Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   Aprilie   |   Numarul 470 - 471   |   Atac asupra democraţiei şi drepturilor omului în Republica Moldova

Atac asupra democraţiei şi drepturilor omului în Republica Moldova

Declaraţie a Moldova PEN Centru

Categoria: Actualitate | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text

Centrul PEN din Republica Moldova, filială a Organizaţiei Mondiale a Scriitorilor cu sediul la Londra, protestează energic faţă de campania de teroare, violenţă şi intimidare declanşată de guvernarea comunistă după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009.

Partidul Comuniştilor a promovat în ultimii 8 ani, de cînd se află la putere în Republica Moldova, o politică de restrîngere brutală a drepturilor omului: a suprimat libertatea de exprimare, a şicanat sistematic presa independentă, a subminat independenţa justiţiei, a recurs la măsuri de epurare pe criterii politice a funcţionarilor din administraţia de stat, a desfăşurat o ofensivă înverşunată împotriva valorilor naţionale ale Republicii Moldova, reînviind concepte staliniste cu privire la limba şi apartenenţa etnică a moldovenilor.
 
Recenta campanie electorală a fost marcată de numeroase încălcări ale legislaţiei, inclusiv printr-o virulentă denigrare a Opoziţiei democratice şi prin folosirea resurselor administrative de către Partidul Comuniştilor, fără ca toate aceste abuzuri să fie contracarate de organele abilitate să supravegheze şi să protejeze respectarea normelor legale. În scopul limitării şanselor electorale ale Opoziţiei şi al reducerii propriilor pierderi la urnele de vot, partidul de guvernămînt a introdus o serie de modificări discriminatorii, antidemocratice, în legislaţia electorală, a refuzat să deschidă mai multe secţii de votare în străinătate, în beneficiul moldovenilor aflaţi la muncă peste hotare – în jur de 1 milion de oameni, potrivit estimărilor neoficiale –, ignorînd numeroasele demersuri interne şi recomandări ale organismelor internaţionale în această privinţă.
 
Starea de tensiune din societate, după 8 ani de guvernare autoritară a Partidului Comuniştilor şi a preşedintelui Vladimir Voronin, a atins apogeul în ultimele zile, ca urmare a unor mari suspiciuni legate de o masivă fraudare a alegerilor din 5 aprilie 2009 de către comunişti. Incapabilă să mai producă argumente, să susţină un dialog cu forţele politice şi cu societatea civilă, actuala putere a ales calea confruntării şi a persecuţiilor politice, încercînd să abată atenţia opiniei publice de la acuzaţiile privind falsificarea alegerilor. În această cheie se cuvine a fi interpretată deturnarea protestelor paşnice ale tinerilor, din ziua de 7 aprilie, într-o serie de incidente violente şi tentative de distrugere a unor sedii ale instituţiilor de stat – acţiuni reprobabile, cărora forţele de ordine nu au ştiut sau nu au dorit să le facă faţă.
 
În acest moment, Republica Moldova arată ca un veritabil stat poliţienesc: au fost arestaţi de către poliţie circa 300 de tineri, studenţi şi liceeni, sub acuzaţia de participare la protestele antiguvernamentale. Aceşti tineri, conform propriilor declaraţii şi relatărilor martorilor, sînt maltrataţi şi judecaţi sumar chiar în incinta secţiilor de poliţie, fără a li se respecta cele mai elementare drepturi. Violenţele şi represaliile din aceste zile au înregistrat, din păcate, şi o tragedie – decesul unui tînăr de 23 de ani, în împrejurări suspecte, ce urmează a fi elucidate. Forţele de ordine au agresat reprezentanţi ai mass-mediei independente, au intimidat şi expulzat mai mulţi ziarişti străini care doreau să reflecte evenimentele post-electorale din Moldova. Guvernarea comunistă a instituit o adevărată blocadă informaţională: site-urile presei independente funcţionează cu mari dificultăţi, televiziunea de stat îşi continuă opera de dezinformare a populaţiei, difuzînd exclusiv viziunea oficialităţilor asupra evenimentelor, a fost sistată pe teritoriul Republicii Moldova emisia unor posturi de televiziune de peste hotare care au difuzat ştiri şi comentarii legate de tensiunile din ultimele zile. Protestele din 7 aprilie au servit un pretext puterii comuniste să îngheţe relaţiile cu România – stat-membru al Uniunii Europene şi al NATO –, pe care a acuzat-o, fără nici un fel de dovezi, de complicitate la pretinsa tentativă de lovitură de stat organizată de Opoziţie. A fost expulzat ambasadorul român la Chişinău, a fost introdus regimul de vize pentru cetăţenii români, încălcîndu-se acordurile pe care Republica Moldova le-a încheiat cu Uniunea Europeană. Le-a fost interzisă intrarea în propria ţară chiar şi cetăţenilor moldoveni aflaţi în România, pe motiv că ar fi potenţiali contestatari ai regimului comunist.
 

Avînd în vedere criza politică majoră instaurată în ultimele zile, Moldova PEN Centru cere cu insistenţă actualei puteri să înceteze campania de încălcare a drepturilor omului: toţi cei arestaţi sub acuzaţia de participare la protestele din 6-7 aprilie trebuie puşi în libertate, aceşti oameni au dreptul să li se asigure o judecată cinstită şi echitabilă;

Moldova PEN Centru solicită, alături de alte organizaţii civice, o anchetă internaţională imparţială, care să clarifice vinovăţiile şi responsabilităţile legate de actele de violenţă şi vandalism consemnate în data de 7 aprilie, la Chişinău;

Moldova PEN Centru invită toate forţele politice să iniţieze un dialog, o comunicare reală, care să permită încetarea actualei stări de confruntare şi sciziune din societate;
 

Moldova PEN Centru cere autorităţilor comuniste să anuleze cenzura şi embargoul informaţional pe care le-a instaurat, să permită accesul tuturor forţelor politice şi reprezentanţilor societăţii civile la televiziunea şi la radioul de stat, să nu creeze obstacole în activitatea reprezentanţilor mass-media de peste hotare;

Moldova PEN Centru cere guvernării de la Chişinău restabilirea relaţiilor normale cu România şi anularea regimului de vize pentru cetăţenii români;

Moldova PEN Centru solicită comunităţii internaţionale, Uniunii Europene şi Statelor Unite, să sprijine revendicările legitime ale cetăţenilor moldoveni privind readucerea Republicii Moldova în albia evoluţiei democratice şi europene, să nu permită „transnistrizarea“, „bielorusizarea“ acestui stat.

 

13 aprilie 2009, Chişinău



Articole in legatura
Va scăpa Republica Moldova de comunişti?
 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Endemicul plagiat în şcoala românească
Norman Manea – Doctor Honoris Causa
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire