OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

BUCURESTI

Razboiul nu a fost o surpriza pentru mine. Il prevazusem. Si pentru ca eram foarte legat de Antoni Roman1, care era in acelasi timp si superiorul, si prietenul meu, am plecat impreuna cu el. In harababura care domnea, exercitarea functiei era aproape imposibila; de pilda, nu s-a ajuns la anuntarea moratoriului, asa incit, mai tirziu, germanii au incasat foarte scrupulos de la populatie toate darile catre stat. Antoni Roman propusese luarea unei astfel de decizii la sedinta Consiliului de Ministri inca dinainte de plecarea din Varsovia, a vorbit despre ea si la sedinta guvernului din Luck, insa Kwiatkowski2 si Smigly3 s-au opus categoric.

In Równo parea ca ne vom opri mai mult. La ordinul ministrului Roman, am inceput sa editez revista Ostatnie Telegramy [Ultimele Telegrame – n.t.]. Ii foloseam pe ziaristii de la Polska Zbrojna [Polonia Armata – n.t.]. Publicatia era gratuita, avea doua pagini; au aparut trei numere. Informatiile proveneau de la auditiile radio, de la biroul de presa al CM si de la autoritatile civile si militare aflate in Luck. Tirajul era de 6.000 de exemplare. Nu stiu daca s-a pastrat vreun exemplar pina astazi. Factura de la tipografie gasita printre hirtiile mele este singura dovada a existentei revistei.

Cind am ajuns in Sniatyn, ministrul Roman m-a trimis la Kolomia, unde stationa Comandamentul General. Trebuia sa-i inminez ceva adjutantului lui Smigly. Am sosit la Kolomia si m-a intimpinat o stare de euforie, caci sosisera vesti despre victoria lui Sosnkowski4. Wenda5, care se afla acolo, m-a insarcinat cu infiintarea unei statii radio in Sniatyn, profitind de prezenta angajatilor radioului din Lvov. Euforia mi s-a transmis si mie si cu aceasta stare de spirit m-am intors la Sniatyn. Insa a doua zi am primit instiintare de la ministrul Roman, care se afla undeva in apropiere, ca trebuie sa merg la el si ca vom trece granita pentru ca intrasera sovieticii, lucru care a fost pentru toti o surpriza.
In Romania, guvernul a fost internat la Baile Herculane. Moscicki6 era undeva separat. Smigly se afla mai intii la Craiova, apoi la Dragoslavele. Am intentionat sa merg mai departe, in armata, pentru ca nu vedeam nimic de facut pentru mine in Romania. Dar Roger Raczynski7, care era pe atunci ambasador la Bucuresti, m-a retinut ca secretar particular.

In ambasada domnea un haos nemaivazut. Era pur si simplu incercuita de multimi de refugiati. Trebuia sa te ocupi de zeci, daca nu de sute de persoane cu functii dintre cele mai inalte, guvernamentale si militare. Exista problema bunurilor statului, care trebuiau asigurate sau puse in ordine, ca de pilda FON (Fondul pentru Aparare Nationala); din lipsa de spatiu, el a fost depozitat in subsolul ambasadei si de ordonarea lui s-au ocupat cu zel ministrul Waclaw Jedrzejewicz8 impreuna cu fostul ministru Floyar-Rajchman9. Personalul slab al ambasadei, nepregatit pentru acest gen de munca, era pierdut. In primul rind – si asta e o trasatura poloneza dezagreabila – era complet demoralizat. Au fost indepartate in graba de la fata locului portretele presedintelui Moscicki sau ale maresalului Rydz-Smigly, cu toate ca si presedintele, si guvernul inca existau, in pofida internarii. Era o intrecere in a condamna Sanacja10 si politica lui Beck11.

In aceasta situatie dificila, Raczynski a fost ajutat foarte mult de vechiul sau prieten, Kajetan Morawski12. Ajutorul lui a fost cu atit mai pretios, cu cit Morawski era un om foarte echilibrat si bine organizat. Nu a fost insa de-ajuns. Acestea au fost imprejurarile in care Raczynski mi-a propus sa ramin in ambasada, in calitate de secretar particular al sau.
Tinind cont de prietenia noastra si de colaborarea anterioara, am acceptat propunerea fara ezitare.
In primul rind, trebuiau puse in ordine chestiunile cele mai importante, adica inregistrarea bunurilor statului si organizarea ajutorului si ingrijirii refugiatilor, lucru de care s-a ocupat Arciszewski13, fost deputat RP la Bucuresti. O problema la fel de arzatoare a fost evacuarea militarilor in Franta, iar a pilotilor – in Anglia.

Chestiunea cea mai urgenta era insa desemnarea de catre presedintele Moscicki a succesorului sau. Trebuia facuta inainte de caderea Varsoviei, care putea fi considerata de multe state din lume desfiintarea statului polonez. In aceasta problema m-am dus de multe ori cu Raczynski la presedinte. Nu intru aici in detalii, pentru ca, dupa finalizarea lucrurilor, Raczynski, Poninski14 si cu mine am elaborat in ambasada o nota, pe care am publicat-o, de fapt, la timpul sau, in Kultura; o voi tipari inca o data printre documentele anexate.
Trebuia creata o publicatie pentru masele de refugiati, nu numai in scop informativ-propagandistic, ci, in primul rind, pentru a facilita cautarea familiilor risipite sau a cunoscutilor. A fost mutata, asadar, la Bucuresti o revistuta poloneza care aparea la Cernauti; redactia ei a fost preluata de Syruczek, fost redactor in asa-numita „presa rosie“. Gasirea oamenilor potriviti a fost extrem de anevoioasa. Se generalizase complexul campaniei pierdute din septembrie; fiecare voia sa ajunga in armata. Asa, de pilda, procurorul Wladyslaw Zelenski a refuzat sa se ocupe de legatura cu Tara, desi fusese rugat nu doar de ambasada, ci si de profesorul Kot15. Eu insumi primeam scrisori de la Adolf Bochenski16 si de la fratii Pruszynski17, care ma indemnau sa vin in Franta, caci se forma armata poloneza. Am refuzat pentru ca am considerat ca pot face mai mult raminind in Romania, decit instruindu-ma ca soldat.

Intreaga munca era paralizata de un adevarat iad polonez. A fost creata o comisie de cercetare, formata din persoane care se bucurau de increderea profesorului Kot. Cel mai amuzant era ca, din capul locului, fusese angajat un judecator din Luxemburg, care se ocupa insa de cazuri de insemnatate deosebita, legate de diferite scandaluri politice. Ministrii si-au trimis reprezentantii, cerind crearea, pentru ei, a unor posturi oficiale de viceconsuli, pentru a le da un caracter mai functionaresc si pentru a-i proteja de atentia autoritatilor romane. Acest lucru a creat complicatii si costuri extrem de serioase.
Neobositul profesor Kot a organizat ceva in genul politiei secrete, menita sa supravegheze persoanele considerate deosebit de periculoase. De pilda, ministrul Beck, care era internat la Brasov, era supravegheat de politia romana, lucru de inteles, dar si de politia germana; insa il supravegheau, in primul rind, oamenii profesorului Kot, care inregistrau scrupulos toti vizitatorii. Probabil ca aici a aparut legenda despre activitatea mea din cadrul Sanacja, caci trebuia sa vin oficial la Brasov relativ des, din partea ambasadei, sau sa-l vizitez pe ministrul Antoni Roman, care era internat impreuna cu Beck.

Printre problemele care ma absorbeau in mod deosebit era intoarcerea lui Smigly in Polonia. Tradarea romanilor i-a surprins pe toti; in loc sa ne acorde droit de passage, au internat guvernul si armata. Smigly era convins ca va trece prin Romania ca un Comandant General care va fi primit cu toate onorurile ce se cuveneau rangului sau. Atunci cind a fost internat, a inceput sa se gindeasca la intoarcerea in Polonia. Era hotarit. Totul trebuia insa pregatit, asa incit s-a infaptuit abia la jumatatea lui decembrie 1940.
Nu-l cunoscusem inainte pe Smigly. Eram insa in relatii personale bune cu Wenda. In Romania m-am imprietenit si cu Szczapa-Krzewski18, pe care il vazusem cindva, in treacat, dar nu il cunoscusem. Era un apropiat al lui Smigly inca din vremea legiunilor si participa activ la pregatirea fugii lui in Polonia. Pe Smigly in persoana il vedeam des si vorbeam mult cu el. Discutiile priveau, intre altele, cursul razboiului. M-a intrebat si cum va fi primit in Tara, daca se va duce. I-am raspuns foarte brutal si folosind o comparatie putin romantica: „O sa va spargeti ca o sticla lovita de o stinca“. Dar era doar o intrebare de sondaj. De fapt, nu aveam nici o indoiala ca Smigly ar trebui sa se intoarca in Tara. Principala dificultate consta insa in obtinerea banilor pentru a-i finanta activitatea.

Cu citeva zile inainte de izbucnirea razboiului, lucru care dovedeste gradul de nepregatire, Smigly i-a ordonat lui Niezbrzycki19 organizarea POW20, pentru care Niezbrzycki era complet nepregatit si din care nu a iesit nimic. Cind Niezbrzycki a ajuns la Bucuresti, ne-am gindit sa declare ca a imprumutat de la Roger Raczynski, la cererea maresalului, o suta de mii de dolari in acest scop; era foarte probabil, pentru ca Raczynski era el insusi un om foarte instarit. In baza declaratiei, locotenentul Smolenski, comandantul Diviziei a II-a, destul de initiat in aceste chestiuni, mi-a dat banii pentru a-i restitui lui Raczynski, dar eu i i-am dat lui Smigly.
A fost baza intregii lui activitati si organizarii ei, de care s-a ocupat viceministrul Julian Piasecki; el era atunci in Ungaria, de unde conducea impreuna cu sotia, Wenda, intreaga actiune din Polonia. Banii mi-au fost transmisi intr-un mod ilar. Ambasada era plina de oameni, in fiecare incapere lucra cite cineva, prin urmare locotenentul Smolenski si generalul Malinowski, caruia i se incredintase lichidarea contabilitatii Diviziei a II-a, stateau intr-un closet, tinind pe genunchi valiza cu dolari, si numarau cu zel bancnotele pentru a separa suma necesara.
Aveam mult de lucru chiar in ambasada. Ma straduiam sa stabilesc legatura cu Tara, la care ma ajutau mult relatiile bune cu ucrainenii, chiar cu UWO21, care mi-a dus o vreme corespondenta. O trimiteam cunoscutilor cu diferite orientari politice: lui Janek Pozaryski22, lui Jan Hoppe23 – cu care relatiile mele inainte de razboi fusesera destul de vagi, chiar daca grupa pe care o stringea in jurul sau ma interesa ca fractiune a opozitiei din interiorul taberei Sanacja –, lui Studnicki24, lui Niedzialkowski25 si, dupa ce a fost omorit de nemti, vaduvei lui.

Nu aveam nici un scop politic. Voiam in primul rind sa ajut financiar persoane – nici macar organizatii – pe care le consideram valoroase. Personal, nu incercam sa formez nici o organizatie, dar cunoscindu-mi corespondentii, eram sigur ca actioneaza in vreun fel. Primele reactii au fost de fapt diferite. Aleksander Bochenski26, de pilda, avea proiecte de colaborare cu germanii. Isi inchipuia ca, impreuna cu Janusz Radziwill27 si cu altii, vor putea crea un guvern-marioneta. Am primit de la ei o vedere cu posta obisnuita: „Nu fi prost, intoarce-te, facem un guvern“.
La Bucuresti, germanii au incercat sa intre in legatura cu mine. A intermediat ambasada lor, dar interlocutorul a venit de la Berlin. Lui Wolski28, care inainte de razboi lucrase la ambasada din Romania si cunostea intregul corp diplomatic, i s-a adresat un cunoscut, consilier al ambasadei germane, cu intrebarea daca ar putea organiza o intilnire intre cineva care vine din Germania cu mine si cu el. Am spus ca nu am nimic impotriva. Aveam atunci o imagine destul de fidela a situatiei din Tara, cred. Despre Palmiry29 am aflat, de pilda, foarte repede. Consideram totusi ca trebuie discutat, din moment ce se ofera o asemenea posibilitate de a sonda cealalta parte si, in acelasi timp, de a stabili conditiile unei posibile colaborari, in acest caz – a razboiului contra Sovietelor.

Nu am convenit nimic cu nimeni in aceasta problema, dar post factum l-am anuntat despre toate pe Roger Raczynski. Undeva, la jumatatea lui 1940, s-a ajuns asadar la intilnirea la care, in afara de mine, au participat din partea polona Wladyslaw Wolski si Ryszard Piestrzynski30. Germanul care a venit la intilnire a vrut sa stie daca ar fi posibila stabilirea unei colaborari cu Polonia si in ce conditii. Am raspuns ca singurul subiect pe care putem discuta este reconstructia independentei Poloniei, dar ca putem discuta despre Gdansk si coridorul la care sintem gata chiar sa renuntam. Am mai afirmat ca o intelegere cu Polonia este pentru Germania un lucru extrem de important, tinind cont de pericolul rusesc. Am expus foarte clar teza potrivit careia Germania fara Polonia nu e in stare sa cistige razboiul cu Rusia. Asta a fost premiza mea. A fost primita cu o doza de scepticism si atit. Stiu ca acelasi interlocutor a purtat discutii de sondare cu ministrul Arciszewski.
In plus, din Polonia veneau multi oameni de care trebuia sa se ocupe cineva. Au venit Ciolkosz31, Grosfeld32 si altii. Spre sfirsitul anului, a aparut la Bucuresti profesorul Tennenbaum33, pe care nu-l cunoscusem personal inainte. A locuit la mine, ne-am imprietenit si am discutat indelung. Era un economist foarte interesant si un tip de mason simpatic. Am discutat mult, printre altele, despre chestiuni nationale. Eram atunci in legatura cu Mudryj34, care era pregatit sa plece in Vest, la Consiliul National. Tennenbaum s-a aprins. Mi-a spus ca pleaca in Franta, ca este prietenul lui Sikorski35 si ca va rezolva sa fie dat cit mai repede ordinul aducerii lui Mudryj si, cu ocazia asta, solicita sa fiu luat ca sef al biroului pentru minoritati de pe linga Consiliul de Ministri.

La scurt timp, a sosit un document cifrat cu numirea mea in acesta functie si cu ordinul de a ma prezenta la Paris cit mai rapid. Am decis sa accept numirea. Dar in Franta nu am ajuns, pentru ca nu am putut lua viza. Ambasada franceza primise interdictia de a-mi acorda viza. Avea si interdictia de a-mi acorda viza militara.
Ambele interdictii fusesera provocate de Kot, care avea pretentii enorme de la mine pentru articolul lui Leon Kozlowski36 despre masoneria din Polonia, caci el fusese amintit ca unul dintre principalii masoni. Kot a protestat foarte tare impotriva articolului si din cauza asta era furios pe mine, lucru pe care nu-l ascundea. Dintre persoanele pomenite in articol s-a purtat decent doar Stronski37, de care am amintit deja. Kot mai credea ca exista un guvern secret Sanacja in Romania, care se pregatea sa intre in Polonia la sfirsitul razboiului victorios. Si ca eu sint reprezentantul acestui guvern la Bucuresti, alaturi de Roger Raczynski. Ma considera, asadar, o persoana foarte periculoasa, care trebuie supravegheata cu atentie. Legenda despre activitatea mafiota impotriva lui Sikorski se voia justificata, printre altele, de prezenta in Ungaria, apoi la Istanbul, a lui Jozef Winiewicz38, colaboratorul meu apropiat din vremea Revoltei Tinerilor, care activa atunci pentru Tara.

Adevarul este ca pozitia mea fata de Sikorski si fata de guvernul lui era negativa. Sikorski m-a dezamagit prin caracterul meschin si razbunator. Era un om pentru care conta decisiv reglarea conturilor din trecut. Imediat dupa infringere, tabara Sanacja era complet demoralizata si dorea sa colaboreze loial. Insa propunerile de colaborare au fost respinse fara drept de apel. Beck a anuntat ca va furniza toate materialele pe care le detinea. Iar Sikorski, in loc sa profite de oferta, i-a raspuns intr-un mod pur si simplu ordinar. La fel s-a procedat si cu toti ceilalti. S-au adaugat aroganta si infumurarea, in situatia unei dependente totale de Franta.

Nu e voie sa iei puterea cu ajutorul unui stat strain. Iar Sikorski a fost promovat de francezi, mai ales de ambasadorul lor, Noël. Cu citeva zile inainte de esecul din septembrie, cind guvernul inca mai conducea, Sikorski a aparut la Bucuresti; tinea in cabinetul locotenentului Zakrzewski, attaché militar, conferinte la care participau consilierul Poninski si ambasadorul Noël. Inca de atunci a inceput conspiratia in sprijinul lui Sikorski si fuga sobolanilor de pe vasul care se scufunda.
Candidatul propus de Moscicki pentru a-i succede era Sosnkowski, de la care nu aveam nici o veste. Si pentru ca Moscicki – lucru marturisit lui Roger Raczynski – avea o incredere totala in onestitatea lui Wieniawa39, la fel ca Pilsudski40, care l-a desemnat sa stringa voturile in timpul diverselor alegeri din GISZ41, caci, spunea, „in el pot sa am incredere, el nu va trada“, l-a numit asadar pe Wieniawa presedinte, cu conditia sa renunte in favoarea generalul Sosnkowski, in momentul in care acesta va fi gasit.

Decizia nu a intimpinat rezerve din partea englezilor, care nu aveau o atitudine negativa fata de Wieniawa. Discreditarea persoanei lui a fost opera francezilor si a lui Sikorski. Au aparut si idei ciudate. Lieberman42 sustinea, de pilda, foarte serios ca trebuie renuntat la mentinerea statalitatii si revenirea la formula comitetului national. Edward Raczynski43 l-a lamurit cu greutate ca este o chestiune care tine de ambasade si, in general, de intreaga legalitate existenta si de structura statului – nemaivorbind despre armata –, pe care nu o va detine nici un comitet national.
Stiam despre toate acestea pentru ca aveam o foarte buna legatura cu Parisul, datorata prezentei acolo a Majei Pradzynska44 si a altor cunoscuti. Primeam toata presa si tot ce a sosit mult timp prin posta diplomatica romana pentru Roger Raczynski, asa ca eram la curent. Cu siguranta, un rol destul de important in comportamentul lui Sikorski si al echipei lui l-a jucat convingerea ca astfel de pasi, precum numirea lui Wieniawa de catre Moscicki, sint incercari ale taberei Sanacja de a se mentine la putere. Dar nu a fost ceva decisiv, cel putin in prima perioada, caci adeptii Sanacja erau atunci pregatiti, fara nici o exceptie, sa colaboreze loial. Raspunsul pe care l-au primit au fost deportarile, refuzarea dreptului de a pleca in Franta, iar mai tirziu, trimiterea pe Insula Serpilor sau in Africa.

Drept rezultat, absorbit de a combate Sanacja, Sikorski nu a facut reforme in armata. Decidea obisnuinta ofiterului de cariera. Nu i-a trecut prin cap ceea ce propaga Pruszynski intr-un mod poate nu foarte serios, dar, in opinia mea, just: schimbarea corpului ofiteresc. Marina si aviatia nu trebuiau reformate, fiindca functionau foarte bine de la inceput. Dar armata de uscat avea nevoie de o reorganizare. Erau foarte putini generali capabili. Multi ignoranti. Era nevoie de o innoire a cadrelor. De tineri. Sikorski si oamenii lui nu intelegeau deloc aceste lucruri.
Sikorski se temea de sustinatorii maresalului Pilsudski in Romania ca de niste concurenti care s-ar fi putut intoarce inaintea lui in tara, caci il avea in minte tot timpul, ca de altfel si pe Dmowski45. Era o gindire in doua categorii – de partid si personala. Dar pentru mine, cazul lui Smigly era foarte simplu: voia sa-si indeplineasca obligatia de militar corect si sa participe la lupta, fara nici o ambitie. Si de aceea ma straduiam sa-l ajut. Adevarul este ca, exceptindu-l pe profesorul Tennenbaum, nu aveam relatii cu persoanele apropiate lui Sikorski: eram de partea lui Pilsudski si cunosteam oamenii din cercul lui, in timp ce relatiile mele cu opozitia se reduceau doar la ONR-ABC46 si la socialisti.

La fel de adevarat este si ca cercul revistei Bunt Mlodych sRevolta Tinerilor – n.t.t se deosebea ca orientare de cea a lui Sikorski. Ei erau pro-Franta; dupa parerea noastra – prea pro-Franta. Noi eram mult mai retinuti in raport cu Franta si Anglia, iar incercarile de a ne intelege cu Germania erau suficient de clare pentru ca si partea germana sa caute sa intre in legatura cu noi. Insa pentru adeptii lui Sikorski, aceste divergente politice nu reprezentau o problema. Pentru ei erau importante numai chestiunile personale; considerau ca eu fac parte din mafia sustinatorilor lui Pilsudski, care vrea sa vina din nou la putere in Polonia, si de aceea ma priveau cu suspiciune. Poate ca aici au jucat un rol si declaratiile mele sau scrisorile cu accente critice la adresa francezilor privind neintrarea in razboi in ciuda promisiunilor, blocarea imprumutului acordat noua si organizarea scandaloasa a armatei poloneze in Franta.
Pentru a provoca plecarea mea din ambasada de la Bucuresti, noua echipa a Detasamentului Doi, inspirata si de Kot, a incercat sa ma compromita; de persoana mea se ocupa special maiorul, mai tirziu colonelul Orlowski. Toti refugiatii doreau atunci sa plece intr-o tara pe cit se poate exotica si aveau nevoie de scrisori catre ministerul roman al Afacerilor Externe, in care solicitau sa fie sprijiniti in incercarile de a obtine viza. Aceste scrisori erau niste formulare care nu jucau nici un rol; oricine venea, primea un asemenea formular.

Am fost acuzat insa ca eliberam formularele pe bani.
Cu Kot m-am intilnit atunci o singura data. Era prieten cu Ignacy Kleszczynski, jurnalist la IKC47, dar scria si la Polityka. La un moment dat, am mers in Bucuresti la o cina, in timpul careia, cu darul meu de a ma baga in treburile altora, am inceput sa-i explic lui Kot ca acum este singura ocazie pentru a intineri intregul aparat atit militar, cit si administrativ, pentru ca e imposibil sa ne bazam mult timp pe personalul batrin, care in multe cazuri a picat examenul. Kot a ascultat, dupa care a spus: „Stimate domn, tinerii vor merge in armata, iar noi vom conduce“. Mai tirziu, cind Czapski48 m-a luat la Propaganda, Kot a venit special de la Cairo la Anders49 cu dosarul meu, care demonstra faptul ca sint un om foarte nesigur si un defraudator.
Demonizarea persoanei mele a tinut multa vreme. Si in armata am fost supravegheat cu mult zel, la ordinul lui Kot. Am o dovada de necontestat. Cind locuiam deja in Franta, m-am imprietenit cu domnul Soroka, lider popular, care pastra o parte din arhiva profesorului Kot. Cindva m-a invitat la el si mi-a propus sa ma uit peste anumite documente, pentru ca „ar putea fi foarte interesante pentru dumneavoastra“. Si intr-adevar, am nimerit peste scrisoarea lui Adolf Bochenski (scrisa din Orientul Mijlociu catre Waclaw Zbyszewski50 din Anglia) care fusese interceptata de oamenii lui Kot si al carei original era pastrat in arhiva lui. Voi reproduce aceasta scrisoare pentru ca este foarte semnificativa:

COPIE SECRETA
Sublocotenent Adolf Bochenski 29
Polish Forces PAIForces 18/VII 43
rog returnarea 24/8 JK.

Scrisoare catre Waclaw Zbyszewski

Iubite Waciu,
Nu se poate spune ca exagerezi cu scrisorile, eu, insa, cu o rabdare demna de lucruri mai bune, iti scriu o data pe an, de patru ani incoace, si nu am primit inca nici un raspuns.
Situatia generala de aici s-a schimbat mult de la plecarea lui Mis si se poate spune ca atmosfera generala s-a inviorat simtitor. Trebuie sa mentionez aici doua lucruri care au influentat schimbarea. In primul rind, componenta cercului din jurul comandantului Armatei in Orient. Arata mult interes pentru chestiunile care au fost si obiectul reflectiilor noastre inainte de razboi. Adjutant este Eugeniusz Lubomirski, un om foarte amabil, dar fara ambitii in aceasta directie. Ofiteri la ordine sint cu schimbul capitanul Klimkowski si colonelul Bobinski. O sa mai auzi cu siguranta despre amindoi in viata. Klimkowski se remarca prin temperamentul nebunesc si prin ceea ce numesc germanii „Schlagfertigkeit“, interesul lui se indreapta spre problemele orientale.

Este influentat de ONR, cu toate ca, tinind cont de lipsa de cristalizare a ideilor, ar fi putut prelua modul de a gindi al „Revoltei Tinerilor“ legat de aceste probleme. Sigur, daca vorbim doar despre continutul exterior al ideilor. Nu mi se pare sa se fi maturizat pentru a intelege necesitatea unui anumit mod universalist de a privi aceste probleme si a bazei morale a relatiilor internationale. La capitolul educatie si munca, nu a ajuns deocamdata la niveau necesar. Timp de citeva luni am comunicat cu el foarte intens, dar in prezent relatia noastra s-a racit mult. Bobinski, in schimb, este un om mult deasupra mediei, din toate punctele de vedere. Am impresia ca sigur va juca in viitor un rol important. Din pacate insa, interesul lui principal merge in directia actualei mele profesii, nu a celei vechi. Si aici are destule de spus si intelege totul. In plus, este tinarul Stronski, fiul lui Stanislaw. Destul de slab pentru nivelul generatiei noastre, bun daca il comparam cu o generatie mai tinara. Format sub influenta ONR, are in cap o varza, tipic acelei organizatii.

In plus, saracul de el, cauta des paharul.
Cel mai important om din imprejurimi este insa Jozio Czapski. Absolut omul nostru, daca e vorba despre idei, extrem de energic si, in general, de prima clasa. Echilibreaza in mare masura influenta familiei Stronski. Este seful Sectiei pentru Cultura si Propaganda a Armatei din Orient.
Al doilea fapt pe care-l consider aici cel mai important este scoaterea in sfirsit de pe linie a lui Jurek Giedroyc (sa traiasca vesnic) si plasarea lui la propaganda, pe postul de secretar al lui Czapski. Il cunosti indeajuns de bine ca sa stii ca i-a fost de-ajuns sa isi subordoneze in mod absolut invizibil cele mai importante agende, bineinteles in stricta intelegere cu Jozek Czapski, de care ne leaga cea mai strinsa prietenie. Jurek G. se perfectioneaza pe an ce trece si il consider cu toata fermitatea cel mai serios candidat la functia de premier din generatia noastra, daca aceste candidaturi ar fi alese in conformitate cu valoarea omului. Calitatile lui fundamentale sint arta relatiei cu oamenii, arta organizarii si concretetea. Trebuie sa recunoastem totusi ca si din perspectiva conceptuala a evoluat mult in ultimul timp. Cit priveste caracterul, dupa peripetiile din Romania a devenit usor sarcastic si e mai putin decit inainte prietenul intregii umanitati. Dar asta e totusi, la modul general vorbind, spre binele lui.

S-ar putea face o paralela interesanta intre Mis Pruszynski si Giedroyc. Mis este fara indoiala extrem de inzestrat militar si a dovedit-o remarcabil. Giedroyc nu are nici un talent militar si daca si-a inceput serviciul de la gradul de puscas, asa a ramas pina acum. A refuzat sa intre la scoala de ofiteri. A fost la Tobruk tot timpul, lucru care n-a fost prea placut, tinind cont de ploaia de bombe. Mis, in schimb, este complet lipsit de caracter politic si, de fapt, nu are nici o convingere clara, doar relatii personale cu oameni din cele mai diverse tabere. Kot l-a facut secretarul lui sau ceva in genul asta, lucru care l-a impulsionat sa scrie o brosura despre relatiile polono-ruse, se pare ingrozitoare, in care dovedeste ca geniile noastre i-au tras pe sfoara pe Stalin si Molotov. Mentionez ca nu am citit acest opus, dar mi-a spus despre el impartialul si demnul de crezare Litynski. In final s-a dus la aviatie, pentru ca, subliniez, din punct de vedere militar are mari calitati, dar nu si in alte domenii. El nu intelege ca omul ar trebui sa-si aleaga o directie sau o ideologie si sa nu o schimbe in functie de ce maninca la micul dejun. M-a dezamagit. Are toate defectele, si ale lui Ksawery51, ba chiar si ale lui (horribile dictu) Kleszczynski52. Te rog, arata-i scrisoarea, pentru ca vreau sa stie ce gindesc despre toate kotismele lui.
Giedroyc e fara indoiala un om complet in alt stil. In general, e greu de imaginat ca un meniu de mic dejun sa-i schimbe directia. El schimba oamenii, si nu oamenii pe el. Mis este fara indoiala un om foarte capabil si as vrea sa-l vad intr-o functie ministeriala. Niciodata nu l-as pune insa propriu-zisa la conducere. Giedroyc, insa, este o capacitas care poate ajunge acolo unde se decid lucrurile.

Revenind la lucruri mai pamintene – se pare ca ai primit invitatia sa colaborezi la saptaminalul Orzel Bialy sVulturul Alb – n.t.t. Este organul APW53, controlat mai mult sau mai putin de colaboratori, care sau au apartinut fostei Politici, sau au inceput sa sustina acest lucru dupa razboi. Revista e foarte bogata si foarte slab redactata de Jozef Poniatowski de la Gospodarka Narodowa sEconomia Nationala – n.t.t. Daca ai nevoie de bani, pot sa-ti garantez ca nu vor economisi. Ti-am admirat recent pana remarcabila in recenziile la Mackiewicz si Maurois. Wiadomosci Polskie sStiri poloneze – n.t.t este o revista redactata perfect, pacat ca o strica grafomania lui Nowakowski54. Nu inteleg cum un publicist cu un nivel atit de slab poate fi permis la o revista atit de buna. Cel mai bun articol al lui Ksawery a fost (formal) cel impotriva Rusiei. In lucrurile scrise in mod obisnuit e, din pacate, prea multa grafomanie si dorinta continua de a-l fermeca pe cititor cu cunostintele din istorie, care stau sub un mare semn de intrebare.

Citeodata se transforma intr-o simpla maculatura. Astept cu nerabdare cartea lui despre Kosciuszko, cu toate ca ma irita in ea tendinta permanenta de a ne glorifica pe toti. In ciuda tuturor lucrurilor, este un mare talent publicistic, doar ca nu poate scrie pentru bani. Trebuie sa scrie atunci cind are idei cu adevarat din zona literaturii si politicii.
Inchipuie-ti ca am descoperit aici surprinzator o mare capacitas in domeniul care ne intereseaza. Pe scurt e un anume Jan Ulatowski, fost attaché de presa al ambasadei din Budapesta. Fenomenal de inzestrat, nu inteleg de ce atit de putin cunoscut pina acum. Am discutat indelung cu Kot. Mi s-a parut o individualitate puternica in privinta caracterului si un mare cunoscator de la chose politique, dar conceptiile si inteligenta lui mi se par neinteresante. Saracul, poate ca va citi scrisoarea asta. E foarte sanatos citeodata sa afli adevarul despre tine. Ma impresioneaza, in schimb, prin democratismul lui minunat, real, si prin dorinta de a discuta cu oricine vine la el. In actualul guvern e cu siguranta cea mai remarcabila persoana.

Cind Kot a ajuns la Paris dupa razboi, era intr-o situatie materiala foarte dificila. Locuia intr-un hotel linga Opera si era, dupa cum am aflat, pur si simplu fara un ban: nu avea nici cu ce sa-si plateasca hotelul. Atunci m-am dus la el si i-am oferit ajutorul, adica plata hotelului; trebuiau puse in siguranta si aproximativ 50 de valize cu materialele si documentele lui, in principal stiintifice. Kot a locuit atunci la noi timp de citeva zile si ne-am imprietenit bine, lucru care nu l-a impiedicat sa-si alimenteze in continuare diversele manii. Printre altele, afirma cu incapatinare ca atentatul asupra lui Sikorski a fost facut de polonezi. Numai ca nu il mai condamna pe Anders, ci vorbea despre o grupare nazista din Corpul I din Anglia.
A fost un savant remarcabil, fata de care Maria Dabrowska s-a comportat necuviincios. Kot mi-a spus cindva, la sfirsitul anilor ’40 ca ar vrea sa formeze pe cineva, care sa-i poata continua cercetarile stiintifice. L-am intrebat atunci daca nu se gindeste sa se intoarca in Tara. Mi-a raspuns ca, daca i s-ar asigura posibilitati de lucru si i s-ar repartiza un secretar care sa stie latina, s-ar intoarce imediat. I-am scris Mariei Dabrowska, relatindu-i intreaga poveste si rugind-o sa se ocupe de problema. Iar ea nici macar nu mi-a raspuns, desi stiu ca scrisoarea mea a ajuns. Ar fi trebuit sa aiba fata de Kot o atitudine pozitiva, macar pentru Jerzy Stempowski.

Ambasada de la Bucuresti a fost desfiintata la 4 noiembrie 1940. Reprezentarea intereselor poloneze a fost preluata de chilieni, care s-au dovedit a fi agenti ai Gestapo-ului. Cu ambasadorul statului Chile s-a stabilit ca va fi deschis un birou polonez, al carui sef voi fi eu si in componenta caruia vor intra, printre altii, Wolski, Piestrzynski, maiorul Ziemianski si Sypniewski55. La scurt timp a venit Mikicinski56. Era un personaj foarte misterios: evreu rus, care facuse afaceri cu Chile inainte de razboi si fusese consul onorific al statului Chile la Varsovia. Imediat dupa izbucnirea razboiului a plecat la Istanbul si a inceput sa se ocupe de contrabanda intre Polonia si Germania. Scotea din Polonia diferite doamne, printre care Sosnkowska, carind inapoi sume enorme. A capatat increderea lui Kot si, pentru ca in ambasada erau cantitati mari de zloti care stateau in subsol, el ii lua si ii ducea in Polonia. Trebuie spus ca a rezolvat treaba onest. Dar nu aveam incredere in el. Mai tirziu englezii, foarte ingrijorati de activitatea lui de la Istanbul, l-au rapit, l-au dus in Orientul Mijlociu si l-au impuscat.
Pe Mikicinski il interesa in principal chestiunea evacuarii armatei, de care se ocupa Ziemianski. Cind i-am refuzat accesul la aceasta problema, m-a dat afara din postul pe care-l ocupam in ambasada chiliana si a cerut plecarea mea neintirziata din Romania, aparent la solicitarea autoritatilor romane, lucru evident neadevarat.

Ambasada chiliana nu era recunoscuta de englezi, care colaborau numai cu noi. Activitatea se desfasura intr-un mod foarte amuzant, in locuinte particulare, cafenele, chiar si la Athénée Palace, care fusese rechizitionat de germani. Pentru publicul obisnuit erau accesibile doar parterul cu barul si sala de lectura. Acolo activa in special Wladek Wolski. Era evident locul cel mai sigur.
Din Bucuresti m-au scos englezii. Eram prieten cu ambasada engleza, mai ales cu Hankey57; relatiile mele cu el erau simplificate de faptul ca el cunostea perfect problemele poloneze si vorbea polona. Era o relatie nu doar personala, ci si oficiala: din partea lui Raczynski mergeam la conferinte la ambasada engleza, la care participa adesea consulul general, Doran, un tip foarte dezagreabil, cu siguranta reprezentant al spionajului englez. Acolo se discuta, printre altele, despre organizarea unui sabotaj la Ploiesti pentru a le face imposibila germanilor folosirea petrolului romanesc, nu a iesit insa nimic. Cind englezii au fost nevoiti sa-si inchida ambasada, Hankey a venit la mine si mi-a spus ca pleaca in doua ore si ca trebuie sa plec cu ei, fiindca, potrivit informatiilor lui, ma paste un pericol. Ar fi trebuit sa plece cu el si fiica doamnei Beck, dar in ultimul moment a refuzat.

Impreuna cu mine a plecat si restul membrilor Sectiei Poloneze. A ramas doar maiorul Ziemianski, care conducea o actiune militara de spionaj in cadrul asa numitei actiuni continentale; aceasta era condusa de colonelul Kowalewski la Lisabona. Inainte de razboi, maiorul Ziemianski fusese seful pazei maresalului Pilsudski; in Romania functiona sub numele Moscibrodzki. Ulterior, soarta lui a devenit tragica. Arestat spre sfirsitul razboiului de germani, a trecut printr-o ancheta grea si a fost torturat. Preluat apoi de sovietici, a fost predat Poloniei Populare. Din inchisoarea poloneza a iesit cu sanatatea complet ruinata. Eram bun prieten cu el si il apreciam foarte mult. M-am straduit sa-l ajut pina la sfirsitul vietii.
Sectia noastra a avut o sarcina dificila. Ambasada a fost evacuata intr-o mare graba. Controlind cladirea dupa plecare, am gasit o colectie foarte importanta de harti ale Balcanilor, o lada cu arme si munitie („visy“), elemente dintr-o statie radio. Armele le-am aruncat in lac, hartile le-am dus inapoi englezilor, care au fost foarte bucurosi, caci le erau extrem de necesare. Din fericire, am facut totul foarte repede, pentru ca a doua zi a fost atacul Garzii de Fier asupra ambasadei. Printre atitea neplaceri, au existat si citeva lucruri interesante politic. Mentineam in acea perioada o corespondenta foarte activa cu Norbert Zaba, aflat la ambasada noastra din Finlanda. Corespondam cu succes, folosind cerneala simpatica. De la el am aflat despre concentrarea tot mai mare a armatelor germane in Finlanda. Din pacate, stirea a fost primita cu mult scepticism atit de englezi, cit si de ambasada nostra la Ankara.

A doua chestiune importanta a fost oferta lui Maniu, seful partidului National-Taranesc roman, o mare autoritate in societatea romaneasca. Wladyslaw Wolski il cunostea foarte bine inca din perioada antebelica. Asadar, Maniu ne-a chemat la el si a declarat ca este gata sa plece in secret din Romania si sa infiinteze Comitetul Romanilor Liberi. Am transmis informatia imediat la Istanbul, dar nu am primit nici un raspuns. E greu de stabilit astazi daca pe englezi nu i-a interesat sau a fost un exemplu de neglijenta poloneza.
La Istanbul am ramas aproape o luna. Trebuia sa scriu un raport despre perioada de dupa evacuarea ambasadei si asteptam sa fiu primit in armata. Eram decis sa nu lucrez. In Romania avusesem o multime de lucruri importante si interesante de facut, asa ca nu ma grabisem prea tare in armata. Dar la Istanbul nu aveam nimic de facut. Poate doar sa fi cautat un post unde sa astept linistit sfirsitul razboiului. Prin urmare, m-am inrolat in armata. De fapt eram scutit de serviciul militar, dar la comisie am primit „A“ colonial. Din acel moment s-au incheiat si toate problemele mele cu Kot si Sikorski. Kot avea o relatie speciala cu armata. Era, de pilda, un consul, Kanski, cel care conducea activitatea Partidului National la Bucuresti. Un national-democrat tipic, cu care intretineam o relatie relativ buna. Era intr-un mare razboi cu Kot. Cind a ajuns in Istanbul, s-a dorit inrolarea lui in armata. Kot a replicat: „Nu, acolo nu poate fi distrus. Il fac consul general la Nairobi“. Armata era in ideea lui Kot o deportare. Asadar, din clipa in care am intrat in armata am fost, dupa parerea lui Kot, inchis si inofensiv. Lucru care nu a exclus supravegherea in continuare.


–––––––––––––
1. Diplomat, ministru al Industriei si Comertului (1936-1939), senator al Republicii Polone;
2. Eugeniusz Kwiatkowski (1888-1974) – politician polonez si militant in slujba dezvoltarii economiei;
3. Edward Smigly-Rydz (1886-1941) – politician polonez, maresal al Poloniei, Inspector General al Fortelor Armate, Comandant General in razboiul de aparare din 1939;
4. Kazimierz Sosnkowski (1885-1969) – general polonez, ministru al Afacerilor Militare, adjunct al presedintelui Republicii Polone (1939-1944), ministru in Guvernul din emigratie, Comandant General al Fortelor Armate Poloneze (1943-44);
5. Zygmunt Wenda (1896-1941) – adjutant al Maresalului Pilsudski, sef al marelui stat major OZN (Tabara pentru Uniune Nationala), deputat (1938); in anii 1939-1940 a fost ofiter la ordin al maresalului Smigly-Rydz;
6. Ignacy Moscicki (1867-1946) – politician polonez, presedinte al Republicii Polone intre anii 1926 si 1939;
7. Roger Raczynski (1889-1945) – politician si diplomat, ambasador in Romania (1938-1940);
8. Waclaw Jedrzejewicz (1893-1993) – politician, diplomat, ministru al Cultelor si Instructiunii Publice (1934-1935);
9. Henryk Flojar-Rajchman (1893-1951) – politician si militar, ministru al Industriei si Comertului (1933-1935), deputat;
10. din lat. sanatio = insanatosire – regim militar dictatorial (1926-1939) instaurat de maresalul Pilsudski, avind ca scop restaurarea „sanatatii“ morale a vietii publice;
11. Jozef Beck (1894-1944) – ministru de Externe (1932-39); internat, a murit in Romania;
12. Kajetan Morawski (1892-1973) – politician si diplomat, ambasador pe linga guvernul generalului de Gaulle (1943-1945);
13. Miroslaw Arciszewski (1892-1963) – diplomat, deputat la Bucuresti (1932-1938);

14. Alfred Poninski (1896-1968) – diplomat, consilier al ambasadei Republicii Polone la Bucuresti (1935-1940);
15. Stanislaw Kot (1885-1975) – profesor la Universitatea Jagiellona, membru al Partidului Popular, ambasador la Moscova si Kuibisev (1941-1943), ministru de stat in Orientul Apropiat (1942-1943), ambasador al Poloniei Populare la Roma (1945-47);
16. Adolf Bochenski (1909-1944) – publicist la Revolta Tinerilor si Politica;
17. Fratii Ksawery (Grabiec) si Mieczyslaw (Mis) Pruszynski – publicisti si lideri politici;
18. Karol Krzewski-Lilienfeld (1893-1944) (caporalul Szczapa) – a facut parte din legiunile lui Pilsudski (in Primul Razboi Mondial), literat;
19. Jerzy Niezbrzycki (1902-1968) - pseud. Ryszard Wraga, ofiter al Corpului Doi al Statului Major General, publicist;
20. Organizatia Militara Poloneza;
21. Organizatia Militara Ucraineana;
22. Jan Pozarski – lider academic;
23. Jan Hoppe (1902-1969) – publicist, lider politic, secretar al prezidiului Sejmului (1935-1938);
24. Wladyslaw Gizbert-Studnicki (1867-1953) – lider al miscarii pentru independenta, politician, publicist;
25. Mieczyslaw Niedzialkowski (1893-1940) – lider socialist, deputat (1919-1935), redactor al revistei Robotnik sMuncitorul – n.t.t;
26. Aleksander Bochenski (1904-2001) – publicist, lider politic, colaborator al revistelor Revolta Tinerilor, Politica; deputat (1947-1952);
27. Janusz Radziwill (1880-1967) – lider conservator;
28. Wladyslaw Wolski (1904-1977) – functionar MAE, jurnalist si publicist;
29. Palmiry – sat in apropiere de Varsovia; in perioada dec. 1939 – iul. 1941, locul unde germanii au masacrat populatia civila, in cadrul Actiunii AB (Außerordentliche Befriedungsaktion) indreptate impotriva intelectualitatii poloneze;
30. Ryszard Piestrzynski (1902-1962) – publicist, redactor al revistei Vulturul Alb;
31. Adam Ciolkosz (1901-1978) – lider al Partidului Socialist, istoric si publicist;

32. Ludwik Grosfeld (1885-1955) – lider socialist, ministrul muncii si protectiei sociale (1940-43);
33. Henryk Tennenbaum (1881-1946) – economist, profesor al Scolii Superioare de Comert;
34. Vasili Mudryj (1893-1966) – lider politic si social ucrainean; vicepresedinte al Sejmului Republicii Polone (1935-1939);
35. Wladyslaw Sikorski (1881-1943) – general, premier, ministru al armatei si Comandant General (1939-43);
36. Leon Kozlowski (1892-1944) – arheolog, politician, premier (1934-1935);
37. Stanislaw Stronski (1882-1955) – lider politic, publicist, vicepremier si ministru al Informatiilor (1939-1943); fiul sau, Andrzej, a fost secretarul generalului Anders;
38. Jozef Wieniewicz (1904-1985) – jurnalist, publicist, diplomat, ambasador la Washington (1947-1955), viceministru al Afacerilor Externe al Poloniei Populare (1956-1972);
39. Boguslaw Wieniawa-Dlugoszowski (1881-1942) – general, a facut parte din legiunile lui Pilsudski si din POW, comandant al Varsoviei (1928-30), ambasador la Roma (1938-40);
40. Jozef Pilsudski (1867-1935) – lider al miscarii de independenta, comandant militar, politician, maresal al Poloniei din 1920, creator al regimului Sanacja, premier al Poloniei (1926-28, 1930);
41. Inspectoratul General al Fortelor Armate;
42. Herman Lieberman (1870-1941) – lider socialist;
43. Edward Raczynski (1891-1993) – diplomat, ambasador la Londra (1934-1945), presedinte Republicii Polone in exil (1979-1986);
44. Maria Pradzynska (1908-1994) (Maja) – secretara la revistele Revolta Tinerilor si Politica;
45. Roman Dmowski (1864-1939) – creatorul si conducatorul miscarii nationale;
46. Tabara National-Radicala ABC – grupare politica nationalista, aparuta in 1935, legata de cotidianul ABC;
47. Ilustrowany Kurier Codzienny – Curierul Zilnic Ilustrat;
48. Jozef Czapski (1896-1993) – pictor, scriitor, a participat la razboiul polono-bolsevic, seful Sectiei de Propaganda si Informatii a Corpului Doi, apoi al Biroului Editurilor Corpului Doi; din 1947 se afla La Maisons-Laffite, sediul revistei Kultura;
49. Wladyslaw Anders (1892-1970) – general, comandant al Corpului Doi (1943-1945), Conducator General al Fortelor Armate Poloneze (1944-1945);
50. Waclaw Zbyszewski (1903-1985) – jurnalist si publicist, in timpul razboiului lucrator al ministerului Informatiilor, colaborator al revistei Kultura;
51. Ksawery Pruszynski;
52. Ignacy Kleszczynski – jurnalist;
53. Armata Poloneza in Orient;
54. Zygmunt Nowakowski (1891-1963) – publicist si scriitor;
55. Tadeusz Sypniewski (? – 1998) – publicist;
56. Samson Mikicinski (1895-1941) – consul onorific al Republicii Chile la Varsovia, functionar al ambasadei chiliene la Bucuresti si Istanbul (1940);
57. Robert M. Hankey – diplomat britanic, consul la Varsovia (1936-1939), consul la Bucuresti (1939-1940).
Traducere si note de Sabra DAICI