OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu doar despre universitate se crede că trebuie schimbată. Aşteptările sînt şi mai mari în privinţa şcolii de toate gradele, care pare condamnată la un amplu proces de primenire. De la o vreme, nimeni nu mai stă să cîntărească atent situaţia, toţi îşi unesc glasurile cerînd schimbarea. A cui? A programelor, fireşte. A manualelor. A profesorilor. A tot şi a toate.

 

Argumentele sînt, desigur, slaba performanţă a elevilor, dovedită prin rezultatele la teste standardizate gen PISA şi la evaluările naţionale, la bacalaureat. Iar schimbarea se traduce, în mintea majorităţii, prin trecerea la ceva nou – programe noi, manuale noi. Noul fiind înţeles mai ales prin diminuare: program şi programe mai aerisite, manuale mai accesibile. Plus un învăţămînt „modern“ în care tehnica (Internetul, ce mîndru sună acest cuvînt!) să se integreze natural, elevii să nu mai scrie cu cretă, ci cu marker pe white-board sau pe table inteligente, să-şi facă „prezentările“ în power-point, iar profesorii să utilizeze intensiv metode de e-learning (termeni atît de intraţi în limbă, încît nici nu mai merită scrişi cu aldine). 

 

Din cîte ştiu din poveştile prietenilor care trăiesc prin Europa, programele copiilor lor nu sînt mai aerisite decît ale noastre – iar cînd sînt, părinţii se plîng că odraslele „nu-nvaţă nimic la şcoală“. Şi la ei se fac lucruri abstracte la vîrste mici. Ce-are a face? E aşa o presiune acum asupra ministerului, încît acesta, probabil, nu va rezista şi va proceda la hăcuirea lor. Matematica a fost amputată barbar. Oare ce-or să-i mai taie?

După mine, tot ce ar trebui să facem ar fi să revenim la principiile sistemului anterior. Adică să renunţăm la noile discipline cu nume pompoase şi conţinut vid, să uităm de marota „interdisciplinarităţii“, de cele mai multe ori născătoare doar de impostură, şi să-i învăţăm pe copii, temeinic, disciplinele fundamentale (eliminînd nou-venitele găselniţe, va fi timp suficient pentru domeniile de bază). Să nu mai cheltuim un sfanţ pe „mijloace moderne“, să scriem cu creta pe vechile table (sau să cumpărăm unele noi, mai bune) – în general, să nu mai dăm banii pe gadgeturi stupide, vîndute de firme deştepte care-şi rîd de noi, şi să folosim banii astfel economisiţi ca să creştem salariile profesorilor, sau să dotăm şcolile (dar nu cu prostii, ci cu toalete, de exemplu, şi cu săpun şi hîrtie igienică, inclusiv pentru elevi). Ca să nu mai spun că toată alergătura asta indecentă după tehnică de ultimă oră creează disparităţi şi mai mari între şcolile de la oraş şi cele de la ţară. Să nu mai visăm la discipline fanteziste, la lecţii şi ore de „ştiinţe“, de exemplu, ci să continuăm să predăm, bătrîneşte, matematică, fizică, chimie, biologie – separat; ceea ce nu exclude evidenţierea legăturilor dintre ele şi dintre ele şi alte domenii, asta se poate face foarte bine la fiecare disciplină în parte, nu e nevoie să facem din ele ciorbă. Să umblăm la programe, fireşte, dar nu tăindu-le, ci adăugînd ce lipseşte – ceva literatură universală, de pildă, un pic de limbi clasice (alea moarte, da). Să nu mai punem accentul pe „competenţe“, horribile dictu, ci pe cunoştinţe. Manuale noi? Sigur: societăţile ştiinţifice de profil să organizeze şi să fie singure răspunzătoare pentru scrierea de manuale noi, cîte un ciclu complet pentru fiecare disciplină, iar ministerul să nu-şi mai dea binecuvîntarea nici unui altuia, indiferent de presiunile inspectorului X sau Y; manuale alternative pot exista oricîte, dar să nu aibă viza ministerului. Să reintroducem diriginţia – aia adevărată, nu cea la care se face încă o oră de matematică sau de română. Să reintroducem examenele de admitere la liceu şi la facultăţi. Să reînfiinţăm şcolile profesionale (ca să nu mai fie nevoiţi elevii grupurilor şcolare care se pregătesc să devină, să zicem, brutari, să-şi spargă capul cu o matematică inutilă lor) şi să diversificăm bacalaureatul: pe două sau trei categorii, de pildă, care să permită participarea la examenul de admitere la diferite grupuri de facultăţi, un absolvent de liceu fiind liber să se înscrie la ce formă de bacalaureat vrea, indiferent de tipul de liceu absolvit. Să organizăm inteligent masteratele didactice, fără să le confundăm cu unele de cercetare, dar şi fără să le umplem numai cu psiho-pedagogie. Să nu mai chinuim profesorii cerîndu-le proiecte didactice (vechile planuri de lecţii) şi alte hîrtii inutile, scrise musai la calculator: orice profesor normal îşi pregăteşte lecţiile atunci cînd are nevoie, îşi notează problemele pe care vrea să le facă sau să le dea ca temă, dar de ce n-ar putea să-şi noteze ce vrea pe ce vrea şi scris de mînă? Vreţi să-i verificaţi? Verificaţi-i la ore, maldărele de hîrtii frumos îndosiariate nu dovedesc nimic. Cunoştinţele, harul şi dragostea de copii fac un profesor bun; nici una dintre aceste calităţi nu poate fi suplinită prin lecţii de pedagogie. În fine, să-i plătim decent pe profesori. Nu ajutoare le trebuie, nu cîte-un bacşiş „pentru cărţi“, ci salarii îndestulătoare – vor şti ei să le chivernisească.

Spuneţi-mi cum vreţi: conservator, retrograd, obtuz. Primesc. Dar aş vrea să mi se demonstreze calm, cu argumente că mă înşel. Pînă atunci, rămîn convins că numai aşa vom ieşi la liman. Şi, dacă ne gîndim bine, ce propun eu e mai simplu de făcut şi mai ieftin decît schimbările care, bănuiesc, se vor abate asupra învăţămîntului. Dar ce să-i faci? Bani sînt şi trebuie cheltuiţi, lumea stă la coadă să intre în comisiile pentru alcătuirea noilor programe, activitate care se va derula, probabil, prin gigantice proiecte cu finanţare europeană (ceva fonduri structurale la orizont sau vreun nou program POSDRU?) şi vor angrena o sumedenie de experţi plătiţi care se vor întîlni în workshopuri periodice în varii locaţii (nu aşa se spune acum?) din ţară, ba norocoşii vor merge şi în schimb de experienţă în străinătate... Vai, ce mult îmi doresc să greşesc!