OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cind ai aflat ca esti selectat in programul Les Belles Etrangères?
Eu am aflat de la Lidia Bodea, redactorul-sef de la Polirom, ca s-ar putea sa fiu tradus in Franta. Asta am aflat prima data, ca o editura franceza, Jacqueline Chambon, o editura cunoscuta in Franta, a publicat-o pe Elfriede Jelinek inainte de a lua Premiul Nobel, vrea sa ma publice. si Lidia Bodea mi-a spus: „s-ar putea sa ai marea sansa sa fii tradus in Franta, ca Elfriede Jelinek“. Eu am spus: ma bucur foarte mult, dar cu ce ocazie? Mi s-au cerut drepturile de autor, am semnat un contract. Daca publici in Franta, s-ar putea sa fii invitat si la Les Belles Etrangères, asa mi s-a soptit.

Ce se intimplase?
Am descilcit cumva misterul, am vorbit cu Martine Grelle, comisarul acestei manifestari, si cu Laure Hinckel, consilierul literar al festivalului, care au fost la Iasi sa faca filmuletul cu autorii invitati. Atunci am aflat ca ordinea era inversa: cartea apare in Franta fiindca sint invitat la Les Belles Etrangères si nu invers. Norocul meu a fost ca, anul trecut, la lansarea colectiei „Ego. Proza“, la Bookarest 2004, la Laptaria lui Enache, erau in sala si Laure Hinckel, si Martine Grelle, si Jaqueline Chambon. Venisera special sa vada literatura tinara in actiune. Editura Polirom a facut foarte mult pentru mine, daca nu era Polirom nu cred ca ajungeam in situatia asta, sa fiu tradus in Franta si sa fiu invitat la Les Belles Etrangères. Iasul, prin Polirom, are putere de promovare si de omologare.

Imi amintesc ca in Laptarie fiecare autor a prezentat un fragment, iar tu ai citit din Raiul gainilor.
Nu stiu daca i-am convins. Lui Laure Hinckel, care stia romaneste, i-a placut textul, iar celorlalte doua doamne li s-a parut interesant ca s-a ris la fragmentul meu. Ele au primit toate cele sapte carti lansate atunci, Laure Hinckel s-a uitat mai atent pe cartea mea si a propus-o editoarei – lui Jaqueline Chambon..

Esti coplesit ca participi doua saptamini la Festivalul Les Belles Etrangères, un program in care te pui in valoare ca scriitor?
Nu exult, depinde foarte mult si de prestatia mea acolo, si de evolutia intregii echipe, ca ecourile sa fie de durata si sa apara noi oportunitati, atit pentru cei 12 invitati, dar si pentru alti autori.

Ce te pregatesti sa le spui francezilor?
Nu sint adeptul discursului pregatit de acasa. Sint sustinatorul interactiunilor directe si al replierii pe discutia pe care o propune interlocutorul. Dar sint citeva lucruri pe care vreau sa le ating. Vreau sa vorbesc despre literatura tinara din Romania, despre autori interesanti, despre faptul ca literatura romana merita sa fie citita si urmarita. Asta e o situatie in care cred, nu va fi un discurs publicitar, doar pentru faptul ca sint la Paris. si vreau sa le mai spun ca citind literatura romana vor avea prilejul unei mai bune cunoasteri a Romaniei.

Ai primit editia franceza din Raiul gainilor?
Am vazut numai coperta. Manuscrisul traducerii il vazusem din vara, Laure Hinckel a fost la Botosani, orasul meu natal, sa discutam traducerea. Sint foarte multumit de echivalentele pe care le-a gasit. De exemplu, un personaj de-al meu bea apa de la robinet, „Poiana pompei“. Cum spui asta in franceza? In franceza, el bea „Evian du robinet“, Evian fiind apa lor minerala cea mai cunoscuta.

Cum arata coperta?
Pe coperta e o fotografie cu mine. Eu stau pe spate pe un fel de banca. E o fotografie pe care am facut-o anul trecut la Viena, la Muzeul de Arta, unde sint niste banci foarte speciale, roz. Stateam intins pe spate si Dana, sotia mea, mi-a facut o fotografie, care i-a placut foarte mult lui Laure Hinckel.


- Daca francezii dau ploaie, hai sa bagam si noi masinile de spalat

La Iasi s-au auzit doua puncte de vedere. Primul, ca institutiile romanesti, cum ar fi ICR-ul, trebuie sa se implice in aceasta actiune. Al doilea punct de vedere este ca, la bugetele insuficiente care exista, implicarea ar fi mai degraba a institutiilor private. Ce punct de vedere sustii?
Toata aceasta polemica imi aduce aminte de un soc pe care l-am avut cind am vazut ca strazile sint spalate pe vreme de ploaie. Daca ploua, ce rost are sa speli strazile? Iar un specialist mi-a spus: ploaia uda mizeria, o da pe margini, iar masinile curata mai bine cind ploua. Revenind si discutind strict pragmatic, mie mi se pare ca institutiile statului ar fi trebuit sa se implice in acest eveniment, sa-i faca publicitate in Romania si in Franta. Daca francezii au facut o antologie cu cei 12 scriitori, Institutul Cultural Roman ar fi putut sa propuna o antologie suplimentara. Profitind de situatia care deja exista, se putea face o noua antologie sau se putea prezenta un dictionar al scriitorilor romani, tradus in franceza. Daca francezii dau ploaie pe evenimentul acesta, hai sa bagam si noi masinile de spalat, sa profitam in chip pragmatic de aceasta oportunitate. Se putea face fie o antologie, fie un dictionar al scriitorilor romani, fie o scurta istorie a literaturii romane. Inchipuiti-va, noi aveam si un public care venea oricum sa ne vada, iar inca un volum facut in Romania, destinat publicului francez, n-ar fi prisosit, dimpotriva, ar fi ajutat la promovarea literaturii romane. Nu mai incepeai de la zero, nu mai cheltuiai bani cu promovarea, pur si simplu iti sustineai produsele tale, impreuna cu cele ale francezilor. Sau se puteau promova si alti autori, diferiti de cei 12.

Cum receptezi aceasta avanpremiera facuta la Iasi, doar la Iasi?
Avanpremiera ieseana este cel mai bun lucru care s-a intimplat in Romania pe tema aceasta. La Iasi, in toata presa locala, s-a pomenit despre proiect, s-a facut promovare, s-au prezentat autorii. Asta in timp ce presa centrala, mai ales cea culturala, a neglijat subiectul. Iar Centrul Cultural Francez din Iasi a lucrat exceptional, au facut cea mai ampla actiune din Romania care pune in valoare Les Belles Etrangères.


- Am filmat pe linga toate halele acelea parasite, ruginite, distruse

Dan Lungu, cu ce te-au zgindarit francezii in filmul care s-a facut cu cei 12 autori?
Au insistat foarte mult pe originea mea sociala, pe faptul ca sint fiu de muncitori. Asta e o chestie frantuzeasca, foarte de stinga. Cei de la editura mi-au publicat un fragment si in L’Humanité, cred ca tot pe considerentul ca sint fiu de muncitor. Numai ca Raiul gainilor nu are accente de stinga, are puternice conotatii anticomuniste. In fine... In film, au mai insistat pe statutul meu social, de conferentiar la Catedra de Sociologie a Universitatii „Al.I. Cuza“. Au vrut sa ma filmeze pe la diverse muzee, dar am refuzat, am spus ca pe mine nu ma prinde chestia asta. Atunci m-au intrebat ce cred ca e reprezentativ pentru Iasi. si le-am vorbit de Combinatul de Utilaj Greu, intins pe citiva kilometri, „mareata“ constructie a ceausismului. Combinatul este astazi in paragina. si am fost si am filmat pe linga toate halele acelea parasite, ruginite, distruse. Apoi le-am vorbit despre Raiul gainilor, carte pe care am scris-o de mina, mai intii, apoi am cules-o pe calculator. Am scos manuscrisul si le-am aratat pagini scrise marunt, puchinos, mititel. „Ce rabdare ai avut sa scrii de mina! Nu scrii la computer?“ Mai scriu si la computer, le-am raspuns, dar acest roman a fost scris de mina, in totalitate, au filmat manuscrisul.

In antologia care apare in Franta ai un fragment tot din Raiul gainilor?
Am o proza scurta, a carei actiune se intimpla la Lille. Este vorba de un grup de stingisti, trotkisti, feministi, sindicalisti din Lille. Unii dintre ei sint asa-numitii „recuperatori“, o categorie foarte restrinsa si foarte putin cunoscuta in Franta. Eu am aflat de ei de la un amic de-al meu, care este sociolog.

Ce fac acesti „recuperatori“?
Sint impotriva consumului excesiv, a supermarketurilor, impotriva capitalismului, impotriva globalismului.

In Romania, „recuperatorii“ au alt sens, sint cei care recupereaza datoriile unor firme.
Da, da, sint raketi, de pilda.

Sau Bodu, care recupereaza datoriile cluburilor de fotbal.
In Franta, „recuperatorii“ se duc in cea mai mare piata din Lille si acolo, dupa ce pleaca vinzatorii, ramin fructe pe jumatate zbircite. Ei le „recupereaza“, ei cred ca nu trebuie aruncate, sint impotriva economiei de piata, care ar face mare risipa. Ei aduna fructele si legumele ramase prin piata, fac salate si maninca impreuna. Acesti „recuperatori“ fac politica de protest prin gesturi cotidiene, nu vor sa-si ia bilete la metrou, daca intr-un magazin discountul e foarte mare, fac fluturasi si anunta pe toata lumea: mergeti si cumparati de acolo! Sa-i falimentam! Sau: simbata si duminica e afluxul foarte mare la supermarketuri. si acesti „recuperatori“ lanseaza un boicot impotriva supermarketurilor. Ca sa boicoteze cumparaturile din supermarketuri, ei se aduna si cumpara doar un pachet de scobitori, dar se face o coada imensa si cei care cumpara din supermarketuri se lasa pagubasi. „Recuperatorii“ vor ca lumea sa cumpere de la bacanul din colt, ca sa incurajeze maniera traditionala de producere a piinii, a oualor.

Ai vorbit cu acesti „recuperatori“?
Da, i-am cunoscut. Ce am scris eu este intre reportaj si proza. Titlul in franceza, din antologie, este Revolutia scobitorilor. Nuvela, in romaneste, care a aparut in Baieti de gasca, volumul de proza scurta recent aparut la Polirom, are titlul A doua parte a zilei, un titlu mult mai slab decit cel din franceza.

Acum ti-a aparut un nou volum, Baieti de gasca, prezentat chiar saptamina trecuta in Observator cultural. Ce e cu Baieti de gasca, de ce ai recidivat atit de repede? La un an distanta dupa Raiul gainilor publici Baieti de gasca.
Anul trecut, dupa fastuoasa lansare cu Raiul gainilor, am prins o bursa la Viena, de doua luni, o bursa de scriitor. Stind doua luni la Viena, am avut timp sa scriu. Cind stau la Iasi, suna telefonul, am cursuri, vin prieteni, nu am timp sa scriu. Cind am scapat, am scris ca apucatul, pe nerasuflate. Am profitat de Viena si de o alta atmosfera, alti oameni, alt miros, alta lume, alta mentalitate. Am scris multe proze in care personajele sint occidentale. As vrea ca viitoarea carte sa fie un roman care se intimpla in Occident, sa vad daca pot sa-l scriu.


- Daniel Cristea-Enache este punctul negru pe jumatatea alba

Pleci cu o bursa la Paris, un bun prilej sa scrii acest roman.
Am o bursa postdoctorala, de zece luni, pe un subiect despre metodele de cercetare in sociologia artei. si imi propun ca in timpul saptaminii sa lucrez la bursa postdoctorala, iar in weekend sa scriu la roman.

Ai fost multumit de cum ai fost receptat, esti in valul acesta de scriitori tineri care scriu proza, care nu iarta nimic, care nimicesc prejudecati si tabuuri?
Eu consider ca am fost foarte bine receptat. Sint multumit si de tonul cronicilor si de analiza cartilor. Am avut peste 30 de cronici, cele mai multe favorabile. Am avut parte si de o radere totala, a lui Daniel Cristea-Enache. Este si ea binevenita, nu sint suparat, e normal ca intr-o democratizare a criticii sa fie gusturi diferite. Am citit-o cu mare interes. Este ca-n Yin si Yang, am o jumatate alba si punctul negru, cronica lui Daniel Cristea-Enache.

Cind ai sa te intorci acasa, la Iasi, peste zece luni, ce ti-ai dori sa descoperi?
Mi-ar placea ca atunci cind ma intilnesc cu prieteni sau cu diversi necunoscuti, in tren, sa nu se plinga ca nu le ajung banii de mincare de pe o luna pe alta. Cred ca acesta este cel mai trist lucru, care iti taie orice elan, orice optimism privind integrarea europeana si viitorul Romaniei. Este cel mai trist lucru sa te intilnesti cu un amic si sa-l auzi spunind: „mi-am terminat banii, mai am o saptamina pina la salariu, nu stiu ce sa ma fac“. (Ovidiu SIMONCA)