OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un domn profesor universitar mi-a spus „nu înţelegi nimic din educaţie“ şi, ca atare, să nu mai scriu despre acest subiect. Dojana mi-a fost aruncată după seminarul organizat de Observator cultural în jurul relevanţei bacalaureatului, unde am încercat să militez pentru descentralizarea învăţămîntului preuniversitar. Totuşi, mă încapăţînez să cred că am avut şansa să cunosc „educaţia“ aşa cum este ea în multele şcoli din sate şi oraşe prin care am umblat, pe culoarele şi prin birourile ministerului, la conferinţe şi în studiile şi cercetările ce ne mai lovesc din cînd în cînd cu adevărul lor statistic şi crud. De parcă ceea ce vedem cu ochii noştri nu ar fi de ajuns pentru a recunoaşte: avem o problemă!

Revenind la studii, vestea este că, acum, cu ocazia începerii noului an şcolar, s-a publicat PIRLS-ul de anul acesta (Progress in International Reading Literacy Study). Acest studiu, realizat pe eşantioane reprezentative de elevi, măsoară nivelul de întelegere a unui text scris, demonstrează, cu credibilitatea unui studiu consacrat, comparabil cu altele la nivel internaţional, ceea ce spunea profesorul Rădulescu în vara aceasta: elevii noştri ştiu să citească, să spună pe litere, dar nu au nici cea mai vagă idee ce citesc. Nu înţeleg cuvintele care le ies pe gură, dacă sînt puşi să interpreteze un text de dificultate medie, la prima citire. Pe scurt, cauzele identificate de experţi sînt următoarele: în general, elevii nu citesc, nu au această deprindere; profesorii sînt slabi şi demotivaţi, tratîndu-şi munca cu superficialitate; programa şcolară este neinteresantă şi, colac peste pupăză, foarte mulţi elevi provin din medii sărace, înapoiate, care au regresat după căderea comunismului şi nu şi-au mai revenit. Deci, cauzele se cunosc! Diagnosticele au fost puse şi tot puse. Toată lumea a aflat! Nimeni nu face nimic. În primul rînd, partidele politice nu fac nimic, preferînd politruci în fruntea Ministerului Educaţiei, în defavoarea unor oameni suficient pregătiţi să producă o schimbare reală. Paradoxul este că oamenii s-au săturat de schimbare în educaţie, fără însă ca schimbarea să se fi produs. Ministerul, cu funcţionarii săi de diferite ranguri, cu cele 47 de inspectorate şcolare şi cu sute de alte instituţii din subordine, nu face nimic, pentru că nu poate ieşi din paradigma etatistă şi preferă să îşi conserve puterea, în detrimentul descentralizării şi al încurajării apariţiei învăţămîntului preuniversitar privat. Corpul profesoral, dominat de sindicate reacţionare şi conservatoare, nu face nimic şi aşteaptă apatic o schimbare ce nu se vede la orizont. Părinţii nu fac nimic, pentru că nu ştiu ce pot face şi, chiar dacă ar şti, ori nu ar avea timp să se implice la nivel de şcoală, ori le-ar fi frică să nu aibă de suferit copiii lor. ONG-urile nu mai fac nimic, după ce, ani în şir, şi-au bătut capul venind cu soluţii pertinente, pe care politicul şi administrativul le-au ignorat cu bună ştiinţă. Angajatorii nu fac nimic şi preferă să strîngă din dinţi cînd noul angajat (eventual, cu diplomă de licenţă în ştiinţe juridice sau economice) nu leagă bine subiectul de predicat, alegînd să-i dea salariu mai mic sau să se apuce să plătească ei înşişi pentru ceea ce absolvenţii nu au învăţat la şcoală.

Educaţia este unul dintre factorii determinanţi care pot duce la formarea unei clase creative suficient de numeroase, necesare oricărui proces de modernizare, a cărei forţă să contrabalanseze şi să depăşească forţele regresive din societate. Doar educaţia este aceea care ne poate furniza ingineri, cercetători, întreprinzători, comercianţi sau industriaşi, categorii care, prin simpla lor interacţiune, pot genera creşterea economică şi pot atrage unii savanţi, bancheri sau manageri a căror experienţă internaţională lipseşte ţării noastre.

Cînd tratezi educaţia, este important să înţelegi subiectul şi procesele care duc la idealul suprem – un  absolvent cu care să te mîndreşti –, dar la fel de important este să înţelegi lumea reală, pe aceea din afara şcolii, fără de care educaţia nu-şi poate justifica existenţa.