Receptarea psihanalizei in Romania s-a facut cu promptitudine, imediat ce descoperirile freudiene au prins contur. in perioada interbelica aceasta noua disciplina cucerea mediile medicale si intelectuale din spatiul romanesc, fapt dovedit de numarul mare de articole si lucrari de doctorat pe aceasta tema. Cel care a introdus psihanaliza in Romania fost medicul militar Constantin Vlad.
Acesta a avut parte de o „initiere“ facuta de catre un ofiter ceh, in timpul Primului Razboi Mondial, pe frontul de est din Galitia. Ca urmare a situatiei politice din epoca si a derutei ce se manifesta in armata austro-ungara, doctorul Vlad dezerteaza, la fel ca personajul Apostol Bologa din cunoscutul roman a lui Rebreanu. Instalat la clinica neuropsihiatrica a Spitalului Militar din capitala Romaniei Mari, Constantin Vlad se inconjoara de medici si psihologi. La fel ca numerosi alti pionieri ai psihanalizei, doctorul Vlad reuseste sa practice cura, fara sa fi beneficiat de o analiza didactica de durata.
in 1935 realizeaza periodicul Revista romana de psihanaliza, iar in anul 1946 a fost primul presedinte al Societatii Romane de Psihopatologie si Psihoterapie.
Dr. Vlad il analizeaza pe colegul sau mai tinar, medicul Ioan Popescu-Sibiu, caruia ii transmite cunostintele de psihologie abisala. I. Popescu-Sibiu a stabilit o corespondenta epistolara cu magistrul vienez si, la rindul sau, a scris lucrari de popularizare psihanalitica celebre in epoca. Teza sa de doctorat din 1927, intitulata Doctrina lui Freud, a fost tiparita in 3.000 de exemplare – tiraj colosal la vremea aceea pentru o publicatie stiintifica – si a avut mai multe editari succesive.
Urmeaza perioada in care Romania este inghitita de black hole-ul comunist. La sedinta Academiei Romane din 1952, dedicata analizei activitatii din domeniul stiintelor medicale facuta din perspectiva teoriei lui Pavlov, freudismul este supus condamnarii oficiale a celui mai inalt for stiintific. Teoria psihanalitica a functionarii aparatului psihic si a bolilor nervoase este aruncata la lada de gunoi a „ideologiilor burgheze“. Momentul marcheaza sfirsitul remarcabilelor inceputuri pe linia dezvoltarii psihanalizei, din cauza incompatibilitatii fundamentale intre psihanaliza si totalitarism.
Asadar, urmeaza o perioada de clandestinitate in care doar generatiile de psihiatri formate inainte de razboi pastrau psihanaliza ca reper clinic si teoretic in practica lor. in perioada de „deschidere“ a anilor ’70, psihanaliza incepe sa iasa din subteranele vietii stiintifice si culturale prin aparitia de carti, la inceput carti de „introducere critica“, pentru ca apoi sa urmeze citeva traduceri din corpusul freudian.
Citiva autori se fac cunoscuti in domeniul teoriei psihanalitice: Ion Vianu, Vasile Dem. Zamfirescu, Irena Talaban, Vera Sandor, Eugen Papadima; toti sint angajati in analize de formare personala si incep practica de formare psihoterapeutica.
in 1990 este fondata Societatea Romana de Psihanaliza, fiind astfel create premisele unei dezvoltari durabile a psihanalizei in Romania. Eforturile psihanalistilor autohtoni s-au concentrat spre integrarea miscarii din tara noastra de catre comunitatea internationala International Psychoanalytical Association. Recunoasterea de catre I.P.A. a dus la certificarea dreptului de formare in psihanaliza, actualmente activind in Romania un numar de 30 de psihanalisti acreditati.
De peste 10 ani, Editura Trei are ca scop principal publicarea cartilor de psihanaliza, fiind editate peste 80 de titluri, printre care se numara doua tratate de psihanaliza contemporana, fiecare cu peste 1.000 de pagini, alaturi de voluminosul Dictionar de psihanaliza de Elisabeth Roudinesco si Michel Plon. in prezent se apropie de finalizare editarea operei integrale a lui Sigmund Freud. O alta editura, cea a Fundatiei Generatia, s-a specializat pe psihanaliza copilului si a adolescentului. Se tin cursuri obligatorii de psihanaliza la mai multe facultati de psihologie si exista si un master de psihoterapie psihanalitica. S-a infiintat, de asemenea, si Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata, care se ocupa cu aplicarea cunostintelor freudiene la fenomene socio-culturale.
La 150 de ani de la nasterea intemeietorului psihanalizei, se pare ca teoria si practica psihanalitica incep sa intre intr-o ordine fireasca, la fel cum se intimpla si in Europa Occidentala, unde se poate spune ca mai multe domenii socio-umane au asimilat organic aceasta cunoastere.

