OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Spectacolul prezentat in avanpremiera in cadrul Restart 07 (si a carui premiera va putea fi vazuta in cadrul Festivalului National de Teatru) surprinde prin ceea ce se poate numi prezenta insulara in cadrul „repertoriului“ Centrului National al Dansului. El poate fi privit ca o aparitie „exotica“ (asa cum am mai vazut/citit) sau ca o incercare sincera de a se misca in mod inteligent/de a dansa. Intentia ii apartine coregrafei Valentina de Piante-Niculae, careia i se alatura dansatorii Catalina Gubandru, Paul Dunca, Paul Cimpoieru si Lucile Maud Julaud.

Acest spectacol iti provoaca atit o senzatie de delectare estetica pe care o resimti in citeva momente ale spectacolului, cit si anumite analogii culturale pe care acesta le permite. Nu pot sa nu observ ca dorinta este de a reda lumea ca pe o constructie culturala a fiintei in care si ironia se plaseaza pe pozitia unui mijloc de cunoastere (aici ma refer la unele trimiteri culturale care vizeaza mijloace de expresie folosite de coregrafi ca Jérôme Bel).

Memoria si corpul
Corporis Memoriae desfasoara citeva paliere de decodificare identificabile in fenomenologia perceptiei practicata de Merleau-Ponty.
De la inceput, spectacolul te introduce intr-un spatiu indiscernabil, intr-un timp obscur despre care nu stii daca este prezent ori trecut. Cum arata un spatiu in care corpul (re)memoreaza? Cind este timpul „carnii“? Lumea de „dincolo“ de real in care Valentina isi plaseaza trupurile este impanzita de drumuri invizibile pe care corpul le strabate, sint acele cai pe care coregrafa le numeste „afective“. Corpul sensibil, insa, transcende distinctia trecut-prezent, realizeaza o trecere dintr-unul in celalalt.

Reteaua de axiometri se traduce si in morfologia limbajului coregrafic, in derularea miscarilor in linii drepte, ascutite si alternind cu cele nedefinite, care, uneori, au aspectul unor noduri cinetice pe care corpul le desface. Aici ma refer mai ales la momentul in care, pe muzica lui Björk (Declare Independence), fiecare dansator plantat pe scena se misca in timpi si parametri proprii. Aceste solo-uri concomitente incep de la un numitor temporal comun si se sfirsesc in clipe diferite. Tot in acest moment coregrafic apelul la sculptura este aproape inevitabil: scena este stabila datorita compunerii geometrice a spatiului si a amplasarii a ceea ce pare un grup statuar. De altfel, asa si incepe spectacolul, cu imaginea unor torsuri care populeaza covorul de dans si asupra carora, in mod ideatic, planeaza acea „nelinistitoare stranietate“ freudiana care arunca interogatii cu privire la insufletirea acestor fiinte. Corporis Memoriae gliseaza intre doua aspecte care pot parea antitetice: din punct de vedere formal, isi propune ca orizont modelul statuar al corpului misterios, iar din alta perspectiva ne vorbeste despre prezenta invizibila a memoriei corpului.
„Carnea“ este la Merleau-Ponty capabila de a detine insemne mnezice, ea nu este materie, ci este inrulare, pliere a vizibilului pe corpul vazator, a tangibilului pe corpul pe care-l atinge.
„Carnea“ este fenomenul oglinzii, iar oglinda este extensia raportului sinelui cu corpul. Este raportul intre corp si umbra sa, raport ce are ca rezultat fiinta. Este scindarea fiintei care are loc in atingere (acea dualitate a celui ce atinge si a atinsului) care alaturi de oglinda nu este altceva decit profunda aderenta la sine, iar in Corporis Memoriae este gasirea identitatii.
„in carnal se gaseste raportul miscarii «sinelui» sau (sinele miscarii asa cum este el descris de Michotte) cu Perceptia.“ (Maurice Merleau-Ponty, Le visible et l’invisible)

Cuvintul si miscarea
Miscarea este precum tacerea si apartine fondului de universalitate al limbajului ca dimensiune umana. Dansul este pus in echilibru cu scrisul prin capacitatea de fi semnificativ din punct de vedere semantic si comprehensiv la nivel ideatic.
Studiul fenomenului „tacerii“ este prezent in semiotica si poetica statuarei teatrale.
Miscarea este paralela cuvintului intr-o relatie de comunicare simetrica, desi cuvintul nu are un rol ilustrativ si nici unul constructiv in acest spectacol. Cuvintul este adnotarea pe trup a gestului, o intiparire in „amintirea“ corpului a gestului ce tocmai s-a consumat si nu mai exista decit in memorie. Recuperarea mnezica se face in acea tacere a gestului si a cuvintului scris, nerostit.
Avind in vedere ca limba, in termenii relatiei ei cu tacerea, ridica problema ambiguitatii cuvintelor, coregrafa utilizeaza o metafora culturala si anume aceea de „carte scrisa pe piele“, motiv central al peliculei lui Peter Greenaway, The Pillow Book, in care disputa intre cuvintul rostit si cel scris este adincita.

Limbajul dansului poate fi inteles si ca sprijin in studiul tacerii, asa cum Heiddegger afirma ca o cunoastere autentica a fiintei este cea muta.
Tehnica de miscare Feldenkrais (pe care Valentina de Piante-Niculae a declarat ca a folosit-o in Corporis Memoriae) se bazeaza pe dezvoltarea legaturilor dintre gind si gest si dinamizarea eficienta a corpului. Energia din corp este dozata mental pentru fiecare fraza de miscare si se incearca prin aceasta tehnica sa se „seteze“ in memoria trupului cita energie trebuie alocata fiecarui gest. Ceea ce este relevant in aducerea in discutie a acestei tehnici este o alta latura pe care aceasta incearca sa o exploateze: constientizarea sinelui prin trup in timpul miscarii. Mediul prin care se realizeaza aceasta etapa este comunicarea tactila. in acest caz atingerea porneste de la dorinta, intentie sau o nevoie. Un rapel din aceeasi sfera culturala si de civilizatie asiatica din care provine intr-o anumita masura si aceasta tehnica a miscarii si care se face remarcat este dat de miscarile largi, deschise care trimit, alaturi de momentul sonor, la lejeritatea pe care o au trupurile implicate in demonstratii ale artei martiale japoneze. Codul expresiei vizuale responsabil cu aceste trimiteri este reprezentat printr-o gestualitate expresiva si partial mimetica.
Este un moment de dans spectaculos in care simplitatea si amploarea gesturilor reduc vizual greutatea materiei.

Dihotomiile de pe diverse paliere se resimt si la nivelul discursului coregrafic.
Frazele mixte de gestualitate sint sursele unui efect de fragmentare a intregii coregrafii. Toate constructiile de miscare alcatuite in grupuri de cite doi, trei sau patru dansatori sau impartirea in categorii de cu totul alt tip – masculin si feminin – par neargumentate si nu se sustin. Ceea ce uneste insa in plan estetic toate aceste sincope este forma miscarii si mai ales desavirsirea ei in tehnica ireprosabila a dansatorilor.

Corporis Memoriae
Concept si directie artistica: Valentina de Piante-Niculae
Coregrafie si interpretare: Valentina de Piante-Niculae, Catalina Gubandru, Paul Dunca, Paul Cimpoieru, Lucile Maud Julaud
Muzica: Palix, Ultra-Red, Björk
Costume: VAM
Video: Catalina Gubandru
Operator video: Irina Stelea