OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Andrei KURKOV
Moartea pinguinului
Traducere de Mircea Aurel Buiciuc
Editura Curtea Veche, Colectia „Byblos“, 2006, 248 p.

Ceea ce inainte era considerat inspaimintator devenise acum ceva
obisnuit, iar oamenii acceptau
acest lucru ca norma a vietii si continuau
sa traiasca mai departe, fara a-si mai face probleme; pentru ei, cel mai important
lucru fusese pina atunci si era si acum
SA RAMINA IN VIATA, indiferent prin ce mijloace, dar SA RAMINA IN VIATA.

Andrei Kurkov
Moartea pinguinului


Andrei Kurkov este scriitor ucrainean de limba rusa. Are resedinta la Kiev, dar 5-6 luni pe an sta in Marea Britanie, unde preda cursuri de literatura rusa si scenariu de film, la Cambridge, cistigindu-si astfel mijloacele necesare traiului de zi cu zi in Ucraina. Raporturile sale cu limba rusa i-au creat adversitati atit in Ucraina, cit si in Rusia. La Kiev – nationalistii ucraineni ii boicoteaza cartile si nu-l scot din „tradator“. La Moscova este socotit intrus si nationalist ucrainean. Au fost ani cind cartile sale nu erau acceptate in librariile din marile metropole din Federatia Rusa, unde doar rar de tot apare vreo recenzie la romanele sale. Dar si-a cistigat o faima stabila in Occident, unde este acceptat asa cum este: si ucrainean si scriitor in limba rusa.

intr-un articol din Evening Standard (22 martie 2005), Kurkov recunoaste ca este victima unui cocktail preparat de Stalin inainte de nasterea sa: o bautura periculoasa si nerecomandabila pentru sanatate, dar pe care URSS a dat-o pe git, fara cel mai mic gest de crispare. Stalin lua oameni de diferite nationalitati (in fosta Uniune Sovietica existau vreo 100), ii aduna impreuna in armata, in lagarele din Siberia si ii lasa acolo la „marinat“ timp de 10 sau 20 de ani, pina cind locul de bastina devenea ceva foarte indepartat. Apoi, ii trimitea sa traiasca in alt colt al „nemarginitei patrii sovietice“, ca in celebrul cintec al epocii de odinioara: Adresa mea nu-i o casa sau o strada/ Adresa mea este Uniunea Sovietica.

Experienta lui Andrei Kurkov nu este, din acest punct de vedere, unica. Sute de mii de persoane din fosta URSS sint in situatia lui si nu putini scriitori din acest spatiu continua sa scrie in limba pe care au invatat-o inca din clasa a doua a scolii primare. Dar intre ei, Kurkov este un fenomen.
Tatal scriitorului era originar din Caucazul de Nord, iar mama lui – din Leningrad (actualul Sankt-Petersburg), acolo unde s-a nascut si viitorul scriitor. Dupa ce secretarul general al PCUS, Mihail Gorbaciov, a decis, prin decret, reducerea unilaterala a fortelor armate si a capacitatilor strategice pentru a marca finalul Razboiului rece, tatal scriitorului – pilot in aviatia militara sovietica, cu baza in regiunea Leningrad – a fost lasat la vatra, impreuna cu alti 100.000 de ofiteri superiori. Kurkovii s-au retras la Kiev, unde bunica dinspre tata a viitorului scriitor era un medic respectat si activist comunist cunoscut in oras. Dar, principalul, la Kiev se afla uzina constructoare de avioane Antonov, unde un aviator cu experienta si-a gasit usor un post de pilot de incercare.

„Limba rusa este limba mea materna. Am studii universitare sovietice si cred ca nu cele mai rele. Sint cosmopolit convins si asta imi usureaza situatia in raport cu establishment-ul ucrainean si rus“ – afirma Kurkov intr-o scurta prezentare a cartii sale Problema de viata si de moarte (in varianta engleza A Matter of Death and Life, Editura Harvill, 2005).
Dar prima limba straina asimilata a fost latina. Copilaria sa la Kiev este presarata cu neajunsurile, dar si avantajele obisnuite unei familii de militar. Viitorul scriitor era pasionat de cactusi si pe la 8 ani avea o colectie de 1.500 de exemplare din diferite specii. A trebuit sa le invete denumirile in latina si apoi in traducere. Au urmat, la rind, limbile engleza, poloneza, ucraineana etc. „Ciudate vremuri pentru copilarie, ciudata tara, ciudata viata, al carei sens nu-ti vine nici macar sa-l patrunzi, trebuie doar sa supravietuiesti, atit si nimic mai mult…“, avea el sa spuna in Moartea pinguinului.

Prima poezie a scris-o la sapte ani si era dedicata celor trei hamsteri ai sai, decedati in conditii violente: primul – mincat de o pisica fara prejudecati, al doilea – lovit de o usa, al treilea – cazut de la balcon de la etajul cinci, ratind astfel testul eliberarii conditionate. A doua poezie era dedicata lui Lenin, si el mort. De atunci a scris si proza si poezie, insa a fost publicat abia dupa prabusirea comunismului. Editurile sovietice ii respingeau manuscrisele invocind lipsa realismului socialist in scrierile sale. Acest refuz ostentativ nu l-a impiedicat sa-si faca publice unele dintre povestiri. „inarmindu-ma cu manuscrisul primei mele povestiri (Istoria orasului Srednegrad si a strainului Kostopravov), pe care o scrisesem student fiind, am colindat diferite locuri ale URSS. Eram invitat in case de cultura, cercuri literare pentru a-mi citi povestirea in public. Mi se plateau calatoriile de la o destinatie la alta, eram invitat sa maninc in casele oamenilor, la un pahar de vin ieftin si mi se gasea si loc de popas gratis, la persoane pe care le vedeam pentru prima oara in viata. A fost un timp extraordinar, plin de romantism. Prietenia era mult mai importanta decit orice suma de bani“.

Cum a devenit scriitor ucrainean de limba rusa? Kurkov, ca multi semeni ai sai, a fost cuprins de euforia generata de noul statut al Ucrainei independente (1991). A invatat limba ucraineana, de aceea considera ca nimeni nu ar trebui sa-i puna la indoiala loialitatea fata de cultura ucraineana. A continuat sa scrie insa in limba rusa, fiind convins ca intr-o tara in care 50% din populatie este vorbitoare de limba rusa, ambele culturi pot coexista cu drepturi egale. in primele luni de la proclamarea independentei Ucrainei, cercurile literare locale i-au sugerat ca pentru a fi un ucrainean adevarat trebuie sa inceapa sa scrie in limba poporului printre ai carui reprezentanti traieste. A explicat ca limba sa materna nu este o limba straina in Ucraina si ca i-ar veni mult mai greu sa scrie intr-o limba care nu-i este proprie. Sentinta nu s-a lasat mult timp asteptata: din moment ce nu renunta la limba rusa inseamna ca este dusman al culturii ucrainene. Criticii de la Kiev l-au trecut cu vederea aproape un deceniu. Dar nu numai el, ci toti scriitorii ucraineni de limba rusa au avut aceeasi soarta.

Aceasta pina in 1999, cind romanul sau Picnic pe gheata a devenit primul bestseller european scris de un scriitor postsovietic. Picnic pe gheata este titlul primei editii a romanului tradus si in romaneste sub denumirea Moartea pinguinului, aparut la Editura Curtea Veche in 2006. Andrei Kurkov si-a facut un obicei din a schimba titlurile vechilor sale carti: daca apreciaza ca prima denumire nu este prea inspirata, atunci intervine la a doua sau a treia editie. Ulterior, a intitulat acelasi roman Pinguinul. Moartea strainului.
O vreme, dupa acest succes, Kurkov a fost considerat in Occident scriitor rus, iar presa ucraineana l-a linsat pur si simplu. I s-a reprosat mai ales ca toate cartile sale reprezinta Ucraina nu tocmai in lumina cea mai favorabila. Una dintre scriitoarele de limba ucraineana i-a recomandat, in public, sa se limiteze in a critica doar Rusia.

Dar atitudinea sa fata de limba rusa nu este admirata nici in Rusia, unde ii este contestat dreptul de a scrie in limba rusa, apartinind culturii ucrainene. intrebat de ce nu este acceptat in spatiul cultural rus, Kurkov a raspuns ca, pentru a fi incadrat in breasla scriitorilor rusi, i s-a spus sa se mute la Moscova si sa se faca util vreunei personalitati influente din lumea literara moscovita. Mai pe sleau, sa duca tava cu cafea cuiva consacrat sau sa dea limbi in acelasi scop. Dar nu-i sta in caracter: nu simte nevoia de a fi incadrat niciunde. Kurkov considera ca Rusia nu mai detine monopolul asupra limbii ruse si asupra literaturii ruse dupa prabusirea URSS. La fel s-a intimplat cu imperiul francez: imperiul s-a destramat, iar fostele colonii au devenit francofone. Astfel, destramarea fostului colos sovietic a impulsionat aparitia populatiei vorbitoare de limba rusa. Drept urmare, faptul ca in Ucraina traiesc persoane care scriu in limba rusa nu inseamna ca ele ar apartine culturii ruse, ci, totusi, culturii ucrainene. in consecinta, Gogol, Bulgakov s.a. care au scris toata viata in limba rusa sint de fapt scriitori ucraineni.

in perioada Revolutiei portocalii (toamna anului 2004), conflictul dintre limba ucraineana si cea rusa a parut sa se stinga. La demonstratiile de strada, ucrainenii vorbitori de limba rusa si cei de ucraineana au stat alaturi. Kurkov a fost printre ei si considera ca atacurile la adresa lui cu privire la zugravirea sumbra a Ucrainei sint fara temei. „in povestirile mele exista multe elemente nerealiste si umorul poate ca este negru, dar dupa ce intr-o campanie prezidentiala a concurat o persoana cu educatia facuta in cartier si cu doua antecedente penale (Viktor Ianukovici, actualul premier de la Kiev), criticii mei ar trebui sa fie de acord ca orice opera a suprarealismului postsovietic se afla doar la un pas de realitatea de linga noi!“. Cu toate ca scrie in limba rusa, Kurkov se pronunta categoric impotriva oficializarii limbii ruse ca a doua limba de stat in Ucraina.

Stilul sau a evoluat de la an la an: de la epigon al lui Harms (in povestirile sale scurte din tinerete) a ajuns la zona dintre realism si suprarealism, cum singur o defineste, un fel de impletire a umorului negru cu suprarealism, realism, trecut sovietic si mentalitate idem. „Tinind cont de faptul ca eu sint in acelasi timp si om postsovietic si sovietic in interior, este de la sine inteles ca la mine tot acest amestec de cinism, umor si pasiune pentru absurd are radacini sovietice. Poate de aici si interesul cititorului occidental pentru proza mea, care m-a cam luat prin surprindere“, a afirmat Kurkov, intr-un interviu acordat recent postului de radio Svoboda.
Ce conteaza mai mult in stilul sau: limbajul sau pitorescul actiunii? – a fost intrebat. Kurkov practica doua genuri de scriere: romane filozofice, bazate pe istoria sovietica, un fel de amestec de fictiune cu nuante realiste si realitati imaginare, in care isi experimenteaza stilul cu mult mai multa aplecare decit in celelalte lucrari cu tenta de roman politist sau SF. Cele din urma sint carti de masa, in care prevaleaza preocuparea autorului pentru tema, dinamica actiunii, personaje, pentru absurdul ce se apropie de umorul general acceptat. in aceasta categorie ar fi de mentionat romanul Bikfordov mir. Printre scriitorii a caror influenta a acceptat-o se numara Andrei Platonov, Hermann Hesse si, din literatura contemporana, Liudmila Ulitkaia (indeosebi romanul acesteia Medeea si copiii sai).

Incearca sa ajunga singur la editorii occidentali. La inceputul anilor ’90, cind nu putea sa publice nimic in Ucraina din cauza textului scris in limba rusa, facea un sinopsis al romanelor sale, traducind si citeva fragmente care i se pareau ca ar putea suscita interesul si le trimitea unor edituri straine europene. Dupa ce si-a publicat doua romane in gestiune proprie – s-a imprumutat de la banci si prieteni si, de la procurarea hirtiei pina la distribuirea volumelor pe strazi a facut totul singur – a inteles ca va razbate doar ajungind in atentia vreunei edituri occidentale.
Moartea pinguinului i-a adus in Occident consacrarea, pe care a consolidat-o cu scrierile sale ulterioare (Geografia unei impuscaturi izolate, Cintecul indragit al cosmopolitului, Atacul, Nu ma duce la Kengarax!, ingerul blind al mortii, Prietenii celui raposat).