OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vladimir Tismaneanu in dialog cu Mircea Mihaies
Incet, spre Europa
Editura Polirom, Colectia „Duplex“, Iasi, 2000, 232 p., f.p.


Tiparit la Editura Polirom, volumul Incet, spre Europa cuprinde un foarte incitant dialog intre Vladimir Tismaneanu si Mircea Mihaies. Este vorba de o continuare a volumului Bal mascat, publicat in anul 1996 la aceeasi editura, o excelenta radiografie a guvernarii Romaniei pe parcursul ultimilor patru ani. Cei doi intelectuali discuta indelung pe marginea prestatiei principalilor actori politici, a mesajelor politice si a rezultatelor aduse de guvernarea CDR si a aliatilor sai. Ei evidentiaza date si fapte privind confuziile decizionale, incompetenta si coruptia, absenta reformei in citeva dintre institutiile-cheie ale statului, menite sa asigure suportul afirmarii si al punerii in aplicare a principiilor pluralist-democratice. Prin toate analizele critic-rationale, dialogul lui Vladimir Tismaneanu cu Mircea Mihaies prognozeaza in buna masura dramaticul rezultat al alegerilor generale din noiembrie 2000.

Volumul Incet, spre Europa sugereaza in ce masura dezbaterea publica trebuia sa fie fundamentala in formarea elitei si a publicului larg, in structurarea societatii civile si in promovarea unui discurs articulat privind respingerea orientarilor politice extremiste. El arata insa cum asemenea dezbateri nu si-au gasit cadrul potrivit sau institutiile care sa-l promoveze. De intirzierea reformelor este facuta responsabila nu doar clasa politica – inca nevertebrata –, dar si mediile culturale si jurnalistice favorizind adesea discutii sterile, jocuri de cuvinte, ideologii desuete. Toate acestea s-au petrecut in dezavantajul imbogatirii setului de idei orientativ pe termen mediu, de care populatia Romaniei avea nevoie in perioada postdecembrista. Volumul staruie asupra faptului ca temele mari privind tranzitia de la statul totalitar la acela democratic nu au fost luate in discutie la modul serios nici de politicieni si nici de presa. Totusi, cind s-a intimplat sa fie organizate simpozioane, colocvii si alte asemenea manifestari, ele au reflectat o saracie dezarmanta a informatiilor, o interpretare care sfida realitatile si un mod de raportare stingaci la ideea pusa in discutie. Adesea, dupa cum sesizeaza Mircea Mihaies, au devenit prilej de etalare a vanitatilor.

Tismaneanu porneste de la fundamentul cultural spre a sublinia de ce nu merg lucrurile in viata social-politica din Romania. El insista asupra rostului structurarii principiilor pe care se bazeaza toate relatiile interpersonale. Iata cum vede clasa politica romaneasca: „Exista elemente ce tin de ordinea principiilor si elemente ce tin de ordinea eficientei. Ele nu pot fi complet separate. La nivelul principiilor, ideea de toleranta, de adevar si de incredere sint fundamentale. Daca nu exista aceste trei idei, atunci democratia este o fictiune. La nivelul eficientei, trebuie observat ca acesti oameni (politicienii din Romania, n.n.) au foarte putina experienta de guvernare. Aspiratii – cite vrei, dar o experienta cu totul precara… Tentati de micile avantaje de scurta durata, oferite de o functie guvernamentala sau prezidentiala, imbatati de simbolurile puterii, se gindesc prea putin – daca se gindesc! – la implicatiile pe durata medie sau lunga ale actiunilor lor“. Ca ideile invocate sa fi devenit repere ar fi fost necesar un gen de instructie diferit in raport cu acela promovat de curricula oficiala. Probabil, de un gen de creatie culturala mai putin dependenta de traditiile rurale si mai legata de lumea moderna a orasului.

Dialogul lui Vladimir Tismaneanu cu Mircea Mihaies demonstreaza rolul analizei si al dezbaterii de idei in raport cu formularile pripite ori criticile umorale, reusind sa prezinte o imagine cit se poate de nefardata a societatii romanesti la sfirsit de secol al XX-lea. In multe pagini, volumul pune sub lupa institutii de virf precum presedintia, guvernul, Biserica Ortodoxa, scoala. Observatiile sint de fiecare data alimentate de o cunoastere a faptelor. Chiar daca toate imi par importante, am ales sa discut o problema pe care am gasit-o ca fiind actuala pentru cultura romaneasca si in jurul careia se polemizeaza in absenta informatiei si a analizei faptelor. Este vorba de complicata tema a comparabilitatii crimelor impotriva umanitatii. Tismaneanu observa cu deplin temei ca prin „comparatie nu se pierde intotdeauna unicitatea. In anumite conditiuni, ea poate fi redusa pina la trivializare. Aici este toata problema: lucruri care sint extraordinare apar a fi ordinare“ .

Incet, spre Europa este un volum merituos si prin aceea ca evidentiaza locul pe care ar trebui sa-l ocupe in discutiile noastre intelectuale cele doua sisteme totalitare; cum anume am putea sa contribuim la recuperarea memoriilor individuala si colectiva. Tismaneanu are ocazia, in asemenea paragrafe si mai cu seama in partea finala a cartii (vezi capitolul intitulat Martirologii competitive? Reflectii asupra cartii negre a comunismului, traducere de Mircea Mihaies a articolului lui Vladimir Tismaneanu aflat in curs de aparitie in Human Rights Review, Vol. 2, 2001), sa arate in ce masura comparatia Holocaust-Gulag are acoperire si ce inseamna raportarile la aceste doua forme de expresie ale supremului rau petrecut in secolul al XX-lea. Nu doar comunismul si fascismul trebuie luate in considerare in interpretarile noastre, dar la fel de mult anticomunismul si antifascismul se cuvin a fi vazute cu acelasi spirit critic rational. „Cu alte cuvinte, nu toti cei care au ajuns la un moment dat sa fie persecutati de comunism erau neaparat prieteni ai democratiei. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume! Nu toti cei care au ajuns in lagarele comuniste erau adepti ai liberalismului clasic! Nici vorba! Felul in care i-a tratat comunismul este cu desavirsire ilegal si acest lucru trebuie pus in evidenta“. In consecinta, ar fi firesc sa observam ca daca Ion Antonescu nu a beneficiat decit de un pseudoproces din partea puterii comuniste, aceasta nu inseamna ca nu trebuiau judecate si condamnate faptele sale; nu inseamna ca putem trece sub uitare legislatia rasista care i-a ghidat politica; participarea in razboi alaturi de Hitler si Axa; aservirea economica a Romaniei prin punerea la dispozitia Reich-ului nazist a resurselor petroliere si a productiei agricole; crimele comise impotriva unor grupuri umane precum acelea ale evreilor si tiganilor. Citeva motive spre a se intelege de ce anume perspectivele comunista sau national-comunista si aceea a fostilor legionari sau adepti ai autoritarismului asupra dictaturii antonesciene sint false.

In dialogul sau cu Mircea Mihaies, politologul Vladimir Tismaneanu arata cit de important este sa intelegi lectiile celui de-al doilea razboi mondial. Cu ocazia ascensiunii lui Jorg Haider si a partidului sau in Austria, in loc sa ia pozitie fata de pericolul ce il reprezinta extrema dreapta, „baronii presei“ din Romania se intrebau ce drepturi are Uniunea Europeana sa sanctioneze o tara independenta si suverana. „Are toate drepturile“, raspunde categoric Tismaneanu. De ce? Inainte de toate, pentru ca e vorba de un club, iar cine intra sau vrea sa intre intr-un club trebuie sa-i accepte tabuurile. „Vrei sa incalci aceste tabuuri, vrei sa provoci rediscutarea acestor tabuuri – absolut dreptul tau! Dar atunci nu te mira ca reactia clubului este una de respingere“. In concluzie, „cuvintele conteaza in toata aceasta istorie foarte complicata despre ce a fost secolul douazeci si ce fel de Europa va exista in secolul urmator. Si ce Romanie vom avea in secolul douazeci si unu! Fiindca este vorba de cuvinte, ajungem la creatori, la cei care-si fac o meserie din a utiliza cuvintul ca pe o forma de existenta, deci intelectualii… Foarte simplu spus, in clipa de fata se desfasoara o lupta pentru spatiul public si, pentru prima oara, asistam la emergenta unei figuri prea putin cunoscute in perioada interbelica. Si anume, intelectualul democrat“.

Cred ca daca ne rezumam la Romania, atunci nu incape indoiala ca noua generatie de intelectuali cu o orientare democrata va avea enorm de lucru spre a revizui manuale scolare, a demitiza istoria, a promova discursul rational si a face analiza faptelor politice fara ura si partinire. Este imbucurator ca s-a nascut un asemenea segment intelectual romanesc. Problema lui ramine aceea ca „baronii“ prea multor publicatii, institutii de cultura si de invatamint apartin lumii care se incapatineaza sa mearga in contra curentului de idei al lumii contemporane, continuind sa creada in valorile autoritariste sau dictatoriale. De aici si dificultatea de a reliefa amplu relatia pe care Tismaneanu o definste ca fiind „foarte complicata, ciudata, perversa, bine camuflata, intre comunism si fascism“.

Stalinismul si nazismul au fost regimuri genocidare si acest lucru se cuvine retinut in primul rind. Exista multe elemente comune celor doua sisteme totalitare, ele reprezentind sursa comparatiilor promovate de recentele cercetari. Sint si destule elemente care particularizeaza Gulagul si Holocaustul, motiv pentru care se cuvine sa avem o mai exacta comprehensiune a acestor tragedii. Potrivit lui François Furet si Alain Besançon – doi dintre cei mai importanti exegeti ai fenomenelor totalitare ale secolului al XX-lea – exista ceva absolut rau in nazism atit la nivelul practicii originare, cit si in punerea in aplicare a utopiei. In fapt, o unicitate a Shoah-ului, care nu inseamna altceva decit a recunoste ca nazismul detine intiietate prin inventarea teribilei masinarii a mortii, prin perfectionismul maniacal si obsesional care a permis aplicarea „Solutiei finale“. „Distinctiile analitice – scrie Vladimir Tismaneanu – sint fara indoiala importante, iar uneori (Stephane) Courtois nu le subliniaza indeajuns (in Cartea neagra a comunismului n.n.), dar pozitia comuna in ce priveste dispretul absolut fata de statul burghez de drept, drepturile omului si universalitatea umanitatii indiferent de deosebirile dubioase de rasa si clasa este, sint, din punctul meu de vedere, dincolo de dubiu“. Sigur ca este important sa stii ce sa compari si ce sa distingi, dupa cum este important sa intelegi ca orice disociere si mai ales comentariu pe asemenea teme au o legatura directa cu viata ta, cu politica statului in care traiesti, cu institutia pe care o reprezinti. De aici si observatia fara echivoc a politologului: „Romania nu se va defasciza pina cind nu se va decomuniza, si nu se va decomuniza pina nu se va defasciza“.

Foarte inspirata discutie dintre Tismaneanu si Mihaies arata in ce masura implicarea intelligentsiei a avut sau nu un rol in schimbarile politice si structurale pe care Romania le urmarste de un deceniu, dar mai ales de ce problemele privind tranztia de la statul totalitar la acela democratic, de la societatea inchisa la aceea deschisa, de la monoculturism la pluralism cultural-politic trebuiau sa devina preocuparile de fond ale intelligenstiei romane si ele nu au devenit. E drept ca era nevoie de un cadru institutionalizat in care sa fie rediscutate: procesul democratic, limbajele si orientarile politice, tipul de dialog util Romaniei de astazi, relatiile majoritate-minoritati, importanta promovarii si respectarii unui sistem legislativ compatibil cu acela al lumii civilizate, emanciparea segmentelor sociale care urmau sa reprezinte clasa de mijloc. Dar de ce, a fost atit de greu sa devina viabil un atare proiect? Explicatiile cuprinse in carte converg aproape fara exceptie in a identifica marile minusuri ca provenind din sectorul instructiei clasei politice: „problema centrala… este aceea a competentei, coerentei si calificarii moderne a principalilor vectori ai politicii romanesti contemporane“ (p.159). As adauga doar atit: in toata aceasta chestiune a contat enorm si modul in care intelectualii formati (si avind un capital de popularitate) in regimul totalitar comunist-nationalist au inteles ca poate fi ajutata populatia in procesul de asimilare a reflexelor mentale necesare jocului democratic.

Stiind sa provoace dialogul si sa puna in prim-plan ideile partenerului, Mircea Mihaies face un real serviciu cititorului. Cu generozitate si cu talent, el evidentiaza bogatia de idei elaborate de Vladimir Tismaneanu, ipotezele, argumentele ori tezele originale privind evolutia sistemului politic romanesc si est-european in anii din urma. Izvorite din prelucrarea unei impresionante bibliografii, comentariile lui Vladimir Tismaneanu au realmente capacitatea de a pune in lumina problemele mari si grave ale societatii postcomuniste. De data aceasta, in mod special, pe cele ale lumii romanesti. Este vorba de un mod de intelegere obiectiv, bazat pe cunoasterea faptelor, de unde rezulta rostirea responsabila a cuvintelor si formularea inteleapta a judecatilor. As spune ca Tismaneanu are stiinta si metoda in perfect acord cu mediul academic caruia ii apartine, de unde si respectul international de care se bucura. El stie unde sa puna accentele necesare in momentele in care face o descriere, atunci cind relateaza fapte cunoscute prin intermediari, dar si sa desluseasca intre ceea ce este real si ceea ce este fictiune intr-o teorie sau actiune politica. Toate acestea si multe altele ma indreptatesc sa spun ca volumul Incet, spre Europa este unul de care vor trebui sa tina seama atit politicienii, cit si intelligentsia romana. Beneficiul intelectual si de instrutie va fi al lor, caci vor avea ocazia sa constate unde ar trebui sa-si schimbe opiniile si de ce anume va fi de dorit sa-si imbogateasca registrul de interpretari. Aceasta cu atit mai mult cu cit deja exista in Romania un important segment social care crede in sansa unei conduite pluralist-deschise si a unei moralitati a vietii politice.

Washington, D.C., 30 noiembrie 2000