OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Ştii cu cine m-am întîlnit azi?“, ne întreba, radioasă, bunică-mea, după vreo ieşire în oraş, la cumpărături. „Ei, nu ne fierbe, cu cine?“ „Cu Mircea Albulescu“, lăsa ea, triumfătoare. „Cînd eu intram pe Lipscani, el tocmai ieşea din magazinul de pantofi de pe colţ.“ Exact la fel mi s-a întîmplat şi mie, la Festival, duminică seara, la Zacharias. M-am întîlnit cu ministrul Paleologu: cînd eu ieşeam din toaletă, el intra; ştiţi culoarul acela îngust, în „L“, de la Ateneu: acolo s-a-ntîmplat. Am mers şi luni, de la ora 17.00, la recitalul de vioară şi pian, eram plin de speranţă. N-a fost să fie, nu ne-am mai întîlnit. Dar tot m-am bucurat, a fost muzică bună. Nu-i vorbă, în seara dinainte l-am şi ascultat glăsuind în franceză (impecabilă, recunosc cu invidie) şi făcînd bănculeţe, nu de cel mai bun gust, înainte de a-l decora pe Zacharias. Una peste alta, mi-a produs o uşoară jenă lejeritatea pe care o afecta, omul părea puţin nelalocul lui – nu pentru entertainment e plătit. Cred că poartă o pălărie încă prea mare. Dar, cum bunică-mea mă îndopa şi la douăzeci şi cinci de ani, decretînd că sînt „în creştere“, poate spera şi el că e încă în creştere şi că, dacă i se dă timp, va ajunge chiar să-şi dea pălăria la lărgit.

 

Şi-uite-aşa, oricît aş vrea să uit, oricît aş da-o pe souvenirs d’enfance, oricît aş evada individualist, ba chiar intimist, în lumea artei, realitatea bicisnică dă buzna peste mine şi-mi aduce aminte că iar vin alegerile, iar trebuie să votez şi iar nu ştiu cu cine. Tot e bine că m-am convins că trebuie să votez. Nu-i înţeleg defel pe toţi scîrbiţii (scîrba le-o înţeleg, rezolvarea nu) care promit că vor absenta: toţi, oameni inteligenţi, sînt antipesede, antipereme, dar acceptă să le dea ăstora pe tavă ţara, ei nemaisuportînd să se mînjească. Fie. Eu mă duc. Dar pentru cine? Acuma, să nu-ţi placă Băsescu nu-i greu, nu cere multă sforţare intelectuală. Omul se străduieşte constant să fie antipatic şi, în general, reuşeşte. Sigur că sînt şi eu mirat de, vremelnica, sper, tocire a spiritului critic al multora. Dar nici ura viscerală, iraţională – cred că, aici, Horia-Roman Patapievici are dreptate – împotriva lui Băsescu n-o înţeleg. Parcă nimeni nu mai e dispus să vadă şi ce face bun omul. De pildă, fără insistenţele sale, nici măcar bruma asta de prevederi din codul Miclea nu intra în legea Andronescu. Or, toţi comentatorii serioşi au observat că, per ansamblu, varianta Miclea era net superioară variantei Andronescu – şi sînt perfect de acord cu ei. N-am citit în ultima vreme nici un comentariu care să dea cezarului (scuzaţi!, sper să nu fiu acuzat de cultul personalităţii băsesciene) ce-i aparţine: el a creat comisia Miclea, datorită lui s-a putut elabora acel set de legi şi la presiunea lui s-a ţinut, atît cît s-a ţinut, seamă de ele. „Nu destul! E un compromis lamentabil!“, vor spune, şi chiar spun, cei mai mulţi. Dar tot ei ar fi strigat: „Dictatură! Depăşirea atribuţiilor constituţionale! La cremenal!“, dacă Băsescu ar fi încercat să-şi impună punctul de vedere. Şi, la urma urmei, de ce-l detestă atîţia, şi nu numai pe el, ci şi pe cei care încă îl susţin? De altfel, mă întreb dacă nu e şi invers: unii îl urăsc pe Băsescu tocmai pentru că, dinainte, deja, îi urau pe Liiceanu, Patapievici, Ungureanu... A ajuns ministrul Culturii să ofere o decoraţie lui Christian Zacharias şi să evite, diplomatic, să spună şi cine o oferă, ca să nu se fluiere la Ateneu ca la Sala Palatului, la Vengerov? Dar, hai să lăsăm psihanaliza de cafenea şi să luăm lucrurile cum sînt: Băsescu e detestat de foarte mulţi. Bine, să-l mazilim, nici nu-i greu – dar în beneficiul cui?

 

Că doar politica şi alegerile nu se pot judeca în termeni absoluţi, ci numai prin comparaţie. Lăsăm, sper, la o parte caricatura de prost-gust numită Vadim. Cu cine rămînem? Cu Geoană? Cu Antonescu? Forme fără fond şi fără cea mai mică speranţă să fie umplute de conţinut vreodată. Despre ei nici măcar nu avem ce vorbi. Oprescu? Ăsta nici formă n-are! V-a plăcut ce-a făcut ca primar? Credeţi că va fi mai eficient ca preşedinte? De şase luni, de cînd a inaugurat cu tam-tam pasajul de la Universitate, spaţiile comerciale de pe margini zac nefolosite. Nu-i semnificativ? Ba e simptomatic, dacă dom’ doctor n-a uitat cuvîntul. Adică Băsescu e populist, primitiv şi golan, se zice că a şi furat (dar nu s-a putut demonstra nimic), iar Oprescu – nu? De dosarul lui de profesor îşi mai aduce aminte cineva? Am uitat vreun „catindat“? Poate pe Remus Cernea, ecologistul. Merită să-l luăm în seamă? Şi-atunci, ce facem? Revenim la votul hormonal al fetelor de la APACA, de la începutul anilor ’90, doar că întors pe dos? Vedem negru – sau roşu, după preferinţe – unde stă scris „Băsescu“ şi punem ştampila oriunde altundeva?