OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mircea Dinescu, Filip Florian si Nichita Danilov (Romania), Nicoleta Esinencu, Ghenadie Nicu, Dumitru Crudu, Vasile Garnet si Iulian Ciocan (Republica Moldova), Attila Bartis si György Dragomán (Ungaria), Alek Popov (Bulgaria), Tanja Maliarciuk (Ucraina), Ilma Rakusa (Elvetia), Monika Rinck si Julia Schoch (Germania). 15 scriitori din sapte tari, intr-un festival itinerant, intre 6 si 13 iunie, de la Bucuresti la Chisinau, trecind prin Iasi.
European Borderlands, un proiect organizat in Romania si Republica Moldova de Goethe Institut Bucuresti, in colaborare cu Centrul de Carte Germana si Literarisches Colloquium Berlin, cu sprijinul Allianz Kulturstiftung (organizatii de promovare culturala fara echivalent in Romania) si in parteneriat cu Institutul Cultural Roma, ajuns la a doua editie (prima a avut loc anul trecut in Ucraina), consta in sesiuni de lecturi, urmate de discutii, si dezbateri in jurul arzatorului subiect al granitelor si identitatii europene. Autorii provin, in mod programatic, din tari traditional membre UE, proaspat aderate la Uniune si tari nemembre, ei intilnindu-se in ceea ce ar putea deveni o platforma de comunicare artistica transfrontaliera (si, dintr-o alta perspectiva, o ocazie de familiarizare cu publicul, mediul critic si cel editorial din tara-gazda).

La Bucuresti (unde dintre scriitorii moldoveni a venit doar Nicoleta Esinencu, nici Ilma Rakusa nefiind prezenta), discutiile – pe care ar fi trebuit sa le modereze Marius Chivu – au cam lipsit: evenimentul a coincis cu Tirgul de Carte si cu febra pregatirilor pentru Zilele si noptile... de la Neptun, iar Muzeul Taranului Roman nu e un loc tocmai pe traseul publicului de ocazie. In buna traditie (recenta) a Capitalei, nici publicul „profesionist“ nu s-a inghesuit – probabil (si) din cauza Bookfest-ului. (Se pare ca lucrurile au mers mult mai bine la Iasi, unde intilnirile au avut loc la Casa de Cultura „Mihai Ursachi“, Sage Café, Liceul National, Universitatea „Al.I. Cuza“ si Arte Café, moderatorul principalei „sesiuni“ de lecturi fiind redactorul-sef al Suplimentului de cultura, George Onofrei; la Chisinau, evenimentul a fost programat la Biblioteca Nationala si Biblioteca „Onisifor Ghibu“.)

Intr-un spatiu foarte prietenos (Clubul Taranului de la MTR), dar putin propice audierii de texte citite, din cauza acusticii, fragmentele alese au variat intre poeziile antedecembriste ale lui Mircea Dinescu si proza poetica a lui Attila Bartis (Apocrifele lui Lazar in maghiara, Tihna in romana), de la autofictiunea lui Filip Florian din Baiuteii la Taptarap-ul dramatic al Nicoletei Esinencu (cum-schimbi-atitudinea-furind-de-la-stat-curentul-din-propria-ti-casa) citita usor cam teatral de actrita Adriana Butoi, si fragmentul din Regele alb al lui Dragomán („recitat“ de el cu viteza fulgerului). Si in cazul lui Bartis, si in cel al lui Dragomán, era vorba de avanpremiere, amindoi fiind in tratative sau pe cale de a fi publicati in Romania.
Asa cum era de asteptat, unele texte picau aproape in neant, caci nu toata lumea e Dinescu (teatral-spectaculos, familiar celor din sala, cu versuri ciudat de auzit la 30 de ani de la nasterea lor), nu toate fragmentele „dadeau bine“ la lectura (nici chiar Baiuteii nu e deosebit de potrivit cititului cu voce tare) si nu oricare dintre ele putea naste reactii de interes sau recunoastere de aceasta parte a granitei.

Ai nostri, ai lor, ai cui?
De buna seama ca nu intimplator, in privinta citorva dintre autorii invitati – cei maghiari si moldoveni – granitele sint o chestiune de identitate personala (iar in scris, aceasta dimensiune identitara e ceea ce-i desparte de colegii lor vest-europeni sau ucraineni intr-o masura mai mare decit optiunile estetice). Si Dragomán, si Bartis sint originari din Romania, plecati la Budapesta in adolescenta, iar aceasta prima etapa a vietii lor e o tema pentru ceea ce scriu la maturitate. Fragmentul din Apocrifele lui Lazar ale lui Bartis vorbeste despre parasirea casei in care ai trait, despre ceea ce securistul iti cere sa lasi in urma, iar Dumnezeu impacheteaza in bagajul memoriei, de la fata de masa a atitor Craciunuri la strada si intreg orasul primei tinereti.

In Regele alb (care va fi publicata in germana de celebra editura Surkhamp), György Dragomán scrie despre copilaria intr-o dictatura comunista, in Romania lui Ceausescu, adunind nu doar atmosfera de teama si opresiune, ci si solidaritatea vazuta prin ochii unui baiat, gusturile si mirosurile pastrate la o virsta cind ele ti se impregneaza pentru totdeauna in fiinta.
Oamenii – si mai ales institutiile – au un ciudat atasament pentru stema din pasaport: ar fi interesant de vazut in ce masura aceiasi oameni si aceleasi institutii gata sa transgreseze granite cind e vorba despre originea romaneasca, sa zicem, a unor artisti cu succes international sint la fel de dispusi sa treaca dincolo de birocratia pasaportului ca sa le acorde sustinere – financiara, administrativa ori pur si simplu morala.

(Iar exemplul concret de raspuns la o astfel de intrebare chiar exista: Marius Babias, Daniel Knorr si Nicoleta Esinencu au fost „unsi“ de „lifte straine“ in presa si subiect de interpelari in Parlamentul de la Bucuresti cu ocazia pavilionului romanesc de la Bienala venetiana din 2005 – viziunea lor nefiind in deplin acord, dupa unii, cu spiritul euroatlantic al tarii careia nu-i sint cetateni.) Cei mai multi dintre scriitorii moldoveni de la European Borderlands (cu exceptia lui Esinencu) sint, atit cit se poate, protejati de dilemele institutionale ale pasaportului: au dubla cetatenie. Ceea ce le rezolva problemele la vama, dar nu si pe cele identitare – de la Crudu (prezent in festival cu o scena din cea mai circulata piesa a sa, Oameni ai nimanui) la Iulian Ciocan, intre-lumea in care traiesc interior e un subiacent laitmotiv literar, pe care si-l asuma mai mult sau, alteori, mult mai putin. In a trece granita dintre Moldova si Romania nu e vorba doar de schimbatul osiilor de tren la Ungheni.

Din pacate, aceasta dimensiune a identitatii de o parte si de alta a frontierelor nu a fost subiectul explicit al momentului bucurestean de European Borderlands (altfel, unul din rarele momente de ontact literar international care merita urmarit cu mai multa atentie).
Seara de la Clubul Taranului din Bucuresti (poate singurul loc din Capitala unde e strict interzis cintatul acelei muzici de granita numite manele) s-a incheiat, fermecator, cu un concert al Fanfarei din Clejani. Si ei au depasit granitele, devenind faimosi in strainatate inainte sa se afle de ei in Romania; spre mindria si usurarea multora, clejanii sint cetateni romani...