OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Recent s-a desfasurat la Constanta editia a 15-a a Salonului International al Benzii Desenate din Romania. In suplimentul revistei Observator cultural va propunem o istorie a benzii desenate. Aceasta este considerata de multi dintre cititori o ciudatenie usurica, povestioare in imagini pentru copii si copii „intirziati“. Un fel de ruda indepartata, saraca si cu educatia neterminata, strecurata printre uluci in ograda Artelor. De unde fura stingaci, fara sa-si gaseasca propria voce.

Nu e nici literatura, nici grafica, nici film, ci un hibrid ridicol.
Benzile desenate sint considerate divertisment popular, facil, de cea mai joasa speta. Acesta e un punct de vedere. Al doilea, diametral opus: banda desenata e „a 9-a Arta“ ( respirati). Aparent cea mai tinara (nr. 7: film, nr. 8: televiziune) dar numai aparent, fiindca, de fapt, ne-a insotit, constant, inca din preistorie. De la desenele rupestre, trecind apoi prin Egipt, cultura Maya, tapiseria de la Bayeux ori cronicile ilustrate medievale etc. etc. etc. Un lant neintrerupt de „Arta Secventiala“. De „Figuratie Narativa“. Asa se numeste, academic, banda desenata. Personal, cind am descoperit (acum niste ani) terminologia respectiva, m-am stricat de ris. Apoi mi-am revizuit atitudinea si am strigat, cu ochii in lacrimi: „Raaa-Haaaa!!!“ (iubitorii de Rahan vor intelege). Aveam si noi, BD-fanii, in „Suport Intelectual“! Universitari, teoreticieni, gata sa dea cu barda pentru noi! Nu mai umblam singuri, cu luminarea prin desert.

Iata si un al treilea punct de vedere, total neacademic. Regizorul si scenaristul american Kevin Smith (Clerks, Chasing Amy, Dogma) a rupt tacerea despre fenomenul BD intr-un articol parodic, respins initial de revista britanica The Face si publicat apoi in Arena. La o conferinta de presa londoneza, Smith a fost intrebat cum de el, cineast serios (cu fani chiar si printre critici) e in stare nu numai sa scrie, ci sa si apere cu vehementa benzile desenate? Si, in general, cum poate cineva sa aiba o asemenea pasiune? Iar Kevin a raspuns, ironic, descriind Conventia BD de la San Francisco. Potrivit regizorului, oricine – inclusiv presa – poate vedea ca la Conventie nu se intimpla nimic: fani si autori care discuta, cer si dau autografe, cumpara sau schimba editii rare. Dar asta e fatada pentru fraieri, caci in culise – dezvaluie Smith – Conventia e cea mai perversa orgie imaginabila. Droguri hard si sex ultra-hard, in grup, cu participarea mega-starurilor rock si de la Hollywood, in frunte cu Arnold, Uma, Bruce, Alicia si Mel. Celebritati invitate doar asa, ca favor, de Maestrii Dezmatului. Autorii si fanii de BD chemati sa vada ce-i aia distractie adevarata, asezonata cu proiectia adevaratelor filme cu Batman (regia James Cameron, scenariu David Mamet) care nu vor fi difuzate niciodata in public!!! „Normal, e vorba de sex bestial si de droguri, altfel cine ar putea sa aiba o pasiune pentru benzile desenate? Doar nu credeti ca tot ce facem e sa producem si sa citim BD-uri?“, isi incheie Kevin articolul (inca o data: parodic).

Dincolo de umorul lui mai special, Kevin Smith are perfecta dreptate. Banda desenata e padurea pe care foarte multi se incapatineaza sa n-o vada de copaci. E o arta in toata legea. Inca tinara, chiar daca are radacini foarte vechi. Cu receptare universala si raspindire asijderea. Cu un public foarte pretentios, fidel si numeros, mereu mai numeros. E si literatura, si arta grafica, si film. Dar, in esenta, e ceva extrem de simplu: arta de-a povesti. In forma ei cea mai completa, uluitoare si seducatoare. Banda desenata a avut o geneza lunga, dar a venit in cele din urma pe lume in America si de-acolo s-a raspindit in cele patru zari. Evolutia ei se leaga strins de presa, film si televiziune. Dupa unii, totul risca sa dispara insa in citiva ani. Dupa altii, de-abia acum incepe cu adevarat perioada de glorie.

Inclin spre varianta optimista, desi exista o problema stringenta: ar fi nevoie de o deplasare fundamentala a centrului de greutate. Criza benzii desenate e una de idei, vizibila foarte usor in America si in Japonia. Exceptia vine din Europa. Din spatiul francofon. Aici sint marile teme, marile personaje, marile povestiri. Aici si-a gasit banda desenata adevaratul fagas, aici s-au (re)scris regulile de capatii ale acestei arte minunate. Abecedarul era american si (spre deosebire de Japonia) a fost asimilat perfect. Ucenicii si-au depasit insa maestrii cu un aplomb incredibil. Au fost o mina de oameni – autori, sefi de editura, redactori. Impreuna, au schimbat din temelii banda desenata. Daca va ginditi la Franta, la Vaillant si apoi la Pif, gresiti. Locul e Belgia. Acolo a inceput, cu doi creatori geniali – Georges Remi (Hergé) si, dupa citiva ani, Joseph Gillain (Jijé). Si cu doua reviste purtind numele unor personaje legendare: Tintin si Spirou. Apoi au urmat in Franta Pilote si Pif-Gadget, care au desavirsit lucrarea.

Dintre toate marile reviste, doar Spirou a continuat sa apara neintrerupt. Piata s-a schimbat, accentul s-a mutat de la reviste la albume. In plus, nu mai e vorba de mult doar de autori belgieni si francezi. Au venit italieni, portughezi, americani si sud-americani, rusi, polonezi, ex-iugoslavi, ba si japonezi. Piata: numai in Franta, in 2004, s-au vindut peste 43 de milioane de albume de banda desenata. O carte din opt era una de benzi desenate. Vinzarile au fost, in 2004, cu 12% mai mult ca in 2003. Un scenarist ca Jean Van Hamme cistiga lejer peste un milion de euro pe an. Uderzo tocmai si-a lansat ultimul episod din Asterix (nr. 33!) in peste 3 milioane de exemplare. Are scoala francofona impact si in restul lumii, in primul rind in America, unde este cea mai mare piata? Are. Bunaoara, tinerii minunati care i-au facut lui Lucas designul la Razboiul Stelelor lucrau pe masa cu albumele lui Jean Giraud (Moebius). Care a creat si conceptia vizuala la Alien (Ridley Scott), Abisul (James Cameron), Al Cincilea Element (Luc Besson). Tim Burton, in primul Batman, pune in cadru afise cu Corto Maltese, de Hugo Pratt. Pina sa se cheme Smurfs, omuletii albastri ai lui Peyo s-au numit Schtroumpfs, in Spirou, de unde vine si Lucky Luke. Spielberg vrea sa produca o serie de filme cu Tintin. La Hollywood se ticluieste si lansarea lui Rahan.

Asa stind lucrurile, ideea ca banda desenata francofona ar putea sa se impuna global nu e chiar fantezista. La creativitate bate orice altceva. Cum stim, creativitatea este insa la cheremul comertului si al politicii, asa ca francezii pot oricind sa-si vada victoria aminata. Istoria benzii desenate francofone este o poveste agreabila despre o mina de oameni care nu stiau ca „narau figurativ“ si „secventializau artistic“, ci credeau, in naivitatea lor, ca povestile cele mai bune sint cele cu desene, si asta conteaza.