OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Stanislaw Wyspia´nski ocupa in cultura poloneza un loc special. Acest artist complex – scriitor, pictor, regizor de teatru, scenograf, redactor artistic al uneia dintre cele mai importante reviste poloneze de la cumpana secolelor al XIX-lea si al XX-lea, Zycie, autor de vitralii, policromii, decoratiuni murale, mobila, grafica de carte – a fost un adevarat fenomen, perceput ca atare chiar de contemporanii sai. Criticul si traducatorul Tadeusz Boy-Zele´nski, unul dintre prietenii lui Wyspia´nski, scria despre acesta:

In intreaga creatie fenomenala a lui Wyspia´nski, cel mai curios fenomen e cu siguranta el insusi. El insusi a reprezentat o conceptie artistica fara pereche, pe care capriciul naturii ne-a aruncat-o (de ce tocmai noua???) parca pentru a ne demonstra cum arata o fiinta din zona altor posibilitati ale Existentei; cum ar arata, de exemplu, un sfint, daca ar fi in acelasi timp, in fiecare fibra a sufletului, un artist si un om foarte profund si uneori foarte rautacios. Opera lui Wyspian´ski este chiar existenta lui printre noi, este intreaga lui creatie, bogatia ei, discutiile lui, scrisorile (acele nepretuite scrisori, pentru care as da jumatate din piesele lui de teatru), actiunile personale, anecdotele despre el; fiecare lucrare in parte este doar un fragment al operei.
Wyspia´nski scriitorul a fost in principal dramaturg, iar cea mai cunoscuta piesa a sa, Wesele (Nunta), a carei premiera a avut loc la Cracovia, in 1901, a insemnat inceputul conturarii faimei sale de bard national. Receptat ca un continuator al celor trei mari poeti romantici – Adam Mickiewicz, Juliusz Slowacki si Zygmunt Krasi´nski –, a fost considerat, in timpul vietii si dupa moartea sa, un prooroc al libertatii si un ideolog al patriotismului national. Dupa ce Polonia si-a obtinut independenta, in 1918, creatia literara a lui Wyspia´nski a servit unor diverse scopuri ideologice, ba chiar si propagandei nemijlocite.

Imaginea lui Wyspia´nski, asa cum se intiparise ea in constiinta si imaginatia polonezilor, a corespuns nevoilor sociale din vremea ocupatiei, apoi a Poloniei libere (1918-1939) si, in final, perioadei guvernarii comuniste de dupa al Doilea Razboi Mondial. Nimeni nu isi mai amintea cum Wyspia´nski insusi se apara de ideologia fortata, cum respingea laurii care ar fi trebuit sa faca din el un bard, ironia cu care trata omagiile aduse de public.
In perioada postbelica a existat o zona in care Wyspia´nski a fost descoperit ca un mare artist, si nu ca ideolog – teatrul. Incepind cu generatia lui Gordon Craig, primul dintre Marii Reformatori ai teatrului european, care a apreciat contributia lui Wyspia´nski, o serie de remarcabili creatori polonezi de teatru au vazut in el o sursa de inspiratie. Punerile in scena ale pieselor lui Wyspia´nski, realizate de Tadeusz Kantor, creatorul Teatrului Cricoteka, de Konrad Swinarski, Andrzej Wajda sau Jerzy Grzegorzewski au fost tot atitea ocazii de cunoastere a potentialului inspirator al mostenirii lasate de autorul Nuntii. Spectacolele acestor regizori au devenit evenimente culturale importante nu prin forta cuvintului sau prin respectarea textului piesei, ci prin puterea spiritului, intelegerea conceptiei sau viziunii artistice a creatorului lor.

Vazute prin prisma creatiei literare, piesele au stirnit, de regula, controverse, legate nu doar de expresia echivoca, ci si de valorile artistice. Unele dintre ele, cum ar fi Legion (Legiunea), Lelewel sau Achilles (Ahile), par a fi marcate puternic de un epigonism romantic. Altele, in schimb, in special Wyzwolenie (Eliberarea), frapeaza prin actualitatea si modernitatea mijloacelor de expresie. Prin formula „teatrului in teatru“ si dialogurile sclipitoare, Eliberarea patrunde, prin poetica sa, in cercul marii literaturi a modernismului european. Nunta, la fel ca Hamlet, la nivel mondial, este un text despre puterea bizara a universalismului; jucata de diferite generatii, citita prin prisma unor experiente sociale diverse, piesa trezeste in continuare reactii vii.
Cu citiva ani in urma, cititorului polonez i-au fost oferite noi texte ale lui Wyspia´nski: patru volume de scrisori. Ele dezvaluiau un alt chip al artistului, departe de cel stereotip – este cazul, in special, al scrisorilor din perioada calatoriei de tinerete in Europa din anii 1890-1894. A fost o calatorie artistica si totodata educativa, in timpul careia a avut loc procesul maturizarii bruste a lui Wyspia´nski, proces legat de vocatia sa. Citite ca un text literar, scrisorile amintesc de romanul modernist despre artist (Kunstlerroman), in genul Potretului artistului in tinerete al lui James Joyce sau al prozei lui Thomas Mann.

Revolta impotriva maestrilor si autoritatilor (in principal impotriva maestrului sau din pictura, Jan Matejko, si a patronului epocii neoromantice, Adam Mickiewicz), criza viziunii asupra lumii pe care a trait-o atunci, fascinatia pentru boema pariziana si metropola moderna – toate acestea au reprezentat un impuls puternic pentru a descoperi in sine talentul de pictor, scriitor si om de teatru. A fost zborul lui Icar, care a reusit pentru o clipa sa se smulga din labirintul chestiunilor ce preocupau spiritele Cracoviei natale. Fortat de boala grea si de probleme financiare, Wyspian´ski se intoarce pentru totdeauna in orasul de la poalele castelului Wawel. Moare aici, la 38 de ani, fiind ingropat in panteonul national de la Skal´ka.
Wyspia´nski nu a fost nici constructivist, nici futurist, in sensul impus de declaratiile programatice si creatiile avangardistilor. Totusi, viziunea sa artistica a avut trasaturi care au transformat avintul si monumentalitatea artei secolului al XIX-lea in energia, entuziasmul si bogatia constructiilor artistice ale secolului al XX-lea. In creatia sa se incruciseaza secolul al XIX-lea cu ideea Gesamtkunstwerk a lui Ryszard Wagner si arta romantica cu titanismul avangardistilor de genul lui Picasso.

Nevoia de a exista in lume prin intermediul unei activitati creatoare neintrerupte, rezultate si din sentimentul responsabilitatii, i-a marcat toate actiunile. Intotdeauna, in orice situatie, s-a simtit chemat pentru a crea sau cel putin pentru a indrepta lumea.
Sint greu de stabilit regulile dupa care s-a ghidat acest Mare Constructor al Lumii – asa cum este definit citeodata genul acesta de atitudine artistica. Il impresionau actiunile monumentale: modificarea constructiei complexului Wawel, decorarea interiorului Asociatiei Medicilor sau al Bisericii Franciscanilor, cu vitraliile ei enorme si spatiile murale pe care le-a umplut cu policromii, dar si cele de dimensiuni reduse, precum caricaturile sau vinietele pentru carti sau reviste. Creatia grandioasa, la fel ca si detaliul, se regaseau perfect in zona sa de interes si de posibilitati creatoare. Potrivit principiului in care credea, nu exista nici o granita intre arta inalta, care ii satisfacea ambitiile, si arta de consum.

Proiectul hirtiei cu antet a Asociatiei Arta, meniul pentru festivitatea de ramas bun a directorului unui teatru si paunul de pe peretele unei vestite cafenele – si de astfel de lucruri s-a ocupat, si nu din ratiuni comerciale, cum s-ar putea banui. In activitatea artistica a lui Wyspian´ski a existat multa graba, multe au ramas la nivel de schita, abia conturate, dar a existat, la fel, multa onestitate si judecata. Dupa cum scria chiar el:
Oamenii cred ca o vinieta se face in 5 minute. In realitate, orice lucru, oricit de mic ar fi, ar trebui executat logic in gindire si minutios si riguros in forma.
Wyspia´nski avea o precizie de mestesugar, asociata cu o pregatire tehnica extraordinara. Toate preocuparile sale – pictura, teatrul, editarea, arta vitraliilor – necesitau cunostinte pur practice si el le detinea cu siguranta. Sa-l citam pe Boy, o sursa de neinlocuit:
Prietenii glumeau citeodata spunind ca, daca i s-ar da lumea sa o organizeze, s-ar dovedi ca are idei pregatite pentru tot, ar sti cum trebuie sa arate totul: daca Directia Cailor Ferate i s-ar adresa, de pilda, cerindu-i un proiect de locomotiva, Wyspian´ski nu s-ar mira, ci ar aduce a doua zi modelul desenat cu exactitate al unei locomotive in viziunea lui.

Exemplul cu locomotiva nu e cel mai nimerit, fiindca nu se mai stiu multe despre fascinatia lui Wyspia´nski pentru inventiile tehnice, care cu atita greutate si intirziere ajungeau in orasul de la poalele Wawel-ului: imaginea Roentgen a unei miini sau desenul unei celule vazute la microscop sint semne importante ale impresiei puternice pe care acestea au facut-o asupra artistului. Ar merita urmarit rolul fotografiei in lucrarile lui Wyspia´nski: ea s-a dovedit a fi un mediu folosit adesea de el in procesul creatiei – de exemplu, a adus de la Paris fotografia unui fulg de zapada, pentru ca a considerat forma lui drept un model ornamental extrem de interesant.
La polul opus preocuparilor si priceperilor tehnico-mestesugaresti ale lui Wyspia´nski ar trebui plasata inventia. Imaginatia creatoare il facea sa considere orice situatie drept o ocazie pentru a da friu liber ideilor sale novatoare. Asa s-a intimplat atunci cind, ca membru al Consiliului Orasului Cracovia, a proiectat uniforme noi pentru gardienii publici, cind, in primul moment de la sosirea sa ca pacient, a schitat pe loc un nou plan al gazonului din fata sanatoriului din Rymanów; la fel, atunci cind a incercat sa transforme un pian intr-un instrument de ciupit, considerind ca sint mult mai placute tonurile scoase prin ciupirea usoara cu degetele a corzilor metalice decit prin lovirea lor cu ciocanelele, cu ajutorul clapelor (instrumentul sau ideal era harpa)…

Ar fi putut spune la fel ca Picasso: „eu nu copiez natura, eu lucrez ca ea“. Pentru Wyspia´nski era importanta notiunea Frumosului. Nu-i placea cuvintul „frumos“ („ar trebui scoase expresiile «frumos», «minunat» la toate gradele, pentru ca nu exprima nimic“), cu toate ca el insusi il folosea peste masura de des. Ideea Frumosului, in schimb, a fost un vector esential care a orientat modul lui de a aborda arta. Cum era ea inteleasa? Datora mult traditiei frumosului utilitar, innoita in secolul al XIX-lea de John Ruskin sau Cyprian Kamil Norwid.
Totul este frumos – trebuie simtit si cunoscut frumosul din interior.
In fata artistului, vazut nu doar ca un cautator al frumosului, lumea intreaga se deschide. Polii acestui univers al frumosului sint localizati diferit: sint, printre altele, natura si cultura, monumentalul si fragilitatea detaliului, lumea trecutului indepartat si plenitudinea prezentului, obiectele frumoase general acceptate, operele de inalta valoare artistica si cele inestetice, fenomenele si obiectele de arta asociate traditional cu trairi estetice, la fel ca si cele din zona uritului. Contemporanii lui Wyspia´nski au atras adesea atentia asupra spatiului vast de preocupari estetice al artistului. Stanisl´aw Estreicher descria astfel acest spatiu:
In intreaga creatie domina nota cautarii unor lucruri noi, proprii, ambitia descoperirii frumosului pe linga care toti trec zilnic fara a-l observa: floarea de pe cimp, fulgul de zapada, baiatul de pe strada, copilul slabut si bolnav, cersetorul zdrentaros – il chinuiau cu frumosul lor, tocmai pentru ca ceilalti nu puteau vedea in ele adevarul (adica frumosul), iar el il revela cu usurinta lumii.

Si inca o trasatura a personalitatii creatoare a lui Wyspia´nski – titanismul, harnicia iesita din comun. Iata un exemplu: in relatarea pentru Kurier Codzienny, din 19 februarie 1904, Zenon Parvi descrie preocuparile curente ale lui Wyspia´nski, pe care il vizitase recent:
Artistul transpune pe pinza cartonul pentru vitraliul Intrupeaza-te, corecteaza Akropolis, proiecteaza mobila pentru Casa Asociatiei Medicilor, se gindeste si la o statuie in lemn a Presedintelui Asociatiei, menita sa conduca permanent sedintele. Aceasta idee vizibil satirica nu a fost acceptata. In acelasi timp, ca profesor al Academiei de Arte Frumoase, primeste acasa studenti si colaboreaza cu alte scoli artistice trimitindu-le modele si motive, printre altele, de tapiserii, obiecte din lemn si lut.
George Steiner, specialistul american in literatura, scria despre astfel de artisti:
Sintem fiinte strabatute de o dorinta extraordinara. Vrem cu inversunare sa ne intoarcem intr-un loc pe care nu l-am cunoscut niciodata. „Irationalitatea“ acestui sentiment al transcendentei ii da demnitate ratiunii. Dorinta zborului izvoraste nu din faptul ca „ceva este“, ci ca „nu este aici“.
Lumea culturii nu a insemnat pentru el un catalog fix, ierarhizat si inchis al capodoperelor, ci a constituit mai degraba o chemare sau o provocare pentru artist. Caracterul deschis al operei a fost o consecinta a dialogului cu textele culturii. Operele de arta, la fel ca si realitatea extraliterara, au existat ca un material demn de a fi abordat si transformat.

Tot ce se gasea in sfera preocuparilor avea in ochii lui valoarea lutului, din care se poate forma orice se doreste. Sint cunoscute, de exemplu, vorbele despre Furtuna lui William Shakespeare – ca este „o opera de arta perfecta, doar ca are un text prost“, sau despre Mosii lui Adam Mickiewicz – ca „pentru perspectiva scenica necesita anumite prescurtari, apoi va fi o piesa mare, puternica“. Furtuna nu a rescris-o, Mosii da – a fost primul care a pus in scena aceasta piesa, in Polonia, la fel cum, in mai mica sau mai mare masura, a schimbat Cidul, Hamlet (a scris un „Studiu despre Hamlet“ remarcabil), Iulius Cezar al lui Shakespeare. In ultimile luni ale vietii a ars, se pare, numeroase proiecte ale unor asemenea piese „refacute“ de Shakespeare, Sl´owacki, Corneille.
Numeroase amintiri despre Wyspia´nski stau marturie ca transformarea tuturor lucrurilor era o caracteristica a temperamentul sau: „Malitiosii spuneau ca inca din prima zi a creatiei l-ar fi intrerupt cu un strigat pe Creator: «Nu asa, Doamne!». Cine stie daca e o intimplare ca Dumnezeu Tatal de pe vitraliul mare infatisind scena crearii lumii, aflat in Biserica Franciscanilor de la Cracovia, ridica mina stinga in actul creatiei divine…“.

Wyspia´nski a recurs cu agresivitate si autoritate la opere straine, pentru a le folosi in scopuri artistice proprii. Cuvintele sale sint graitoare in scrisoarea catre Lack: „pot sluji doar acolo unde eu conduc“. Creatiile duse la bun sfirsit ale lui Wyspia´nski si cele ramase in sfera planurilor reprezinta unul dintre proiectele neterminate ale modernismului polonez. Insusi artistul a avut sentimentul propriei neimpliniri, atit existentiale, cit si artistice:
s…t eu sint permanent un vis, un entuziasm, o dorinta a sperantei de a ajunge … viata mea mi se pare un poem, … dar tot timpul tremur de spaima ca acest poem se va destrama …, ca va pieri neterminat1.
Marian Pankowski a scris cindva despre autorul Eliberarii:
Daca ar fi trait la Paris, ar fi fost Apollinaire – si cu un cap mai mare decit Kostrowicki. Stind in Cracovia ingramadita, in sanctuarul unui popor invins, a luat asupra lui tot aurul si purpura Wawel-ului, a luat asupra lui si toate ghipsurile „statuilor mortilor“, care populau cadaveric atelierul tatalui. (…) Nimeni si nimic nu-l va mai scoate pe Stanislaw Wyspia´nski din ramele de aur inzorzonate cu cruci si coroane regale2.

O putem face macar pentru o clipa, creind o posibila lume a destinelor artistului.
Sa ne inchipuim, de pilda, ca in decembrie 1898, Wyspia´nski ar fi plecat cu adevarat la Viena (pentru ca faptul nu este confirmat), impreuna cu Asociatia Artistilor Polonezi Arta la expozitia prilejuita de deschiderea noii cladiri a „Secesiunii“ vieneze. Il cunoaste acolo, printre altii, pe Wassili Kandinsky, cu trei ani mai in virsta decit el, care a venit la Viena de la München, unde studiaza pictura la Academia de Arte Frumoase. Cu toate ca ii despart multe, se creeaza intre ei o intelegere: au in comun aversiunea pentru autoritatile academice – Wyspia´nski este apasat de cultul maestrului sau, Matejko, Kandinsky simte clar ca clasa de pictura a lui Franz von Stuck, la care s-a inscris, nu ii satisface ambitiile artistice. Ambii sint marcati emotional de neoimpresionistii francezi. Si sa ne mai inchipuim un an, de pilda 1924. Prietenia cu Kandinsky infiripata la Viena dureaza de multi ani. Datorita lui, Wyspia´nski i-a cunoscut pe Arnold Schonberg, Franz Marc, Paul Klee si ocupa acum, impreuna cu el, la cererea lui Walter Gropius, functia de profesor la Bauhaus, in Weimar. Wyspia´nski ar avea atunci doar 55 de ani...
La o asemenea calatorie in lumi fictive ale destinelor ne provoaca nu numai drama artistului subjugat de boala si viata lui curmata timpuriu. Ne provoaca in primul rind creatia, care nu a fost inca suficient pusa in lumina, care ne face sa cautam „continuarea“ neimplinita, exact pe astfel de carari ale modernismului si avangardei europene.

–––––––––––––
1. Scrisoare catre Maszkowski, pp. 244- 245.
2. M. Pankowski, „....Patrze sie inaczej...“ („Privesc altfel“), in: Wyspia´nski zywy (Wyspia´nski viu), p. 33.
Traducerea din limba polona
de Sabra Daici