OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aurelian-Octav Popa se identifică atît de puternic cu clarinetul, încît simpla menţionare a specialităţii pare tautologică. Aflat de peste cincizeci de ani pe scena muzicală, a declanşat mode, iar isprăvile sale au intrat în folclor. Departe de a-şi construi un atu din longevitate, muzicianul continuă să surprindă, mereu în mişcare. Pentru Aurelian-Octav Popa excelenţa artistică nu este decît un instrument de lucru, o premisă. Îl descoperi introducînd încă o lucrare din imensul repertoriu care i-a fost dedicat de compozitori din toată lumea. Sau în recitaluri mixte, improvizînd între două poezii recitate de Ion Caramitru şi Valeria Seciu, alături de care cîntă de multă vreme. Îl întîlneşti întîmplător şi îl găseşti mereu în formă, cu proiecte ce stau să înceapă. Ultima dată a prezentat în primă audiţie în România Concertul pentru clarinet şi orchestră de Frantisek Kramar, în serile Filarmonicii „George Enescu“ din 5 şi 6 februarie, cu Jin Wang la pupitrul dirijoral.

Concertul op. 36 de Krommer mai deschide o breşă în monolitul dictaturii bicefale vioară-pian. Compozitorul stăpîneşte toate instrumentele meseriei sale: armonia justă şi variată, spontaneitatea şi bogăţia melodică, orchestraţia. Solistul etalează calităţile unui instrument versatil, gata de explozii de virtuozitate şi de treceri elegante către pasaje lirice, motiv pentru care a fost preferat, datorită sonorităţii, de compozitori ca Mozart sau Brahms.

Aceste înţelesuri devin evidente prin interpretarea şi personalitatea lui Aurelian-Octav Popa, care fac dintr-o premieră un eveniment memorabil. Audiţia lipsită de precedent aparţine în egală măsură cronologiei şi perspectivei solistului. Bunăoară, dacă la Kramar verva imaginaţiei impulsionează discursul, atunci instrumentistul se bucură de fiecare nouă idee şi cultivă momentul. Dinamica schimbătoare, timbrul variat, întorsătura bruscă a articulaţiei se transmit auditoriului într-o succesiune rapidă şi pulsatilă, jucăuşă şi spontanee. De prea multe ori muzica este despărţită de fenomenul punerii în scenă, ca şi cum combinaţiile de sunete nu ar fi oricum lipsite de trimiteri concrete. Dimpotrivă, un concert cu Aurelian-Octav Popa nu poate fi ascultat cu ochii închişi. Artistul nu doar scutură morga sacerdotală a mesagerului consumat de înalta sa misiune, dar îi face pe toţi cei din jur martori la comunicarea cu oracolul. Uneltele sînt la vedere: instrumentul, partitura, înţelegerea cu ansamblul. A cînta pe dinafară este o prejudecată, pe cînd urmărirea în timp real a  textului scris asigură evitarea gata-făcutului şi păstrează la îndemînă găsirea de noi soluţii. În acest fel, prima audiţie este descoperită de asistenţă împreună cu actorul principal, într-o experienţă nemaitrăită de mult, de cînd muzicienii se înţelegeau pe ei înşişi ca interpreţi-creatori. Sensibil şi jovial,  clarinetistul pare oricînd gata să  producă senzaţii sau să livreze poante. Cînd prinde un răgaz, transmite ceva abia schiţat dirijorului sau îşi desface instrumentul, ajustîndu-i vreun detaliu de îmbinare. Concentrarea niciodată slăbită nu se confundă cu încruntarea şi provoacă la o receptare inteligentă. Într-adevăr, recuperînd în beneficiul muzicii tripticul docere-delectare-movere, Aurelian-Octav Popa redă publicului buna dispoziţie a ascultării.