OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Yann MARTEL
Viata lui Pi
Traducere de Andreea Popescu, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, 328 p.

„Foarte putini naufragiati pot pretinde ca au supravietuit atit de mult pe mare ca domnul Patel, si nici unul in tovarasia unui tigru bengalez“ – iata cum isi incheie scriitorul canadian Yann Martel romanul Viata lui Pi, aparut recent la Editura Humanitas, in traducerea Andreei Popescu.

- Viata lui Pi se inscrie in traditia realismului magic
Foarte putini cititori, de altfel, ar putea pretinde ca nu sint surprinsi si in mod irezistibil atrasi de un roman care descrie o asemenea aventura, pe care nici macar Robinson nu se poate lauda ca ar fi trait-o. Impins deci de un vint prielnic, romanul Viata lui Pi a ocolit naufragiul literar si a ajuns cu bine la tarm: a devenit un bestseller international si a primit Premiul Man Booker pentru anul 2002, cel mai prestigios premiu pentru roman din spatiul literaturii de expresie engleza (spatiu ce include Marea Britanie, Irlanda, Pakistanul, Africa de Sud si tarile din Commonwealth).

Ca si romanul lui Salman Rushdie, Copiii din miez de noapte – rasplatit cu acelasi premiu in 1981 –, si Viata lui Pi se inscrie in traditia realismului magic si isi incepe incredibila aventura in India („Mother India“, asa cum ii spune Rushdie, afectuos si totodata ironic). Astfel, eroul principal al romanului lui Martel, adolescentul Pi Patel, isi petrece copilaria in Pondicherry, o mica regiune din sudul Indiei, care a fost cindva franceza. Pi este, de altfel, doar o prescurtare oportuna a numelui sau intreg, datorat unei celebre piscine din Franta, Piscine Molitor, ce ii prefigureaza in mod zeflemitor aventurile pe mare. Poate ca nu intimplator Martel alege in acelasi timp un nume care ne duce cu gindul la Pip, eroul din Marile sperante: Pi este, ca si personajul dickensian, eul narator al romanului, care isi rememoreaza perioada de formare. Pi isi petrece „anii de ucenicie“ in gradina zoologica din Pondicherry pe care o conduce tatal sau, unde isi descopera prima dintre cele doua mari pasiuni: studiul stiintelor naturii.
In mod paradoxal, cea de-a doua mare pasiune a sa, dictata fara indoiala de climatul efervescent al vastei Indii, este religia. Sedus de frumusetea si adevarul diferitelor discursuri religioase, Pi – fara indoiala intruchiparea ideal-ironica a diversitatii confesionale a Indiei – devine hindus, crestin si musulman in acelasi timp si se inchina, intr-o maniera toleranta, ce trezeste ingrijorarea celorlalte personaje, deopotriva „lui Iisus si Mariei, lui Mahomed si Vishnu“.

Imbinarea bizara a studiului stiintei cu religia este ceea ce il va salva din aventura in care il arunca naufragiul vasului ce il ducea, impreuna cu familia si cu citeva exemplare ale gradinii zoologice, catre o noua viata in Canada. Pi este singurul supravietuitor al naufragiului, ajungind sa pluteasca in mijlocul Pacificului intr-o barca de salvare in care se afla si patru supravietuitori ai gradinii zoologice: un urangutan, o zebra, o hiena si un imens tigru de Bengal, pe nume Richard Parker. Aceasta noua arca a lui Noe este insa supusa legilor dure ale naturii, si, intre supravietuitorii salbatici ai barcii se incinge o lupta pentru hrana, din care iese, desigur, invingator cel mai puternic – tigrul Richard Parker, de-acum incolo singurul adversar, dar totodata si tovaras al lui Pi. Numai studiul amanuntit al naturii si credinta il ajuta pe acesta din urma sa supravietuiasca timp de 227 de zile alaturi de tigru. Codul supravietuitorului Pi Patel, reflectat de un jurnal de bord de tip robinsonian, este unul simplu si clar: ca si Robinson, pentru a supravietui cu orice pret, Pi trebuie sa creada in salvare si sa devina stapinul naturii potrivnice, in urma unui studiu amanuntit si sistematic.

Pi se roaga astfel zilnic tuturor divinitatilor sale, studiaza mediul inconjurator si comportamentul tigrului de care trebuie sa se apere, se straduieste sa procure hrana pentru a ramine in viata si pentru a-l tine in viata pe Richard Parker, care, altminteri, l-ar putea devora. Aventura, presarata cu momente cumplite si totodata hilare, se termina cu bine, caci protagonistul este in cele din urma salvat. Ea pare insa atit de fantastica, incit ceilalti refuza s-o creada: povestea personajului principal-supravietuitor este pusa la indoiala de restul personajelor-martor.
La fel ca in romanele de aventuri ale secolului al optsprezecelea, eul-personaj este in acest caz acelasi cu eul-povestitor, naratorul autoritar al intimplarilor petrecute, si a pune la indoiala aventura inseamna a pune la indoiala povestea insasi si pe povestitor in acelasi timp. Yann Martel complica aici si mai mult schema narativa, introducindu-se si pe sine insusi intr-o povestire ce serveste in roman drept cadru povestirii lui Pi. Acest „meta-text“, al carui eu-povestitor este chiar autorul, Yann Martel, ne istoriseste circumstan-tele in care acesta ajunge sa se intilneasca cu un Pi Patel ajuns la maturitate si sa ii consemneze in mod fidel aventurile incredibile.

- O multipla lectura posibila: alegorica, anagogica, arhetipala, psihanalitica
Aceasta imbricare a textelor-povestire unul intr-altul (in care, la drept vorbind, autorul insusi ne povesteste ca Pi ne povesteste ca Pi ne povesteste) este menita sa sugereze astfel cititorului intrebari in legatura cu natura fictiunii si cu raportul acesteia cu „realitatea“, intrebari legate de insusi procesul de creatie, interpretare si receptare. Aflat intr-o postura similara cu aceea a lui Gulliver sau a lui Münchausen in urma calatoriilor lor fantastice, pus deci in fata neincrederii fata de o poveste pe care el o prezinta ca adevarata, Pi le va relata pe scurt celor neincrezatori o versiune a aventurii sale pe mare, unde supravietuitorii se confrunta cu situatii „realiste“, considerate „obisnuite“ si „credibile“ in cazul unui naufragiu.

In aceasta versiune a naufragiului, ceilalti supravietuitori nu mai sint zebre sau tigri, ci oameni adevarati – mama lui Pi, alaturi de doi marinari. Asemeni tigrului, unul dintre marinari se numeste Richard Parker si reuseste sa-i ucida pe ceilalti supravietuitori pentru a se mentine in viata; asemeni tigrului, el il ameninta pe Pi ca-l va ucide. Pi isi previne insa ascultatorii ca aceasta a doua poveste, istorisita in citeva fraze pe un ton neutru, nu este decit o varianta a povestii sale initiale (fata de aceasta a doua varianta, cea relatata la inceput ar putea fi oare o lectura alegorica? anagogica? arhetipala? psihanalitica?) si ca naratiunea cu tigrul este, dupa parerea lui, mult mai interesanta pentru cei din jur.

- O poveste pestrita si toleranta care imbina in mod postmodern numeroase ingrediente
Aceasta este o „poveste care o sa va faca sa credeti in Dumnezeu“, spune unul dintre eroi la inceputul romanului, in legatura cu aventura petrecuta. Este o poveste care descrie „viata“ unui personaj in momentele sale imbibate de tragism, grotesc sau hilar, o poveste pe alocuri fantastica, muscatoare, daca vreti, precum cea a lui Jonathan Swift, moralizatoare, ca cea a lui Defoe, emotionanta asemeni celor ale lui Dickens, o poveste pestrita si toleranta care imbina in mod postmodern toate aceste ingrediente, tot asa cum personajul principal, Pi, combina cele trei religii, fiind deopotriva de hindus, de crestin si de musulman. Ea se construieste sub forma unui bestseller, scris intr-un stil antrenant, al carui tempo tine cititorul cu sufletul la gura si ochii mariti in fata aventurilor pe mare ale unui baiat si ale unui tigru. Viata lui Pi este, in acelasi timp, un roman premiat, care impresioneaza critica prin permanenta sa intertextualitate si profunzimea reflectiilor pe marginea procesului fictiunii.
Asa cum o sugereaza Yann Martel insusi, romanul contine, pina la urma, o poveste legata de credinta, de ceea ce ne face sa continuam sa navigam neobositi in universul fictiunii, suportind rabdatori intemperiile, naufragiile sau intilnirile cu salbaticia, siguri ca vom ajunge pina la urma intr-un fel sau altul la tarm.