OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Szöcs Géza
Ranita, sepia
Traducere de Anamaria Pop si Mircea Dinescu, Editura Seara, Colectia „33“, Bucuresti, 1999, 59 p., f.p.


Ranita, sepia e titlul volumului de poeme tradus din limba maghiara de Anamaria Pop si Mircea Dinescu, volum ce-i apartine lui Szöcs Géza. Nu voi mai relua aici istoria personala a unui autor reprezentativ pentru indaratnicia cu care a incercat sa-si apere (minima) libertate(a) in epoca ceausismului tirziu. Un rezumat al propriei conditii ofera primul poem al cartii, La radio, cuvinte indiene, scris in vremea cind, ne spun traducatorii sai intr-o nota, poetul avea domiciliu fortat. Daca dictatura a trecut, ramine aforistica subtil pulverizata in tesatura poemului. Nu doar La radio, cuvinte indiene pune in discutie libertatea si reversul ei, lipsa ei.

Meditatia asupra libertatii, care acopera secvente mari ale cartii, nu-si ingaduie nici o unda de sentimentalism. Patetismul e substituit de luciditatea ironica si, din cind in cind, de un umor fin. „Fratele meu indian, nici macar rezervatii nu mai avem./Deseori ne-ar prinde bine ghetouri, bantustane, rezervatii,/dar nu le avem./Tribul se-aduna la cofetarie,/stam gura-casca la cofetarie./Domnisoara, sa nu va para rau ca mincam indienele“. Poezia are, in Ranita, sepia, rostul de a compensa agresivitatea lumii exterioare, dar ea e si forma de cunoastere, tentativa de aproximare lucida a unei lumi manipulate prin frica, spaima, teroare. Exemplar e poemul Horror clujean unde sub aparenta ludica a titlului se desfasoara o scurta „naratiune“ cu tilc: asezare in oglinda a fricii si a iubirii.

„Metafizica“ poeziei lui Szöcs Géza e rodul transparentei cvasiepice a poemelor. La capatul versurilor „albe“ se afla mereu o intrebare esentiala. La aceasta interogatie se ajunge fie prin explorarea conditiei eului, fie prin incursiunea in istorie. Nu e insa o istorie vaga, ci una puternic filtrata prin varii experiente ale unor persoane anume. Asa se intimpla cind reface povestea statuii bunicului poetului Bodor Pál, topita „in statuia lui Stalin“ si apoi schimbindu-si iar „destinatia“. Pentru Szöcs Géza, „povestea“ e prilejul unui poem care pune in discutie fracturile istoriei, anonimatul si moartea, toate camuflate sub un titlu, iarasi, aparent naiv, titlu ce aminteste de intrebarile curente ale copilariei: Oare, ce sa ma fac, cind o sa fiu mare?

Din ce se naste intensa senzatie de viata a poeziei lui Szöcs? Multe dintre poeme pornesc de la intimplari luate din realitatea de zi cu zi. Poetul resuscita ideea de „poezie ocazionala“, legind un anume eveniment existential de experiente umane cu valoare generala. In acest sens, de fixare a unui anume moment care prin amplificare isi largeste intelesurile, trebuie privite si indicatiile temporale care insotesc poeme ca Atunci, cind vei fi presedintele americii, Poetul sosit din Memfis sau Turnul. Din aceasta perceptie a vietii se naste si solidaritatea umana transpusa poetic intr-unul dintre frumoasele poeme ale cartii, Despre puterile ascunse. Poemul e dedicat lui Ralf Bossert, poet german de origine romana, mort tragic dupa ce a emigrat in Germania. Poemul, asezat intr-o succesiune de chenare negre, reia in prima sa parte un fragment dintr-un text celebru al lui Bossert. Ii urmeaza raspunsul lui Szöcs Géza, acumulare de intrebari grave, de aparente nedumeriri, „mina cui ti-a asternut moartea pe hirtie, ce fel de naluca a dese –/ –nat dinainte traiectoria descendenta a destinului tau pina la prabusire?“. Inapoia transparentei se afla, mereu, o secreta morala. Forta ei e tocmai subtilitatea cu care e ascunsa sub invelisurile fructului poetic. „Simburele“ moral e esenta tare a multor poeme. Autoportretul unui ienicer e scurta parabola a „razboinicului“ care-si reneaga trecutul si originile si-si povesteste cu un fel de indiferenta amorala faptele bestiale. „Uneori vizitez si orasul natal din Ardeal./Cu aceste prilejuri, ii trec prin sabie pe/tata, frate-miu, unchi-miu, in general oricine/o mai fi intrat in familie.“ Sub aparenta acestei „declaratii“ cinice se ascunde sarcasmul poetului.

Un ev al „spalarii creierului“ este nu atit de depasit cum pare. Pina la urma poezia e arma impotriva cruzimii, a prostiei, a ignorantei. E o arma inteligenta si lucida, de o luciditate neiertatoare. Ea insasi isi contine „programul“. Nu intimplator, o ars poetica, Poem despre nesfirsitele programe, e asezata la sfirsitul cartii. E o ars poetica inchegata in jurul unui vers exemplar pentru intreaga poezie din Ranita, sepia: „Si sub acest poem se ascunde o altA poezie“. Sub transparenta versurilor, se ascunde un „palimpsest“ de semnificatii. Poem despre nesfirsitele programe e o atentionare a cititorului, a cititorului lenes, putin dispus sa vada dincolo de aparenta amorfa, a lucrurilor, a faptelor, a intimplarilor de fiecare zi.
Inteligenta, incomoda, profunda e poezia din Ranita, sepia. „Istorii“, „povesti“, „intimplari“ sint reflectate transparent, sub aparenta dezinvoltura tesindu-se o tensiune existentiala autentica.