OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu putin inaintea zilei sale onomastice, M.S. Regele Mihai a pasit in al 85-lea an de viata. Momentul aniversar venea sa ilustreze din nou discretia nobila, proprie casei regale, adoptata in toate imprejurarile, astfel incat lumea noastra politica sa nu se simta incomodata, confruntata cu cine stie ce probleme protocolare. Parind a ignora calculele conjuncturale, TVR a oferit satisfactie cetatenilor de rind cu un film documentar programat in seara de 25 octombrie. Pelicula se inscrie in suita realizarilor de acest gen, concepute de Marilena Rotaru ca file vii dintr-o istorie apropiata si, totusi, insuficient cunoscuta pentru a fi apreciata cum s-ar cuveni. Poate mai pregnant decit altadata, imaginile refac parcursul afirmarii personalitatii fostului Suveran pe fondul implicarii decisive a institutiei monarhice in procesul modernizarii Romaniei si recunoasterii ei pe plan international.

Secvente multiple aduc marturii din partea Printului Charles si a unor membri marcanti din diplomatia britanica, de natura sa confirme contributia monarhica substantiala la obtinerea unui statut european pentru tara noastra. Sint declaratii extrem de relevante in pragul admiterii printre statele constitutive ale UE.
Fara a fi vestita cu surle si trimbite, initiativa Primariei sectorului 2 din Capitala a creat cadrul propice ca Regele Mihai sa se simta cu adevarat sarbatorit, inconjurat de exponenti ai vietii sociale, cultural-artistice, de categorii si virste diferite, sa stringa miini si sa schimbe priviri, deopotriva incarcate de amabilitate, fie ca se adresau intelectualilor in toata firea sau tinerilor elevi de liceu, coplesiti de emotie.

La sosirea inaltului oaspete, un cor barbatesc a intonat Imnul regal. Aproape sigur, pentru liceenii de fata era o premiera. Dar si pentru cei mai in virsta, senzatia a fost putin asteptata. Cuvintele, fluxul melodios, cu pasajele, mai ales in refren, cind vocile se aud distinct, se succed, iar dialogul dintre soprani si basi prinde aripi, e posibil sa-i fi trimis, pe unii macar, spre vremea cind ei insisi faceau parte din formatia corala a scolii.
Parca ieri imbracasem uniforma liceului militar. De la primele ore de muzica, s-a facut selectia pentru cor si tot cursul inferior am avut de-a face numai cu partitura de sopran, chit ca ingrosam glasul, la fiece noua auditie, doar, doar voi evada din categoria vocilor pitigaiate. Ca sa promovez, a trebuit sa astept trecerea examenului de capacitate, sa seman adolescentilor printre care ma aflu in sediul Primariei, sa capat in propriii mei ochi un plus de seriozitate, cind puteam fraza grav: „Traiasca Regele, in pace si onor“. Nici prin gind nu-mi trecea ca autoritatea regala invocata abstract ani de zile urma sa capete, imprevizibil, contururi precise, imediate, personale. Calendaristic, eram in plina iarna, la inceputul lui 1946, la Predeal, pentru o perioada de antrenamente in vederea concursurilor de schi ale armatei.

Formam echipa militara de juniori, opt sau zece componenti, in frunte cu viitorul campion national Mihai Bara. Ne mindream a-l avea intre noi pe printul Stefan, fiul Principesei Ileana, de la castelul Bran. Programul prevedea zilnice exercitii pe pirtia Clabucet (pe atunci numita M.T.R.). in citeva rinduri, si-a facut aparitia pe pirtie insusi Regele. Mai intii venea aghiotantul sau, Vergotti, cu un grup de prieteni. Apoi, in tromba, stirnind nori de zapada, se ivea masina din care descindea Suveranul. Continuam sa urcam, sa coborim, ca si cum nimic deosebit n-ar fi intervenit, fara restrictii, fara masuri preventive, si nimeni nu ne dojenea daca luam astfel virajele, ca dintr-o intimplare, spre a trece cit mai aproape de Maria Sa. Ne incuraja chiar colegul nostru Stefan. Imprevizibila a fost, in ziua concursului, prezenta M.S. Regina mama Elena. Asista la sosire, cu o atentie explicabila pentru performanta asteptata de la nepotul sau. Cind acesta a ajuns jos, cu echipamentul ravasit, lasind a se vedea poalele de la camasa, l-a chemat, bucuroasa sa-l imbratiseze, si nu s-a ferit sa-i corecteze tinuta, de fata cu toata asistenta. Atita afectiune trada gestul sau, incit spontan au izbucnit aplauze.

Au trecut peste saizeci de ani de atunci, dar scena isi pastreaza prospetimea initiala, imprimata pe pelicula memoriei. Sa fie vivacitatea ei sporita de ceea ce avea sa urmeze? Si in februarie 1947 selectionata liceelor militare s-a reunit in tabara la Predeal, iarasi a venit Regele, dar fara jovialitatea anterioara. Probele concursului propriu-zis s-au desfasurat la Sinaia, cu premii impartite anost de dr. Petru Groza. Din cazarma liceului nostru internat, intr-un modest oras de provincie, aveam o perspectiva redusa asupra evolutiilor politice. Vagi vesti despre agitatii studentesti de strada, petrecute cu ocazia onomasticii regale, ne-au parvenit, totusi. in semn de solidaritate, mai toti ne procuraseram si arboraseram la rever cite o mica insigna ovala cu chipul Regelui Mihai. Aceeasi insigna, cu o mica bentita neagra, ne-a servit ca reactie prompta la auzirea stirii despre inlaturarea monarhiei. O fronda repede curmata de rigorile disciplinei cazone. De altminteri, institutia liceelor militare a fost ea insasi curind suprimata, pe considerentul ca reprezenta o pepiniera de cadre ofiteresti, traditional devotate Regelui.

intimplarea aducindu-ma, acum, in preajma M.S., simteam tentatia sa-i relatez episoadele traite cindva, actualizate brusc de acordurile Imnului regal. Ar fi fost de povestit ceva mai mult decit intimplarile in sine. Iar, pe loc, era greu de realizat o selectie a faptelor, ierarhizarea lor. Trebuia, in plus, elucidarea consecintelor. Am fost trimisi brutal „la vatra“, sa ne prezentam la bacalaureat care pe unde a apucat si sa optam pentru alte cariere, departate de experienta sedimentata in anii de liceu militar. Daca aceasta experienta n-a folosit totdeauna drept pavaza impotriva contaminarii cu ideologia regimului totalitar, i-a determinat, pe unii cel putin, sa reziste la tentativele de mobilizare in armata partidului unic. Din acest punct de vedere, am privit senin in ochii Regelui Mihai, stind la rind sa-l felicit laolalta cu cei ce-l vedeau intiia oara.