Numarul 511 din 04.02.2010

Categorii
PSIHANALIZA
FOCUS
EDITORIAL
IN ACTUALITATE
OPINII
INFORMATII
POLITIC
LITERATURA
ESEU
MEMORIALISTICA
ARTICOLE
ARTE
MULTIMEDIA
AGENDA CULTURALA
RUBRICI
INTERNATIONAL
 
Translation
Autori
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Iulia POPOVICI
Adina DINITOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Cristian CERCEL
Doina IOANID
Bianca BURTA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   Mai   |   Numarul 474   |   Atenţia vine din plictis

mareste font micsoreaza font tipareste pagina trimite prin email

Atenţia vine din plictis

Autor: Cristina ISPAS

Vlad Moldovan

Blank

Editura Cartea Românească,

Bucureşti, 2008, 82 p.

 

Îmi dau seama, trebuie s-o spun, că a-l plasa pe Vlad Moldovan undeva în continuarea Ochilor roşii polaroid, volumul de debut al Gabriellei Eftimie, poate părea un gest cel puţin disperat. Tezist, menit a susţine o direcţie care nu există, dar în slujba căreia ţin cu toate forţele să mă angajez. Se va spune probabil că, reiterînd, de fapt, tardiv şi inutil, gestul pe care Ion Manolescu l-a făcut cu mai mult de zece ani în urmă, în celebrul articol din România literară, „Un manifest postmodernist“, în care blama, printre altele, scriitorimea pentru lipsa ei de interes faţă de minunatele evoluţii ale societăţii tehnice, forţez şi eu cîteva note pentru a obţine sound-ul unei direcţii VR în poezia ultimului val.

Şi totuşi, fix în continuarea Ochilor roşii polaroid este locul acestui Blank. Şi nu mă refer aici nici la o influenţă de tehnică – versul care se poticneşte narativ şi tendinţa spre licenţe sintactice la Vlad Moldovan nu au nimic de a face cu tăieturile operate metronomic de Gabriella Eftimie – şi nici la piesele de decor semantic, preponderent din zona urbanului şi a VR-ului, la Gabriella, şi alunecînd semnificativ spre obiectele din natură, la Vlad, ci la sensul parcurgerii unor etape.
 

Astfel, dacă în Ochii roşii polaroid se glisa în dublu sens de la realitate la realitatea virtuală, creierul rămînînd întotdeauna dincolo sau dincoace, în contiguitatea interfeţei, în Blank zona de graniţă dispare pur şi simplu, ca şi cum personajul a adunat date din două lumi şi le-a copiat într-un singur folder, ajungînd să se mişte acum cu totul, creier şi carcasă, în R+VR, singura lume posibilă fiind aceasta, suma celor două: „Ar trebui să scrie exit undeva,/ poate dincolo de rădăcinile de scaiete,/ acolo unde e doar învelişul şi iar/ învelişul“.

La Gabriella Eftimie, creierul este cel conectat permanent la cele două spaţii, la Vlad însă există şi un corp. Nu acela greu, visceral, al neoexpresioniştilor şi nici acela comportamental, încifrat în cîteva gesturi, al minimaliştilor, ci corpul uşor, holografic, al realităţii virtuale. Respiraţia, povestită de cîteva ori, dă şi ea senzaţia că este mai mult un abur desenat, un simbol numeric al vieţii biologice. Pare mai degrabă descărcată din memorie. Iar în timp ce în Ochii roşii polaroid spaţiul rămîne cel închis, în ciuda extensiei lui virtuale, ca la majoritatea douămiiştilor, camera şi oraşul (în opoziţie, de exemplu, cu oraşul aerisit, cosmic al lui Mircea Cărtărescu), la Vlad Moldovan spaţiul se deschide uneori larg, se continuă cu cîmpia, apele şi pădurile, chiar cu Natura: „din cînd în cînd/ ieşim din oraş/ şi natura înnebuneşte“.
 

Imperfecţiuni şi introspecţii

 
Vlad Moldovan nu se mai fereşte, aşa cum o fac colegii săi de generaţie, de Natură, nu o mai lipeşte de urban, sau de ideologie, sau de o anume etică, ci pur şi simplu o regăseşte oriunde: „Trece metroul şi/ suflă blana cîinelui impasibil de lîngă,/ şi pentru că sus bate cu tunul/ şi între dărîmături şerpuieşte/ dulcele izvor de hidrant./ Se învîrte stolul/ Şi intră în tunel (…)/ Cum ar fi spus Aureus în secolele de mijloc:/ Că ne întîlnim acum sau că o facem mai tîrziu/ Frumuseţea fără noi şi în neştire/ Se aşază necontenit pe suprafeţe“. Şi poetul nu pare deloc cheltuitor al unei ironii ieftine atunci cînd ne vorbeşte despre „dulcele izvor de hidrant“. Iar stolul acela de păsări se roteşte parcă mult prea geometric ca să fie din lumea asta, ca şi cum s-ar roti într-un univers 3D. Şi, mai mult decît atît, Vlad Moldovan nu se mai fereşte de lumina diurnă (luată aici şi în conotaţia ei psihologică), după ce, dacă nu neapărat noaptea, atunci întunericul, bezna au fost cele mai des prizate pînă acum de poeţii douămiişti. Poetul constată, de fapt, natura în urban, aşa cum constată artificialitatea în natură, cu simplitate, analogic, fără a se mira: „Apoi deodată/ cineva închide ochii într-un tunel./ Pentru el noaptea din oraş e/ noaptea din păduri de pe lacuri,/ noaptea iluminată de pe zidurile şi/ din şanţurile colectoare ale autostrăzilor“.
 
Vlad Moldovan este interesat nu de aflarea vreunui adevăr ezoteric, ci de cel mai aproape de concreteţea lucrurilor, de substanţa lor palpabilă. Ştie bine că nici prin disecţie chirurgicală şi nici printr-o analiză prea aplicată nu se poate afla adevărul, ci prin observarea cu atenţie şi detaşare, în acelaşi timp, a fluidităţii mişcărilor în sistem. Poemul apare astfel ca o recombinare de date, iar ca în orice proces de aglutinare, de montaj, de lipire, intervin şi nepotriviri, imperfecţiuni. Gesturile şi obiectele, şi chiar natura cad de multe ori „pe de lături“: „scrumăm pe de lături“, „Pe geam vin dealurile amestecate, cad pe de lături“, „Vin detaliile amestecate, cad pe de lături“ etc. Ca şi cum o nanosecundă dispare din program într-o gaură neagră şi imaginile se ciocnesc în loc să se potrivească perfect, după modelul puzzle-urilor. Piesele însă sînt egale ca valoare ontologică şi estetică, ca într-un poem în care perspectiva este cea a unui compartiment de tren luminat uneori de o lumină de lîngă gater. O perspectivă mereu înspre afară se regăseşte în majoritatea acestor poeme, cu numai scurte bruiaje, bliţuri pe sine, o perspectivă în care punctul de observaţie se simte întotdeauna acut. Pentru că Vlad Moldovan observă mai degrabă decît să opereze introspecţii. Iar atenţia aceasta la ceea ce se întîmplă afară nu poate duce decît la constatarea unei fatalităţi. „O zi înghite pe alta“, explică mai bine, simplu, poetul, ca şi cum ar fi Ioan Es. Pop cînd repetă, pe o notă totuşi mult mai tragică: „viaţa nu iartă viaţa“.
 

„Ieşirea din peşteră“

 
Încă o mutaţie pe care Vlad Moldovan o operează în discursul poetic al douămiiştilor este cea de la marginalul depresiv din textele lui Dan Sociu, de pildă, la cetăţeanul obişnuit al lumii postvirtuale, aparent lipsit de complexe, care nu pare să fie nici un marginal, nici un stăpînitor, nici un revoltat şi nici un bestial. Vlad Moldovan se detaşează de majoritatea douămiiştilor prin atitudine. Sau prin lipsa ei. Ca şi cum, şi aşa şi este, nevoia crispată de atitudine trădează în primul rînd un complex. Care nu mai poate fi, într-o lume postvirtuală, decît al omenirii, al umanului, şi nu al individului. Poate un bun exemplu ar fi nonşalanţa cu care poetul refuză să se ferească, la fel cum nu se fereşte de natură, la antipod faţă de majoritatea colegilor săi de generaţie, de folosirea cuvîntului „poezie“ în „text“.
Cel mai edificator pentru arta poetică a lui Vlad Moldovan este primul poem, cel cu care se deschie volumul, Nimic de văzut: „Nimic de văzut, sub maşină stă pregătită pisica./ La trei străzi într-o tavernă îngheţată noi/ ne ameţim cu sticlele în jur cu scrumiera pe vine./ Atenţia vine din plictis care vine din melodia asta prea lungă/ care vine dintr-o palincă ratată care vine din bucuria/ revederii chiar acum cînd ne aşezăm şi comandăm/ o bere./ Nu-i chiar aşa de rău, nu-i nimic de văzut: busculade de cartoane ude în curţile/ pe lîngă care am trecut./ Un beculeţ verde aprins pe veci la calculator,/ şi cheagul întărit ce blochează pasta de dinţi./ O mamă cheamă un Ionuţ sus./ O tranzacţie aproape încheiată în care/ cineva a greşit la calcul./ Vine maşina spre tine dar de fapt vrea să parcheze./ Vine suta din bancomat,/ pleacă suta pe ţigări“. Cînd la Vlad Moldovan nu se întîmplă nimic nu înseamnă însă neapărat depresie, ci mai degrabă fatalitate, aceeaşi veche greaţă intelectuală, dar a unui nou secol. Nu se întîmplă nimic, trebuie să ne gîndim, poate însemna, pînă la urmă, şi că nu se întîmplă nici Răul. Ci doar la un moment dat, plictisul, care are cel puţin meritul de a nu fi, în mod normal, traumatic.
 

Blank-ul lui Vlad Moldovan marchează un fel de ieşire a douămiiştilor, după deja destui ani, din peştera în care domnesc instinctele la un fel special de lumină a zilei şi a atenţiei (chiar dacă aceasta „vine din plictis“) şi după cum bine şi limpede spune poetul: „Mai tare decît poezia e ziua“.

 


 
 

cauta in arhiva   |   cautare avansata

Ultimele stiri

Expoziţie Regina José Galindo la MNAC
MIRCEA DIACONU - 60, 40
“Eu sînt Gustav von Aschenbach sau Cum să-ţi trăieşti eternitatea la Veneţia”: un experiment artistic în timpul Carnavalului veneţian
"Cruciada copiilor" de Florina Ilis a ajuns în librăriile Franţei, fiind publicată de editura Les Syrtes în traducerea lui Marily Le Nir
O nouă ediţie de succes pentru standul României la Clermont-Ferrand
vezi toate stirile

Agenda culturala

Premiera muzicala la Clubul Ţăranului: “La Rossignol” cu Maria Răducanu şi Maxim Belciug
 
11 Februarie  
"La journée de la jupe"
  Mediateca Centrului Cultural Francez din Iaşi prezintă:Ciné découverte - în ...
10 Februarie  
"ZIDUL"
 
9 Februarie  
"Azilul de noapte"
Teatrul Naţional Radiofonic prezintă marţi, 9 februarie, de la ora 01.30 pe Radio România ...
9 Februarie  
Festival de Flamenco
Ambasada Spaniei în Romania şi Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Agenţiei ...
9 Februarie  
vezi toate evenimentele

Galerii foto

vezi toate galeriile
 

Arhiva

Vezi arhiva din anul:
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
 
Cele mai citite articole
Cine(n-)are nevoie de Marius Oprea
FILM. De ce ne este frică de Avatar? (VIDEO)
Homosexual, depresiv, neprefăcut şi scriitor
Incertitudine la IICCMER
Rinocerita înviată
Cele mai comentate articole
Cine(n-)are nevoie de Marius Oprea
Incertitudine la IICCMER
FILM. De ce ne este frică de Avatar? (VIDEO)
Rinocerita înviată
Relaţia cu Republica Moldova, la un nou început
Cele mai recente comentarii
copyro vs. nepoatele lui Sebastian
1909
?
JOS MANA DE PE IICCMER
avaraaar
 
Parteneri observator cultural
bookiseala.ro Muzeul Ţăranului Român Radio Lynx Suplimentul de cultura Radio France International Romania Liternet Radio Romania Muzical
 
Institutul Cultural Roman Eurotopics Radio Romania Cultural Libertas Publishing Terestra Design Corporate Image Best Press Distribution
 
Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Astra Film Regizor Caut Piesa
   Pariloto - Pariuri
Rezultate Live