OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mladen Stilinovic (n. 1947) locuieste si lucreaza la Zagreb, Croatia.
Este artist-invitat in cadrul Bienalei de arta contemporana Periferic 8 Arta ca dar. Considerat drept unul dintre cei mai importanti exponenti in viata
ai curentului conceptualist, a participat, de-a lungul anilor, la cele mai importante evenimente de arta contemporana, precum Documenta (2007), Bienala de la Venetia (2003) sau Bienala de la Sidney (1992). Varianta integrala a acestui interviu va fi publicata in numarul 5 al revistei Vector – Arta si cultura in context.

As dori sa incepem discutia noastra pornind de la o chestiune oarecum evidenta, pe care mi-ar placea sa o analizam mai detaliat in cele ce urmeaza: citind despre arta conceptuala in Vest, iti poti inchipui, chiar fara sa stii, ca exista o diferenta specifica ce ramine inca de clarificat in ceea ce priveste practicile de arta conceptuala in Estul Europei, practici care, in ultima vreme, au beneficiat de o atentie sporita din partea Occidentului. In primul rind, conditiile sociale si politice au influentat cu siguranta scopurile si motivatia utilizarii limbajului ca unealta artistica, ceea ce nu a avut la acea vreme doar o relevanta istorica pentru istoria artei, in maniera unei simple reactii formale la dezvoltarea interna a practicilor si formelor artistice. In al doilea rind, se poate presupune, astfel, ca pina si similitudinile formelor si practicilor artistice conceptuale au semnificatii contextuale diferite; spre exemplu, exista citeva puncte similare, precum investigarea tautologiei, intre opera ta si cea a lui Joseph Kosuth.

Dar tema tautologiei pare pentru tine puternic legata de problema ideologiei si a manipularii limbajului. Astfel, principala intentie in folosirea tautologiei pare sa fi fost, intrucitva, aceea a subversiunii si evitarii manipularii limbajului prin limbaj. Cum ai comenta aceasta prima diferenta specifica?
Intr-adevar, am fost foarte interesat de felul in care politica influenteaza limbajul, precum si de felul in care aceasta situatie poate fi evitata si prin ce mijloace. Limbajul este un instrument foarte puternic, iar in acest sens, prin limbaj, esti indoctrinat cu ideologie politica. Am incercat, in opera mea, sa gasesc o modalitate de a folosi limbajul care sa evite aceste efecte de putere. Iar asta s-a intimplat utilizind in cadrul limbajului jocuri care se raportau la puterea politica, puterea ideologica sau puterea exprimata in viata cotidiana. Astfel, arta conceptuala a fost un joc despre conditiile de viata in socialism. Si, mai apoi, intr-o anumita privinta, opera mea si conceptualismul occidental sint diferite, pentru ca in Vest nu au folosit niciodata limbaj si tautologie cu un inteles ideologic. Au existat, totusi, in aceea vreme, citiva artisti conceptuali, ca, de pilda, Hans Haacke, care au incercat sa submineze ideologia in mod similar, nu prin utilizarea limbajului, ci prin intermediul unor strategii diferite de critica, preocupata mai mult de arta, de sistemul artei, de economia sa etc.

In ceea ce priveste chestiunea tautologiei, exista un anumit adevar analitic continut de un enunt tautologic. De pilda, Kosuth incerca sa gaseasca si sa chestioneze adevarul despre arta intr-o asemenea maniera analitica. Dar exista, de asemenea, un anumit mod de a crede in limbaj ca adevar, care poate defini felul in care ideologia formeaza credinte. Individul incepe sa creada in realitatea exprimata de limbaj, iar realitatea este purul adevar al limbajului, separat de orice realitate. Este si cazul modului in care ai abordat problema limbajului sau incercai tocmai opusul, sa arati felul in care limbajul si realitatea sint, de fapt, separate in cadrul ideologiei?
Nu, mai degraba cea de a doua varianta. Intr-un anume sens, socialistii au folosit limbajul ideologic si, in acelasi timp, nu au crezut in el. Asta e o enorma problema a societatii socialiste, ei gindeau si vorbeau ideologic, dar, totodata, iti dadeai seama ca nu credeau in asta. In Vest, tautologia a fost o forma de adevar, pentru mine, a fost doar un joc de limbaj, iar scopul sau a fost acela de a dezvalui absurditatea vorbirii ideologice. Si, de asemenea, a fost o perioada scurta in arta conceptuala din Vest, de cinci-sase ani, dupa care artistii conceptuali au renuntat sa mai foloseasca tautologia ca o forma de adevar.

Exista, de asemenea, o diferenta evidenta in ceea ce priveste estetica expunerii, de pilda, intre proiectele de arta conceptuala austere americane si, pe de alta parte, materialele si felul de a folosi limbajul in Europa de Est, care practica mai mult colaj, acumulationism si chiar scrisul de mina, cum este cazul tau. De ce aceasta diferenta?
Ei bine, multe dintre motivele unei asemenea estetici a acumularii se datorau faptului ca lucram cu materiale saracacioase.
Arta conceptuala vestica, cel putin in asa-numitul sau „nucleu dur“, nu a fost in mod special interesata de crearea unor efecte sociale pe scara larga. Pentru primul val de critica institutionala, ideea era, poate, aceea de a schimba o anumita intelegere a artei ca forma estetica sau de a demola mitul autonomiei si puritatii artei. Spre exemplu, practicile de critica institutionala dezvoltate de Hans Haacke, pe care tocmai l-ai mentionat, au incercat sa scoata in relief relatia dintre arta si economie, arta si putere. Ai crezut ca arta poate produce efecte sociale la o scara mai mare? De pilda, prin utilizarea jocurilor de limbaj ca o forma specifica de rezistenta la ideologie?
Ca artist, nu cred ca arta poate face orice. Cred ca arta nu inseamna nimic. Nu-mi pasa ce cred altii despre arta mea, tocmai fiindca sint un artist care crede doar in propriile-i practici, nu in ceea ce se intimpla dupa aceea. Nu vreau sa controlez si nu sint convins ca pot controla ceea ce se intimpla cu arta mea dupa ce termin o opera.

Influenteaza sau nu influenteaza oamenii, nu-mi pasa. Desigur, a fost o forma de rezistenta, dar poate ca a functionat doar pentru mine, n-am cum sa stiu. Arta e o expresie personala, o pun in spatiul public si asta e tot.
Deci arta a fost un fel de „terapeutica“ privata, o forma de rezistenta privata si un mod personal de a gasi o pozitie in relatie cu sistemul politic, o anumita forma de subiectivizare prin intermediul jocurilor de limbaj?
Da, cam asa ceva
Aceasta inseamna, totusi, ca arta de orientare critica nu este, in cele din urma, ceva functional si instrumental, ceva ce poate schimba efectiv societatea la nivel macrosocial?
Vezi tu, intotdeauna cind se vorbeste despre arta ca despre un tip special de raportare la societate si cind se vorbeste despre arta ca forma critica si asa mai departe, exista pericolul sa credem ca artistii au o anumita idee utopica despre arta. Iar ideile utopice despre societate se pot dovedi fie periculoase, atunci cind risca sa devina totalitare, fie inutile. Eu nu am o idee utopica despre arta si despre practica artistica. Arta nu poate face nimic, este doar un joc.

Cum ramine cu teoria „jocurilor de limbaj“ care l-a influentat, de asemenea, puternic pe Kosuth in propriile sale „investigatii“? Mi se pare ca, pentru a cistiga o anumita libertate de expresie in cadrul sistemului de putere al limbajului, legat de conditiile de viata socialiste, jocurile tale artistice au depins si de posibilitatea convertirii regulilor unui anumit joc de limbaj, precum sloganurile.
Teoria jocurilor de limbaj? Am citit despre aceasta mai tirziu, dar nu am folosit-o ca pe un fel de teorie predeterminata, pe care sa o aplic in arta mea.
Ideea inutilitatii artei ma conduce la o alta tema majora a practicii tale. Opera ta s-a preocupat intens de tema muncii sau a lucrului, si ea o parte importanta a unuia dintre proiectele tale majore, Exploatarea mortilor. Pe linga afirmarea inutilitatii sociale a artei, ai descris de asemenea (programatic) artistul ca fiind o persoana lenesa. A fost asta un fel de reactie dialectica fata de ideologia muncii in socialism si este aceasta ideologie diferita de intelegerea postsocialista a muncii ca valoare sau nevoie sociala, spre exemplu, utilizarea relatiei capitaliste dintre munca si timp liber, munca si consum? Te raportezi diferit la acest concept acum, in conditii politice si economice diferite?

Nu, acum nu e deloc diferit. Multe sloganuri ale socialismului au fost legate de aceasta problema a muncii si am lucrat cu multe sloganuri, precum falsul citat din Marx, „Arta este o boala“, si asa mai departe, dar ceea ce se intimpla cind expun aceste sloganuri in Vest este ca vesticii nu inteleg niciodata de ce o fac, pentru ca problema muncii, ca si cea a religiei, nu este ceva ce poate fi pus la indoiala. Deci, exista cumva o diferenta, dar e totusi la fel. Pe de o parte, in socialism, intilnesti mereu aceasta vorbarie despre munca, munca, drept valoare imperativa, si are sens sa vorbesti la fel de bine despre opusul sau, pe de alta parte, in capitalism, nimeni nu vrea sa vorbeasca despre munca, si, daca vorbesti despre munca sau despre opusul sau, despre lene sau orice altceva, spre exemplu, despre munca privita ca boala, nimeni nu intelege, fiindca munca e normala si trebuie sa existe. Munca nu poate fi pusa sub semnul intrebarii. Exista doua sisteme diferite, dar aceeasi idee, caci lenea e rusinoasa pentru altele, e un dezastru.
Deci, ai avut cumva intentia de a dezgoli conceptul de munca de intelesul sau ideologic in ambele economii, care sint, de asemenea, economii ale vietii si economii simbolice ale artei?

Da, s-ar putea spune astfel, numai ca, atunci cind expun in Vest, miza sloganurilor mele este privita doar ca o atitudine anarhica fata de societate, si nu ca un joc asupra limbajului ideologic care utilizeaza retoric notiunea de „munca“.
Ceea ce spui despre arta si lene este limpede, in special in sensul criticii paradigmei economiei simbolice a artei ca productie-consum, dar, in opinia mea, mai este necesara aici o anumita clarificare. Cred ca „lenea“ artistului nu ar trebui confundata cu intentia de a separa arta de sfera economica sau sociala si de a o plasa in sfera contemplarii pure, asemenea pretentiei moderne a autonomiei artei, desi obtii cumva acelasi efect prin absurditatea, ineficienta sociala a artei privite ca un fel de joc. Ai avut cumva in intentie sa opui arta ca libertate libertatii privite ca un consum al timpului liber, inteles ca negativ al muncii, care este productie?
Aceasta ar presupune insa ca am avut o strategie deliberata. Nu, nu in sensul ca as fi avut o strategie deliberata, caci un angajament deliberat n-am avut. Nu am vrut sa ma opun unui anumit sistem, am vrut sa creez sisteme haotice, in special, prin intermediul limbajului. Am sarit mereu de la un punct la altul; nu este vorba despre un sistem de a face asa sau altminteri.