OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Despre Irezistibil al lui Dan Coman cred că se poate spune că a avut neşansa să apară în acelaşi an cu Rădăcina de bucsau, Provizorat, Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, Ambasadorul invizibil şi alte cîteva scrieri valoroase şi intens comentate în presa culturală. Ceea ce propune autorul amintit mai sus nu trebuie însă să rămînă deloc în umbră. Volumul convinge din multe puncte de vedere, deşi pare să aibă o notă de plecare relativ scăzută – în sensul că Dan Coman nu caută o scriere totală, ramificată. Autoreferenţială şi supusă cumva legilor autoficţiunii, cartea reuşeşte să evite cele mai frecvente clişee care apar, de regulă, atunci cînd un autor devenit personaj îşi supraveghează scrierile din interiorul altei scrieri. Dan Coman răstoarnă cu abilitate un mecanism, face un pas în lateral şi se expune într-un mod de-a dreptul insolit. Mărturisirea autorului publicată pe www.psychologies.ro îmi e utilă în acest moment: „Aşa am scris Irezistibil. Făcîndu-l pe Dan Coman personaj şi umilindu-l în cele mai abjecte moduri, desfiinţînd una după alta cărţile pe care le-a scris, aducînd toată neputinţa lumii acolo şi aruncînd-o peste fiecare rînd. N-a fost cea mai elegantă cale de a supravieţui acestei nenorociri, dar pentru mine a fost singura“.

 

Nu am putut citi această carte altfel decît ca pe un roman. Pot să admit că toate cele cinci capitole păstrează un anumit grad de autonomie. Dar pentru mine mai importantă e relaţia dintre aceste istorii şi modul în care aproape îşi oferă unele altora elementele lipsă. Nu neapărat după principiul pieselor de puzzle. Acolo sudura ar fi completă, nu ar rămîne nimic nehaşurat. Luate separat pot fi resimţite diferenţe valorice. Ele sînt însă estompate de întreg. Mai ales datorită puterii de virtualizare a lucrurilor nespuse pînă la capăt, dar care tind totuşi să se organizeze într-o structură. Fiecare capitol e o variantă de punere în act a disoluţiei personale a autorului. Loviturile de graţie vizează în primul rînd profilul moral al acestuia (în debut şi în D Great Coman) El ajunge să fie de toate: hoţ, adulter, fals prieten, plagiator etc. Şi asta n-ar surprinde într-atît dacă derapajele menţionate n-ar fi trecute prin filtrul unei autocontemplaţii de-a dreptul hipnotice: d great coman, d great coman. Doar o întîlnire cu cititorii îl înfăţişează mai mult ca pe o victimă. Ultimele două secvenţe – foarte bune ca proze individuale – sînt şi cele mai relevante pentru întreg. A fi capabil să vorbeşti şi să scrii literatură într-o limbă pe care de fapt nu o înţelegi mi se pare cea mai bună traducere a stării de neputinţă a cuiva depăşit cu totul de propria imagine exterioară. Şi nu mă refer aici la cine ştie ce ipostaziere publică, ci la un profil existenţial aflat în devenire, dar resimţit ca străin. Romanul e orientat astfel spre un existenţialism intens ce-i motivează lui Dan Coman automistificarea la care a recurs pentru a forţa limitele înţelegerii de sine.

 

Irezistibil propune atît la nivel secvenţial, cît şi la nivelul întregului o viziune asupra identităţii alienate şi prăbuşite într-un „eu“ imprecis. Transcriu aici un text al lui Dan Coman ce pare un fel de sinteză poetică a romanului. „după o lungă amorţeală mă găsesc iar irezistibil/ tînăr/ şi cu de două ori viteza unui ghepard tînăr alerg/ prin odaie/ îmi dăruiesc o deosebită plăcere. Pur şi simplu/ sorb aerul: sînt bucuros./ abia de-mi pot face faţă (mă recunosc pînă şi cînd/ dansez)./ cu o şiretenie fără seamăn ajung lîngă inima mea. Îmi vorbesc dar trebuie să am grijă: numai/ lăudîndu-mă excesiv/ trec dintr-o zi într-alta./ sînt cu adevărat o fiinţă uluitoare./ nu mai ştiu ce să mă fac: mă găsesc irezistibil./ deschid fereastra şi pămîntul năvăleşte ca o apă/ limpede în odaie“ (Eu).