OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prozatorul Augustin Buzura a ratat o mare sansa. E sansa celor care, ispititi de Diavol, au prilejul sa se marturiseasca. Numai ca Augustin Buzura a scapat printre degete aceasta sansa, reluindu-si vechiul refren despre cit a fost de persecutat, ieri si astazi, si cum astazi, mai ales astazi, ajunge in ipostaza celui linsat in piata publica.

Sa ne explicam: revista Adevarul literar si artistic a publicat, la jumatatea lunii iulie, mai multe extrase din dosarele CNSAS, de unde ar fi rezultat ca Ilie Merce, fost colonel de Securitate, astazi parlamentar PRM, ar fi avut mai multe discutii cu Augustin Buzura, in scopul de a-l atrage de partea Securitatii. Cazul a fost preluat de Cotidianul si de Academia Catavencu, prin Ioan T. Morar si Stefan Agopian. in Romania literara, Mircea Mihaies a scris un text in care sugera ca Augustin Buzura ar fi fost un fel de „consilier al Securitatii“. Textul lui Mihaies a aparut insotit de o nota a redactiei revistei Romania literara in care ni se explica faptul ca nu trebuie sa atribuim frazele lui Ilie Merce ca fiind „emanatia“ lui Augustin Buzura. intre timp, Andrei Plesu, in Dilema veche, le da si el peste mina domnilor Ioan T. Morar si Mircea Mihaies, pe care „i-ar fi luat condeiul pe dinainte“.

in toata aceasta avalansa de replici si contrareplici cel mai penibil ni s-a parut Augustin Buzura insusi. Domnia-sa, in loc sa trateze cu maxima raceala si obiectivitate documentele publicate in Adevarul literar si artistic, se vaicareste. in definitiv, ne-am fi asteptat de la un prozator de talia lui Augustin Buzura sa depuna cea mai crunta si directa marturie despre relatia scriitorilor cu Securitatea. Stiam ca Augustin Buzura putea sa o faca, asteptam aceasta revarsare de sinceritate. Ne-am iluzionat! in doua numere consecutive ale revistei Cultura, Augustin Buzura se rafuieste cu Ioan T. Morar si Mircea Mihaies. in definitiv, cei doi au comentat niste documente. Era in firea lucrurilor ca Augustin Buzura sa scrie un text si sa explice. Asa ceva ar fi ridicat cu mult nivelul discutiei. Ne-am fi asteptat sa existe, in textele lui Augustin Buzura, urmatoarele lucruri: sa ne spuna de ce se intilnea frecvent cu Ilie Merce; sa ne spuna cite din aceste documente exprima o realitate intimplata sau sint doar simple scorneli ale colonelului Ilie Merce; sa ne spuna daca se plingea la Securitate ca nu are locuinta si ca doreste sa se stabileasca la Bucuresti; sa ne spuna daca tacerea sa, la o reuniune a scriitorilor, unde n-a mai luat cuvintul, a fost la sugestia Securitatii.

in locul unor explicatii care ar fi slujit, unor oameni mai tineri, sa inteleaga mecanismele terorii, Augustin Buzura a preferat sa ne trimita la o carte a domniei-sale, Tentatia risipirii, aparuta in 2003, la Fundatia Culturala Romana. Acolo ar fi explicat, sustine Augustin Buzura, toate cele ce ne intereseaza. Am avut si noi dorinta sa ne procuram aceasta carte. Surpriza a fost maxima: nu, Augustin Buzura nu explica nimic. Trimiterea la Tentatia risipirii este „praf in ochi“. Asa cum demonstreaza textul colaboratoarei noastre, Bianca Burta-Cernat, publicat in acest numar, pe ultima pagina, Augustin Buzura isi rateaza marturisirea. Numele colonelului Ilie Merce nu apare nicaieri, nu aflam de ce prozatorul se intilnea frecvent cu acest personaj.
Tentatia risipirii este un volum mort ca marturie, nu este deloc o confesiune completa, dar a ajuns sa fie folosit drept scut justificativ. Cu un trecut amputat prin omisiuni, Augustin Buzura sare la beregata celor care se intreaba, nedumeriti, ce-a cautat prozatorul in compania lui Ilie Merce, de unde nevoia de taifas cu omul Securitatii. Ilie Merce a fost un slujitor al Securitatii de care Augustin Buzura nu s-a disociat.

in revista Cultura de saptamina trecuta, Augustin Buzura coboara nivelul discutiei intelectuale in cea mai neagra hazna. Citez inceputul articolului lui Augustin Buzura, intitulat Directia Presei – varianta postrevolutionara, aparut in Cultura din 10 august 2006: „Oricit ar parea de nefiresc, nu sufar pentru ca, de la Revolutie incoace mai ales, sint injurat de prosti. Nu ma refer la Mircea Mihaies, care este doar lichea. inainte de Revolutie, nu a scos din greseala un sunet care sa aduca, daca nu a curaj, macar a bun-simt. Vreau sa spun ca nu l-a vazut nimeni. Astazi, el a ramas tot nimeni, dar cu N mare, pentru ca neputinta si uscaciunea intelectuala i-au sporit otrava. Atita doar ca, se stie, este otrava bine remunerata: patria isi cinsteste ticalosii. in mod normal, n-ar merita sa-mi pierd vremea cu asemenea indivizi, insa crisparea din textele pe care le produc, setea lor de a ma distruge ma pune pe ginduri. Din pacate, este sezonul lor, al parazitilor care-si cauta tot timpul un ciine sa-i treaca strada“.
Asa va place Buzura? Domnule Plesu, oare pe cine „a luat condeiul pe dinainte“, ca sa ne exprimam eufemistic, folosind sintagma dumneavoastra?