Autor: 
Categoria: 
Prefaţă de Simona Popescu, conţine DVD
Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd“, Iaşi, 2008, 544 p.
Numai cel ce nu a trăit o secundă, o zi, un semestru, un an între zidurile Universităţii, numai acela va citi Rubik doar ca pe o carte de literatură, roman colectiv semnat de 28 de studenţi şi de o profesoară, roman însoţit de un DVD cu 24 de secţiuni (60 de filme video şi grupaje de fotografii).
În fapt o (auto)mărturisire, profil de
generaţie şi de lume, un teribil, melancolic şi iluzoriu joc cu literatura, cu
viaţa, cu sine însuşi, joc asumat de semnatari şi dus pînă acolo unde i-au
ţinut pe fiecare puterile. Mulţi au abandonat drumul, doar pentru moment, mai
mult ca sigur, căci ştim cu toţii (ei şi noi, scriitori/cititori, ei şi noi,
studenţi/profesori, deopotrivă) că, odată instalat, „efectul de Rubik“ te
subjugă definitiv. Rămîi în eternitate sub puterea lui.
Există, aşadar, un roman, înconjurat de
Simona Popescu (profesoara) cu o grămadă de discursuri de escortă (prefaţă, în
loc de postfaţă, un fel de jurnal, rubikipedia) în care textul se priveşte şi
de care este luminat. Ca într-un joc de oglinzi paralele. După acelaşi
procedeu, fiecare autor, fiecare eveniment sau întîmplare se regăsesc şi se
pierd în hăţişul de proze/poeme/eseuri/notaţii cuprinse între coperţile
volumului, întrezărindu-se pretutindeni şi nicăieri, pentru a irumpe, cînd şi
cînd, în prim-plan: cubul şi o ramă de gherghef, basarabeanul Igor înger,
Florin şi Peter neamţul venit în România cu o bursă Erasmus, frumoasa Elena cu
părul ei cel lung, Radu de la Politehnică, doamna Lili, liftiera de la Teatrul
Naţional, apoi locurile în care cu toţii au păşit, de la poetica sală 314 la
răcoroasele amfiteatre, la grădina Lygiei Naum şi pontonul lacului de la
Comana, la Cafeneaua Artelor şi Lăptăria lui Enache, locuri în care au citit,
au ascultat muzică, au vorbit, au încercat să se regăsească. La început a fost
toamna lui 2003, cînd cîteva studente de la Litere, anul al III-lea, îi cer
profesoarei Simona Popescu să organizeze un cenaclu. Din fericire, n-a fost să
fie aşa. Mai exact, să fie numai aşa. S-a deschis un alt drum, o Cale Regală pe
care studenţi şi profesori, magister şi învăţăcel, fapte, iniţiative şi imagini
s-au aflat „într-o onirică şi frumoasă devălmăşie“. S-au privit unii în ochii
celorlalţi ca într-o simbolică oglindă. „Vis deşertic“ adică, un fel de Fata
Morgana? Mai degrabă, model/opţiune de a vieţui împreună întru cultură, iar
canavaua epică abia poate acoperi această senzaţională realitate care face din
spaţiul universitar un spaţiu privilegiat. Spaţiu al exigenţei liber consimţite
pentru că subiectele cotidiene, acceptate cu nonşalanţa tinereţii, erau toate
din categoria temelor de referat sau chiar de licenţă: despre cartea-rizom,
despre Deleuze şi Guattari.
Despre genul ei de „conexitate“, despre cărţile
afine (Şotronul lui Cortazar sau Dicţionarul khazar), despre romanele lui
Mircea Horia Simionescu, despre Tristram Shandy sau Pseudokynegetikos, despre
„transversalitate“, „literatura ergotică“, proiectele „în mişcare“ şi despre
jocurile suprarealiştilor (le cadavre exquis), despre filmele lui Lynch şi
desenele lui Escher, despre fascinaţia lui Schoenberg pentru numerologie.
Aşadar, totul a început în toamna lui 2003: la 10 martie 2004 rama de gherghef
devine realitate, la 14 martie 2004, pe forumul grupului este propus titlul şi,
imediat, „bulgărele de zăpadă a luat-o la vale. Aşa s-a creat romanul, prin…
efectul bulgărelui de zăpadă. Am putea adăuga şi alte efecte secundare, de la
efectul de fluture la efectul de halo, ca să ajungem la cel pe care-l urmăream
noi de fapt (uneori fără să ştim): efectul de Rubik!“. Urmează lecturi, urmează
lecturi, urmează lecturi. Studium, în latină, înseamnă şi pasiune! Urmează,
bineînţeles, ezitări, reticenţe, rescrieri, „revederea etapelor trecute“,
revenire, reconstrucţie, pînă cînd convine majorităţii. Din nou, autoritară,
obsesia oglindirii, a punerii în abis, a jocului intertextual: „Ne-au venit
atunci pe loc tot felul de idei, printre care aceea ca fiecare capitol să aibă
două finaluri şi noi să scriem, în felul ăsta, îngemănate, două romane, de
fapt, sau unul cu o dublă structură“. Romanul este terminat în 2005 (media de
vîrstă a grupului de scriitori era de 21 de ani), prima lectură, într-o sală
care „gemea de lume“, are loc la sfîrşitul anului universitar. Cartea apare în
noiembrie 2008, adică la cinci ani de la ivirea proiectului.
Cunosc acest tip de sfîrşit. După 20 de ani, profesorul se întîlneşte cu fostul său învăţăcel, acum el însuşi profesor, autor de cărţi, dintre care unele premiate. Fuseseră alături nu în scrierea unui roman, ci a unor studii de specialitate. Îţi aminteşti...? Răspunsul tînărului soseşte imediat, cu neaşteptată violenţă: aş face acelaşi lucru, aş lua-o imediat de la început.
„Timpul elastic şi subtil“ armonizează destinele.
Etichete:
RSS Feed
Newsletters