OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Andrei Oisteanu
Religie, politica si mit. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu
Editura Polirom, Colectia „Biblioteca Ioan Petru Culianu“, Iasi, 2007, 224 p.

Au trecut o suta de ani de la nasterea lui Eliade si saisprezece de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Obisnuiti sa asociem involuntar cele doua nume, sintem pusi din nou (dupa binecunoscuta carte a lui Matei Calinescu Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade) in fata acestei relatii supraetajate, dar si a unei intrebari provocatoare ce structureaza o mare parte a textelor scrise si reunite de Andrei Oisteanu in volumul Religie, politica si mit. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu: „Pe unde sa tragi granita intre viata si opera, intre stiintific si politic, intre talent si morala?“. Volumul cuprinde studii, articole si eseuri scrise in perioada 1984-2007, unele publicate anterior, in care se urmareste in special influenta politicului asupra vietii celor doi si consecintele translarii unor convingeri in spatiul public, demers dificil si riscant ce nu poate da roade decit recurgind in mod aplicat si consecvent la exercitii de discernamint dublate de finete disociativa.

Pentru a afla un raspuns la o alta intrebare strins legata de cea anterioara, si anume aceea daca „aspiratiile lui Eliade privind «revolutia crestino-legionara» si retorica sa ortodoxista din publicistica anilor ’30 l-au influentat pe istoricul religiilor in opera sa stiintifica“, autorul abordeaza subiecte precum relatia dintre crestinism si antisemitism, natura crestina sau pagina a legionarismului romanesc, masura in care mitul „jertfei creatoare“ din Legenda Mesterului Manole si piesa Iphigenia rezoneaza cu ideologia fascista, dar si maximalismul si minimalismul ca aspecte pendulare in receptarea angajamentului politic al lui Mircea Eliade – tensiune polara pe care Andrei Oisteanu o reduce la o problema de stilistica, de mod de abordare.

Autorul se delimiteaza de opiniile lui Daniel Dubuisson si Alexandra Laignel-Lavastine vizind legatura dintre opera stiintifica si cea literara, pe de o parte, si publicistica politica, pe de alta parte, si ne ofera un raspuns prin care se incearca depasirea unor forme de evaluare radical-maniheiste, insa, din pacate, prea relativizant: „Nu cred ca pozitia politica a lui Eliade este atit de ambigua si ca poate fi mutata de colo-colo pe tot esichierul politic. Dar, in ceea ce ma priveste, cred ca opera stiintifica a lui Mircea Eliade a fost relativ putin infestata de microbul ideologiei de extrema dreapta (citeodata punctual, citeodata implicit; cel mai adesea deloc). Problema este foarte complicata si nuantabila la nesfirsit. De regula, in astfel de cazuri, evit sa dau diagnostice scurte si transante. Totusi, consider ca o parere ar trebui formulata. in general, nu cred ca se pot decela perspective ultranationaliste sau fascizante in opera stiintifica a lui Eliade s…t in general, cu unele exceptii, el a avut puterea sa nu faca compromisuri politice in partea cea mai importanta a operei sale, cea de istorie a religiilor“. in aceeasi lumina insuficienta se afla si interpretarea piesei mentionate anterior: „Trebuie totusi subliniat faptul ca Iphigenia nu este altceva decit o opera literara, chiar daca una cu conotatii politice“, iar acest tip de observatii, ce nu exceleaza in nuantari subtile ori detasare analitica, mai mult tulbura apele si nici nu se pot constitui in argumente ce ar putea fideliza cititorul.

in schimb, atentia cititorului poate fi captata cu succes de dialogul epistolar cu Mircea Eliade, purtat intre anii 1980 si 1985, cind Eliade l-a ajutat pe Andrei Oisteanu in vederea publicarii in strainatate a unor studii despre legenda potopului, dar si de relatarea incercarii esuate a Securitatii de a-l transforma pe A.O. in „agent de influenta“ pe linga Eliade. De asemenea, modul in care a perceput Eliade miscarea hippie din Statele Unite catre sfirsitul anilor ’60 sau experientele legate de administrarea narcoticelor si descoperirea urmelor lasate de aceste experiente in Memorii, Santier, Isabel si apele diavolului, India, Un om mare sau La tiganci sint aspecte ce imbogatesc profilul omului si scriitorului Mircea Eliade.
in textele despre I.P. Culianu regasim o biografie schematizata a acestuia, inventarierea ipotezelor legate de asasinatul din mai 1991, un interviu luat de Andrei Oistea-nu lui Culianu in 1984 la Groningen si istoria publicarii acestui interviu care a aparut in 1985 cu ajutorul lui Dan C. Mihailescu, Nicolae Florescu si Zoe Dumitrescu-Busulenga in Revista de Istorie si Teorie Literara, fiind primul text al lui Culianu care aparea in Romania dupa emigrarea sa, in 1972, precum si doua dintre scrisorile schimbate cu I.P. Culianu dupa intilnirea din Olanda.

Paradigma Culianu-Eliade se bucura, cum era de asteptat, de o atentie speciala, punctele de reper ale acestei relatii fiind marcate prin accentuarea unor afinitati, influente, asimetrii si divergente, relatia fiind, asa cum observa Andrei Oisteanu, una „nelineara, complicata si multietajata, care are o dimensiune stiintifica, una umana, alta politica“.
Punerea celor doi fata in fata si, implicit, surprinderea proteicitatii relatiei maestru-discipol prin analiza influentei ca proces dialectic, ce antreneaza atit o forta centripeta, cit si una centrifuga, este punctul central al dezbaterii organizate la GDS, cu tema „Culianu versus Eliade“, din 2002, si reproduse in acest volum, interventiile apartinind lui Andrei Oistenu, Silviu Lupescu, Nicu Gavriluta, Matei Calinescu, Ion Bogdan Lefter, Leon Volovici, Mosche Idel, Andrei Cornea, Dan Petrescu, Sorin Alexandrescu si Eugen Ciurtin. Dincolo de unele evidente de genul „Eliade a avut o cariera implinita, iar Culianu a avut o cariera intrerupta“, se incearca spulberarea miturilor ridicate in jurul celor doi, prin identificarea si apre-cierea sensului si a intensitatii influentelor.

Daca Ion Bogdan Lefter reuseste identificarea trasaturii comune a celor doi in aceea de a fi fost „autori care au incercat sa forteze limitele“ si surprinderea punctuala a unor asemanari si deosebiri atit la nivel stiintific, literar, publicistic, cit si politic, Mosche Idel si Andrei Oisteanu dezvolta o polemica pe marginea interesului/dezinteresului celor doi fata de Romania, operatorii critici vizati fiind implicarea civica, ortodoxismul si anistorismul.
Cartea ofera astfel posibilitatea unei priviri perspectivice, multifocale, surprinzind contururile serpuitoare ale unei relatii ce a evoluat de la iubire, daca nu la razvratire, cel putin la delimitare implicita, vocatia de profesor-maestru a lui Eliade bucurindu-se de privilegiile pe care G. Steiner le asocia acestei „meserii“: „A destepta intr-o alta fiinta omeneasca puteri si vise care sa le intreaca pe ale tale, a le induce altora iubirea pentru ceea ce iubesti, a face din prezentul tau interior viitorul lor – iata o tripla aventura ce nu are asemanare“. Sa nu uitam ca
I.P. Culianu s-a aflat alaturi de Eliade pina in ultimele clipe din viata acestuia.