Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2002   |   Octombrie   |   Numarul 136   |   Artist coborind scara

Artist coborind scara

Autor: Vlad A. ARGHIR | Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Sezonul ar fi trebuit sa se incheie cu un concurs de wind-surfing: una din cele citeva aproape-traditii-locale ale acelui loc de cultura foarte special(a) care este Vama Veche. Ceva n–a mers sau nu am observat noi, dar se pare ca n–a mai avut loc. Pentru a nu lasa sezonul neincheiat, o alta initiativa a tinut sa puncteze echinoctiul cu un eveniment de alt fel: o expozitie de fotografie care insoteste lansarea unui remarcabil album de arta*. In ciuda locului impropriu, expozitia s-a bucurat de un public restrins dar avizat, international si reprezentativ pentru localitate. Ritualul vernisajului a fost absolvit cu o seriozitate de capitala artistica: discursuri de prezentare a lucrarilor si a albumului, vodca, piscot si aplauze. Naluci de nisip: Benjamin Zilberman si Nicu Ilfoveanu.

Rodul atentiei de-o vara: si o intilnire improbabila.
Benjamin Zilberman, cetatean mondial nascut in Romania, unde revine adesea. Plecat de aici la 10 ani, e pictor (expozitii la Paris, Tel Aviv, Berlin, Frankfurt, printre altele), galerist (Berlin si Tel Aviv), profesor (preda teoria culorii si pictura) si, ad-hoc, fotograf. Anul acesta s-a asezat la Vama Veche unde, ne spune, a incercat sa traduca in fotografie valente plastice ale picturii. „Am fost atent la metamorfozele luminii de-a lungul zilei, de-a lungul verii, am utilizat lumina naturala in locul culorii de ulei“, adauga.
Nicu Ilfoveanu, a carui internationalizare abia incepe (cu o bursa la Accademia di Romania de la Roma), insoteste, ca fotograf si (ad-hoc) designer de carte, opera lui Sorin Ilfoveanu. Albumul e surprinzator si pentru ca nu profesionalismul (fiul artistului e, de fapt, asistent la Universitatea de Arta, sectia foto-video), ci atentia si perseverenta care beneficiaza de experienta fotografului explica, in lipsa reperelor bibliografice din zona designului editorial, o reusita (tipo)grafica rara in peisajul altminteri sarac de aici. Eleganta machetei, ordinea in gindire, respectul pentru opera pusa in carte echilibreaza tentatiile si evita, de cele mai multe ori, capcanele unui exces de fantezie.

Ideea expozitiei s-a nascut din coliziunea dintre spiritul de observatie in permanenta stare de veghe al criticului de arta Aurelia Mocanu si veghea discreta, dar energica a pictorului Zilberman. Spirit de regula expeditiv, Aurelia Mocanu a fost silita sa frineze brusc in fata unui teanc de fotografii color ale artistului: teanc, nu maldar, de peste 3,14 kilograme de imagini in format mediu. Benjamin Zilberman incerca sa captureze viziuni efemere intr-o forma care sa vizualizeze daca nu esenta, macar unul dintre sensurile a trei luni de refugiu la mare. Fotografiile fixeaza conturul vietuitoarelor care populeaza ultimul loc fermecat de pe litoralul romanesc. Ceea ce ne ramine dupa o vacanta de vara in care ochiul nu trebuie sa se opreasca nicaieri si vagabondeaza, desi lumina taie forme clare, desi intinderea de apa e un fundal care decupeaza siluete si le arde pe retina, desi fauna estivala e pestrit-discreta. Descriem astfel nu citeva truisme vizuale, ci o colectie de imagini remanente care se pierd si se regasesc vara de vara. Benjamin Zilberman le–a asamblat in figuri ale imaginarului.

Selectia criticului a operat un decupaj suplimentar: dintre fotografii a ales numai citeva serii de portrete aproape fara chip, forme care citeaza fragmente de scene de gen sau torsuri clasice, invaluite in vesminte aerisite si colorate, devenite valuri ale caror cute raspund valurilor, a caror verticalitate da un sens orizontului marin. Naluci, pentru ca altminteri pictura lui Benjamin Zilberman – pinze mari, cu tuse intr-o pasta viguroasa, orice altceva decit diafana – gaseste expresivitatea figurii umane cu mijloace aproape gestualiste: figuri lacunare, torturate, care conserva explicit antropomorful, in ciuda unei lupte cu forma care ar trebui sa o impinga definitiv in abstract. Distanta dintre fotografiile si pictura lui da o cheie a viziunii: artistul inregistreaza si fixeaza efemerul cu o precizie care face din gesturi liminare o emblema a atentiei si recupereaza, discret dar hotarit, functia psihotropa a expresiei: imaginile devin istorice in clipa in care isi absolva geneza. Istorice ca orice fotografie, si, aici, ca precursor al morfologiei din pictura lui Benjamin Zilberman.

Aici gasim si punctul de contact cu grafica lui Sorin Ilfoveanu, din albumul a carui prezentare a avut loc tot acum: figura umana redusa la semnul ei grafic este exact opusul figurilor pline ale lui Zilberman, dar declinarea semnelor dese(m)neaza, conform unui ritual de o exactitate comparabila, aceleasi gesturi esentiale, codificate. Acolo unde Zilberman aplica materie picturala – sau, in seria de fotografii din aceasta expozitie, rezuma o impresie: o „naluca“ –, Ilfoveanu multiplica figuri. Acolo unde primul noteaza prezenta unui gest, cel de-al doilea ii striga epic morfogeneza. Acolo unde unul descopera accidente ale formelor si le vindeca urmarile, lasind in urma cicatrici de culoare, celalalt stilizeaza hieratic si lasa urme filiforme. Dar cei doi picteaza peretii aceleiasi pesteri.

Ca intilnirea lor s–a produs datorita mirarii estivale a unui critic, prin intermediul primului exemplar din tirajul unui album, pe o cuvertura la Vama Veche, e o coincidenta. Ordinea care a ingaduit aceasta coincidenta arata limpede ca ne aflam la inceputul unei posibile „manifestari traditionale“: altminteri bilantul spiritual (si energetic) al acestui loc risca sa se deterioreze; coltul acesta de litoral nu ar trebui lasat sa devina nici o riviera triviala in numele turismului ubicuu, nici obiectul unei prudente ecologice deplasate, cum ameninta deja. Intilnirile de aici au nevoie de un grad de atentie care sa valorifice libertatea traditionala si sa o readuca pe o bucla superioara a istoriei locului. Macar la echinoctiu. La iesirea dinspre nord a satului, pe o tabla care scirtiia sarcastic in vint, scria: „la revedere 2003“: gingasie ambigua a artistilor locului. Vom reveni.
__________

* Grife/Bark Blazer; album bilingv; text: Aurelia Mocanu; traducere in engleza: Sara Crihan; fotografie si macheta: Nicu Ilfoveanu.

 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Endemicul plagiat în şcoala românească
Norman Manea – Doctor Honoris Causa
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire