S-a pornit
recensămîntul, a venit ca bruma peste noi, cu rubrici care mai
de care mai serios-cotrobăreţe. Ce etnie am? Ce religie am? Ce
lucrez? Unde? Cu ce-mi încălzesc apartamentul? Sînt
căsătorită, divorţată sau concubinez? Mă gospodăresc împreună
cu mama? Mai că n-am fost întrebată ce-am mîncat la
prînz, cîte borcane de murături am pus şi ce aventuri
am avut. Nici o diferenţă faţă de femeile băgăcioase care mă
opresc să mă tragă de limbă şi de care mă feresc ca de alte
alea. Descusutul Statului, căruia i se spune statistică, m-a
descumpănit, m-a pus în încurcătură. Am ezitat, n-am
prea ştiut ce să spun. Apoi am spus lucruri banale şi tîmpite
care n-aveau nimic de-a face cu mine. Fişa mea de recensămînt
este suspect de cuminte. Am fost un cetăţean model care a intrat în
căsuţele formularului. N-au fost probleme, n-am fost recalcitrantă.
După plecarea funcţionarului (de fapt, un băiat din blocul vecin
care mai cîştiga un ban în felul ăsta), m-am întrebat
cine-i aia din fişa de recensămînt. Şi-am ajuns la concluzia
că nu-s eu şi că le-am tras clapa: au plecat cu o străină. Sîc!
Apoi m-am apucat
să-mi construiesc mental propria fişă de recensămînt.
Sînt
omul-ceapă care stoarce zeama usturătoare în ochii celor răi.
Sînt cea
care se bate pentru mirosul de papaia verde.
Sînt cea
care vede Centaurul lui Updike ieşind de la Mega Image într-o
seară vîntoasă.
Sînt cea
care colectează zîmbete în metrou ca să se apere de
mitocănia de toate zilele.
Sînt o
pisică torcătoare cînd vorbesc cu prietenii despre poezie.
Sînt cea
care-şi lasă obrajii modelaţi de mîinile pufoase ale
găluştei Teo, cea mai bună esteticiană din cîte există pe
lumea asta.
Ocupaţia mea
zilnică e să şterg ridurile de pe faţa mamei şi cearcănele
surorii mele. În timpul liber, stau de vorbă cu Blimunda.
Locuiesc în
toate locurile bune şi de răsfăţ pe unde mi-a fost dat să trec.

