OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Multă vînzoleală – bine întreţinută de partidele politice aflate la guvernare – se consumă în aceste luni de dinaintea alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie. Politicieni de ambe sexe, de diferite vîrste, dar cu mici variaţii în declaraţiile de avere – de unde, la urma urmelor atîtea propietăţi în extra şi intravilan? –, dar puiaţi din aceeaşi descendenţă fesenistă, se ciondănesc de ochii lumii şi-şi dau la „gioale“. În timp, tot ei îşi dau mîna pe sub mese, în bună tradiţie fanariot naţional-comunistă. Ai noştri ca brazii, ai lor ca huliganii. Cine sînt ei, cine sîntem noi? Una pe faţă, de ochii lumii, alta pe dos, pentru păcălirea prostimii. Media autohtonă şi mult huliţii moguli – oare se ştie exact cine erau şi cu ce se ocupau adevăraţii „moguli“, precum „adevăraţii arnoteni“? – contribuie şi ei, din belşug şi cu spor direct, la alimentarea şi întreţinerea unui fals conflict. Bătălia „pe viaţă şi pe moarte“ dintre PSD şi PDL – ce alcătuiesc oastea de strînsură a actualei majorităţi parlamentare şi actualei echipe guvernamentale – este o impostură. Un fals asumat şi bine ambalat, livrat cu ostentaţie unei mulţimi, ce poate trece pe nesimţite, cu toată comisia Miclea şi ministerul dnei Ecaterina Andronescu cu tot, din stadiul de popor la cel de populaţie. „Pactul pentru educaţie“ sună pompos, dar este la fel de găunos ca şi vajnica şi impotenta „luptă împotriva corupţiei“.

 

Apelul la valorile perene ale Neamului şi la virtuţile virile ale trecutului prin modelele actuale – precum recenta comparaţie a actualului premier cu Ştefan cel Mare şi Sfînt – ni se pare de un prost gust desăvîrşit. Cui foloseşte această farsă? Desigur, „noii clase“ de ciocoi politici, transpartinică şi bine înfiptă în cernoziomul relaţiilor locale şi – de ce nu? – internaţionale. (Se mai aude ceva de trebuşoarele Universităţii Spiru Haret? Sau deja gunoiul a fost vîrît sub preş, cum spun românii de pe crestele Carpaţilor?) Autonomia locală europeană ar fi un bun prilej de utilizare mai eficientă a resurselor europene în folosul marilor învîrtiţi locali. De aici, şi isteria noului joc politic, dincolo de gravele probleme cu care se confruntă economia românească. Şi spunem acest lucru, pentru că nu există un plan coerent de măsuri de relansare a economiei româneşti, ci numai o pseudoactivitate televizată, care umple doar timpii de antenă, şi nu buzunarele ciuruite ale contribuabililor. Ca idee, totuşi: ce-ar fi dacă vreme de cinci ani nu am avea preşedinte? Un mandat pe cinci ani să nu fie atribuit nimănui, Parlamentul şi Guvernul să gestioneze treburile ţării şi, pe parcursul celor cinci ani, să pregătim cîţiva oameni politici care chiar să facă faţă unei asemenea funcţii. Ar fi o soluţie pentru impasul actual, cînd, în 2009, alegătorul român nu are alternative şi va fi obligat totuşi să voteze un... comunist! Tocmai ţara care a făcut mare caz de Procesul Comunismului, frumos şi necesar în sine, a dat şi dă dovadă de o neputinţă liber asumată de a depăşi mizeriile trecutului. Este trist că, la 20 de ani după căderea regimului comunist din România, sîntem, practic, nu foarte departe de acel punct. Prezidenţiabilii noştri vor fugi ca dracul te tămîie de acest subiect, dramatic şi tragic, deopotrivă. Dar care nu mai interesează pe nimeni şi încurcă pe toată lumea. Trecem şi peste acest aspect, cu gust de cenuşă.

 

Dar ce mai contează situaţia actuală şi trecută, cînd un viitor luminos bate la uşă şi avem promisiuni că vom trăi iar bine? Alegerile prezidenţiale de anul acesta nu vor rezolva problemele curente ale României, în absenţa unei viziuni coerente şi a unei strategii eficiente de gestionare a treburilor cetăţenilor României. Multă vorbărie. Şi multă tevatură în ultimele săptămîni, legată de acest nou cuvînt, „asumare“, intrat în jargonul politic cotidian. „Asumarea răspunderii guvernamentale“ pe cele trei pachete de legi – de ce nu două sau nouă, la ur-ma urmelor, dacă „noua clasă“ se dă de ceasul morţii de dragul vieţii mai bune a naţiunii?

 

Pe 15 septembrie, cînd încep şcolile, se vor prezenta în Parlamentul României, pentru a fi luate în dezbatere, pachetele de legi legate de salarizarea unică, restructurarea agenţiilor guvernamentale şi faimosul pact-cod-lege al Educaţiei/Învăţămîntului/Cercetării. Grija faţă de om şi oameni a creat lungi şiruri de vorbe goale şi pomelnice cu măsuri şi antimăsuri de economiseală (sic!) a banului public. Doar un coerent plan şi program de măsuri pentru relansarea economiei şi refacerea ţesutului sănătos al capitalismului – acel „p“ mic, plusvaloarea incriminată de Karl Marx, care dă forţă şi sens unei economii bazate pe cerere şi ofertă, lipseşte cu desăvîrşire. Cu măsuri populiste şi un toptan de „creşteri salariale“ – fiecare priveşte în ograda vecinului şi la „coeficienţii“ care îi departajează pe unii de alţii –, ce nu rezolvă chestiunile de fond, nu vor face mare scofală. Şi nu vom ajunge nicăieri. Considerăm această manevră a Guvernului Emil Boc o farsă care nu va produce efecte. Asta nu înseamnă că efectele noii producţii viticole – de excepţie anul acesta, din cauza secetei prelungite – nu se vor răsfrînge asupra calităţii vieţii noastre de zi cu zi. Pe care o s-o „asumăm“ ca şi pînă acum.