OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

1. Articolul 200 din Codul Penal ar trebui, cred, nu modificat, ci de-a dreptul abrogat; simpla existenta a unui articol de lege referitor la o minoritate sexuala nu implica oare in sine o discriminare? Mai mult inca, prezenta lui in chiar Codul Penal are ca substrat o grava (si intrutotul neavenita, trebuie subliniat) suspiciune. Blamul care acopera relatiile homosexuale e departe de a avea doar motivatii exclusiv morale sau/si culturale, cum ar dori probabil sa dea impresia ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane. Repulsia fata de actul fizic propriu-zis sau fata de stilizarea conduitei ori a vestimentatiei homosexualilor include, subtextual, o acuzatie de promiscuitate ilicita si, deci, condamnabila.

Ceea ce nu e cazul, desigur. De ce ar trebui ca membrilor acestei comunitati sa li se aplice un tratament juridic diferentiat doar pentru ca au o alta orientare sexuala? Cind un (fost) Ministru al Culturii e prins cu pantalonii in vine la serviciu, de ce oare nu e invocat „scandalul public“ drept cap de acuzatie? Cine defineste si cum este definita aceasta notiune atit de vaga, de altminteri? Urmind in litera actuala formulare a articolului 200, oricarui membru cinstit al societatii, care isi plateste la zi impozitele si n-a avut in viata lui nici macar o amenda pentru parcare neregulamentara, i se poate inscena un proces penal plecind de la denuntul unui vecin de cartier iritat. Sau mai rau, daca e vorba de o persoana publica, o campanie de presa rau intentionata poate distruge o viata de om.
Dezincriminarea homosexualitatii reprezinta o evolutie normala a sistemului nostru legislativ, in deplin acord cu principiile care structureaza legislatia europeana in materie. Coruperea de minori, violul si alte infractiuni de natura sexuala sint acoperite de altfel de alte prevederi din acelasi Cod Penal. Ca sa nu mai spunem ca interdictia asocierii, mentionata in vechea formula, acum modificata, era (si este!) neconstitutionala…

Homosexualitatea este o chestiune absolut privata; condamnarea ei pe criterii morale este de asemenea o chestiune care ne priveste pe fiecare in parte. Nu se poate face insa din ea o infractiune penala a priori. Tot ce trebuie facut este a proba mai intii gradul de periculozitate sociala a faptei incriminate, lucru care nu poate fi facut decit prin examinarea fiecarui caz in parte, asa cum este si normal. Fara a uita de prezumtia de nevinovatie, fireste.
2. Nu intr-un sens strict. Ceea ce deranjeaza in primul rind in textul remis Senatului de catre Sinodul BOR e atitudinea de superioritate afisata fara complexe de catre ierarhii Bisericii fata de cea mai inalta institutie a statului democratic, expresia legitima a vointei populare. Statul roman e unul laic si, ca atare, nu se poate supune directivelor unei institutii religioase; imi pot imagina cu destula usurinta reactiile furibunde ale exact acelorasi persoane daca Executivul sau Parlamentul s-ar amesteca in treburile (interne, nu-i asa?) ale acestui for atit de respectat. Cel mai grav lucru mi se pare insa santajul vizibil, fie si intr-o forma insidioasa, in paragraful amintind de apropiatele alegeri. Un atac bine tintit, sa recunoastem, de vreme ce cade intr-un moment in care practic toate partidele politice, indiferent de culoare, nu mai au in cap decit scorul electoral. Ar trebui ca, macar acum, fragila majoritate parlamentara sa isi asume in mod constient riscul impopularitatii deciziei de a modifica articolul cu pricina si sa nu mai paseze responsabilitatea, ca mai intotdeauna cind vine vorba de o decizie sensibila, in curtea Uniunii Europene.

Pe de alta parte, avem de-a face cu una dintre cele mai conservatoare institutii din Romania. Nu era de asteptat ca BOR, reprezentata de forul ei suprem, Sfintul Sinod, sa imbratiseze deschis decizia Camerei Deputatilor si cu atit mai putin perspectiva legiferarii ei definitive prin votul Senatului. In plus, gestul stimabil al lui Gabriel Andreescu, de a cere publicarea numelor inaltilor ierarhi care au colaborat cu Securitatea, a turnat gaz pe un foc care mocnea deja. (Inca o data, cei vizati au vazut in primul rind paiul din ochiul celuilalt. Si culmea, mai au tupeul sa vorbeasca de morala!)
Evident, gestul Sinodului BOR are mai ales o conotatie politica, caci se reclama, in primul rind, de la autoritatea pe care, in mod pe de-a-ntregul ilegitim, pretinde a o avea asupra societatii civile.