OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La finele anului trecut s-a deschis in centrul Parisului, la cunoscuta Cité Internationale des Arts, o expozitie complexa a artistei Wanda Mihuleac. Cunoscuta promotoare a artei alternative in mediul romanesc al anilor ’70 si ’80, cind a organizat citeva mari expozitii colective si personale de rasunet, Wanda Mihuleac traieste de 14 ani la Paris, unde deschide periodic expozitii personale, organizeaza expozitii de grup si conduce o editura specializata in carti bibliofile de arta, ce combina de fiecare data un autor cu un artist plastic in editii bilingve sau trilingve. La Editura Signum au fost deja publicate nume cunoscute ale poeziei si filozofiei franceze contemporane, printre care Jacques Derrida, Jacques Roubaud, Guy Goffette, Jean-Clarence Lambert, François Cheng, Claude Esteban, Marie-Josephe Mondzain, Arrabal, Alain Lance, Alain Jouffroy, Tahar Bekri, dar si romanii Matei Visniec, Dinu Flamand, Anca Vasiliu si altii.

Din catalogul expozitiei curajoase si provocatoare de la Cité Internationale des Arts – centrata pe afisarea nonconformista, dezmembrarea si recompunerea trupului feminin, intr-un demers semiotic ce combina savant si „pervers“ naturalul cu tehnologicul, vizualul cu verbalul, trimiterea licentioasa cu reclama, simbolicul cu comercialul, avangardismul cu decadenta si kitsch-ul cu arta inalta – citam citeva fraze din textul de introducere al lui Jacques Derrida:

„Ceea ce ma frapeaza in lucrarile Wandei Mihuleac este indrazneala transgresiva, nu numai in tematica, ci si in tehnicile de grefa si de diseminare pe care le foloseste. Aceste doua cuvinte marturisesc de altfel spiritul in care ne-am si intilnit, in jurul unei carti facute impreuna. E remarcabil ca travaliul pe care ea il face asupra suportului, in lucrarile sale de grafica si pictura, consista, intr-un anume fel, in a respecta si in acelasi timp a viola legile a ceea ce se numeste organizare naturala a corpului uman. Exista in lucrarile ei elemente de efractie, de grefa, de proteza, si e vorba intotdeauna de ochi dar si de voce in ele, de vocea care se vede, ca sa spunem asa, in jocurile de cuvinte si de sens utilizate in interiorul elementelor vizuale. E vorba intotdeauna in ele de partile dezarticulate ale corpului – impresia de grefa poate parea teratologica, monstruoasa – care au, cel putin in ochii mei, o forta de revelatie. Ca si cum dezarticularea, grefa, inscriptia surprinzatoare a unui element in altul ar face sa se vada o posibilitate esentiala, dar si un risc si o sansa a cunoasterii tehnice moderne. Fiecare dintre operele Wandei Mihuleac e singulara, unica si semnata ca atare; totusi, in singularitatea ei, fiecare din lucrarile sale te face sa regindesti contradictoriu posibilitatea tehno-stiintifica, de pilda grefa, din zilele noastre“.
_________

Wanda Mihuleac: Arta grefei, instalatii, pictura, fotografie, obiecte, in jurul unor texte de Jacques Derrida – Cité Internationale des Arts, Paris, decembrie 2002