Nr. 732 din 25.07.2014

On-line - actualitate
Mentalităţi
Istorie recentă
Portret
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Studii culturale
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2002   |   Iulie   |   Numarul 124   |   Attachment. Vorbe-n vint si efecte perverse

Attachment. Vorbe-n vint si efecte perverse

Autor: Andrei CORBEA | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Desi anuntat cu un spot de promovare anemic si destul de neconvingator vizavi de ce va sa zica Vorba lu’ Dinescu, primul talk-show programat sub acest titlu de Realitatea TV m-a convocat in fata televizorului, curios sa-l vad pe poetul Mircea Dinescu in ipostaza de moderator – pe care o gaseam interesanta ca experienta atit din punctul sau de vedere, al „actorului“ aventurindu-se deodata in necunoscutele „regiei“, cit si pentru cei obisnuiti sa-l urmareasca, uneori cu sufletul la gura, ca invitat „spectaculos“ al multor emisiuni de acelasi gen din ultimii 12 ani, unele conduse de oameni cu un har deosebit in a pune intrebari inteligente (precum regretatul Iosif Sava), facute parca sa stirneasca raspunsuri pe masura. Recunosc din capul locului ca am deschis aparatul cu anume aprehensiuni: a-i face sa vorbeasca pe ceilalti, ceea ce inseamna sa si ai rabdare sa-i asculti, nu parea a fi, dupa cum il cunosteam, cea dintii dintre virtutile lui Mircea Dinescu.

Era, dimpotriva, evident ca oferta emisiunii ce se contura miza nu atit pe „vorba“ invitatilor, cit pe cea a moderatorului; cu alte cuvinte, ni se propunea o rasturnare de roluri, partenerul de dialog urmind a asigura fundalul pe care sa se desfasoare, odata mai mult, „vocea lui Dinescu“ – de altfel una din rarele si putinele expresii ale curajului civic, ale bunului simt si ale spontaneitatii critice care a incercat sa contrabalanseze, cu efecte terapeutice incontestabile, asurzitoarea retorica a populismului de doi bani ce s-a revarsat asupra romanilor dupa 1990. Pe de alta parte, am rezervele mele fata de transfigurarea oricui, inclusiv a lui Mircea Dinescu, in „instanta mitica“, intr-o „Pithie“ prin care graieste insusi Adevarul: in fata unui public inca neeliberat de sub nefasta vraja a retetei unice se poate intimpla, chiar si impotriva tuturor bunelor intentii, ca mesajul sa fie interpretat in reflexul exersat decenii de-a rindul, incit iata, pina si o intreprindere din capul locului parodica, precum Plai cu boi, revista lui Dinescu, a putut fi perceputa astfel in raport cu Playboy si nu cu, bunaoara, Flacara lui Adrian Paunescu &comp, „model“ pe care ea il „neaga“ mai curind decit, asa cum li se pare unora, il „concureaza“ – n-a fost, deci, imposibil ca „absolutul“ sa se substituie, ilegitim, unui exercitiu oricit de sincer si de firesc al „relativitatii“ si indoielii.

Or, neinspirata alegere a lui Florin Calinescu drept partener de dialog in prima emisiune dirijata de Mircea Dinescu mi-a intarit temerile, caci nimeni altul decit actorul devenit director la Tele 7 abc (de unde a si plecat de curind, se pare) a consacrat in televiziunea ultimilor ani imaginea moderatorului cu pretentii de guru, de atotstiutor si autosuficient „ghid al natiunii“, convins intr-atit incit sa-i convinga si pe altii ca, o data cu certitudinile (nu foarte „docte“) adunate de ici de colo, are in cap solutii la toate problemele tarii si ca doar un capriciu il impiedica sa candideze la presedintia Romaniei. Simpla asociere cu acest personaj, care n-a pregetat nici de aceasta data sa se infatiseze in toata splendoarea sa de „om nou“ (sau, ma rog, „recent“) prin excelenta, ghem de idei primite si resentimente primare declamate cu aroganta si intoleranta simplificatoare, a pus o amprenta destul de tulbure asupra debutului acestui proiect, inaugurat, in ciuda efortului vizibil al moderatorului de a incadra derapajul intr-o nota glumeata, intr-un splendid falset ideologic. Caci astfel s-a revelat si capcana potentiala pentru un Mircea Dinescu prea sigur pe propria-i intuitie in a-si alege interlocutori dispusi sa-i acompanieze, chiar si prin controversa, pledoaria implicita pentru valorile democratice cu care s-a identificat, curajos, in intreaga sa prezenta publica postdecembrista: buna credinta si darul elocintei nu sint suficiente pentru ambitia de a reconstitui, prin marturii ale celor care au trait-o, o istorie atit de manipulata si de manipulabila, in care, in plus, „aparenta“ nu coincide intotdeauna cu „esenta“. La drept vorbind, responsabilitatea intelectualului constient de greutatea propriilor cuvinte si de inriurirea lor modelatoare nu rimeaza mai deloc cu perplexitatea de a descoperi respectiva istorie, cu tot cu „fascinatia“ ei, abia in studioul de televiziune. Aceasta si pentru ca, in absenta unui efort profesionist de a le controla, efectele feluritelor naratiuni despre fapte si intimplari din ultimii 60-70 de ani asupra unui public mai mult neinformat decit informat pot fi perverse. De pilda: ca telespectatorii (sau unii dintre ei) sa presupuna ca, de vreme ce l-a poftit pe Florin Calinescu cu tot cu umoarea sa antioccidentala si antiamericana, Mircea Dinescu i-o impartaseste!

Nu mai departe de saptamina trecuta, a aparut, ca invitat al poetului, un batrinel bonom si indubitabil simpatic. Toate datele indicau, in conformitate cu canoanele de astazi, un personaj „pozitiv“: fost ofiter, ranit si mutilat pe frontul de est, eliminat din armata dupa 1948, somer, obligat sa practice „munca de jos“ intr-o fabrica, impiedicat sa studieze, urmarit de Securitate s.a.m.d. In plin avint al sinceritatilor, dupa ce aflasem deja ca, in ciuda tuturor oprelistilor si a refuzului constant de a intra in Partidul Comunist, fostul ofiter, recalificat contabil, a facut o cariera frumoasa intr-o intreprindere de turism, domnia sa nu s-a putut abtine sa nu ne comunice si opinia proprie, evident nefavorabila, asupra incriminarilor la adresa antisemitismului de stat instituit de regimul maresalului Antonescu, asigurindu-ne si ca el insusi, ca „sef al evreilor“ si ca unul care a avut linie telefonica directa cu cabinetul maresalului, o poate certifica. Vizibil intrigat si chiar usor nelinistit, moderatorul a vrut totusi sa stie ce inseamna aceasta „sefie“ peste evrei. Si a aflat: domnul in cauza a fost, nici mai mult, nici mai putin decit, in judetul Tutova, comandant al detasamentelor de munca obligatorie pe care, in timpul razboiului, toti barbatii evrei intre 15 si 60 de ani au trebuit s-o presteze la „strada“, la „zapada“ sau la „piatra“, „seful“ cu drept de „viata si de moarte“ asupra tuturor acestora.

De aici incolo nimic n-a mai putut opri fluxul amintirilor unchiasului, povestite pe ton vitejesc si bine dispus: cum si ce le-a spus el evreilor necinstiti care nu numai ca nu luptau pe front, dar mai si cautau sa se sustraga de la munca dindu-le mita unora si altora, cum i-a „protejat“ pe intelectuali, doctori si avocati, inchizind, magnanim, ochii atunci cind acestia ii plateau pe altii sa mature strazile Birladului, cum controla detasamentele ce lucrau la cariere de piatra, in Dobrogea, cum a obligat Comunitatea sa plateasca (inca) o contributie baneasca etc.; n-a lipsit nici informatia, aruncata in treacat, ca i-a mai si trimis pe unii in Transnistria. Deloc fericit de turnura discutiei, ce trebuia sa clarifice o istorie cu Securitatea unde dl colonel in rezerva juca rolul victimei, poetul a pus intrebarea menita sa rezolve, dintr-o lovitura, incurcatura: „Dar prieteni evrei ati avut?“ Raspunsul a venit prompt si afirmativ: a avut chiar pina si un fel de „secretar“ evreu, sionist, cu ajutorul caruia i-a minuit cum a vrut pe nenorocitii pusi, in cel mai fericit dintre cazuri, sa spele podele si sa sparga lemne la scoala...

Vesela apocalipsa, pigmentata cu grotescul fanfarei tiganesti plasate printre vitejiile asupra evreilor birladeni! Ingenuu si politicos, moderatorul s-a multumit sa-si notifice „fascinatia“ in fata unor asemenea „istorii“ intortocheate si a haloului lor estetic, pe care, daca ar fi fost insa sa le clarifice realmente, ar fi trebuit sa le recapituleze incepind cu legislatia discriminatoare antievreiasca din timpul regimului Antonescu cu sirul de persecutii cotidiene decurgind de aici, continuind cu planurile de a-i trimite pe evrei la Auschwitz, esuate din pricina Stalingradului, cu explicitarea interdictiei ca acestia, stigmatizati ca potentiali tradatori, sa fie mobilizati pe frontul anti-„iudeobolsevic“, cu lamurirea dreptului „de viata si de moarte“ asupra unor, in definitiv, oameni si cu multe altele. Privitorii au ramas, in schimb, doar cu surpriza unui moderator usor debusolat ca, in lipsa nuantelor pe care li le datora, sarmul personal si sentimentele generoase nu sint, in asemenea situatii, panaceu universal, si cu impresia, necorectata de nimeni, ca evreilor le-a fost chiar bine acolo, in spatele frontului, sub sefia unor tipi atit de cumsecade incit s-au trezit, peste ani, invitati de Mircea Dinescu! Caruia ii recomand amical, spre a se documenta asupra a ceea ce a insemnat munca obligatorie a evreilor intre 1941 si 1944, nu Cartea Neagra a lui Matatias Carp, nici sinteza lui Dinu Giurescu asupra guvernarii antonesciene si nici volumele de stenograme ale sedintelor Consiliului de Ministri prezidat de maresal, pentru care presupun ca nu are timp, ci doar citeva marturii „literare“ ale unora care au lucrat la „strada“, la „zapada“ ori la „piatra“: jurnalul lui Mihail Sebastian, memoriile lui Serge Moscovici si niscaiva poeme de Paul Celan.

 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. Israel
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
Act criminal premeditat
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Cele mai comentate articole
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
BIFURCAŢII. Israel
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Act criminal premeditat
Cele mai recente comentarii
Verset
Bazu....
Fie-ți amintirea floare de crin!
Ce stie si ce nu stie poporul
Câteva precizări bis
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Aletheea