OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Înţeleg, de exemplu, foarte bine frustrarea şi obida colegilor aflaţi în prag de pensionare, dar, pînă la urmă, în toate sistemele de la care luăm exemplu (cu excepţia celui american, complet diferit de cele europene) există o vîrstă stabilită pentru pensionare. Oricare ar fi aceea – şaizeci şi cinci, şaptezeci –, vor exista colegi care o ating cînd încă se simt foarte în putere, activi, şi care se vor simţi nedreptăţiţi. Cred, totuşi, că e mai bună varianta aceasta decît cea de pînă acum, cînd prelungirea activităţii la catedră depindea de votul colegilor şi ducea, nu o dată, la situaţii umilitoare – mai ales în anii din urmă, cînd numărul studenţilor şi, în consecinţă, al normelor a scăzut, cel puţin la facultăţile de ştiinţe. În plus, cred că o regulă clară e preferabilă arbitrariului sau unor criterii scientometrice care niciodată nu pot fi pe deplin echitabile. Tot ce-mi doresc e să gîndesc la fel şi peste cincisprezece ani.

 

Nu înţeleg, însă, reacţia stupidă a doamnei Ecaterina Andronescu la aflarea veştii că prima evaluare şi ierarhizare a universităţilor va fi făcută de o agenţie străină, nu de ARACIS. Doamna rector a vorbit chiar despre o atitudine antiromânească. Mai multă reţinere din partea ei şi a domnului rector Marga, care a calificat legea drept „nazistă“, n-ar strica – doi oameni care arată, cu fiecare declaraţie a lor, că nu mai înţeleg lumea în care trăiesc. E trist că două mari partide nu reuşesc să propună figuri mai raţionale pentru acest minister. Că doamna ex-ministru nu ştie despre ce vorbeşte poate vedea oricine dispus să vadă şi să judece fără parti-pris. ARACIS a acreditat – ba a acordat şi grad sporit de încredere – oricui l-a solicitat. Între evaluatorii ARACIS se află multe persoane cu lista de lucrări vidă sau cu care nu ar putea cîştiga nici un post de asistent într-o universitate serioasă. Am semnalat, de mai multe ori, situaţia asta aberantă, ultima oară chiar acum vreo lună, cînd agenţia şi-a invitat evaluatorii să se reînregistreze în baza ei de date – tot fără nici o verificare: cine vrea se înregistrează evaluator. Nu am primit nici un răspuns. Ce contează o voce? Că e într-adevăr nevoie de evaluare neutră, independentă se vede şi din rezistenţa enormă manifestată de sistem la exerciţiul de evaluare a universităţilor pe cercetare, program al CNCSIS intrat acum în linie dreaptă. Lăsînd la o parte ştiinţele sociale şi umanioarele, unde criteriile scientometrice sînt mai greu de aplicat (nu imposibil, dar asta e o altă discuţie), nici inginerii, geografii şi economiştii nu acceptă criteriile cu care operează matematicienii, fizicienii, chimiştii, informaticienii. Or, toate aceste domenii sînt evaluate la fel în ţările pe care le recunoaştem ca avînd un învăţămînt universitar şi o cercetare performante. La noi, inginerii se vor evaluaţi altfel – e clar că, modificînd criteriile, poţi demonstra orice –, motivînd că ei produc, iar noi, ăştia cu publicaţii ISI, un fel de sectanţi apucaţi, trăim de pe urma lor. Ceea ce nu e nici complet adevărat, nici la subiect. Oricum, nici o mirare că doamna rector Andronescu se opune evaluării externe. Pe de altă parte, nu e nici o îndoială că există şi ingineri, şi economişti care fac cercetare reală. Dar sînt puţini şi nu ei dau tonul în mamuţi ca Politehnica bucureşteană sau ca ASE-ul – ba chiar sînt marginalizaţi şi puşi la colţ pentru că ies din rîndurile mediocrităţii şi ale imposturii. Ce se va întîmpla dacă, în urma evaluării externe, se va scrie negru pe alb că asemenea instituţii nu contează în cercetarea adevărată (lucru pe care organizaţii ca Ad Astra l-au dovedit de mult), chiar dacă, între cele de profil de la noi, tot primele sînt? Nimic foarte grav. Li se va reduce un pic finanţarea, vor fi nevoite să-i promoveze pe acei, puţini, care fac cercetare de bună calitate, poate că îşi vor mai restrînge programele doctorale. Dar nimeni nu-i va desfiinţa. Nu se va întîmpla nimic dramatic. Doar că ierarhiile vor fi mai corecte şi minciuna, mai firavă. Asta e, probabil, cel mai greu de-acceptat.

Care va fi aşadar efectul acestei evaluări? Minimal, cred, în plan practic – nimeni nu va fi dat afară din slujbă, nimănui nu i se va diminua leafa, nimănui nu i se va lua înapoi titlul. Dar cei mai tineri vor vedea limpede că are rost să muncească, vor şti că munca lor va fi de acum apreciată, vor şti spre ce să meargă, vor vedea că înşelăciunea nu e premiată la nesfîrşit. În timp (mă tem că lung), lucrurile se vor schimba în mai bine. Încet. În fine, sper că aşa va fi.