OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Peter Sloterdijk
Eurotaoism. Contributii la o critica
a cineticii politice,
Traducere de Alexandru Suter, Editura Idea Design&rint,
Cluj, 2004, 160 p.

Tradusa la noi anul trecut, exceptionala carte din 1989 a lui Sloterdijk despre esecul utopiei cinetice a modernitatii Vestului supune atentiei un simptom al intelighentiei europene, supratitrat ca „eurotaoism“. Valabil mai degraba ca pretext pentru scenariul critic, asa-numitul „asianism“ – cultul pentru intelepciunea Asiei vechi, reprezinta un fenomen a carui anvergura apare dintru inceput exagerata si a carui circumscriere este incorecta. Nu poate fi in nici un caz vorba de apelul direct si programat la „antichitatea asiatica“, iar a socoti ca i se acorda acesteia statutul de element esential convertibil de catre intelighentia Vestului pentru o „renastere culturala“ este, credem, prea mult.

Pentru acest apel la gindirea asiatica „moale“, ca loc al unei noi utopii care s-o contracareze pe cea scientista, mai potrivita pare interpretarea de alternativa la moda (deja cazuta in desuetudine). Aduse in prezent si puse sub semn nou, gindirea veche a Chinei si a Japoniei (zona Indiei n-ar trebui inclusa, nici ca grad de alteritate, nici ca noutate a ofertei) se dovedeste bogata in resurse pentru rezolvarea problemelor Vestului care si-a epuizat toate posibilitatile de autocunoastere. Fatalei noastre instrainari de sine prin modernitate i-ar fi deci de folos o exotopie si mai puternica, prin care sa fie posibila revenirea la sine. O confruntare a privirii noi, insetate de viteza, cu modul vechi de abordare rabdatoare a omului si a menirii sale in lume s-ar solda astfel cu o „cunoastere eronata“ a sursei, dar revigoratoare pentru utilizator. Si ar putea avea poate si efect de incetinire a lacomiei cinetice, de ragaz necesar cel putin pentru un nou tip de avint recesiv, aidoma miscarii de repliere a lui Dao.
Intr-o astfel de interpretare, prin care, daca este sa-l credem pe Sloterdijk, intelectualii europeni sint in masura sa-si reconsidere optiunile, infuzia de asianism apare ca un antidot. Altadata incriminata ca nociva pentru modernizare, traditia asiatica este promovata la rang de model al autoritatii normative si se constituie in sursa revigoratoare pentru secatuita substanta epistemico-mesianica a vechii Europe.

- „Cinetizarea confucianismului“
Daca observam mai atent lucrurile, depasind si de data asta rezistentele ticuri ale „orientalismului“ (in sensul dat de Said), acest apel la un alter neglijat si situat pina mai ieri in „intirziere“ si in inferioritate (subiect al unei serii de predicatii stereotipe de tipul „nu are…“, „ii lipseste…“) nu provine nicicum dintr-o alegere onesta si emulativa a intelighentiei europene responsabile si treze, care brusc coboara la antichitatea chineza, japoneza, unde gaseste un model salvator in contextul iminentei catastrofe. Moda respectiva (a citatelor din Lao Zi, din intelepti zen, a aplicarii stratagemelor lui Sun Zi), cu toata superficialitatea si kitschul ei si, in general, toate formele prin care se acorda atentie „intelepciunii“ Asiei de Est nu s-au produs decit in momentul in care succesul economic al dragonilor asiatici mai mari sau mai mici a devenit proeminent. Abia atunci, aceste spatii indepartate au fost luate in seama, nu doar din considerente politice, si au devenit interesante ca oferta culturala. Dar nu prin trimitere directa la gindirea lor veche (nici macar calugarii iezuiti n-au putut sa faca asta in secolul al XVIII-lea, ceea ce au prezentat ei Europei ca model impresionant de rigoare rationala era confucianism trecut printr-o puternica sinteza si reorientare in secolul al XIII-lea), ci exact prin modelul lor de modernizare, care a reusit sa adapteze elemente din gindirea traditionala la imperativele innoirii. Pattern-urile, atributele, conceptele asiatice considerate demne de preluat in Vest au deja semn schimbat, reevaluarea lor indigena s-a operat deja, exact in sensul si profitul modernizarii. Doar prin aceasta mediere se produce relevanta pentru Europa, nu atit a daoismului, ci mai mult a umanismului confucianist.

„Cinetizarea confucianismului“ care sta la baza spectaculoasei cresteri economice a Asiei de Est este un oximoron posibil prin convertirea gindirii confucianiste (clasice si premoderne) in formula „noului neoconfucianism“ (cu insistenta pe valorile morale ale actorului social si politic), a „neoasianismului“ (cu o puternica retorica a patriotismului si a nationalismului) sau, in mai noua si diversionista sa intitulare, a „postconfucianismului“ (cu etica sa salvatoare, candidata la universalizare). In el sint incluse o serie de caracteristici specifice zonei, indici identitari ai „lumii sinice“, precum efortul devenirii si ingineria de sine, perspectiva particulara asupra relatiilor sociale, vizibila in coeziunea sociala, acceptarea ierarhiei, subordonarea individualului, sindromul datoriei, imbinate cu credinta in rationalitate (nu cea pur instrumentala, ci aceea cu vocatie etica) si increderea in sine (nu sinele insingurat, ci interconectat). Aceste valori au fixat unitatea acestei arii culturale inca din perioada premoderna, cind elita intelectuala a Chinei, Japoniei, Coreei, Vietnamului care impartasea aceeasi educatie articulata pe o unica traditie scripturala confucianista a propus un discurs al modernizarii cu acelasi fundament si cu motivatii si obiective asemanatoare.

- Asianism in doze mici
Dar ce este cu adevarat transferabil din toate aceste trasaturi atit de legate de un complex context istoric si civilizational? In ce consta atractia lor pentru vesticii care nu pot fi, totusi, chinezi, japonezi…, nu-si pot adica depasi individualismul, centrarea pe sine si pe interesul personal, care, dimpotriva tind spre o proliferare obscena? Spre ce tip de vocatie s-ar putea reorienta intelighentia europeana treaza si constienta de iminenta catastrofei? De daoist taumaturg sau de functionar divin? Sa-si administreze asianism (daoism, budism) in doze mici homeopatice, care sa conduca la o surdinizare, la o incetinire de ritm, sau, dimpotriva, sa ia vitamina activismului etic pentru o noua mobilizare, de sorginte confucianista?

Adoptarea solutiei confucianiste apare ca o atitudine pozitiva pentru problematica lumii, datorita emfatizarii mobilizatoare a proiectului uman ascensional, a promovarii unui stil de viata cu exigenta auto-cultivarii si disciplinei, cu respectul autoritatii, cu optiunea pentru viata de familie stabila. Modernizarea in aria sinica a valorificat din confucianism potentialul sau transformator, construit prin solidaritatea de grup si efortul consensual, a mizat pe exploatarea capitalului uman, prin cultivarea unor virtuti intre care, extrem de importante in noile institutii, s-au dovedit loialitatea si puterea de munca disciplinata. Confucianismului i se datoreaza coeziunea speciala a grupurilor sociale si abilitatea liderilor creditati moral, care-si asuma responsabilitatea de a mobiliza membrii grupului, supusi totodata validarii permanente de catre acestia. Raspunsul pozitiv al populatiei la aceste valori, in special la mentinerea relatiei de interdependenta intre binele public si cel privat, a facut posibil marele avint economic.

Din oferta bogata a unor astfel de „asianisme“, cele mai tentante sint nu atit stilul conducerii politice (atribuirea unor conotatii etice, formele de legitimare cu intregul lor ritual de recunoastere publica), nici pattern-ul interactiunii sociale (transformarea dependentei ierarhice in mutualitate si reciprocitate, inlocuirea individualismului cu centralitatea sinelui responsabil), cit ceea ce se numeste „cimpul infloririi umanului“. Apropierea rationalismului confucianist de ascetismul puritan, refuzata de Max Weber, a fost posibila in varianta neoconfucianismului modernizant – devenit mai intii „burghez“, apoi „capitalist“, care mizeaza pe tensiunea transformatoare a efortului uman in procesul ingineriei de sine, pe efortul de acomodare a omului in lume –, in stilul aproape chinez al lui Sloterdijk de a constitui complexe imagini-concepte ca fiinta-in-armonie-intru-atingerea-umanitatii superioare. Abia aceasta alegere existentiala de tip confucianist se dovedeste cu adevarat valabila ca alternativa. Arta de a trai in solidaritate cu lumea, pariind tocmai pe umanitatea sa neinstrainata de natura, ar putea sa-l salveze pe om de urmarile „nechibzuintei de a nu fi animal“.

Si totusi… Sa presupunem ca am acceptat jocul propus de Sloterdijk si, manevrind usor betisoarele, extragem pentru a ne potoli apetitul pentru idei tocmai modernitatea. Vom observa cu uimire ca tropul ei predilect, calea, se potriveste la suprafata cu Dao care tot drum, parcurs, model inseamna. Arheologia celor doi termeni condamnati la echivalenta eurotaoista ne descopera insa exact ceea ce ne asteptam: o diferenta de reteta. Termenul cale folosit pentru modernizare ilustreaza perfect perspectiva istorica specifica Occidentului, care abordeaza evenimentele in serializari cauzale, in „distante pure“ (Michel Foucault, Arheologia cunoasterii). In registrul oriental, Tao tot proces dinamic, ascensional ca valoare, inseamna, dar unul mereu intemeietor, bazat pe emergenta, intr-o alta conventie (model generativ ii spune Anne Cheng, Istoria gindirii chineze). Operind transferul, obtinem un efect surprinzator al „lecturii gresite“: continuitatea isi confirma perechea fireasca in discontinuitate, cea care se ascundea intr-o prezenta nerostita. Frauduloasa continuitate a caii, ca sens unic al dezvoltarii societatilor, urmarirea ei submersiva sub fiinta vie a evenimentului se implinesc in subversiva discontinuitate, intr-o dialectica recesiva yin-yang.

In Asia („fara istorie“, de o „exceptionala continuitate“) modernitatea s-a facut, se face inca, prin „ocolis“, prin intermediul traditiei. Agresivitatea cinetica este incetinita prin deturari-deturnari autohtone, astfel incit, adepti schismatici ai Caii, japonezi, chinezi, coreeni, parcurg traseul alternativei proprii, printr-o miscare de intoarcere ca si Tao. In termeni culturalisti, orientalisti, aceasta impura convertire, aceasta incalcare a normei este taxata ca abatere idiosincratica. Apelul la stratagemele vechi chineze, perspectiva epocilor cosmice, a schimbarilor ciclice prin reluare si salt, nasterea etosului transformator din sursa indigena, confucianista, conduc la mobilizare in stil chinez. Altfel spus, prezicerea lui Weber a fost infirmata. Ba, mai mult, putem vorbi eventual de Weber contra Weber. Caci tezele maestrului occidental al Caii sint pe de o parte confirmate, pe de alta infirmate. Practica procesului chinez de modernizare arata ca, intr-adevar, capitalismul modern creste pe valorile culturale, conform specificului etico-religios, respectiv al traditiei confucianiste. Pe de alta parte, arata cum China a avut forte innascute, e drept, nu libere de traditie, care au furnizat gindirea transformatoare necesara reformei, arata ca tensiunea intre cerintele etice si devenirea umana pe care o presupune neoconfucianismul nu a fost redusa la minimum, ca este, dimpotriva, destul de activa, de manifesta.