Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2011   |   Ianuarie   |   Numarul 560   |   BIFURCAŢII. Am voie măcar să sper?

BIFURCAŢII. Am voie măcar să sper?

Autor: Liviu ORNEA | Categoria: Rubrici | 2 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text

Adoptată deja, Legea educaţiei naţionale continuă să stîrnească reacţii ciudate. Există destui interesaţi, chiar dintre cei cu putere de decizie, care îşi ocupă timpul cu căutarea de soluţii de blocare a legii. Prevăzuta întîlnire a rectorilor, la Iaşi, exact asta încearcă. Mult mai înţelept ar fi să caute soluţii de aplicare a legii într-un mod cît mai puţin traumatizant.

Înţeleg, de exemplu, foarte bine frustrarea şi obida colegilor aflaţi în prag de pensionare, dar, pînă la urmă, în toate sistemele de la care luăm exemplu (cu excepţia celui american, complet diferit de cele europene) există o vîrstă stabilită pentru pensionare. Oricare ar fi aceea – şaizeci şi cinci, şaptezeci –, vor exista colegi care o ating cînd încă se simt foarte în putere, activi, şi care se vor simţi nedreptăţiţi. Cred, totuşi, că e mai bună varianta aceasta decît cea de pînă acum, cînd prelungirea activităţii la catedră depindea de votul colegilor şi ducea, nu o dată, la situaţii umilitoare – mai ales în anii din urmă, cînd numărul studenţilor şi, în consecinţă, al normelor a scăzut, cel puţin la facultăţile de ştiinţe. În plus, cred că o regulă clară e preferabilă arbitrariului sau unor criterii scientometrice care niciodată nu pot fi pe deplin echitabile. Tot ce-mi doresc e să gîndesc la fel şi peste cincisprezece ani.
 
Nu înţeleg, însă, reacţia stupidă a doamnei Ecaterina Andronescu la aflarea veştii că prima evaluare şi ierarhizare a universităţilor va fi făcută de o agenţie străină, nu de ARACIS. Doamna rector a vorbit chiar despre o atitudine antiromânească. Mai multă reţinere din partea ei şi a domnului rector Marga, care a calificat legea drept „nazistă“, n-ar strica – doi oameni care arată, cu fiecare declaraţie a lor, că nu mai înţeleg lumea în care trăiesc. E trist că două mari partide nu reuşesc să propună figuri mai raţionale pentru acest minister. Că doamna ex-ministru nu ştie despre ce vorbeşte poate vedea oricine dispus să vadă şi să judece fără parti-pris. ARACIS a acreditat – ba a acordat şi grad sporit de încredere – oricui l-a solicitat. Între evaluatorii ARACIS se află multe persoane cu lista de lucrări vidă sau cu care nu ar putea cîştiga nici un post de asistent într-o universitate serioasă. Am semnalat, de mai multe ori, situaţia asta aberantă, ultima oară chiar acum vreo lună, cînd agenţia şi-a invitat evaluatorii să se reînregistreze în baza ei de date – tot fără nici o verificare: cine vrea se înregistrează evaluator. Nu am primit nici un răspuns. Ce contează o voce? Că e într-adevăr nevoie de evaluare neutră, independentă se vede şi din rezistenţa enormă manifestată de sistem la exerciţiul de evaluare a universităţilor pe cercetare, program al CNCSIS intrat acum în linie dreaptă. Lăsînd la o parte ştiinţele sociale şi umanioarele, unde criteriile scientometrice sînt mai greu de aplicat (nu imposibil, dar asta e o altă discuţie), nici inginerii, geografii şi economiştii nu acceptă criteriile cu care operează matematicienii, fizicienii, chimiştii, informaticienii. Or, toate aceste domenii sînt evaluate la fel în ţările pe care le recunoaştem ca avînd un învăţămînt universitar şi o cercetare performante. La noi, inginerii se vor evaluaţi altfel – e clar că, modificînd criteriile, poţi demonstra orice –, motivînd că ei produc, iar noi, ăştia cu publicaţii ISI, un fel de sectanţi apucaţi, trăim de pe urma lor. Ceea ce nu e nici complet adevărat, nici la subiect. Oricum, nici o mirare că doamna rector Andronescu se opune evaluării externe. Pe de altă parte, nu e nici o îndoială că există şi ingineri, şi economişti care fac cercetare reală. Dar sînt puţini şi nu ei dau tonul în mamuţi ca Politehnica bucureşteană sau ca ASE-ul – ba chiar sînt marginalizaţi şi puşi la colţ pentru că ies din rîndurile mediocrităţii şi ale imposturii. Ce se va întîmpla dacă, în urma evaluării externe, se va scrie negru pe alb că asemenea instituţii nu contează în cercetarea adevărată (lucru pe care organizaţii ca Ad Astra l-au dovedit de mult), chiar dacă, între cele de profil de la noi, tot primele sînt? Nimic foarte grav. Li se va reduce un pic finanţarea, vor fi nevoite să-i promoveze pe acei, puţini, care fac cercetare de bună calitate, poate că îşi vor mai restrînge programele doctorale. Dar nimeni nu-i va desfiinţa. Nu se va întîmpla nimic dramatic. Doar că ierarhiile vor fi mai corecte şi minciuna, mai firavă. Asta e, probabil, cel mai greu de-acceptat.
Care va fi aşadar efectul acestei evaluări? Minimal, cred, în plan practic – nimeni nu va fi dat afară din slujbă, nimănui nu i se va diminua leafa, nimănui nu i se va lua înapoi titlul. Dar cei mai tineri vor vedea limpede că are rost să muncească, vor şti că munca lor va fi de acum apreciată, vor şti spre ce să meargă, vor vedea că înşelăciunea nu e premiată la nesfîrşit. În timp (mă tem că lung), lucrurile se vor schimba în mai bine. Încet. În fine, sper că aşa va fi.

Am voie măcar să sper?



Articole in legatura
Legea educaţiei naţionale: speranţe şi îngrijorări
Etichete:  Legea educaţiei naţionale

Comentarii utilizatori

Reforma ?nicolae iorga - Vineri, 28 Ianuarie 2011, 23:52

Cea mai mare nedreptate in sistemul educational este salarizarea.
Singurul sistem in care este platita "PRESUPUNEREA de competenta a individului (profesorul)" si nu MUNCA este sistemul educational. De aici rezulta clar o demotivare fata de munca a acelora care nu au reusit sa-si creasca salariul prin diverse mijloace mai mult sau mai putin morale. Gradele si titlurile universitare au fost obtinute de profesori in diferite etape istorice, cu diferente foarte mari in efortul depus.
Exemplul arhicunoscut este cel al multor profesori universitari care si-au luat titlul cu uluitor de mare usurinta pana in trecutul nu foarte indepartat, pe cand acum sunt conditii realmente foarte dificile pentru a mai spera la acest titlu - rezultatul fiind indepartarea tinerilor de la cariera universitara. Cum sa ramana un absolvent foarte bun in universitate ca preparator sau asistent (acum 500-600-700 lei net), cand un angajator ii poate asigura imediat cel putin trei ori mai mult (cazuri reale curente). Sa ne mai amintim de momentul cand profesorii universitari si-au crescut doar ei salariile, tratandu-i ca prosti pe ceilalti colegi ai lor, conferentiari, lectori, asistenti? Salarizarea in invatamantul nostru produce perceptia unor discriminari si a unor nedreptati.
NICI ACEASTA LEGE NU ESTE O REFORMA ADEVARATA SI NU VA AVEA NICI UN REZULTAT. Adevarata reforma va fi cand sistemul va gasi metode sa plateasca valoarea si calitatea muncii reale.

Cine arbitrează ?gabriel ţăranu - Marti, 1 Februarie 2011, 16:53

Evaluarea este o cântărire cât mai exactă a calităţilor şi defectelor urmată de o notă. Aşa cum se întâmplă la patinaj sau gimnastică. În astfel de situaţii ies la rampă arbitrii. Aici am vrut să ajung. Arbitrii sunt şi la fotbal dar şi la rugby chiar dacă în ultimul caz sunt numiţi uneori, mult mai adecvat, şi judecători. Oricine este cât de cât familiarizat cu cele două jocuri ştie că sunt diferenţe enorme între prestaţiile arbitrului de fotbal să a celui de rugby. Primul este, în cel mai bun caz un poliţist care pândeşte orice infracţiune şi o sancţioneză după. El nu revine aproape niciodată asupra unei decizii luate chiar dacă are dubii. Al doilea este un participantparticipant activ la joc, încercând în permanenţă să prevină infracţiunile şi să ofere continuitate jocului. Nu ezită să dea dispoziţii jucătorilor chiar în timpul desfăşurării fazelor de joc pentru a-i oprii să greşească. Şi nu ezită niciodată să se consulte cu judecătorii de margine sau chiar să ceară părerea unui arbitru care poate revedea, înregistrate, fazele litigioase. Poate şi din această cauză se bucură de aşa de mult respect în rândul jucătorilor de rugby.
Cei care vor aprecia calitatea unor instituţii de învăţământ şi prestaţiile unor profesori vor fi asemănători arbitrilor de fotbal sau de rugby ? Mi-e teamă că din nou fotbalul va câştiga.

 
 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Endemicul plagiat în şcoala românească
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire