OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ani de zile a fost, la Radio Europa Libera, una dintre vocile salvatoare si inconfundabile. Pentru multi romani, era vital sa asculte in fiecare zi acel „sa auzim numai de bine“ spus de „al dumneavoastra Neculai Constantin Munteanu“. Dupa 1995, cind Europa Libera s-a transferat din Germania, de la München, in Republica Ceha, la Praga, Neculai Constantin Munteanu, posesor al cetateniei germane, n-a putut sta departe si deoparte si a revenit printre noi pentru a face ce altceva decit ceea ce stie atit de bine sa faca: ziaristica. Atit de bine, incit este, de fapt, mai mult decit un ziarist: un cronicar al lumii romanesti, poate; sau un moralist al epocilor care au fost si sint, in comunism si in postcomunism; daca nu chiar un filozof al tristei-vesele sale contemporaneitati! A continuat sa colaboreze la programele Europei Libere, unde sustine de ani buni spumoasa rubrica Faptul divers al zilei, dar a lucrat si la Radio Total, iar acum la ProTV, semnind intre timp numeroase articole in presa, in reviste precum 22, Dilema, Observator cultural, dar in mai multe cotidiene. Unul din preturile reintoarcerii sale in Romania a fost faptul ca s-a reapucat de fumat! Semn ca pe-aici, pe plaiurile mioritice, ritmurile vietii sint iuti si stress-ul mare!

De citva timp, Neculai Constantin Munteanu realizeaza Revista presei in cadrul emisiunii de dimineata a ProTV. Stia multe despre presa romaneasca si dinainte, dara-mi-te acum! Armele sale secrete sint, desigur, luciditatea si umorul, plus un patriotism discret si lipsit de orice fanfaronada.


Domnule Neculai Constantin Munteanu, cum se vede presa romaneasca din perspectiva dumneavoastra, care o monitorizati, intr-un fel sau altul, zi de zi?

Se vede cu ochii cirpiti de somn, pentru ca se vede la prima ora a diminetii. De cele mai multe ori, arunc un ochi si pe Internet, in seara de dinainte, pentru a vedea ziarele care ies relativ devreme pe web, de la 21.30 pina pe la 22.30. Insa, din pacate, nu toate ziarele romanesti izbutesc sa aiba gata editia electronica in timp util. Unele nu au decit prima si ultima pagina, dar pot oricum sa-mi fac deja o imagine generala inca de cu seara. Dimineata urmeaza, trebuie sa recunosc, o lectura foarte „in diagonala“, pentru ca ziarele sint foarte multe si revista presei se face, totusi, contra cronometru. Iti stabilesti desigur niste repere, dar de citit in profunzime nu ai timp atunci. In afara de revista presei pe care o fac la televiziune, mai tin o rubrica la Radio Europa Libera, care se numeste Fapt divers. Imi fac si acolo un mic dosar pentru ca, adeseori, ai nevoie de trei-patru intimplari ca sa realizezi o pagina de text. Acum, dupa ce fac acest lucru de aproape patru ani, trebuie sa va spun ca Romania profunda e in faptul divers, in felul in care actioneaza si reactioneaza oamenii in viata de zi cu zi. E o lume foarte ciudata, usor schizofrenica si careia oamenii cu responsabilitati importante, in afara de psihologi si sociologi, nu prea ii dau atentie.
Revenind la revista presei, trebuie sa spun ca este o munca, desigur, colectiva. Eu nu sint decit fata sau interfata a ceea ce se intimpla, de fapt, in spate. Lucrez cu un redactor care vine cu o ora mai devreme ca mine si stabileste un inventar de teme si titluri, pe care apoi il discutam impreuna, identificind punctele de interes. Teoretic, revista presei ar trebui structurata mai degraba in functie de temele editoriale decit de fapte. Din pacate, presa romaneasca si editorialistii din Romania nu reactioneaza rapid la faptul politic, economic sau social. Are nevoie de un recul de 24 pina la 48 de ore ca sa comenteze o lege sau o declaratie. Ceea ce in presa din strainatate nu se intimpla, in general, reactia fiind cvasiinstantanee, mai ales acum, de cind cu dotarea electronica.

Va propuneti in cadrul revistei presei si o luare de atitudine fata de fenomenul jurnalistic, in general?

Noi nu sintem impotriva presei, nu vrem s-o eliminam, dimpotriva, vrem sa semnalam ceea ce e interesant si important. Nu sintem in concurenta cu colegii din presa si nici nu abordam atitudini critice fata de ei. Avem mereu in atentie fenomenul politic, social si economic, si nu persoanele care scriu. Aici sint insa foarte multe de spus. Editorialisti, in sensul clasic, nu prea avem. Exista doar citiva care stiu si pot sa faca acest lucru, care deslusesc bine problemele economice si dedesubturile lor. Sint insa si multi editorialisti descriptivi, iar aceasta formula nu intereseaza decit in masura in care ei pot sa-l lamureasca pe un cititor neavizat cu privire la ceea ce se ascunde in profunzimea unui anume fapt. Mai exista, printre editorialisti, si categoria acelor scriitori manqués, ca sa nu spun ratati, care transforma editorialele in mici povestiri. Cei mai realisti, dupa parerea mea, sint oamenii de la Adevarul si de la Curentul.
Trebuie sa amintim, totusi, lipsa de experienta a multor gazetari tineri si foarte tineri, fara un background si fara bagajul minim cultural de care ar avea nevoie pentru a intelege un fenomen. E inspaimintator cit de multi ziaristi similianalfabeti exista. De asemenea, avem foarte putini oameni, specializati intr-un anumit domeniu, care sa stie sa scrie bine. Sint, de exemplu, economisti foarte buni care produc texte accesibile numai specialistilor si care nu se pricep sa „popularizeze“ anumite probleme economice.
Presa romaneasca este precum societatea pe care o reflecta: haotica, zapacita, vorbareata, disperata. Zapaceala presei vine si din faptul ca ceea ce se cheama „a patra putere in stat“ nu e deloc a patra putere si nu este in nici un fel egala celorlalte trei. De cele mai multe ori, presa vorbeste, semnaleaza, dar urmarile lipsesc. E precum ciinele care latra, poate nu totdeauna suficient de coerent, la caravana care trece mai departe, imperturbabila.

Cum se vede Romania in textele jurnalistilor nostri?

Daca nu as trai in Romania, n-as intelege nimic despre tara asta din presa ei. La noi trebuie sa citesti mai multe ziare ca sa intelegi efectiv ce anume s-a intimplat. Ziarele nu aduc neaparat un nou punct de vedere, ci relateaza doar ceea ce cred ele ca e interesant, si nu ceea ce oamenii aceia au spus. E o presa care nu e inca exersata in ceea ce se numeste difuzarea informatiei brute, neinterpretate in nici un fel. Nici unul dintre ziarele de la noi nu este atit de independent si atit de obiectiv incit sa poata oferi o imagine reala a Romaniei. Independenta si obiectivitatea sint totusi foarte relative in presa, pentru ca depinzi mereu de interesele celor care se afla in spatele ziarelor. Acest lucru se poate vedea mai ales in ceea ce se cheama campanii de presa si in felul in care sint reflectate fenomene pe care puterea le doreste scoase in fata.
Oricum, ne aflam acum intr-un moment de relativa liniste, dar care ascunde o furtuna. Societatea noastra e una foarte tensionata si asta se simte chiar si pe strada. Exista o agresivitate continuta, mereu gata sa debordeze. Puterea trecuta, care a preluat conducerea in 1996, dupa o indelungata asteptare, are mari responsabilitati pentru ceea ce ni se intimpla acum. Ea a compromis ideea de democratie si de alternativa, prin incapacitatea de care a dat dovada in exercitarea puterii. In plus, a impins mult mai aproape de putere partide extremiste si a readus la putere, in mod aproape triumfator, un regim care isi dovedise deja neputinta de a face reforma. I-au acordat acestuia niste galoane pe care nu le merita si l-au lasat practic fara opozitie. Acum, dupa cele aproape o suta de zile de guvernare, bilantul e egal cu zero. In Romania nu se intimpla practic nimic. Actuala putere se limiteaza la discursuri, ca si cum ar fi in campanie electorala, si nu face decit sa rateze din promisiunile facute inainte de a prelua conducerea. In acelasi timp, senzatia este ca nu mai are nici un fel de legatura cu organismele financiare internationale. Fara sprijinul acestora, in cel mai scurt timp, Romania se va sufoca. Economia nu produce, in schimb se distribuie cu o larghete jenanta mijloace financiare care nu exista.
O alta problema ar fi aceea legata de morala. Nimeni nu a explicat ce inseamna asta. Reforma morala ar fi trebuit sa fie ceva mai practica si sa inceapa cu reformele institutionale. Ar fi trebuit sa mearga in paralel cu reforma economica. Iar reforma care nu s-a facut deloc este cea a justitiei si a instrumentelor justitiei, adica cele reprezentate de Ministerul de Interne. E adevarat ca, in justitie, nu ar fi fost posibil ca niste oameni care, timp de cincizeci de ani, au contribuit la perpetuarea unui stat absolut nedemocratic sa se schimbe de la o zi la alta. In felul acesta, coruptia s-a dezvoltat mai repede decit capacitatile democratice ale acestor indivizi. Astfel am ajuns in impasul actual. In justitie, la toate nivelurile ei, coruptia e mai mare decit in tot restul societatii romanesti. Politica a debordat economicul si a facut ca toate partidele politice sa se transforme intr-un fel de oligarhie care are propriile ei interese.

Putem vorbi de coruptie si in presa?

Nu e inca un fapt demonstrabil, dar e clar ca exista ziaristi corupti si chiar ziare corupte. E de-ajuns sa observi cui a dat publicitate FPS-ul ca sa iti pui problema de ce publicitatea acestuia, care ar fi trebuit directionata catre ziarul cu cel mai mare tiraj, a ajuns totusi la o publicatie cu tiraj mai mic. Poti lua apoi colectia ziarului ca sa vezi cum a prezentat acesta, in general, actiunile puterii. E usor de cumparat presa intr-un moment de mizerie economica. Sint ziare care gifiie sub povara datoriilor. Pe deasupra, exista forme de cenzura extrem de insidioase, cum ar fi pretul hirtiei. Exista oricum tot felul de interese mici si meschine care nu sint totuna cu interesele societatii civile pe care presa o reprezinta sau careia i se adreseaza.

Vi s-a intimplat si dumneavoastra sa va loviti de interese de acest gen?

Am primit reprosuri de la oameni politici sau din partea unor partide. Dar toate acestea nu impieteaza asupra activitatii mele. Sint constient si eu de propriile-mi limite si ma feresc foarte mult de un anumit lucru: exista jurnalisti care isi petrec timpul scriind si mirindu-se apoi de cit de multa dreptate au avut ei. Se admira in oglinda: „eu am spus asta“, „dupa cum am spus“, ceea ce mi se pare abject in aceasta meserie. Jurnalistul nu trebuie sa fie un fel de guru care da indicatii si verdicte, iar realitatea nu este obligata sa-l confirme. Poti ride in hohote daca iei editorialele si observi o parte a activitatii presei de dinaintea ultimei campanii electorale, vazind ce minunatii s-au scris, ce predictii s-au facut, predictii care nu au corespuns deloc cu ceea ce s-a intimplat efectiv la urne. Sa ne amintim cum au scris unii despre sansele extraordinare pe care le-ar avea Marian Munteanu si partidul lui Virgil Magureanu. In plus, s-a vazut ca nimeni nu a fost suficient de atent, cel putin pina la turul intii, la ceea ce se intimpla cu dreapta.
Problema romaneasca in politica este confuzia. La noi nu se stie care e dreapta si care e stinga. Si cel mai dificil lucru in Romania este sa incadrezi un partid. Asta vine din confuzia generala in care ne zbatem de zece ani. Desigur, apar aici si urmarile a ceea ce am trait timp de cincizeci de ani. Am trait in tacere, sub o lespede de piatra. N-am gindit, ci doar am repetat ceea ce ni s-a spus la scoala sau la sedinta de partid. La noi nu se gindeste. Se vorbeste in clisee – si in presa scrisa, si in cea vorbita. Vorbim enorm si spunem foarte putin.

De obicei, cei din presa spun „dam poporului ceea ce vrea poporul“, iar poporul spune „consumam ceea ce ni se da“. Care credeti ca sint pericolele acestui cerc vicios?

E adevarat, presa romaneasca nu a reusit sa aiba, din acest punct de vedere, tinuta. Se fac mai degraba concesii prostului-gust, mitocaniei, reflectarii acestora. Un ziar ca Le Monde nu va publica niciodata ceea ce apare in Minute sau nu va aborda problemele in aceeasi maniera. Solutia nu este ca faptele diverse sa fie epicizate, poetizate, ca sa li se dea amploare. E nevoie sa se ia distanta fata de ele, fara sa se faca morala, pentru ca jurnalistul nu trebuie sa fie un moralist. Pe de alta parte, mitocania unora din presa este egala cu cea a unora de pe strada. Sint ziaristi care vorbesc ca niste derbedei. Exista deja o presa specializata in asa ceva. Iar felul de a vorbi al unora dintre politicieni nu difera cu nimic de felul in care se vorbeste in cine stie ce cartier marginas.

In acest caz, responsabilitatea presei se opreste la a semnala niste cazuri?

Cu siguranta ca nu. Daca epicizezi crima si prostul-gust, nu faci decit sa le legitimezi si mai mult. Dupa aceea te plingi ca asta vrea publicul. Si poate ca publicul chiar nu vrea asa ceva. Televiziunile contribuie si ele foarte mult la asta, fiind in goana dupa senzational, pentru a-si spori audienta, pentru ca numai in functie de acest criteriu pot capata publicitate. Oricum, elementele negative atrag mai mult decit cele pozitive. E importanta insa atitudinea fata de ele. Totusi, nu trebuie ca jurnalistii sa se transforme in pedagogi. Nu e rolul presei sa spuna ce e bine si ce e rau. Dar, avind in vedere ca institutiile si organele statului, abilitate sa lupte impotriva diverselor fenomene negative, sint atit de slabe, de mediocre sau atit de complice, presa ar trebui sa fie mai ofensiva si in selectie. Insa e greu sa se intimple asta intr-o tara care inca nu s-a obisnuit cu libertatea. Avem nevoie de instructiuni de folosire a libertatii.