OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prima ta carte de publicistica, Dans de Bragadiru. Cum se vede Romania in direct, a aparut la initiativa Editurii Polirom. Care este povestea acestei noi carti de publicistica, Fiare vechi, publicata in anul in care ai implinit 30 de ani?
E o poveste similara. Cind Polirom mi-a propus sa adun intr-un volum textele din Dilema veche, am fost destul de rezervat. Silviu Lupescu m-a convins spunindu-mi ca, puse cap la cap, textele din Dilema veche intregesc un soi de fotografie a Romaniei de astazi. Silviu Lupescu mi-a spus ca fotografiez foarte bine ceea ce se intimpla astazi. Acum, in siajul succesului pe care l-a avut Dans de Bragadiru, am hotarit sa facem si un al doilea volum de publicistica, Fiare vechi. De data aceasta, am strins in volum nu doar textele din Dilema veche, cit si articolele din Cotidianul. Le-am pus si pe cele din Cotidianul cu constatarea amara ca foarte multe dintre previziunile facute ca editorialist, ca redactor-sef la Cotidianul au ajuns din nefericire sa se adevereasca in timp. Spun din nefericire pentru ca nu sint lucruri foarte bune in zona politicului din Romania.


- Eu n-am ragazul si tihna scriitorului

Date statistice oficiale, prezentate la Tirgul Bookarest 2005 pentru perioada septembrie 2004-iunie 2005, arata ca in topul vinzarilor de carte esti pe locul al treilea, dupa De ce iubim femeile de Mircea Cartarescu si Despre ingeri de Andrei Plesu. Le-ai tras-o celorlalti autori?
E gresit sa gindim asa. Trebuie sa ne intelegem asupra unui lucru: nu stiu cita valoare este in aceste texte. Unele imi plac si mie, la altele am mici obiectii. Sint si texte care se puteau scrie mult mai bine. Sint convins ca la succesul acestei carti a contribit si curiozitatea oamenilor. Tipul ala incrincenat de pe micul ecran, cu doua bile, una alba, una neagra, iata ca si scrie! Hai sa vedem ce scrie! Cea mai mare bucurie legata de Dans de Bragadiru a fost atunci cind, la un moment dat, pe Internet, pe forumurile de discutii, a inceput sa circule un text inclus in volum – Raport incomplet, dar adevarat, despre cine si ce ma enerveaza. Dar mai cred ca e mult pina departe, pina la a ajunge scriitor e cale foarte lunga. Insa, in aceasta etapa a vietii mele de jurnalist, volumele acestea de publicistica ma satisfac. Eu n-am ragazul si tihna scriitorului sa ma asez la masa de scris, sa ma las cotropit de angoasa paginii albe, sa-mi fac cel mai bun prieten cosul de gunoi in care sa arunc un roman inceput de zeci de ori. Poate ca voi ajunge si la o astfel de stare de tihna, in care sa pot scrie literatura. In momentul de fata fac publicistica si se intimpla sa apara cite un director de editura, cum este Silviu Lupescu de la Polirom, care sa-mi spuna: „hai, Turcescule, sa adunam textele intr-un volum“.


- Nimic nu-i mai important decit respectul publicului

In Dilema veche, intr-un text care nu este inclus intr-un volum, spuneai ca, la lansari de carte, „pe autor il incearca o stare bizara, de fisticeala combinata cu sfiala si uimire“. Ai avut doua lansari, una la Gaudeamus, unde exemplarele din Fiare vechi s-au epuizat in doua ore, si una acum, la Carturesti. Chiar asa de fisticit te-ai simtit?
Da. Esti prima oara fata in fata cu reactia unor oameni care ti-au citit textele. M-ai ales cind se fac prezentarile – iar la Gaudeamus m-au prezentat Emil Hurezeanu si Mircea Vasilescu – esti fisticit. Uneori sint foarte uimit sa vad ce reprezinta pentru unii oameni textele pe care le-am scris.

La lansarea de la Tirgul Gaudeamus ce te-a socat?
M-a bucurat extraordinar de tare faptul ca au venit foarte multi oameni. E un sentiment nemaipomenit, dar nu pentru scriitorul Robert Turcescu, ci pentru jurnalistul Robert Turcescu. N-ai niciodata posibilitatea, ca ziarist, sa te intilnesti fata in fata cu publicul tau. Doar il intuiesti, e undeva acolo, in spatele televizorului, sau citind intr-un fotoliu textul tau. Dar nu stii cum arata, nu stii cine sint consumatorii produselor tale. Cind se intimpla sa fii fata in fata cu cinci sute de oameni e o stare de bucurie foarte mare: esti ca un copil, te uiti curios si zici: uite, am si cititori care au 16 ani, am si cititori care au 80 de ani, am si cititori frumosi, am si cititori niste oameni deschisi, oameni care imi string mina, oameni carora le dau lacrimile. Cum sa nu fii impresionat cind vine cineva la tine si-ti spune: „domnule Turcescu, va iubesc foarte mult!“. Sint manifestari la care, va rog sa ma credeti, nu fac parada, mi se face si frica un pic. Iti dai seama ca ai o responsabilitate enorma. Un pas gresit te poate face sa pierzi aceste lucruri extraordinare. Nimic nu-i mai important, pentru mine ca jurnalist, decit respectul publicului, pe care ma straduiesc de atita vreme sa-l cistig si sa-l mentin.

Robert Turcescu, in Fiare vechi sint citeva texte in care te referi si la persoana Robert Turcescu. Spui ca te doare ficatul, ca nu crezi in SMS-uri, ca n-ai concedii, ca nici Robert Turcescu nu stie ce e acela un concediu. Nu risti sa nu fii crezut, nu risti sa vehiculezi doar o imagine?
Eu nu scriu textele din Dilema veche pentru mine, pentru a-mi exhiba personalitatea sau trairile sau felul in care sint eu in fata publicului. Ideea de a scrie texte cu anumite accente introspective e pornita din dorinta de a contura, de a schita omul modern. Eu sint un individ al acestui timp, si ca mine sint foarte multi altii. Esti si tu! Si tu esti innebunit de cit vorbesti la telefon! Si tu suferi de crize de timp si de dorinta de a sta mai mult cu familia, fara sa reusesti lucrul acesta! Si tu ti-ai dori sa nu te mai lasi cotropit de efemer, de lucruri minore, cum ar fi uitatul la televizor foarte mult, unde stam si, vorba lui Andrei Plesu, ne inchipuim ca Gigi Becali sau alt individ chiar exista... pentru ceea ce inseamna preocuparile noastre foarte importante. Ei bine, nu vreau sa arat cum sint eu neaparat, ci cum e individul modern.

Am bucuria foarte mare sa constat, de foarte multe ori, ca vin oamenii si-mi spun: „Dom’le, stii de ce mi-a placut cartea dumitale? M-am regasit in acele texte“. Robert Turcescu e, probabil, un personaj generic. Sa nu-si inchipuie cineva ca toate experientele sint exclusiv ale lui Robert Turcescu; sint si lucruri pe care le aflu de la oamenii cu care ma intilnesc, de la prietenii cu care stau de vorba, de la parintii mei, care imi spun cum ma vad ei din afara, fata de Robert Turcescu de acum sapte-opt ani. Si mai este ceva: eu nu incerc sa mint pe nimeni si nici sa-mi contruiesc o identitate. Ar fi cea mai mare greseala, pentru ca, in cele din urma, individul care sint eu, construit cu bune si rele, oricum iese la iveala, n-ai cum sa-l ascunzi. Eu nu incerc sa pozez, nu fac parada de profesionalism, de corectitudine, am pacatele mele, am greselile mele, sint un om pe care poate sa-l doara ficatul.


- Daca Adrian Nastase ajungea presedinte, presa n-ar mai fi existat

Robert Turcescu, ce s-ar fi intimplat, pentru presa romaneasca, daca Adrian Nastase ar fi devenit presedintele Romaniei?
Amuteam. Presa din Romania n-ar mai fi existat. Presa din Romania, intre anii 2000-2004, in special din vina lui Adrian Nastase si din dorinta lui de a capata o putere extraordinar de mare, era narcotizata. Era narcotizata fie pe bani buni, fie prin amenintari directe sau prin cumparari masive – infuzii de capital din anumite zone, in anumite redactii, in asa fel incit era tacere. Eu ma ingrozesc la gindul ca Adrian Nastase ar fi putut ajunge presedinte. Era nevoie de aceasta schimbare. N-am crezut nici o clipa ca Traian Basescu va fi cel mai bun presedinte al Romaniei, nu l-am vazut ca pe ingerul ingerilor. Dar mi-am dorit sa se produca o schimbare, situatia era foarte grava. Cel mai de pret lucru pe care l-am cistigat, dupa 1990, a fost dreptul de a injura pe oricine, oricind. A injura cu temei – in sensul criticii, al sanctionarii verbale.

Adrian Nastase n-a mai ajuns presedinte, dar te-am urmarit in recente luari de pozitie publice in care spui ca impostura in presa n-a disparut. Am citit o relatare de la un seminar de presa la care ai participat, seminar organizat de Uniunea Europeana, Ambasada SUA la Bucuresti si Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, unde ai fost foarte rau, ai vorbit de „clatite ale media, care se intorc cind pe o parte, cind pe alta“. Cum arata acum impostura din presa?
Personajul-clatita din media romaneasca, care se intoarce in functie de vintul politic, e in continuare foarte prezent.

Poti sa dai niste exemple?
Vreau sa dau un singur exemplu: exista un personaj care, ani de zile, a manifestat o apropiere as spune gretoasa de puterea politica instalata dupa anul 2000. Era cocotata in functia de director al stirilor Europa FM si de acolo dicta, cenzura emisiuni. Emisiunea Romania in direct s-a facut printr-o lupta ingrozitoare cu acest personaj.

De ce nu vrei sa-i spunem si numele? Te referi la Rodica Culcer si criticile tale sint exprimate de mai multa vreme. In februarie 2005, intr-un interviu acordat Suplimentului de cultura, spuneai ca circula „un zvon infiorator“, cum ca Rodica Culcer va fi sefa la stirile TVR. Intre timp, zvonul s-a confirmat. Nu inteleg de ce esti asa pornit pe aceasta doamna?
Emisiunea Romania in direct, pe care o realizam la Europa FM, devenise extrem de incomoda pentru Adrian Nastase. Oamenii, ascultatorii nostri aveau curajul sa-l critice pe Adrian Nastase, pe Micky Spaga, pe Gabriel Oprea, pe Blanculescu, sa critice toata acea Romanie cu fantose pe care o facuse Adrian Nastase, in care totul era de carton, ni se sugera ca totul e bine si frumos. Oamenii isi spuneau punctul de vedere si aveau curajul sa spuna ca Adrian Nastase nu este un premier atit de bun pe cit vrea el sa para. Sa nu uitam ca 2001 si 2002 au fost ani de miere ai puterii instalate atunci. Nimeni nu i-a atins cu o floare. Si se intimpla acest lucru si la radioul unde eu eram redactor-sef, iar Rodica Culcer avea pozitie de director.

Adrian Nastase era o persoana protejata, stirile rele despre Adrian Nastase nu intrau pentru ca acolo erau doua persoane care vegheau: Rodica Culcer si Dan Ghibernea, actualul ambasador al Romaniei in Marea Britanie, un alt „personaj-clatita“. Nu pot sa le iert, nici lui Dan Ghibernea, nici Rodicai Culcer, slugarnicia in fata lui Adrian Nastase. Ei doi cenzurau emisiunile Romania in direct, acestea trebuia sa fie cit mai neutre, a fost o perioada in care nu mai puteam face subiecte politice, eram obligat sa trimit cite trei-patru teme de emisiuni, pina cind Rodica Culcer accepta una, si imi spunea tot timpul sa fiu atent. Dar, intr-o zi, „personajul-clatita“ despre care vorbeam s-a sucit si brusc a devenit, simtind adierea schimbarii politice, o opozanta a lui Adrian Nastase. A organizat o sceneta de doi lei in care a invocat presiuni din partea patronatului Europa FM asupra politicii editoriale – o gogorita, n-au existat niciodata asupra ei asemenea presiuni –, si-a luat doi-trei acoliti din redactie, tuterii persoanei respective, si a iesit in conferinta de presa anuntindu-se marea disidenta a perioadei 2003-2004. Si toti au muscat...

Te uiti la stirile TVR? Mi se par mult mai bine facute...
Rodica Culcer este un jurnalist foarte bun, intelege foarte bine ce se intimpla in jur. Jurnalistului foarte bun ii mai trebuie ceva: taria de a ramine un individ vertical, de a nu se inclina dupa cum bate vintul schimbarilor politice. Si-i trebuie si foarte mult caracter.


- Iti dai seama cum e un reportaj facut la telefon?

In Fiare vechi mai ai un dinte impotriva analistilor. Concluzia ta este ca „ziaristul a incetat sa existe, reporterul a murit“, iar „opinia a inlocuit ancheta jurnalistica bazata pe documente sau declaratii ale martorilor“. E un punct nevralgic al presei predominanta analistilor?
Drama presei din Romania, in momentul de fata, este aceea ca am ajuns sa citim in ziare reportaje facute la telefon. Iti dai seama cum e un reportaj facut la telefon? Iti dai seama cum este sa-ti inchipui ca te afli intr-un loc, sa-ti inchipui ca descrii un oras, cind tu citesti statistici pe Internet despre acel oras si discuti cu primarul la telefon? Am citit asemenea reportaje, le-am vazut cu ochii mei. Am vazut anchete facute din telefon. Jurnalistul roman, cu reportofonul in spate, ducindu-se sa scotoceasca, sa duca de la un capat la altul o ancheta, a murit, nu exista.

Din vina cui?
Nu stiu. Noi nu avem un jurnalism de investigatie. Marile anchete de presa de dupa 1990, o spun cu durere, au fost servite fie de grupari financiare, care au trimis dosare, fie de servicii secrete, care au bagat cite un dosar unui ziarist sau altuia din presa romana, fie de grupuri politice, care au intocmit despre adversarii politici fel si fel de dosare. Iar presa din Romania – in absenta reporterului care alearga dintr-o parte in alta, cauta documente, pune cap la cap informatiile, intervieveaza, scotoceste, face pinda, are surse – se complace in surogate, publica prea multe cearsafuri de opinii. Nu-i nimic mai simplu decit sa-ti dai cu parerea. Dar viata adevarata nu este numai in mintea unora care isi dau cu parerea. Viata adevarata este in satele Romaniei. Ai vazut, in ultima vreme, un reportaj, in vreun ziar central, despre cum arata satele Romaniei, care intra in 2007 in Uniunea Europeana? Ai vazut vreo ancheta intr-un sat despre ce s-a intimplat cu fondurile Sapard, cit a costat un drum, ce se intimpla cu banii publici? In Romania, sapa cineva cu adevarat pe urma banilor publici? Acolo sint marile fapte de coruptie si de acolo sint subiectele extraordinare de presa! Ele nu ies la suprafata pentru ca ziaristul roman, in mare parte, este individul comod care prefera sa stea la telefon si sa vorbeasca cu nu stiu cine, sa mai aiba de-o stiruca, sa-si ia leafa si sa plece acasa. Nu! Lucrurile acestea trebuie sa se schimbe!

Se pot schimba?
Da. Eu vad o generatie de jurnalisti, oameni tineri, care inteleg ca nu mai merge sa faci driblinguri, joc de glezne, trebuie sa ai substanta, surse de informatie. Eu n-as fi avut curajul sa fac un talk-show de televiziune, daca n-as fi avut in spate zece ani de jurnalistica. Zece ani care inseamna surse, documente adunate si o privire in background-ul evenimentelor. Un talk-show il poate face oricine care, de ieri, a inceput sa citeasca ziarele mai atent. Dar e o sueta, cind nu stii ce se ascunde in spatele unui eveniment.

In ce relatie mai esti cu Cristian Tudor Popescu?

Foarte buna. Ne-am vazut chiar aseara.
Ai inclus in Fiare vechi o scrisoare pe care i-ai adresat-o lui Cristian Tudor Popescu, inaintea alegerilor, in care l-ai tras un pic de urechi.
Nu l-am tras de urechi si nu-mi permit sa trag pe nimeni de urechi. Imi manifestam la vremea respectiva, si am si avut o discutie cu Cristian Tudor Popescu – n-a avut a-mi reprosa nimic cu acel text – dezamagirea sa constat ca un om care intelege foarte bine cit de necesare sint alegerile, spune ca nu merge la vot. De exercitiul democratic al votarii nu ne putem plictisi numai dupa 16 ani de democratie, din care vreo 12 au fost asa, niste glume. N-avem cum sa ne declaram nici plictisiti, nici scirbiti. Asta este, avem clasa politica pe care o avem, avem si electoratul pe care il avem: trebuie sa recunoastem ca toata nenorocirea nu vine numai de la politicieni. Exercitiile democratice – care inseamna participarea la vot, participarea la viata comunitatii, la viata politica – trebuie sa le practicam. Nu se putea imagina ca Cristian Tudor Popescu sa spuna ca nu merge la vot, intr-un moment extrem de sensibil, cum era cel de anul trecut. Mi s-a parut nefiresc.


- Clubul Roman de Presa este o institutie hermafrodita

Ai atacat, de-a lungul timpului, si modul in care functioneaza Clubul Roman de Presa, condus de Cristian Tudor Popescu.
Da, l-am atacat si am sa-l atac in continuare. Am avut o discutie cu domnul Cristian Tudor Popescu si i-am spus sincer ce cred: Clubul Roman de Presa este o institutie hermafrodita, care trebuie sa-si defineasca sexul. Trebuie sa stim foarte clar daca este o institutie patronala sau este o institutie editoriala. Trebuie sa avem asemenea clarificari, trebuie sa existe pluralism, dezbatere, nu putem lasa soarta unei bresle doar la mina citorva insi. Aici e vorba de a avea o consultare mult mai larga, inclusiv in cadrul Clubului Roman de Presa sau in cadrul Societatii Jurnalistilor Profesionisti, pe care am fondat-o si care va incepe sa functioneze din ianuarie anul viitor...

Asta e o stire in premiera!...
In luna ianuarie voi lansa o asociatie profesionala, Societatea Jurnalistilor Profesionisti, care va incepe sa existe lansind o provocare majora breslei: o dezbatere despre ce inseamna sa fii jurnalist profesionist in Romania. Cita scoala trebuie sa ai? Trebuie sa ai scoala de profil sau ba? Cite limbi straine trebuie sa vorbesti? Trebuie sa stii sa lucrezi pe computer sau e de ajuns sa ai un creion bine ascutit? Cum trebuie sa arate contractul pe care il semnezi cu publicatia la care te angajezi? De cite ori trebuie sa publici pentru a-ti lua salariul? Spun toate acestea pentru ca m-am saturat de soferi care au pus mina pe o legitimatie de presa, taximetristi care se cred ziaristi, pe modelul lansat de Ion Cristoiu la Evenimentul zilei in 1992, cind erau sute de taximetristi in Bucuresti colaboratori ai Evenimentului zilei, si care se autointitulau ziaristi. Aveau o statie Motorola si raportau la Evenimentul zilei ce viol sau ce crima au vazut prin nu stiu ce piata. M-am saturat ca acesti indivizi sa se autointituleze jurnalisti. Nu se poate asa ceva. Niste lucruri de ordonare a breslei trebuie sa existe.

Revenind la textele din Cotidianul din perioada 2004-2005, publicate in Fiare vechi, cind s-a produs declicul, dezamagirea care te-a facut sa spui: „Sezonul la tepe in Piata Victoriei s-a inchis inainte de a incepe. Peste tara e liniste, iar trecutul doarme linistit, invelit cu plapuma calduroasa a complicitatii si minciunii. Somn usor, Romania“.
Asta e marele avantaj al ziaristului de a sti inaintea omului obisnuit ce se intimpla in culise. Orice ziarist cu oarecare experienta are surse, stie cum se petrec lucrurile in spate. Eu aflasem deja, inca din luna februarie, de marile framintari, de chinurile cu care a fost instalat, de pilda, Ionut Popescu in functia de ministru al Finantelor, aflasem de multe alte nenorociri care se intimplasera in jurul alcatuirii guvernului. Mai aflasem si de tot felul de aliante, de jocuri, care apareau de la o clipa la alta. PNL, ca sa gaseasca un mijloc de a-l contracara pe Traian Basescu, lansa zvonuri despre o posibila colaborare cu PSD. Dupa aceea, m-am uitat la scandalul fraudarii alegerilor, care a fost o tema extrem de importanta in campanie si care s-a dus, a murit. Am asteptat marile dezvaluiri pe care toti le promiteau, pina si Mona Musca promitea mari dezvaluiri despre ce facuse Dinu Sararu la Teatrul National.

S-au promis dezvaluiri despre ce facuse Micky Spaga, despre ce facuse Ionel Blanculescu la organizatia aceea monstruoasa, Autoritatea Nationala pentru Control. Nu s-a mai intimplat nimic. Avem vreun vinovat pentru marile tunuri financiare? Am avut vreun ministru care sa dea un raport despre cum s-au cheltuit banii publici, in vechea guvernare? Ati auzit vreun ministru care sa spuna: „domnilor, uitati-va cum a cheltuit predecesorul meu banii publici“? Au tacut ca mortii in papusoi, s-au dus dracului tepele. Eu nu asteptam razbunari. Dar as vrea un raport detaliat in legatura cu folosirea banului public. Vreau sa stiu unde se duc banii mei platiti pentru impozite: sa stiu ca banul, pentru care eu muncesc de-mi sar ochii din cap, ca multi romani din aceasta tara, pe care mi-l impoziteaza statul roman, e folosit in avantajul meu, nu pentru buzunare particulare. Marile scandaluri din alte tari nu sint ca presedintele se cearta cu premierul pe tema, politicianista, a alegerilor anticipate; marile probleme si marile demisii incep din momentul in care lui John nu i-a dat raportul nu stiu ce administratie locala in legatura cu lira sterlina pe care el a virat-o ca impozit catre stat. Eu vreau sa primesc, de la cei pusi sa-mi administreze strada in fata blocului, un fluturas in cutia postala in care sa-mi explice ce s-a facut cu banii mei pe care eu i-am platit ca taxe la primarie. Banul public trebuie supravegheat cu maxima insistenta.


„Nu sint doar individul incruntat care imparte bile albe si negre“

Din octombrie 2003 realizezi emisiunea 100% la Realitatea TV.
Sa stii ca eu nu vreau sa imbatrinesc pe sticla.

Nu te-ai saturat sa tot vorbesti cu politicieni?
Nu se pune asa problema, ca te saturi. Ajungi sa constati insa ca un format de televiziune are limitele lui. Sint in situatia de a fi, prin firma pe care o am, si producator de televiziune si-mi dau seama cit de efemer este un produs de televiziune, daca nu este din cind in cind schimbat, daca nu este adaptat la ceea ce cere piata. Trebuie sa schimbi formatul tot timpul, e un consum extraordinar de televiziune in Romania, oamenii se plictisesc repede.

Ma gindeam ca esti un om foarte atent la „vocea poporului“, emisiunea Romania in direct de la Europa FM este gindita ca un talk-show in direct cu ascultatorii. De ce nu aduci si la televiziune oameni simpli, ingineri, profesori, medici, care sint persoane nemaipomenite si nestiute?
Eu am o lista cu ascultatori ai emisiunii Romania in direct, oameni care au o retorica extraordinara, care au idei foarte bune, care sint niste democrati absoluti. Oamenii astia, din pacate, pentru televiziune sint neinteresanti, pentru ca publicul din Romania si lumea televiziunii au gusturi pervertite. Si televiziunea e tabloidizata. Pe de alta parte, eu mi-am propus, si am si reusit lucrul acesta, ca la o luna de zile sa aduc un personaj din afara, chit ca se miriie: „Turcescule, cu ala pe care l-ai adus aseara, n-ai scos rating-ul, ca data trecuta“.

Trebuie sa ne asumam si riscul de a aduce oameni noi, imi fac mie un bine ca realizator de televiziune. Romania are 170-180 de figuri publice in stare sa-ti aduca oarece audienta pe micul ecran. Cu personajele acestea numai eu ma intilnesc de cel putin doua ori in fiecare an. Dar ele merg si la Razvan Dumitrescu, si la Stelian Tanase, se duc si la Radu Moraru, si la Dan Diaconescu, si la Madalin Ionescu. Cu acesti 170-180 de insi defilam pe micile ecrane. Pai, sa ma ierte Dumnezeu, uneori ajunge sa ti se aplece si de la icre negre, daramite de la unele personaje din aceasta lista. Trebuie sa scoatem oameni noi la lumina, dar nu e numai treaba televiziunii. Aici vorbim despre societate civila, despre o presiune de jos in sus. Cind vorbim de societate civila, de cine vorbim acum? Dupa ce au disparut din prim-planul societatii civile Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, GDS si Alianta Civica, a ramas Cristian Pirvulescu, care e plimbat pe la toate televiziunile, si, din cind in cind, cind vine in tara, o mai ascultam pe Alina Mungiu Pippidi. Unde sint acei oameni care, de pe baricadele societatii civile, sa atraga atentia asupra lor si sa fie adusi pe micul ecran?

Ai vrea ca fiica ta sa fie jurnalista?
E decizia ei. Mie meseria asta imi place de mor, o iubesc de mor. Meseria asta mi-a dat mie posibilitatea sa realizez foarte multe lucruri pina la o virsta relativ mica, mi-a adus satisfactia de a intilni oameni extraordinari, de a vedea locuri nemaipomenite. E o meserie atit de frumoasa, te tine in priza. Ma trezesc in fiecare dimineata, indiferent cit de obosit as fi, cit de tare m-ar durea ficatul, bucurindu-ma ca incepe o noua zi de lucru si fac, intr-adevar, ceea ce-mi place. Nu pot trai in rutina, sint curios mereu, pentru mine orice intimplare zilnica este un spectacol al cunoasterii.

N-ai avut o stringere de inima cind ai publicat in Dilema veche un text, inclus si in volumul Fiare vechi, despre cum e sa te iubesti in noaptea de Inviere?
Mircea Vasilescu, redactorul-sef de la Dilema veche, dupa ce am trimis acel text, m-a sunat si mi-a spus: „Bai, sintem stupefiati!“. „De ce, Mircea?“, l-am intrebat. „Textul asta al tau, cu chestiile astea, e o treaba foarte delicata, trebuie sa stii cum sa le pui in pagina, nu cred ca este ceea ce trebuie. Noi il publicam, dar iti spun de acum ca m-a socat“. N-a fost singurul care a reactionat asa. Si m-am intrebat daca n-am facut o greseala. Apoi am primit un telefon care m-a bucurat atit de tare, incit fac acum gestul de a-i multumi si public. M-a sunat Gabriel Liiceanu. Eram in Delta, la pescuit si m-a sunat Gabriel Liiceanu si mi-a spus: „Domnule Turcescu, va dau telefon pentru ca sint sub imperiul unei emotii intense“.

„Ce s-a intimplat?“ „V-am citit textul Invierea. Mi-a placut extraordinar. E superb. Sinteti si asa? Puteti fi si asa?“. Da, domnule Liiceanu, intimplator nu sint doar individul incruntat care imparte bile albe si negre. Sint si un individ care face dragoste si care intelege sa si puna intr-o metafora un astfel de text. Acolo e metafora iubirii fizice, dar care nu este un pacat. Ce este Christos, daca nu iubire? Ce este noaptea de Inviere, daca nu un apel al divinitatii la trezirea noastra intru iubire? De ce o astfel de iubire, cind iubesti un om intr-o astfel de clipa magica, sa nu poata fi povestita? Ce este atit de blasfemic in a te iubi cu omul drag de linga tine, in noaptea de Inviere? Chiar nu putem depasi niste scheme inguste de gindire? Si apoi mi se pare mai condamnabil sa-ti umpli burdihanul in noaptea de Inviere, decit sa faci dragoste. Ce e atit de grav? Si vreau sa-i intreb pe cei care vor citi acest interviu: nu cumva, multi dintre voi v-ati iubit in noaptea de Inviere, cu oamenii dragi?