OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Avram ROTENBERG
Evreul ratacitor. Istoria si manipularea unui mit
Editura Hasefer, Bucuresti, 2002,
240 p., f.p.

Povestea neodihnei si nemuririi lui Ahasverus, a unuia dintre cele mai raspindite si mai adinc inradacinate mituri ale Europei, porneste de foarte departe, inradacinate in legendele pedepsei eterne raspindite in India, Arabia si Grecia, in ratacirea nocturna a vinatorului salbatic Wotan si „fatalismul eschatologic“ al Nordului, hranita de contextele economice si socio-politice ale Evului Mediu si de incercarea Bisericii de a converti evreii, cu demonizarea si transformarea lor treptata in dusmani ai crestinismului (incepind cu anul 313 A.D., o data cu mutarea capitalei crestine la Roma si, implicit, cu incercarea de inocentare a romanilor pentru rastignirea lui Isus), cu mistificarile din sfera mitologiei politice (pina la „der ewige Jude“ din propaganda nazista) si proiectiile spaimelor colective. Cartea lui Avram Rotenberg (Andrei Baleanu) urmareste cu subtilitate arheologia peregrinarilor evreului ratacitor, strabate „hatisurile contrafacerilor si mistificarilor“, traseaza etapele cresterii mitului, de la formele anterioare publicarii legendei lui Ahasverus in 1602, forme in majoritatea lor antievreiesti, care se nasc o data cu cruciadele si cresc in paralel cu perpetua persecutie la care este supusa populatia evreiasca. Un mit care a functionat in plan literar ca „cel mai perfect Joker“ (p. 189) putea indeplini aceeasi functie si in plan propagandistic.

Vazut ca un rezultat al suprapunerii legendei crestine peste un vechi mit germanic, Ahasverus a intruchipat de-a lungul timpului puterea miraculoasa de supravietuire – deci imposibilitatea reducerii, asimilarii si nomadismul – prin urmare, justificarea privarii de drepturile pe care le pot avea localnicii: posesiunea pamintului, meserii stabile, gruparea in bresle etc. In lipsa mijloacelor de asigurare a existentei, comertul a ramas singura alternativa. Istoria privilegiilor (secolele X-XI), a pogromurilor si mistificarilor (exemplul Shylock) decurge indeaproape din fluctuatiile vietii economice si politice, Ahasverus fiind astfel, pe rind, crestinul desavirsit, profetul damnat si Antichristul.
Din imensa literatura care il are drept erou pe „jidovul ratacitor“, literatura care s-a bucurat intotdeauna, invariabil, de un foarte mare succes, autorul se opreste asupra proiectului lui Goethe, „cea mai cutezatoare si mai originala reinterpretare literara a lui Ahasverus“ (p. 182), o intilnire intre Isus si Ahasverus, doua victime ale deformarilor si mistificarilor, doua sacrificii inutile, pe fundalul unei violente satire la adresa Bisericii si a mentalitatii epocii. Intilnirea dintre Isus si Ahasverus, miezul mitului, o confruntare paricida, si povestea fara concluzie a suferintei: „Poate ca se vor apropia unul de altul... Poate ca isi vor da mina... Povestea noastra nu s-a sfirsit“.