii?

Eu am facut studii de arhitectura, sint de altfel si profesor de arhitectura, si sint un mare indragostit de oras. Din 1974 am inceput sa ma intreb ce putem face noi, oamenii de arta, ca orasul sa devina mai viu, mai interesant. M-am gindit la o multime de lucruri si, la un moment dat, am descoperit cit de interesant e sa lucrezi noaptea. De ce sa nu organizezi spectacole noaptea, cind orasul doarme? Mai ales in orasele din sud – eu sint din sudul Frantei –, arta nu exista noaptea. Asa mi-a venit ideea sa studiez focurile de artificii. Majoritatea celor care se ocupa cu asa ceva fie sint militari, fie vin din familii cu traditie; eu nu faceam parte din nici o categorie, si a trebuit sa inventez.

Si ati inventat o noua forma de arta.

N-am facut-o intentionat.

Calatoriti mult, cam peste tot. Unde v-ati simtit cel mai bine?
Prin forta lucrurilor, cred ca fac in fiecare an inconjurul lumii, dar cel mai bine m-am simtit in Coreea, Japonia, in Asia in general. Oamenilor de acolo le plac foarte mult focurile de artificii, au o traditie care Europei ii lipseste, iar asiaticii au un respect deosebit pentru cei care practica arte unde nu exista eroare, admira artistii care-si asuma riscuri. Cind desenezi, ai guma de sters, cind pictezi, poti sa dai cu pensula pe deasupra. Un artificier n-o poate lua de la capat, iar asiaticii apreciaza asta.

Exista si in Europa o traditie a spectacolelor de artificii?

Exista, inca de pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, cind se organizau spectacole de ziua regelui, de exemplu; nu erau propriu-zis jocuri de artificii, dar ceva era. La toate curtile regilor Frantei, Spaniei, Italiei – in tarile din sud mai ales – se practica asa ceva.

Dar asemenea ocazii erau, de fiecare data, asociate unor evenimente speciale – ziua regelui, ziua nationala, Anul Nou –, nu erau o forma de arta in sine.

Asa e, in general existau ocazii deosebite pentru aceste festivitati. Iar ceea ce fac eu e mai mult decit un foc de artificii, e un eveniment in sine. Sa zicem ca intr-adevar am inventat o forma de arta.

Cum va simtiti in Romania?

Imi place foarte mult Romania. Am facut focuri de artificii la Cluj, unde i-am intilnit pe cei din circul Parada, ii admir pentru ceea ce fac, ca si pe cei din taraful de lautari. E o tara foarte frumoasa, cu muzicieni excelenti, si in general cu artisti deosebit de talentati – am fost la Muzeul Taranului Roman si sint impresionat.