OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De peste doua luni de zile mi-am interzis sa scriu despre mizeriile din politica romaneasca, despre Basescu, Tariceanu, Geoana, Voiculescu, suspendare, confirmare... Am avut si noroc sa fiu plecat din tara aproape intreaga luna mai. Masochist inrait, am citit stringind din dinti presa din tara, cea accesibila pe internet, dar, cel putin, am fost scutit sa-i vad si, mai ales, sa-i aud pe vajnicii politicieni dimboviteni latrindu-si insultele.

Am scapat si de nenorocitele talk-show-uri la care, cind sint acasa, oricit n-as vrea, tot ma mai uit. Ma gindeam intr-o vreme ca ar fi foarte amuzant de facut niste liste, pe doua coloane, cu panseurile unora dintre inteligentii nostri analisti politici dinainte si de dupa eveniment. Ar fi, desigur, amuzant, dar e un exercitiu atit de banal si lesne de rezolvat cu citeva clicuri incit nici nu mai merita facut. Ma intreb daca mai e cineva cu scaun la cap care sa nu fie deja convins de prostia lor agresiva, sincera sau mimata in contul unor onorarii grase (sper ca nu se vind, precum curva paguboasa, pe maruntis). Pe de alta parte, ma intreb de ce, dupa atitea dovezi irefutabile de incompetenta, sint in continuare tinuti in piine? De ce putem depune plingeri la Oficiul pentru Protectia Consumatorului impotriva unui iaurt expirat care ne-a dat cufureala si nu putem reclama un ipochimen care ne intoarce pe dos nervii si stomacul seara de seara? De ce sint lasati sa scrie si sa vorbeasca indivizi evident certati cu logica? Ei nu pot invoca, precum institutele de sondaje, vicii de metoda sau comportamentul necinstit al respondentilor. Toti au cam aceleasi informatii, analizeaza aceeasi realitate. Si ajung la concluzii radical diferite, nu despre nuante discutam.

Asadar, ori sint iremediabil prosti (nu pricep, adica, nimic din ceea ce vad, sau trag concluzii gresite din informatii corecte, adica stapinesc prost regulile de inferenta logica), ori analizele lor sint dictate de o grila ideologica (asta ar fi un caz fericit!) de la care nu se pot abate, ori sint, de fapt, nu analisti impartiali, ci oameni politici deghizati in analisti, obligati sa spuna ce au voie de la partid, si atunci ce fac ei se numeste intoxicare. Oricum am lua-o, isi fac meseria execrabil si nu-si merita banii.
Dar sa nu-mi uit vorba. S-a intimplat sa ma aflu la Montreal pe 19 mai. Cetatean responsabil, m-am dus sa votez. Nu mi-a fost usor sa aflu unde (are si Internetul hibele lui), dar pina la urma am reusit: consulatul se afla, de la 1 mai, pe Sherbrooke 1010. L-am gasit, am stat la coada o ora, am votat. Cind am plecat, pe la amiaza, coada se facuse sigur de doua ore: se incolacea tripla, cvadrupla, in holul central al cladirii, apoi ocupa intreg culoarul de la etajul al saselea.

Era o lume interesanta acolo si o atmosfera mult diferita de cea de la centrele de votare din tara (si nu doar din pricina aerului conditionat). Multe familii venite cu copiii (era clar ca oamenii luau in serios votul, ba chiar cineva promitea ca, daca cei de-acasa iar nu ies la vot, el alta data nu mai voteaza), un batrinel care se prezenta drept scriitor si incerca sa-si vinda cartile, un domn cu cravata care stringea semnaturi pentru salvarea unui centru cultural aflat (vremelnic, se spera) sub ocupatia nu stiu carei organizatii religioase, o doamna impozanta care filma de zor coada cu telefonul mobil si lua interviuri, probabil pentru ziarul comunitatii. Care ziar era citit si comentat. Se vorbea despre multe lucruri la coada, se facea, cu aplomb, politica romaneasca (nu era nici o indoiala in privinta rezultatului votului de la Montreal), se schimbau informatii despre locurile unde se poate cumpara varza murata („de-aia buna, adusa de-acasa, cea de-aici are frunzele prea groase“). M-a frapat siguranta de sine cu care comentau (si) acesti oameni, unii de mult plecati, politica de acasa. Si lor totul le parea simplu si clar.

Dar ei aveau macar circumstanta atenuanta a departarii care estompeaza nuantele si netezeste asperitatile.
Pe de alta parte, daca au dreptate cei care, deliberat sau nu, fac abstractie de nuante? Cei pentru care orice problema trebuie sa aiba un raspuns limpede, da/nu? Daca, macar uneori, au dreptate cei care ne indeamna ca, in anumite situatii, sa fim maniheisti? Mai ales ca, pina la urma, votul, de orice fel ar fi, acesta din urma in special, nu lasa foarte mult loc de nuante. Poate ca astfel, privind de la distanta sau reducind orice situatie la opozitiile primare care o compun, vedem mai deslusit si putem face alegerea potrivita. Sincer sa fiu, mi-e teama de o asemenea eventualitate.