OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In cei saptesprezece ani care s-au scurs intre prima si a doua editie a culegerii Desant ’83, multe li s-au intimplat autorilor ei. La data aparitiei, doar citiva erau cit-de-cit cunoscuti si doar unul, Mircea Nedelciu, isi cistigase deja o oarecare faima de „deschizator de drum“.

De-atunci incoace, cei mai multi dintre semnatarii Desantului au facut cariere literare serioase, confirmind ceea ce aparitia lor editoriala colectiva propunea ca ipoteza: aparitia unui „nou val“ in proza romaneasca, complementar celui al poetilor tineri care, mai precoci, se afirmau deja impetuosi de citiva ani. Mai ales dupa caderea regimului comunist la sfirsitul lui 1989, cind au putut beneficia de libertatea de exprimare recistigata, majoritatea au facut si ziaristica, au scris analize politice, culturale si mediatice, au lucrat in redactii de ziare si reviste, au lansat publicatii proprii, au fost editori, au predat literatura sau jurnalistica in universitati. La nivele de valoare – fireste – variate, functie de dotarea fiecaruia, dar niciodata sub cota bunului profesionalism, s-au impus ca prozatori importanti, care au marcat decisiv istoria recenta a genului la noi. Citiva dintre ei sint astazi nume binecunoscute, personalitati complexe, scriitori de virf ai literaturii romane a pragului dintre secolele XX si XXI.

Multe s-au intimplat intre timp si in tara. De-a lungul deceniului 9, Romania s-a adincit intr-o grava si multipla criza. Se apropia finalul istoriei noastre comuniste si al „domniei“ lui Nicolae Ceausescu, la rindul lui alunecat fara intoarcere pe panta paranoiei galopante. Cultul desantat al personalitatii liderului absolut nu mai putea ascunde mizeria din ce in ce mai greu suportabila a vietii cotidiene.

Totul avea sa se sfirseasca in decembrie 1989. De-atunci, Romania s-a transformat radical. Inainte de prabusirea regimului comunist, era un stat totalitar, aflat sub stapinirea partidului unic si a dictatorului care-l conducea tinind haturile strins in mina. Populatia, ingenuncheata si umilita, supravegheata de omniprezenta politie politica, traia cu teama paralizanta a represiunii. Economia era strict centralizata si integral planificata „de sus“, prospera in rapoartele oficiale dar ruinata in fapt, mentinuta in viata doar cu pretul saraciei generale. In anul 2000, dupa doar un deceniu si un pic – democratie, libertate a cuvintului, pluralism politic si mediatic, economie de piata, proprietatea de stat se diminueaza continuu, intreprinzatorii si antreprenorii fac sa prospere cu adevarat sectorul privat, comertul e dinamic, se construieste enorm etc. etc. Sint inca mari dificultati, mari ramineri in urma, mari nemultumiri, dar e o Romanie care renaste, se remodeleaza, se diversifica, recupereaza, se integreaza in structurile suprastatale ale spatiului Occidental.
Incit – intorcindu-ne la cartea noastra – putem spune foarte bine ca, in multe privinte, tara in care apare aceasta a doua editie a Desantului e practic alta decit cea din 1983…

Cu toate acestea, putine lucruri par sa se fi schimbat in literatura romna din 1983 incoace! Republicat dupa aproape doua decenii, Desantul nu arata deloc ca un „vestigiu al trecutului“. Oferta novatoare a primei editii isi mentine prospetimea. Efectul de surpriza era firesc sa se estompeze, dar productivitatea modelului creativ pe care antologia il ilustreaza e departe de a se fi epuizat.

Fara a intra in multe detalii, as avansa citeva explicatii ale acestei mentineri prelungite in avangarda cautarilor literare ale perioadei. In primul rind, la nivelul „macrostructurilor“ istoriei culturale, n-am depasit inca etapa de inceput a postmodernitatii, de stabilizare a limbajelor ei artistice. Din perspectiva duratei lungi, abia a trecut o clipa. In genul prozei, Desantul si miscarea din jurul lui au propus formule noi, au deschis cimpuri de investigatie, au creat posibilitati combinatorii care n-au avut cind sa fie serios explorate. Trecerea de la modernism la postmodernism, care a devansat-o in jumatatea noastra de Europa pe cea de la comunism la postcomunism, si-a consumat doar primii pasi. Prospetimea mentinuta e a pionieratului care nu s-a banalizat inca.

O a doua explicatie ar fi conjuncturala: de fapt, pe ansamblul evolutiei artelor romanesti s-a inregistrat dupa 1989 nu un avans ci, dimpotriva, un recul al „postmodernizarii“. Ca si in politica sau in comert, efervescenta care a cuprins spatiul cultural postcomunist a antrenat nu doar profesionisti in buna cunostinta de cauza, ci si veleitari, talente fruste, grafomani, uneori cu intentii pozitive dar cu putina capacitate de intelegere, alteori impostori propriu-zisi, ceea ce a produs pe o buna intindere a cimpului nostru literar o anume deprofesionalizare. In alte zone s-a mers – fireste – inainte. Oricum, prin anvergura si profunzimea propunerii sale de modificare a paradigmei prozei romanesti, Desantul ramine un reper activ, actual, productiv.
A treia explicatie, asa-zicind intrinseca, tine de natura insasi a discursului/discursurilor exersate de autorii din Desant. Intre altele, il/le caracterizeaza o mare placere ludica si un experimentalism dus in multe cazuri foarte departe. E o literatura deloc „lenesa“ (in sensul pe care-l dadea cindva Ion Barbu termenului). Are un dinamism remarcabil. Nu se lasa usor „clasicizata“. Ca toate avangardele, chiar si dupa ce socul indus in sistemul cultural a fost absorbit, isi pastreaza atractivitatea, spre deosebire de formulele mai „asezate“, mai putin experimentale, care imbatrinesc mai repede. Aerul juvenil se va fi dus, insa pe chipul Desantului n-au aparut inca riduri ingrijoratoare.

Desantul este – se stie – o culegere de cenaclu. Semnatarii antologiei erau membri ai „Junimii“ bucurestene, care, la infiintare, in partea a doua a anilor ’60, furase numele de la cea ieseana din secolul XIX. Ovid S. Crohmalniceanu l-a preluat in 1971, dar cenaclul avea sa devina „leaganul“ noii proze romanesti postmoderne abia catre sfirsitul deceniului opt si mai ales de-a lungul celui urmator. Nedelciu &comp. si-au facut acolo veacul, frecventindu-l – adica – saptamina de saptamina.

Autorilor cuprinsi in Desant li s-a spus adeseori – logic! – „desantisti“. Simpatic, apelativul profita de pe urma umorului afisat de la bun inceput de titlul cartii. Ovid S. Crohmalniceanu, „nasul“ Desantului, caci el l-a botezat astfel, dar si al intregului grup, pe care l-a „pastorit“ cu un entuziasm nedisimulat si cu o grija afectuoasa, a explicat metafora in Prefata din 1983. De vreme ce tinerii prozatori de la „Junimea“ incepusera „sa patrunda, aproape toti, in paginile publicatiilor literare“, iar citiva reusisera „sa scoata si volume“, Nedelciu cistigind „chiar un premiu al Uniunii Scriitorilor“, povestea capatase aspectul unui atac concertat, tratat ca atare: „Asaltul in curs, pe uscat, pe apa si din vazduh, a sugerat titlul antologiei de fata: Desant ‘83“.
Trupele de desant – se stie – sint detasamente trimise dincolo de liniile inamice pentru a le ataca prin surprindere. Ironia din titlu si din fraza prefatatorului ascunde – vasazica – si o mica nota subversiva.

Neprecizat, „dusmanul“ putea fi proza de pina atunci sau establishment-ul literar al vremii, dar si cenzura sau ideologia oficiala. Ovid S. Crohmalniceanu nu risca si nu insista: la finalul prefetei, isi reia jocul fara tinta politica spunind ca nu-i nimic daca „poate multi“ dintre junii autori „nu vor face cariera literara“, asta fiind „soarta oricarei formatiuni de soc, sa aiba pierderi grele“. Dupa care urma si comanda militaros-ironica: „Indiferent de ele, deci, Desant ‘83, la atac!“. De fapt, Dom’ Profesor stia – antenele sale de fin degustator de literatura i-o certificasera – ca „pierderile“ n-aveau cum sa fie grele. Pariase increzator pe o carte cistigatoare…

__________
* Fragment din prefata editiei a II-a a antologiei de proza scurta Desant ’83, care va fi lansata de Editura Paralela 45 la Tirgul GAUDEAMUS. Editia I a aparut la Editura Cartea Romaneasca in 1983.